vineri, 29 martie 2019

Cu bucurie în suflet!


Învățăm să trăim cum putem, și reușim să trăim în final cum ne dorim, prin forțe proprii, prin visele pe care le punem în practică atunci când toți din jur spun că trebuie să nu faci așa, prin tot ceea ce simțim că putem face noi pentru noi.

Experimentăm apoi diferite stări, ne întâlnim cu diferite persoane, și ajungem la un moment dat să credem că toată lumea din jur este bună, pentru că așa ne place să vedem lucrurile. Însă fiecare om are propriul său ochi prin care vede și simte lucrurile chiar dacă nu recunoaște, și cel mai simplu este când aruncăm în brațele celuilalt povara noastră, deoarece mintea noastră creează iluzia că noi nu avem nici o vină.

De fapt, mi-am dat seama că nu trebuie să conving pe nimeni de adevărul meu, care este văzut și simțit de mine așa cum îl percep eu. Cum am putea oare să fim toți la fel, să simțim toți la fel?

Și uite așa cred că odată ce am avut puterea să merg mai departe indiferent de consecințele pe care mi le-am asumat, pot spune că drumul meu pînă aici a fost greu, cu denivelări, cu încercări, cu suișuri și coboriri, cu zile și momente în care credeam că totul a ajuns la final, însă peste toate acestea speranța și credința au fost cele care au izbăvit făcând din drumul meu unul frumos.

Mă simt de parcă m-aș plimba în picioarele goale prin iarbă, pe cărarea ce duce către orice îți dorești să visezi, și uite așa simt că ce urmează a se întâmpla va fi ALTFEL, DIVIN îmi vine ca și cuvânt în minte, și mă gândesc ce simte sufletul meu să spună despre acest cuvânt. Cu siguranță simte liniște, armonie, iubire, relaxare, reorganizare, puterea de a spune NU atunci când simți că nu poți sau e prea mult, puterea de a face ceea ce vrea sufletul tău nu ceea ce vor alții.

Am început articolul acesta zilele trecute, lăsându-l aici să stea și să aștepte parcă un nume și o finalitate. Nu mai grăbesc lucrurile așa cum făceam mai de mult (mai puțîn la muncă unde e alt univers cu altă dimensiune :)) so..) și aștept să se așeze așa cum trebuie.

Dacă am știut despre 2018 că va fi un an al schimbărilor radicale, al modificărilor majore și a luării unor hotărâri, așa știu despre 2019 că este DIVIN, pentru mine deja este!

„Cum ai descrie anul 2019?” fiind întrebată, aș răspunde într-o clipită:

„Well, având o formă mică, ușoară, albă, pufoasă, ca un fulg, ce încape în palma mea, la care mă uit de câte ori simt nevoia să îl am mai aproape de mine, divin, înălțător, plin de iubire și satisfacție pe toate planurile! Este primul an din viața mea pe care îl simt așa, așadar 2019 va fi anul MEU !”

Cu mulțumire și recunoștință pentru 2018, cu iubire și satisfacție pentru 2019!

sursa: facebook

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...