joi, 18 iulie 2024

Mai există și bărbați buni. Despre ei nu mai vorbește nimeni…

Postare pentru bărbații buni din viața mea, pentru cel mult prea devreme plecat la cer și pentru cel de acum cu care m-a binecuvântat Dumnezeu să îmi fie alături! Și chiar sunt, fără pic de mândrie, femeia care merită un astfel de bărbat!


Există și bărbați înșelați... Bărbați mințiți, batjocoriți și bârfiți în pauzele de epilat... Despre ei nu mai vorbește nimeni... Despre bărbații cu sufletul curat ce au întâlnit femei ce considerau că totul se învârte în jurul lor... Atât pamântul cât si bărbații... Sunt mulți bărbați care știu să iubească. Din nefericire, unii dintre ei iubesc pe cine nu trebuie...
Bărbați ce și-ar da sufletul pentru femeia de lângă umărul lor, în timp ce ea și-ar da numărul de telefon și la alții... Există și bărbați ce încă mai cred în iubire adevărată așa cum există și femei ce îti râd în față atunci când le vorbești despre ea... Exist bărbați ce merită iubiți așa cum există femei ce consideră că merită totul, fără a oferi nicio vibrație înapoi...
Nu toti bărbații sunt la fel. Așa cum nu toate femeile sunt niste îngeri... Unele, au îmbracat demult bluza minciunii, a trădării și a lipsei de corectitudine... Și-au tăiat singure aripile atunci când singura oglinda ce conta era aceea atârnată pe un perete dintr-o casă goală precum sufletul lor...
Încă mai există bărbați potriviți pentru cineva care asteaptă îndelung o dragoste ce refuză să se stingă. Așa cum mai există femei ce încă nu au înțeles că fără iubire nu suntem nimic. Nici măcar praf de stele. Unele se aleg cu praful trecutului ce ustură aceiași ochi ce nu mai vor să se deschidă...
Există bărbați mișto... Bărbați cu suflet de copil și brațe ce-ar putea să îti cuprindă Universul. Bărbați ce ar putea să îti alinte clipele. Să te răsfețe între ceasuri. Să îti aducă micul dejun la pat și să te adulmece ca pe-o cafea băută mai târziu în doi. Ca mai apoi să îti aducă flori și să presare a lor aromă-n părul tău. Bărbați ce râd cu tine și nu de tine. Bărbați ce pot iubi cu mintea și cu inima deschise. Bărbați ce te-ar căuta și printre vise...

Mai există și bărbați buni. Despre ei nu mai vorbește nimeni…




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...