Pentru multe persoane poate fi foarte dificil să se privească prin ochii iubirii; acesta este însă cel mai important principiu pe care trebuie să îl avem în minte în orice întreprindem, indiferent că este vorba despre vindecarea unei afecţiuni, despre reuşita unui ţel sau despre o relaţie de cuplu.
Mulţi dintre noi am învăţat încă din copilărie că, dacă facem o greşeală, nu mai suntem iubiţi şi putem fi pedepsiţi (de părinţi, de Dumnezeu etc.); cu alte cuvinte, iubirea poate veni doar “condiţionat”, în funcţie de comportamentul nostru; tema “iubirii de sine” reprezintă astfel una extrem de importantă, în condiţiile în care sufleteşte şi mental noi credem că nu merităm să ne iubim prea mult.
Credințe
Iar când nu credem că merităm iubirea noastră, exact aşa ne comportăm şi cu ceilalţi: ca şi cum am încerca să demonstrăm acest lucru mereu.
Şi este firesc: cum ai putea să te iubeşti şi să te accepţi complet dacă ai sentimente negative faţă de tine însuţi?
Şi mai mult, cum ar putea ceilalţi să te iubească dacă nici măcar tu nu o poţi face?
O dată ce începi să simţi dragoste pentru tine, indiferent de situaţia în care te afli şi de greşelile pe care tu crezi că le-ai făcut, inclusiv când ai sentimente de vinovăţie sau de teamă care pot fi distrugătoare pentru suflet şi sănătate, lucrurile încep să se întâmple pozitiv în viaţa ta.
Este important să ne eliberăm cât mai devreme de tiparele noastre autodistructive, deşi uneori nici nu ne dăm seama că matriţa după care acţionăm nu ne mai este de folos şi atunci nici nu ne dorim să o schimbăm.
Test
Verifică însă cât de mult te iubeşti: încearcă să spui fraza “mă iubesc şi mă accept din toată inima, aşa cum sunt“; ce notă de adevăr dai acestei fraze, de la 0 la 10, unde 10 este intensitatea maximă, adică “perfect adevărat”?
Dacă nota ta este între 8 şi 10 stai destul de bine, dar tot ai mai putea lucra puţin pentru îmbunătăţirea ei; dacă nota este între 5 şi 7, ai de recuperat cam jumătate din iubirea pe care nu ai crezut că meriţi să ţi-o dăruieşti, iar dacă nota este sub 5 va trebui să lucrezi mai mult pentru a creşte nivelul de iubire pentru tine.
În ce fel să te iubeşti însă?
A te iubi aşa cum eşti seamănă cu dragostea necondiţionată a unei mame faţă de copilul ei, deşi e mai mult decât atât; este asemeni iubirii divine pentru tot ceea ce există, fără judecată.
A te iubi necondiţionat este cel mai măreţ dar pe care ţi-l poţi face. Iubeşte-te complet, fără teamă.
Dacă mâine n-ai mai fi, nu ţi-ar părea rău că până azi nu te-ai iubit mai mult?
Iubirea necondiţionată e un dar divin.
Atunci când nu mă pot ierta sau nu mă pot iubi oricum aş fi înseamnă de fapt că nu am învăţat încă un principiu simplu de viaţă: nu există greşeli sau păcate;
Eu am nevoie să trec prin anumite experienţe necesare mie ca să pot evolua şi orice aşa-zisă “greşeală” este doar o etapă în desăvârşirea mea: o dată ce am trecut de ea am învăţat ce trebuia şi merg mai departe fără să o repet.
RUGACIUNILE DE IERTARE AU ROLUL DE A DEBLOCA ENERGIILE NEGATIVE STOCATE IN MINE, ca urmare a lectiilor de viata prin care trec.
A trăi în prezent şi nu în trecut (cu regretul că aş fi putut face lucrurile altfel) ori în viitor (atunci când mă îngrijorez pentru ziua de mâine) poate fi cel mai dificil lucru pentru mulţi; e greu să devii atent la ceea ce se petrece acum în jurul tău, la sentimentele tale, la nevoile tale, la oameni şi la frumuseţea vieţii fără să te gândeşti la probleme; dar dacă poţi să o faci, viaţa devine minunată.
Iartă-te şi iubeşte-te aşadar din toată inima, aşa cum eşti, fiindcă nimeni altcineva nu o va face în locul tău şi oricum, tu ştii cel mai bine ce nevoi ai şi cum să ţi le împlineşti.
Sentimentele reprezintă limbajul corpului
Dacă vrei să afli care sunt cele mai bune decizii pentru tine, fii atent la corpul tău, căci el îţi va comunica prin emoţii tot ceea ce trebuie să ştii.
Ţi s-a întâmplat vreodată să vrei să faci un lucru pe care ţi l-ai dorit şi totuşi să trăieşti senzaţii de teamă sau panică, să începi să tremuri fără motiv sau pur şi simplu să ai o senzaţie neconfortabilă?
Este pentru că trupul tău încearcă să îţi transmită mesajul că ceea ce vrei conştient nu e acceptat deplin şi de subconştientul tău.
Traumele rămase nevindecate pot ieşi la iveală în cele mai bizare momente, uneori fără să înţelegem ce anume ne-a determinat să reacţionăm astfel.
Spre exemplu, dacă în trecut ai fost vreodată criticat în public, e posibil să nu te poţi simţi în largul tău acum, în faţa unui auditoriu, deşi ai vrea să nu reacţionezi aşa; ţi-ar fi plăcut poate să nu îţi fie teamă în anumite situaţii, dar emoţiile te dau de gol, pentru că la un moment dat, poate în copilărie, ai mai fost într-o situaţie similară din care ai învăţat să anticipezi că ceva negativ se poate întâmpla dacă continui.
Corpul tău îţi arată astfel cât de greu îţi este să accepţi situaţia respectivă relaxat, tocmai pentru că, emoţional vorbind, aceste stări negative au rămas impregnate în memoria ta.
Practic, felul în care tu crezi că poţi face faţă situaţiei poate fi total diferit de ceea ce înţeleg corpul şi subconştientul tău din acea întâmplare.
Majoritatea oamenilor nu realizează diferenţele între ceea ce îşi propun şi direcţia reală spre care se îndreaptă, şi din această cauză cred că îi urmăreşte ghinionul, că au avut o perioadă nefastă, că e ceva în neregulă cu ceilalţi, dar niciodată nu îşi dau seama că de fapt problema îşi află rădăcinile în ei înşişi.
Invață!
Fii atent la semnalele corpului tău de fiecare dată când încerci să faci ceva, când vrei să iei o decizie sau când începi un nou proiect; el este un fel de învăţător pentru tine şi îţi poate spune întotdeauna ce simţi de fapt înăuntrul tău pentru acea situaţie, ghidându-te în direcţia cea mai potrivită pentru tine, astfel încât dorinţa ta conştientă să coincidă cu cea inconştientă.
Desigur, poţi hotărî că trebuie să faci curăţenie înăuntrul tău şi să renunţi la emoţiile care nu îţi mai folosesc, pentru a atrage tot ceea ce visezi, dar, dacă nu eşti încă pregătit să faci asta, alege să te bazezi pe forul tău interior, care îţi este cel mai puternic aliat în luarea deciziilor; în acest fel nu vei mai avea surpriza că ceea ce visezi nu se realizează, pentru că vei merge doar pe cărările spre care te conduce inima ta.
Oricum, bazează-te cât mai puţin pe răspunsurile primite din exterior, căci ceilalţi nu au de unde să ştie cât de benefic poate fi acel lucru pentru tine.
Ei nu au trăit viaţa ta, experienţele tale emoţionale şi nu îţi pot oferi decât o variantă de decizie bună din punctul lor de vedere.
Tu eşti singurul care poate decide pentru viaţa ta, iar emoţiile te ajută să o faci cel mai bine.
În felul acesta vei lua cele mai bune şi eficiente hotărâri, pentru că îţi vei asculta corpul şi inima; inima fiind sediul emoţiilor, transmite întotdeauna semnalele cele mai clare, în modul cel mai direct.
Şi încă ceva despre limbajul corpului: atunci când ne îmbolnăvim este posibil ca trupul şi inima noastră să fi încercat de prea mult timp să ne arate că nu suntem la momentul sau locul cel mai potrivit în viaţă, că poate am mers într-o direcţie nepotrivită, făcând un anumit lucru sau gândind ceva contrar credinţelor noastre interioare.
Boala devine astfel mesajul corpului pentru noi. Atunci când ne ascultăm cu atenţie pe noi înşine, corpul ne vorbeşte. Când pe el îl doare ceva este pentru că sufletul suferă şi ne-am ignorat nevoile interioare.
Să îi oferim corpului ceea ce ne cere, să fim buni şi răbdători cu el şi cu noi, ca şi cu un copil.
Să îi dăm relaxarea de care are nevoie atunci când ne-o cere şi iubire necondiţionată de fiecare dată când ne privim în oglindă, să îl hrănim cu alimente curate şi sănătoase ca şi cum ar fi templul sufletului nostru, să le oferim ochilor privelişti minunate, urechilor – melodii frumoase, nasului – arome fermecătoare, iar corpul ne va “răspunde” înapoi cu dragoste şi sănătate, ca un prieten bun, ceea ce a şi fost întotdeauna.
sursa email
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*