Cred că una dintre cele mai mari tragedii dintr-o relație nu este momentul în care doi oameni se despart. Nu. Despărțirea este doar certificatul de deces.

Cred că una dintre cele mai mari tragedii dintr-o relație nu este momentul în care doi oameni se despart. Nu. Despărțirea este doar certificatul de deces. Tragedia începe cu mult înainte, în ziua în care unul dintre ei nu mai are curaj să spună ce simte.

Pentru că, la început, încerci. Explici frumos. Alegi cuvintele. Înghiți din orgoliu. Îți spui că poate n-ai fost suficient de clar. Mai încerci o dată. Și încă o dată.

Spui: „Uite ce mă doare.”

Celălalt aude: „Mă ataci.”

Spui: „Aș vrea să reparăm.”

Celălalt aude: „Nu-ți mai convine nimic.”

Spui: „Am și eu niște limite.”

Celălalt aude: „Îmi faci ultimatum.”

Și începi să te întrebi dacă vorbești românește sau ai schimbat limba fără să-ți dai seama. Că tu ai impresia că vorbești despre sentimente, iar celălalt răspunde de parcă ați deschide dezbaterea pentru bugetul de stat.

La început ai răbdare. Apoi ai speranță. După aceea începi să obosești.

Și nu te obosește iubirea. Iubirea, când este reciprocă, îți dă putere. Te obosește lupta dusă de unul singur.

Este exact ca și cum ai urca un dulap până la etajul opt, iar persoana care trebuia să te ajute stă jos, cu o cafea în mână, și îți explică ce greșit îl cari.

La un moment dat îți dai seama că nu te mai lupți pentru relație. Te lupți să convingi pe cineva că relația merită salvată. Și, din clipa aceea, deja ai pierdut.

Pentru că iubirea nu poate fi trasă de unul singur, exact cum o bicicletă nu merge cu o singură pedală. Poți să împingi o vreme, transpiri, înjuri, faci febră musculară… dar tot nu ajungi unde ai vrut.

Și atunci apare liniștea.

Lumea crede că liniștea înseamnă pace. Nu întotdeauna. Uneori liniștea este omul care a obosit să mai explice. Omul care nu mai vede rostul unei conversații în care fiecare propoziție este interpretată ca un atac.

Iar în ziua în care cineva începe să tacă, să știți că nu înseamnă neapărat că nu mai iubește.

Înseamnă că a rămas fără energie.

Și asta este partea tristă. Pentru că iubirea rareori moare dintr-o ceartă zdravănă. De cele mai multe ori moare încet, din neînțelegeri repetate, din orgolii, din replici aruncate la nervi și din celebrul: „Lasă că trece.”

Da… trece.

Trece iubirea.

Trece răbdarea.

Trece dorința de a mai încerca.

Și, într-o zi, ajungi să privești relația ca pe un pacient aflat la aparate. Îi mai verifici pulsul din când în când, dar undeva, în sinea ta, știi că medicul a completat deja certificatul.

Așa că începi să sapi.

Nu o groapă pentru omul de lângă tine.

Ci una pentru toate speranțele pe care le-ai avut.

Le așezi frumos acolo, le mulțumești pentru tot ce au însemnat și pleci mai departe.

Nu pentru că nu ai iubit.

Ci pentru că ai înțeles că iubirea nu poate trăi într-un loc în care unul vorbește, iar celălalt ascultă doar ca să răspundă, nu ca să înțeleagă.

Și poate că asta este cea mai grea lecție dintre toate.

Să accepți că, uneori, nu oamenii încetează să se iubească.

Ci încetează să se mai audă.

sursa: facebook

Unii se joacă de-a familia. Alții, își joacă două familii în același timp.

Unii se joacă de-a familia. Alții, își joacă două familii în același timp. Cu aplomb. Cu sânge rece. Cu GPS-ul vieții ascuns în buzunar și cu inima fracturată în două adrese.
Sunt maratoniști ai dublului sens. Unii dintre ei au doi copii cu soția și încă unul cu amanta. Sau doi. Sau o pisică. Sau un credit la amândouă. Și, uneori, două Crăciunuri programate cu precizie de NASA.
Ei nu trăiesc vieți paralele. Trăiesc vieți încrucișate, pe care le ghidează ca pe niște curse de Formula 1, cu adrenalina în loc de conștiință și cu instinctul de reptilă sentimentală în loc de "compasiune".
Cum reușesc? Simplu. Nu se gândesc. Nu se gândesc la suferințe. Nici la suflete. Nici la karma. Nici la viața de apoi. Se gândesc la cum să-și șteargă urmele de pe WhatsApp, să nu le rămână vreun emoji rătăcit cu "pisicuța mea secretă", care să ajungă la nevastă în timp ce ea spală vasele cu detergent și iluzii conjugale.
Ei sunt atleții afectivi ai secolului XXI.
Dragoste? Da, dar în rol dublu.
Cu nevasta fac dragoste cu "răbdare afectuoasă". Cu amanta, cu foame.
La una duc gunoiul, la cealaltă, fanteziile. Pe una o duc în Grecia, pe cealaltă în Grecia, dar altă insulă.
Pe una o mint cu compasiune, pe cealaltă cu poezie.
Fidelitatea? Un cuvânt frumos, folosit mai ales de cei care n-au avut niciodată parte de o amantă cu voce ca de jazz în baie. Remușcarea? Doar când sunt prinși. Sau când fac accident în drum spre "cealaltă".
Cine sunt acești superoameni ai amăgirii? Sunt programatori. Preoți. Profesori. Doctori. Influenceri cu zâmbete prestabilite. Directori de multinațională cu familia pe Linkedin și pasiunea pe incognito.
Unii își construiesc două vieți impecabile. Își duc copiii la școală la 8:00 și pe amantă la hotel la 9:00. Comandă flori pentru soție de ziua ei și o brățară de piele pentru iubita "care îl face să simtă din nou".
Dar cum rezistă? Ei bine, corpul lor nu prea rezistă. Nu dorm bine. Au migrene misterioase. Transpiră la un simplu apel de la "Nevasta".
Se prăbușesc lent, sub propria regie a dublului standard. Se droghează cu dopamina riscului, ca niște cascadori ai sexului afectiv.
Femeile? O, sunt și ele campioane! Unele sunt doamne de biserică, cu amantul ascuns în "grupul de rugăciune". Altele sunt șefe în corporații care trăiesc dubla iubire ca pe un dans tantric cu plata la sfârșitul lunii.
Au soți buni, copii cuminți, dar simt că sufletul lor stă pe canapea ca un câine neplimbat.
Și așa apare "EL", bărbatul cu care își permit să fie ceea ce n-au fost niciodată. Se scurg în două vieți cu aceeași naturalețe cu care se machiază dimineața: strat peste strat de iluzie, până nu mai știu cine sunt.
Viața lor? Un cocktail Molotov.
Arată bine. Miros a pasiune. Ard pe dinăuntru și zâmbesc pe dinafară. Dar trăiesc cu o bombă în buzunar.
Într-o zi, totul explodează: o poză uitată, un mesaj confuz, un copil care spune "tati" în gura mare pe altă scară de bloc.
Și atunci se prăbușesc. Nu din vina lor. Ci din vina realității, care le cere, în sfârșit, un singur rol pe scenă.

de Manuela Manu - facebook

Fiecare FEMEIE ar trebui să citească aceasta...

Ai grijă de tine, de prezența ta, de felul în care arăți, în fiecare zi.
Aranjează-te ca și cum ai merge la o petrecere.
Viața, chiar e o petrecere! Nu există alta mai mare ca ea!
Baia zilnică, pieptănatul, hainele, toate atractive, mirosind a parfum, a curat, a bun-gust. Bunul gust este gratis, nu costă nimic.
Fă ca oglinda ta și ochii care te privesc să se bucure.
Nu te închide în casă sau în camera ta.
Nu te juca de-a închisoarea, de-a deținuta voluntară.
"Apa statuta miroase urât și mașina care nu se mișcă ruginește".
Ai o vârstă? Evită atitudini și gesturi de bătrână dărâmata:
cap plecat, spate cocoșat, tarsit de picioare. Nu, nu! Așa ceva nu e permis!
Fa, mai bine, ca pe unde treci oamenii să nu se poată abține să te admire, complimentandu-te:
"Frumoasă femeie!
Ce doamnă!"
Amintește-ți: firele albe...se pot vopsi! și ridurile... se pot disimula cu un zâmbet larg!
Târâtul picioarelor?, nu! Asta chiar e semn de bătrânețe.
Nu vorbi despe vârsta ta și nici nu te plânge de durerile tale, reale sau imaginare. Altfel, ajungi să te crezi mai bătrână și mai bolnavă decât ești în realitate și cu timpul te vei trezi singură.
Oamenilor nu le plac povești despre boli și spitale.
Când te întreabă "ce faci?". Tu răspunde-le: "Foarte bine! Divin! Genial!"
Cultivă-ți optimismul, mai presus de orice.
"Pune fața bună vremii rea".
Fii pozitivă în gândire, bine-dispusă în cuvinte, luminoasă la chip, amabilă în toate.
Nu fi o babă catranita.
Vârsta? Nu e chestiune de ani, ci o stare de spirit. Ai vârsta pe care tu vrei s-o ai.
"Sufletul nu îmbătrânește".
Încearcă să-ți fii utilă ție însăți și celorlalți.
Nu ești un parazit și nici o creangă ruptă de copacul vieții.
Bazează-te cât poți de mult pe tine. Și, ajută: ajută cu un zâmbet, un sfat, un serviciu. Deschizând-te către ceilalți, te va scuti să stai tot timpul cu gândul la "eu", "vai", ... tristă și însingurata.
Lucrează cu mâinile și mintea ta. Munca e o terapie infailibila - orice activitate, fizică, intelectuală sau artistică.
Fă ceva, orice. Ce îți place și ce poți. Ocupă-ti timpul, nu îl risipi. Citește, ascultă muzică, vezi un film bun.
"Activitatea e o binecuvântare și medicament pentru multe rele"
Nu trăi tanjind după trecut.
Nu-ți condamna lumea și nu-ți blestema momentul ACUM.
Nu trăi din amintiri, privește spre viitor cu bucurie.
Stabilește-ți obiective noi, fă-ți planuri, visează...!
Pozitivă, mereu! Negativă, niciodată!
Fiecare ar trebui să fim precum Luna: destinată să lumineze noaptea și ca Soarele: menit să dea căldură mereu.
Text preluat:Feelings

Dacă o femeie căsătorită arată bine, în ciuda vârstei – strângeți mâna soțului ei!

Serios! Dacă vedeți o femeie elegantă, liniștită, zâmbitoare, care, chiar și după patruzeci de ani, radiază prospețime, rafinament și fericire – nu vă grăbiți să dați credit cremelor, genelor bune sau esteticienilor. Mergeți și spuneți „mulțumesc” bărbatului de lângă ea. Priviți-l în ochi. Pentru că, cel mai probabil, este meritul lui.

El n-a certat-o pentru mărunțișuri. Nu a ridicat tonul, nu a jignit, nu a aruncat pe umerii ei toate poverile vieții. El a ținut-o de mână când îi era frică. A îmbrățișat-o când i-a fost greu. A lăudat-o când se îndoia de sine. El a fost sprijinul ei și i-a șoptit: „Sunt cu tine, nu te teme.”

Și tocmai de aceea, în fața voastră se află o femeie care strălucește. Nu mai este tânără, dar e frumoasă. Nu e de pe coperta unei reviste, dar e autentică. În privirea ei e pace, în mișcări – grație, în cuvinte – o putere caldă.

O femeie a unui bărbat bun nu „pare că s-a măritat”. Ea este asemenea vinului – devine mai profundă, mai vie, mai fascinantă odată cu trecerea anilor. Nu e amărâtă, nu e epuizată, nu trăiește cu povara „totul e pe umerii mei”. Ea trăiește cu adevărat. Iar alături de ea e un bărbat căruia merită să-i strângi mâna.

Și când alți bărbați, mirați, șoptesc: „De ce a mea nu e așa?” – răspunsul e, de fapt, simplu. O femeie trebuie prețuită. Ca ceva cu adevărat valoros. Ca propria suflet. Ca om. Nu controlată, nu modelată, nu schimbată. Ci iubită. Deschis, sincer, zi de zi.

Desigur, există femei frumoase și îngrijite și fără bărbați. Sunt și cele care, deși într-o căsnicie nefericită, își păstrează aparențele. Dar, sincer, rareori am întâlnit femei cu adevărat luminoase, liniștite, împlinite, care să fi trăit ani în șir sub presiune. E o excepție.

Pentru că atitudinea bărbatului nu modelează doar starea femeii, ci și chipul ei. Postura, mersul, tonul vocii – sunt reflexii ale felului în care este tratată acasă. De la cuvinte bune, începem să strălucim. De la îmbrățișări – parcă ni se ușurează sufletul. De la sărutări – devenim mai frumoase.

Și adevărul e simplu: un bărbat trebuie doar să aleagă – lângă el va înflori o femeie, sau va păli o umbră. Noi, femeile, nu cerem mult. Avem nevoie doar de puțină căldură, puțin sprijin, puțină iubire – și putem face minuni. Putem ierta multe – pentru dragoste. Dar nimeni nu înflorește din nepăsare.

Așa că, atunci când veți vedea o femeie matură, frumoasă, căsătorită, care pășește senin alături de soțul ei și zâmbește cu adevărat – amintiți-vă: lângă ea e cineva care a ales să fie bun. Și a făcut-o frumoasă. 

Pe vremuri, s*xul era o taină. Nu o performanță.

Nu avea rubrici. Nu avea note. Nu se cronometra.
Nu era despre cât, cum, unde, în câte poziții și dacă „ai fost bun”.
Era o respirație comună. O împletire de frici și dorințe.
Era felul în care doi oameni, deși goi, se simțeau în siguranță.
Astăzi?
S*xul e CV.
Te angajezi temporar în trupul cuiva, sperând la un contract pe perioadă nedeterminată.
Primești feedback. Note. Rating. Și, uneori, o amintire cu gust amar.
Barbatul iese de la „întâlnire” cu inima grea și stima sub nivelul mării.
„Prea rapid.” „Prea stângaci.” „Prea soft.”
Și nimeni nu se-ntreabă când a fost ultima dată când a fost atins fără să i se ceară să demonstreze ceva.
Femeia rămâne cu eticheta: „Rece.” „Pasivă.” „Frigidă.”
Sau mai rău... „Bună de pat, dar nu de suflet.”
„Bună de vorbit, dar nu de iubit.”
Sau, dimpotrivă, „prea sensibilă, prea intensă, prea greu de dus.”
Am uitat că o mângâiere poate repara.
Că o femeie are nevoie de blândețe, nu de trucuri.
Că un bărbat, dacă e văzut, dacă e cuprins fără presiune, poate deveni zmeu sau semizeu... nu pentru că face magie în pat, ci pentru că în sfârșit se simte iubit, nu analizat.
Ne iubim pe repede-înainte.
Pe fast-forward.
Pe bază de tutoriale și scene din filme pentru adulți, în care totul e lucios și umed și sărat, cu gust de mosc, dar nimic nu e adevărat.
Nu mai e timp de explorare.
Nu mai e loc pentru stângăcie.
Pentru un oftat. Pentru o oprire. Pentru un „hai doar să ne ținem în brațe azi și să ne sărutăm fără grabă”.
Dar știi ce e s*xul adevărat?
Nu când iese ca-n filme.
Ci când tremuri.
Când nu-ți mai recunoști corpul, dar ți se pare mai al tău ca niciodată.
Când te miri. Când plângi. Când râzi.
Când spui „te rog nu pleca” doar dintr-o privire.
Când taci… și celălalt te aude.
S*xul adevărat e rugăciune, nu spectacol.
E un act sacru, nu un show de talente.
Dar azi? Trăim cu impresia că trebuie să fim semizei în dormitor și roboți în viață.
Să nu cerem prea mult. Să nu fim vulnerabili. Să fim eficienți.
Să „dăm bine” la pat și să „fim ușor de iubit”. Să nu punem întrebări. Și cu atât mai mult să nu îndrăznim să avem "pretenții".
Și uite-așa, din dorința de a fi perfecți…
am uitat cum e să fim oameni.
Poate că n-avem nevoie de s*x mai bun.
Ci de oameni care să nu se sperie și care MĂCAR să vrea să rămână.
Care să ne țină strâns când ne dezbrăcăm de ego, nu doar de haine.
Care să nu fugă când ne văd lacrimile, fricile, cicatricile adânci și rănile grotești.
Poate că n-avem nevoie de poziții noi.
Ci de o poziție sinceră față de noi înșine:
„Te vreau. Cu tot. Chiar și când nu știi ce să faci cu mine.”
Pentru că la final, orgasmul dispare.
Dar atingerea adevărată… aia rămâne.
Ca o rugăciune spusă în tăcere, la pieptul cuiva care nu te cere perfect. Ci real.
Oh, ce romantică sunt!!!

sursa facebook

Femeia în brațele bărbatului potrivit, înflorește!

Când vezi o femeie ca pășește senin alături de soțul ei și îi zâmbește privindu-l cu mândrie, înseamnă că are lângă ea bărbatul care o iubește. Prin iubirea lui, o face și mai frumoasă.

Nu este un bărbat abuzator, manipulator, narcisic, imatur sau unul care nu s-a desprins încă de fusta mamei. Este un bărbat cu adevărat matur. Un bărbat care își ia femeia sub aripa sa și o păzește ca pe lumina ochilor.

Este un bărbat care o iubește cu adevărat, îi este sprijin, nu piedică. Este un bărbat pentru care femeia lui este onoare și mândrie.

Nu o ceartă pentru mărunțișuri. Nu ridică tonul, nu o jignește și nu lasă pe umerii ei toate problemele vieții. O ține de mână când ies la plimbare. O îmbrățișează când este tristă sau obosită. O laudă în fața familiei și a prietenilor. Îi este aproape în temerile ei și îi șoptește: „Sunt cu tine, nu te teme.”

Face din ea o prioritate, nu o opțiune.

Lângă un astfel de bărbat, ea înflorește. Strălucește. În privirea ei vezi iubire, în mișcări grație, iar în cuvinte – căldură. Asemenea vinului, odată cu trecerea timpului devine mai fascinantă.

Pentru că atitudinea și comportamentul bărbatului nu modelează doar sufletul femeii, ci și chipul ei.

Dacă vedeți o femeie care pășește senin alături de soțul ei și îi zâmbește privindu-l cu mândrie, strângeți mâna bărbatului de lângă ea.

Este și meritul lui.

Dacă greșesc, îmi asum responsabilitatea celor spuse.

de Vali Iordache/sursa facebook

Ați observat cum a ajuns lumea de azi?

Ați observat și voi că astăzi un „te iubesc” nu mai înseamnă aproape nimic?
Ați observat că o simplă întâlnire la o cafea s-a transformat într-un adevărat colocviu?
Că trebuie să fii programat ca la dentist atunci când vrei să întâlnești o persoană pentru a o cunoaște?
Iar discuția se transformă rapid într-un chestionar din partea celuilalt: „Câți copii ai?”, „Unde lucrezi?”, „Ce salariu ai?”, „Stai în chirie sau ai casă proprietate?” — toate acestea în timp ce, probabil, deja își programează o altă întâlnire.
Trăim vremuri în care iubirea a devenit opțională.
Iar așa-zisa dorință de a cunoaște pe cineva pentru o relație serioasă este, de multe ori, doar o mască sub care se ascunde interesul material al celuilalt.
Sincer, mă doare sufletul pentru asta. Trăim vremuri în care iubirea adevărată pare că nu mai există. Sub pretextul unei întâlniri de „cunoaștere”, celălalt caută doar să înțeleagă dacă, din punct de vedere material, ești o partidă bună pentru el sau pentru ea. Iar dacă nu ești la înălțimea așteptărilor, totul se încheie politicos cu: „Mi-a făcut plăcere să te cunosc, ținem legătura”.
Tu aștepți poate un mesaj, iar între timp el sau ea testează deja pe altcineva, la o altă așa-zisă întâlnire „de cunoaștere”.
Am devenit „obiecte” de comparație, cu alții și altele, găsite pe rețelele de socializare sau în grupuri matrimoniale.
Astăzi ți se spune că ești totul pentru ea sau pentru el, iar mâine vezi că a dispărut, pentru că, probabil, a găsit online pe cineva care i se pare mai bun sau mai bună decât tine.
Toți caută „beneficii” dintr-o relație, mai mult materiale decât sentimentale.
Iar dacă nu urmăresc beneficii materiale, caută persoana „perfectă” — fizic și intelectual. Și, mai ales, caută o persoană ușor de manipulat, de modelat. Iar când își dau seama că nu ești ușor de manipulat, dispar.
Iar tu rămâi dezamăgit și te întrebi dacă nu cumva este ceva în neregulă cu tine.
Nu. Vina nu este a ta.
Ai avut doar ghinionul să întâlnești persoane care caută să le fie lor bine. Care caută un adăpost în casa ta, nu în inima ta.
Care văd în viitorul partener sau parteneră un bancomat, nu un caracter cu valori.
Totuși, trăiesc cu convingerea că cea mai mare nevoie a ființei umane este iubirea. Că atunci când pui capul pe pernă — indiferent din ce material este făcută, indiferent de prețul ei — sufletul tău plânge sau râde în funcție de cât de iubit sau iubită te simți. Și de cât de mult iubești.
Sufletul meu nu dă doi bani pe materiale, branduri, bani sau sclipici. Iar dacă el nu dă, nici eu nu dau. Cum poate cineva să fie fericit într-o relație doar prin lucrurile pe care le are partenerul, fără să ofere inimii sale împlinire? Cum poți rămâne cu sufletul împăcat lângă un om care îți oferă lux, dar lângă care nu te simți respectat si iubit?
Știu că suntem diferiți și e minunat că este așa, dar credința mea este că un lucru îl avem cu toții in comun: nevoia de a fi iubiți .
Oare bat câmpii?

Săptămână cu bine, oameni buni!

de Vali Iordache

sursa: facebook

ESTE IMPORTANT SĂ TE VINDECI ÎNCÂT SĂ NU MAI RĂNEȘTI OAMENII CARE ÎNCEARCĂ SĂ TE IUBEASCĂ!

ESTE IMPORTANT SĂ TE VINDECI ÎNCÂT SĂ NU MAI RĂNEȘTI OAMENII CARE ÎNCEARCĂ SĂ TE IUBEASCĂ, doar pentru că altii te-au rănit pe tine. când îi iubeai. Nu pentru tine. Ci pentru cei care vin cu inima deschisă și nu știu că tu încă sângerezi.

Există o rană tăcută care nu urlă, dar lovește. Este rana omului care a fost rănit atunci când iubea. Care a fost trădat exact când era vulnerabil. Care a fost abandonat exact când avea nevoie de prezență. Rana aceea nu dispare singură. Se transformă. În suspiciune. În răceală. În reacții dure. În distanță.

Și, fără să vrei, ajungi să faci altora exact ce ți-a fost ție făcut.

Nu pentru că ești rău.

Ci pentru că ești nevindecat.

Când nu te vindeci, ajungi să confunzi iubirea cu pericolul. Afecțiunea cu amenințarea. Apropierea cu pierderea. Și atunci, chiar dacă cineva vine sincer, tu ridici ziduri. Împingi. Rănești preventiv. Ataci înainte să fii rănit din nou.

Asta nu e putere.

Este frică mascată în control.

Oamenii care încearcă să te iubească nu sunt responsabili pentru cei care te-au distrus. Dar dacă nu-ți cureți rănile, ei vor plăti prețul. Vor primi reproșuri care nu le aparțin. Vor fi pedepsiți pentru greșelile altora. Vor fi ținuți la distanță de un trecut care nu e al lor.

Vindecarea nu înseamnă să uiți.

Înseamnă să nu mai reacționezi din durere.

Să nu mai răspunzi cu tăcere când cineva îți vorbește frumos.

Să nu mai suspectezi iubirea doar pentru că ai cunoscut trădarea.

Să nu mai sabotezi ce e bun doar pentru că nu seamănă cu ce ai știut.

Cea mai mare responsabilitate emoțională a unui om este să nu transforme alți oameni în câmp de luptă pentru rănile lui vechi.

Dacă cineva încearcă să te iubească, nu-l pedepsi pentru ce ți-au făcut alții.

Nu-l forța să repare ceva ce n-a stricat.

Nu-l transforma în vinovat doar pentru că e prezent.

Vindecă-te!

Pentru că iubirea adevărată nu vine să te rănească.

Dar pleacă, de obicei, atunci când este rănită prea mult.

de Răzvan Vasile

Găsește-ți un bărbat care te iubește.

Un om care te îmbrățișează brusc și te sărută des.

Un om care te ajută la treburile casnice și nu pentru că l-ai chemat tu.

Găsește-ți un bărbat care să te surprindă cu cina, un dar neașteptat, un gând mărunt.

Un bărbat care te mângâie când este lângă tine, după o zi grea de muncă.

Ia-ți un bărbat care se uită la tine ca și cum tu ai fi cel mai frumos si scump lucru din lume.

Un om care te face să-i simți dorința doar printr-o privire.

Un om care te atinge blând cu pasiune.

Găsește-ți un bărbat care să iți facă complimente in fiecare zi si care te face să te simți frumoasă în orice moment.

Un om mândru că te are.

Ia-ți un bărbat nebun după tine.

Un om care te poate face să râzi și să te distrezi.

Un om care știe să asculte, să înțeleagă.

Găsește-ți un bărbat care să te respecte.

Un om care te protejează... asta te face să te simți în siguranță.

Un om care te pune pe primul loc, care te răsfață.

Găsește un bărbat care adoarme îmbrățișandu-te.

Găsește-ți un om educat, curat și amabil.

Un om care te face să vrei să trăiești... asta îți face zilele minunate.

Un om care nu te face niciodată să te simți singură.

Un om care te face să te simți completă.

Un om capabil cu siguranță, cinstit si sincer.

Găsește-ți un bărbat care îți face lumea mai bună.

Un om care trăiește prin tine și te face să înțelegi asta că tu ești cealaltă jumătate a inimii lui.

EU L-AM GĂSIT!

Dragostea nu e ce simți la început, ci ce alegi după ce s-a terminat începutul!

Mulți oameni pleacă spunând „nu-l mai iubesc”. Dar puțini știu ce e, de fapt, iubirea. Nu, iubirea nu e acel fior care te face să trimiți mesaje noaptea. Nici fluturii din stomac. Nici dorul ăla care te face să-i verifici profilul din 5 în 5 minute. Aia e îndrăgosteală. E poftă emoțională. E proiecția ta pe un om care încă nu te-a contrazis cu adevărat.

Iubirea adevărată nu e ce simți. E ce alegi. Când nu mai simți nimic.

Iubirea începe când dispare „chimie” și rămâne realitatea. Facturi. Oboseală. Discuții care nu se termină bine. Mici frustrări. Nevoia de spațiu. Răni vechi care se reaprind. Când nu mai ai chef să fii drăguț, dar totuși alegi să rămâi.

Și atunci, iubirea devine matură. Nu mai e extazul care te face să tremuri, ci decizia care te face să construiești. Să rămâi și azi. Și mâine. Și în ziua aia în care celălalt greșește. Și-n ziua în care greșești tu. Iubirea reală nu e despre cum te face celălalt să te simți, ci despre cine devii tu în relație cu el.

Dar asta nu vinde bine. Așa că filmele îți spun că dacă nu mai e pasiune, trebuie să pleci. Că iubirea înseamnă să fie ușor. Că dacă e greu, e greșit.

Și uite-așa, generații întregi confundă prima fază cu tot filmul. Și pleacă de fiecare dată când trece „magia”.

Adevărul e crud, dar eliberează: nu plecăm pentru că nu mai iubim. Plecăm pentru că n-am știut niciodată să iubim cu adevărat.

Iubirea nu e ceea ce vine. E ceea ce alegi. În fiecare zi. Cu același om. După ce fluturii au murit. Și liniștea s-a așezat.

Cu iubireși lumină,

Daniela.

Parteneriat sau rivalitate?

O relație de cuplu sănătoasă înseamnă să fiți amândoi în aceeasi echipă, nu unul împotriva celuilalt. Nu este o competiție sau o luptă de orgolii. Nu e despre cine are dreptate, cine greșește mai puțin sau cine are mai mult de câștigat.

Când simți că trebuie să te aperi, să demonstrezi, când știi că orice greșeală a ta va fi „taxată”, relația se transformă într-un câmp de luptă unde nu mai simți că ești susținut, ci că trebuie să îți aperi poziția în fiecare zi.

Ce înseamnă să fiți o echipă?

- vă susțineți reciproc, mai ales în momentele dificile;

- vă bucurați pentru reușitele celuilalt, chiar dacă în acel moment nu sunteți voi în centrul atenției;

- nu căutați vinovați, ci soluții; nu îi vânați celuilalt greșelile, ci încercați să ajungeți la un consens prin care amândurora să vă fie mai bine;

- vă asumați fiecare partea de responsabilitate – acest lucru înseamnă că nu îți învinovățești partenerul pentru tot ce nu este bine în relație, însă nici nu preiei asupra ta toată responsabilitatea. Fiecare își asumă partea sa: „Aici am greșit eu. Aici ai greșit tu. Ce putem face fiecare diferit de acum înainte?”;

- puteți să vă împărtășiți temerile, sentimentele, greșelile, limitele, fără să vă fie teamă că celălalt le va folosi, la un moment dat, împotriva voastră.

Ce înseamnă să fiți rivali?

- orice succes al celuilalt pare o amenințare;

- discuțiile devin certuri despre „cine are dreptate”, nu despre cum puteți să vă înțelegeți mai bine;

- fiecare simte că trebuie să se apere;

- afecțiunea, intimitatea, apropierea sunt condiționate - doar dacă „te-ai comportat bine”;

- greșelile sunt contabilizate și sunt aduse în discuție în momente de conflict pentru a-l ataca pe celălalt;

- se instalează o dinamică de tipul:„Tu ai făcut asta, eu am făcut asta”, „Eu m-am sacrificat mai mult”, „Tu ai greșit de mai multe ori”;

- vulnerabilitatea este percepută ca o slăbiciune, nu ca o oportunitate de apropiere.

O relație în care sunteți o echipă este un spațiu în care amândoi vă simțiți în siguranță deoarece vă puteți arăta așa cum sunteți, fără teama că veți fi judecați sau pedepsiți pentru asta. Puteți evolua împreună, fără să vă anulați individualitatea. Este acel tip de relație în care nu trebuie să porți o mască, nu trebuie să te cenzurezi, nu trebuie să joci un rol ca să fii acceptat. Poți spune ce simți, ce te deranjează, ce nevoi și limite ai, poți recunoaște că ai greșit, iar celălalt nu folosește toate aceste lucruri împotriva ta ca pe niște arme, ci ca pe niște ocazii de a te înțelege mai bine, de a se apropia mai mult de tine.

Dacă vrei să ieși din competiție, începe prin a renunța la nevoia de a câștiga, de a avea mereu dreptate. Caută să-l asculți și să-l înțelegi pe celălalt cu adevărat. De multe ori, ne pierdem în discuții pentru că vrem ca celălalt să recunoască că noi avem dreptate, însă acest lucru nu ne apropie de celălalt, ci dimpotrivă. Îi arătăm că perspectiva lui nu contează, că a noastră este singura validă, însă nu e despre a câștiga, ci despre a rămâne apropiați chiar și atunci când avem opinii diferite.

Observă dacă reacționezi la ceea ce face cu adevărat partenerul sau la propriile frici și răni din trecut - uneori, prin ceea ce partenerul spune sau face, apasă fără să vrea pe un „buton” emoțional format cu mult înainte ca relația actuală să înceapă. Și, fără să îți dai seama, răspunzi disproporționat, ca și cum ai trăi din nou o suferință mai veche: poate te-ai simțit abandonat, respins, neglijat sau controlat. De aceea, înainte să reacționezi impulsiv, întreabă-te: „Ceea ce simt acum vine cu adevărat din comportamentul partenerului meu? Sau este doar o rană mai veche care se reactivează în mine?”. Poate te simți ignorat/ă nu pentru că el sau ea te ignoră cu adevărat, ci pentru că în copilărie nu ai fost ascultat. Poate te simți controlat/ă nu pentru că partenerul îți limitează libertatea, ci pentru că ai crescut într-un mediu strict, unde nu aveai voie să îți exprimi individualitatea.

Nu mai ține scorul - uneori unul oferă mai mult, alteori celălalt. Și e normal să fie așa. Poate celălalt trece printr-o perioadă grea și are mai puțin de oferit. Poate e obosit, stresat sau are nevoie să fie susținut. Important este să fiți acolo unul pentru celălalt, să vă sprijiniți când aveți nevoie, nu să țineți evidența cine a făcut mai mult.

Vorbește despre tine și despre emoțiile tale, nu împotriva celuilalt. De exemplu, dacă spui: „Iar ai întârziat, ca de obicei. De ce nu mă mir?”, ceea ce aude celălalt este o critică, un atac. Chiar dacă ai dreptate, tonul și formularea îl fac pe celălalt să intre imediat în defensivă. Dar dacă spui: „M-am simțit ignorat când ai întârziat și nu m-ai anunțat. Am avut impresia că nu contează planurile mele pentru tine și asta m-a rănit”, nu mai vorbești despre greșeala lui, ci despre trăirile tale. În primul caz, partenerul tău se simte acuzat și probabil se va apăra sau se va închide. În al doilea caz, aude ce ai simțit tu, fără să simtă că îl ataci. Când vorbim despre cum ne simțim, celălalt este mult mai dispus să ne asculte, însă când începem cu reproșuri, discuția riscă să devină rapid o ceartă, o luptă.

Faceți loc zilnic și pentru apropiere - în multe cupluri, comunicarea înseamnă certuri, reproșuri și lucruri de „reparat”. Partenerii nu mai caută să creeze momente frumoase, nu se mai bucură de compania celuialt, nu se mai focalizează și pe ce este bine și pe ce funcționează, pe ce apreciază la celălalt, ci doar pe neajunsuri și nemulțumiri. Însă o relație are nevoie să fie hrănită și prin gesturi simple de apropiere - o vorbă frumoasă, o încurajare, o îmbrățișare fără motiv, o întrebare care arată interes real.

Dacă vrei să câștigi cu adevărat, fă echipă cu partenerul tău. Altfel, toate luptele „câștigate” prin manipulare, orgolii, tăcere pasiv-agresivă, acuzații sau șantaj emoțional nu vor face altceva decât să ducă la un război mai mare. Dacă unul iese „învingător”, în timp ce celălalt este rănit, umilit sau se simte neînțeles, relația e cea care pierde.

Cu drag,

de Dr. Ursula Sandner

Identitatea ta emoțională de după divorț este una complet diferită de ceea ce ai trăit înainte să te căsătorești.

Identitatea ta emoțională de după divorț este una complet diferită de ceea ce ai trăit înainte să te căsătorești. Și acesta este cel mai important aspect pe care trebuie să îl avem în vedere atunci când vrem să ne revenim după o despărțire, atunci când vrem să ne reconstruim. Foarte multe persoane, după ce divorțează, încearcă să devină cine au fost înainte de căsătorie sau să nege cine au devenit după căsătorie, ceea ce este îngrozitor de dureros, pentru că tu nu mai ești aceeași persoană care erai înainte să te căsătorești. Nu mai ești aceeași persoană din timpul căsătoriei, ci ești un om pe care îl vei descoperi în perioada următoare, în toate nopțile, în toate zilele, în toate trăirile, în toți oamenii cu care tu te vei întâlni de acum înainte. Nu poți să redevii adolescentul, tânărul sau omul matur, dar necăsătorit, plin de speranțe, care erai înainte ca această căsătorie să se întâmple. Tu nu vei mai avea acea încredere, acel entuziasm, acel elan după ce ai trecut printr-un divorț dureros. Însă trebuie să găsești o cale de a integra ceea ce s-a întâmplat fără să încerci să schimbi ceva, fără să încerci, în mintea ta, să te gândești cum ar fi fost dacă divorțul nu s-ar fi întâmplat. Cum ar fi fost dacă voi ați fi rămas în continuare o familie fericită?

Ca după un divorț dureros să fii bine, este nevoie să ai o nouă identitate emoțională. Ai nevoie să fii altcineva, dar acest altcineva nu poți să-l condiționezi sau să-l legi de ceea ce erai până să se întâmple ce ți s-a întâmplat. Și asta e cea mai mare greșeală, că tu vrei să te întorci la tine, la cel de dinainte să i se întâmple tot ce ți s-a întâmplat. Dar asta este imposibil. Omul acela nu mai există. Și trebuie să te concentrezi exact pe acest aspect: cum o iei de la capăt, dar de la un capăt real, nu de la mijlocul trăirii tale, nu de la sfârșitul experienței tale cu fostul soț, cu fosta soție. Nu o să mai fii niciodată omul acela, dar trebuie să vezi cum îl construiești pe omul cel nou, pe omul de astăzi. Și, exact cum înainte de căsătorie erai entuziasmat, erai bucuros, îți făceai planuri, te gândeai unde o să faci nunta, la fel și după divorț trebuie să existe acest entuziasm: să te gândești cum reconstruiești. Trebuie să te apuci să vezi în ce direcție o iei, astfel încât noua etapă de viață să fie cel puțin la fel de interesantă sau mai interesantă decât a fost căsătoria în sine.

Și acest entuziasm și această stare de bucurie sunt necesare, pentru că altfel vei retrăi la infinit într-un spațiu al amintirilor tale, care o să-ți facă foarte mult rău, pentru că întruna vei gândi la ce a fost, la ce ai fi putut să faci diferit, la ce ai fi putut să schimbi. Și va fi doar o tortură emoțională. Trebuie să accepți că da, acest divorț e real, că da, s-a terminat povestea dintre tine și soțul, soția ta. Trebuie să vezi cum poți, dacă există copii, să îi ajuți pe acești copii să rămână în continuare prezenți emoțional în viața ta, să se simtă sprijiniți, iubiți de tine. Să nu pui în cârca lor vina divorțului. Și să cauți metode de a-ți reinvia sufletul și de a vedea cine devii. Și toată munca ta trebuie să meargă în această direcție în care te concentrezi pe cine devii, nu pe cine nu mai ești.

Nu trebuie să revii la cine ai fost, ci să devii cine ești acum, după tot ce ai fost și în pragul a tot ceea ce vei deveni. Viața ta nu s-a încheiat cu etapa căsătoriei, dar nu poate reîncepe dacă tu alegi să rămâi blocat în ceea ce nu mai este real în viața ta.

Perioada de după divorț trebuie să conțină aceeași grijă, aceeași atenție și aceeași implicare, așa cum erai înainte de a te căsători. Exact cum ai investit în celălalt, ai investit în relație, ai investit în trăirea voastră, la fel trebuie să investești în tot ce reconstruiești și vindeci în tine după ce a apărut divorțul. Și este o muncă de fiecare zi, trebuie să fii inventiv, trebuie să ai creativitate, trebuie să nu te lași vreo secundă pradă gândurilor viciate de durere. Trebuie să vezi unde te duci, ce faci, cu cine vorbești, care sunt activitățile tale, să-ți faci un program, să ai o anumită disciplină, astfel încât, pas cu pas, să vezi cine poți să devii tu, cine este acest om de acum.

Cunoaște-l, iubește-l, îmbrățișează-l, ajută-l, nu îl demoraliza, nu îl lovi și nu îl obliga să fie cine ai fost tu cândva, pentru că omul acesta de astăzi are nevoie de tine și de toate resursele tale, ca să poată să îți reconstruiască viața într-un mod lipsit de durere și plin de sens.

Autor, Ana Maria Ducuță - sursa facebook

Sursa foto: tumblr

Suntem în mijlocul unui război tăcut între sexe. Și fiecare bătălie pierdută în pat e o bătălie pierdută pentru suflet.

Cândva, demult, s(e)xul era o limbă secretă. Un limbaj fără dicționar, în care ne descopeream unul pe celălalt ca niște copii orbi, pipăind contururile unui suflet prin piele, prin tremur, prin suspin. Nu era un sport. Nu era o probă olimpică. Era o chemare. O invitație la vulnerabilitate.

Astăzi? Sexul e test grilă. Dacă n-ai bifat orgasmul rapid, preludiul corect, performanța de durată, eșec.

Barbatul iese de la „întâlnire” cu nota 6.2 și o inimă zdrobită.

Femeia e „faină, dar rece” sau „bună de pat, dar nu de dus acasă”.

Ne-am transformat în jurați. Ne evaluăm cu ochi de HR, cu criterii luate din scene de pe site-uri obscure, cu standarde impuse de lumi fictive. Și nu mai iubim, ci comparăm. Nu mai dăruim, ci cerem randament.

Uitasem că un bărbat care n-a mai fost atins de mult, poate termina actul sexual în două minute. Dar dacă ar simți o mână caldă, o privire blândă și o femeie care nu se grăbește să-l exileze în categoria „inutil”, același bărbat ar deveni flacără vie. Rezistență. Pasiune. Furtună. Zeu.

Uitasem că o femeie nu are nevoie de o mașină de lux ca să se topească în brațele cuiva, ci de răbdare, de ascultare, de acel tip de mângâiere care nu caută sânul, ci inima.

Dar trăim vremuri în care nu mai avem timp. Unde totul trebuie să fie „acum”, „perfect”, „ca în filme”.

Căsătorii care s-ar fi putut salva cu o discuție la lumina lumânărilor, se sting în birouri de avocatură pentru că „sexul n-a mai fost ce trebuie”.

Pornografia a mințit. Ne-a spus că orgasmul e scopul, nu conexiunea. Ne-a spus că trebuie să arătăm într-un fel, să ne mișcăm într-un anume ritm, să fim mereu disponibili, performanți, excitanți.

Dar realitatea e altfel.

În realitate, sexul e uneori stângaci. Alteori, neașteptat.

Uneori începe cu o ceartă și se termină în lacrimi.

Alteori nu se termină deloc, pentru că rămâne în tine, ca o rugăciune.

Bărbații nu mai înțeleg femeile.

Femeile nu mai au răbdare cu bărbații.

Am transformat complementaritatea în competiție, iar diferențele noastre – acele daruri magice ale naturii – în defecte de fabrică.

Femeia e „prea emotivă”.

Bărbatul e „prea simplu”.

Dar poate că tocmai în această diferență se ascunde ceva sacru – nu de judecat, ci de iubit.

Suntem în mijlocul unui război tăcut între sexe. Și fiecare bătălie pierdută în pat e o bătălie pierdută pentru suflet.

Poate că nu avem nevoie de sex mai bun.

Poate avem nevoie de atingere reală, de abandon sincer, de privirea aceea care nu judecă, ci rămâne.

Poate că sexul, așa cum a fost gândit la începuturi, era mai aproape de rugăciune decât de sport.

de Mădălin Augustin Ionescu

Iubirea este despre a purta mai întâi pe cineva în gandul tău, în sufletul tau și în rugăciunile tale, abia apoi despre a-l ține strâns în brațele tale! I

ubirea este despre a cunoaște omul, despre a-l înțelege și despre a-l susține în a deveni o versiune superioară a sa cu fiecare zi trecută! 

Iubirea este despre momentele când de fapt nu este neapărat iubire. Despre momentele în care rutina zilnică te duce în punctul în care seara tot ce ai nevoie este o îmbrățișare sinceră, un sărut pe frunte și siguranța faptului că cineva se luptă și își dorește ca tu să reușești. 

Iubirea este despre aceleași idealuri, despre energia avută când vine vorba de a face lucruri pentru voi doi. 

Iubirea este despre cunoaștere inainte de toate. 

Iubirea înseamnă răbdarea avută. Priceperea în a atinge delicat sufletul celuilalt. Despre a avea capacitatea să stârnești emoție acolo la interior. Pentru a iubi ai nevoie să cunoști mai întâi omul de lângă tine. Să te cunoști pe tine însuți. Să știi cu adevărat ce îți dorești. Să ai răbdare, fără a vinde gogoși doar de dragul spectacolului, fără a simți ceea ce spui. 

Iubirea este despre a ridica pe cel de lângă tine. Despre a fi sprijin, despre a oferi fără a aștepta nimic altceva decât respect și prețuire. Despre a construi. Pas cu pas.

Iubirea nu este deloc complicată, iubirea este simplitate. Iubirea este asumare, sinceritate. Iubirea sunt acele două brațe strâns legate în jurul gâtului în fiecare seară, acea încredere avută în momentul când privești ochii celui de lângă tine și acea liniște avută atunci când simți că având o lume întreagă împotriva ta, cineva o să rămână indiferent de probleme să te apere și să lupte alături de tine!

Iubiți-vă mult, viața este scurtă!

Bărbatul tău e ideal pentru că ți-a venit în întâmpinare cu tot ce a cerut sufletul tău.

Bărbatul tău ți-a ieșit în cale cu pâinea și cu sarea vieții, îmbrățișarea lui are exact forma zâmbetului tău, iar în ochii lui se vede norocul de a te fi întâlnit.

Lui nu trebuie să-i ceri nimic pentru că îți dă totul.

Pe el nu trebuie să-l minți cu nimic, pentru că înțelege orice.

Lângă el nu ți-e frică de nimeni, pentru că ești cel mai de preț bun al lui și nu va risca nimic ca să te piardă.

Acolo unde începe slăbiciunea lui, apare subtil forța ta, iar situația inversă e motorul fericirii tale.

Bărbatul ideal e liber pentru că te-ai îndrăgostit și de aripile lui, iar umărul lui e locul tău de spovedanie, de răsfăț sau de alint. Lângă el, lumea e un spațiu mult mai prietenos, iar e ploaia e mereu caldă.

Fiecare mișcare a lui e spectacolul tău preferat, iar grija pentru el e cea mai dragă îndeletnicire a existenței tale.

Bărbatului tău ideal îi zâmbești și în somn, pentru că iubirea ta nu adoarme nicicând, iar respirația lui te sincronizează cu universul în care ți-a fost dat să trăiești.

Bărbatul ideal, după care ești nebună, te învață să fii femeie, să-ți arăți interiorul cu aceeași grație cu care mâinile tale îi cuceresc obrajii și ochii, buzele și gâtul…

Pe buzele tale ai mereu un sărut de rezervă, astfel încât să nu sufere nici una din părțile implicate în îmbrățișarea vieții în doi…

Bărbatul tău e ideal pentru că l-ai întâlnit exact în momentul în care nu mai visai la el și va rămâne ideal câtă vreme îți va ține sufletul în palme.

Dacă sufletul tău nu e negru, ci atât de luminos încât să înțeleagă că iubirea înseamnă TOTUL, bărbatul ideal va fi mereu cel de lângă tine, și nu cel de pe trotuarul de vizavi, de la brațul altei femei, de pe ecran sau din cărți…

Bărbatul ideal nu se caută după o schemă anume, nu trăiește într-o climă aparte și nu răspunde doar la semnale specifice.

Poate că trece în momentul asta pe sub fereastra ta sau prin biroul tău, poate mâine va traversa strada odată cu tine…

Ridică ochii și vei ști… nu mă întreba cum…

Poate că nu are ochii albaștri, 1,90 m și mușchi de oțel, dar poate că are exact ce-ți lipsește ție.

Dacă răzbim și-l găsim [bărbatul ideal] , propun să-l iubim și gata.

Restul ar fi pierdere de timp.

Și de șansă…

Și de tinerețe….

Și de idealuri…

* fragment din cartea Despre lucrurile simple, de Mihaela Rădulescu

Câte ceva, despre ,,OMUL POTRIVIT"!

În viaţă te intersectezi cu diferite feluri de oameni şi ai de făcut alegeri grele referitoare la ei.

Uneori pui în balanţă anumite aspecte, încercând să găseşti un răspuns întrebărilor pe care le ai.

Câteodată eşti derutat. Nu mai ştii nici tu bine ce vrei sau ce simţi.

De cele mai multe ori, tot ce e nevoie e să te dai un pas în spate, să faci puţină linişte şi să cauţi în inima ta.

Acolo vei descoperi că omul potrivit pentru tine e cel care scoate la iveală cea mai bună variantă a ta.

Omul potrivit pentru tine nu te trage în jos, ci te duce sus, printre nori.

Te ajută să vezi ce e dincolo de zid, dincolo de obstacole şi de zona de confort.

El te ia de mână, te ajută să te ridici din locul din care ai căzut, şi-ţi arată un început acolo unde credeai că e sfârşit.

Într-un mod miserios doreşti să-i povesteşti viaţa ta, modul în care ai suferit, ştiind că tot ce spui, depozitezi într-un loc sigur. În inima lui.

Nu desconsideră lacrimile care ţi-au curs pe obraji în trecut, tocmai de aceea se străduieşte acum să te facă să zâmbeşti cât mai des.

Îţi dă liniştea şi siguranţa că totul o să fie bine, chiar dacă factorii externi spun cu totul altceva.

Omul potrivit pentru tine e cel care-ţi umple golurile, nu care te secătuieşte puţin câte puţin.

E cel care te face să înfloreşti, nu să te usuci.

Omul potrivit pentru tine se pliază perfect pe forma sufletului tău, intrând cu uşurinţă pe poarta inimii tale.

Omul potrivit te face să fii un om mai bun. Zâmbeşti mai des, ierţi mai mult, te cerţi mai puţin.

Cel care te transformă într-o variantă mai rea a ta, nu e omul potrivit.

Omul potrivit ţie, vede ceea ce alţii nu văd la tine: inima ta caldă, sufletul blând, frumuseţea interioară. Şi te iubeşte pentru asta.

Omul potrivit te face să te simţi bine în pielea ta. Cel care îţi aminteşte constant de defectele tale, înseamnă că nu e omul potrivit.

Omul potrivit pentru tine, când e la distanţă, te face să-ţi doreşti să ieşi din tine şi să mergi să-l îmbrăţişezi. Şi să nu-i mai dai drumul.

Omul potrivit te susţine, îţi este un sprijin moral şi un sfătuitor bine intenţionat.

Omul potrivit pentru tine e acela la care te gândeşti prima oară când ai o bucurie sau un necaz. Mintea ta îţi aminteşte de cel cu adevărat important.

Omul potrivit pentru tine e acela spre care alergi cu braţele deschise, sperând să te prindă şi să te ţină mereu lângă el.

Omul potrivit pentru tine e din Dumnezeu.

de Părintele Constantin Necula

Instrucțiuni de utilizare a bărbatului. Ghid practic.

Multe dintre problemele care apar în relații sunt cauzate de lipsa informației, de faptul că femeile nu știu cum funcționează bărbații. O femeie informată e o femeie pregătită pentru o relație de lungă durată.

Bărbatul... este un om normal, cu bune și rele, cu calități și defecte, cu zile bune și zile proaste, cu probleme, cu nervi, cu draci câteodată. Femeia trebuie să știe că bărbatul este om, nu e zeu, semizeu ori zmeu omnipotent care poate rezolva orice doar bătând din palme. Genetic este mascul, deci diferit de ea. Dacă privim în jur la alte specii cu care împărțim globul pământesc vom constata că masculul este diferit în mod evident și flagrant de femelă.

Că ne place ori nu și noi oamenii suntem diferiți, femeile de bărbați - diferiți fizic, psihic, fiziologic, hormonal, emoțional. Suntem doi actori diferiți care joacă roluri diferite în aceași piesă denumită viață.

Natura ne-a făcut diferiți ca să ne completăm fericit în cuplu, în familie, în iubire.

Din păcate un procent dintre femei nu știu cât de diferiți sunt bărbații și, știindu-se pe ele ce pot, cer aceleași lucruri de la bărbați - ii vor sensibili, ii vor atenți, ii vor organizați și meticulosi ca ele, ii vor perfecți, ii vor afectuoși, ii vor tandri, ii vor echilibrați, ii vor fideli, devotați, ii vor devreme acasă, vrednici, protectori și iubitori. Femeile ar vrea multe de la ei, dar na, de unde nu e nici Dumnezeu nu cere. Discrepanța asta dintre dorința femeii și putința bărbatului distruge de multe ori relația.

O soluție ar fi ca femeile să aibă înțelegere pentru bărbați, să îi păsuiască, să nu le vâneze greșelile, să le treacă cu vederea, să se facă de multe ori că nu văd, că nu aud, să nu stea permanent "cu gura pe ei" decât în pat, să nu le stoarcă lămâi în ochi din 5 în 5 minute, să nu aibă pretenții absurde și așteptări nerealiste de la ei. Bărbatul ideal sau bărbatul perfect nu există. Viața lângă un bărbat nu e ușoară și nici comodă, nu e pentru toate femeile, nu e pentru oricine.

- O femeie care vede în bărbat doar un mijloc sau un instrument pentru a-i fi ei bine, nu va reuși să țină un bărbat.

- O femeie care vede în bărbat doar un bun câștigat, luat cu semnătură la starea civilă, care vede in el o mobilă, un animal de companie sau un bun personal nu va reuși să țină un bărbat lânga ea.

- O femeie care crede că bărbatul ii e dat ei doar ca să aibă pe cine cicăli, bate la cap, certa, ține din scurt, judeca pentru nimicuri, vărsa nervii pe el, nu va reuși să țină un bărbat lângă ea.

- O femeie care crede că bărbatul se ține cu sex din joi in paște, fără fantezii, fără emoție, fără jocuri, fără cochetărie, fără glume, fără zâmbet, fără noutăți, doar cu muncă si ceartă, nu va ține un bărbat alături.

- O femeie care crede că bărbatul trebuie să stea doar cu ea zi și noapte, doar după fusta ei, doar la ordinele ei nu va ține un bărbat.

Va ține un bărbat doar femeia frumoasă la trup și suflet, tandră și iubitoare, care e gospodină în bucătărie și "deșteaptă" la pat, veselă, deschisă, înțelegătoare, care știe să uite, să ierte, să nu poarte ranchiună, să nu fie orgolioasă și ambițioasă, să nu fie capricioasă, ciufută, geloasă, absurdă, disperată de atenție, care știe să ofere și nu doar să ceară, care știe să tacă, când să tacă, care știe când să vorbească, ce să vorbească și cum să vorbească cu bărbatul ei.

Doar femeia care a înțeles că viața cu un bărbat nu e doar despre ea și nevoile ei, că viața cu un bărbat nu e o poezie nesfârșită, că viața cu un bărbat nu e o continuă lună de miere, că viața cu un bărbat nu e o idilă fără sfârșit, va ține un bărbat alături.

Doar femeia destul de deșteptă care știe să facă "pe proasta" din când in când, care știe să cedeze când e cazul, care e prietena, confidenta, reazemul, sprijinul și alinarea bărbatului ei, va reuși să îl păstreze.

Doar femeia care a înțeles că o relație rezistă doar cu vorbe bune, doar cu emoții pozitive, doar cu iubire, comunicare, atenție, afecțiune, dragoste, sex și din când în când o ciorbă, va avea un bărbat al ei.

Doar femeia care știe să păstreze un echilibru intre nevoia ei de proprietate și nevoia lui de libertate va avea un bărbat al ei.”

(Dr Love )

Toate reacţiile

1,4

Găseşte omul. Omul care să îţi fie prezent şi viitor.

Găseşte omul cu care să îţi respiri viaţa.

Găseşte omul care să îţi sărute fruntea şi palmele.

Găseşte omul care să îşi dea ultimii bani pe care îi are în buzunar doar pentru a-ţi lua o floare,ca să-ţi aducă aminte cât te iubeşte.

Găseşte omul care să te facă să râzi când de fapt vrei să plângi.

Găseşte omul care să te ţină de mână când dormi, când te trezeşti şi când greşeşti.

Găseşte omul care să îţi spună că eşti cea mai importantă, mai bună şi mai frumoasă din lume.

Găseşte omul care te tachinează, iar după câteva secunde te strânge în braţe.

Găseşte omul care să îţi zică ”totul va fi bine”, ”poţi”, ”felicitări” şi ”mulţumesc”.

Găseşte omul care alege să tacă pentru a-ţi asculta toate gândurile bune sau nebune.

Găseşte omul care să îţi deseneze fericirea pe chip.

Găseşte omul care să te înveţe să crezi în tine şi să speri.

Găseşte omul care are cheia potrivită pentru uşa viselor tale.

Găseşte omul care are răbdare să te înveţe să zbori.

Găseşte omul ale cărui mâini îţi pot şterge lacrimile şi îţi pot mângâia zâmbetele.

Găseşte omul care are timp să te iubească, să îţi vorbească şi să te îmbrăţişeze.

Găseşte omul cu care să râzi, să plângi şi să taci.

Găseşte omul care să te privească în ochi şi să îţi asculte sufletul.

Găseşte omul care să te înveţe să visezi viitorul alături de el.

Găseşte omul care te învaţă să evoluezi şi care are încredere în tine. 

Găseşte omul în ochii căruia să îţi vezi viitorul şi liniştea.

Găseşte omul. Omul care să îţi fie prezent şi viitor.

Găseşte omul care să îţi fie înainte de toate prieten, apoi iubeşte-l şi păstrează-l. Ai grijă de sufletul lui. Asta e tot ce trebuie să faci.

Dacă l-ai găsit, păstrează-l şi nu uita să mulţumeşti zilnic pentru că l-ai găsit.

Eu am găsit un astfel de OM!

La mulți ani!

Dragii mei,

În apropierea Noului An vă transmit cele mai frumoase gânduri, însoțite de urări de bine, sănătate, prosperitate, împlinire, iubire şi mai ales desăvârşire...

A te desăvârşi, din punctul meu de vedere, înseamnă a deveni, a creşte şi începe cu lucruri mărunte: să râzi, să te bucuri, să încerci, să speri, să cânţi... Să iubeşti necondiţionat, fără răspuns, să iradiezi lumina spiritului tău peste marginile lumii, să hrăneşti cu pâinea bunătăţii, să creşti şi să ajuţi în tot felul, fără să ai teama insuccesului sau a loviturii pe la spate. Să înalţi cântece de laudă vieţii, să vindeci rănile fraţilor tăi de suferinţă chiar şi atunci când te hulesc, să-i urci pe creste până la locul unde privirea lor ameţeste. Să creşti florile de foc ale dragostei, să umbli drumul greu sfârşit de osteneală pentru a purta lumina altora, a tuturor, a celor buni şi a celor răi, să suferi pentru ei în candoare şi măreţie.

Vă doresc tuturor ca în această perioadă să vă luați un răgaz și să vă reamintiți de lucrurile care contează cu adevărat pentru voi, de faptul că meritați tot ce este mai bun și mai frumos și că nu trebuie să vă mulțumiți cu jumătăți de măsură, sa vă bucurați de clipa prezentă, să aveți grijă de voi, pentru că numai în acest fel puteți să-i ajutați pe alții, să vă amintiți că, indiferent cât de greu vi s-ar părea uneori, în interiorul vostru aveți toate resursele necesare pentru a face față provocărilor vieții.

Fie ca Noul An să ne aducă din ce în ce mai aproape de viața visurilor noastre, de armonie și echilibru pe toate planurile! Să fie un an în care să iubim fără compromisuri, să devenim din ce în ce mai puternici și mai încrezători, să trăim în acord cu sufletul nostru, autentici!

La mulți și binecuvântați ani!

Cu iubire și lumină, Daniela.