Daca esti calm, cand toti se pierd cu firea
In jurul tau si spun ca-i vina ta;
De crezi in tine, chiar cand Omenirea
Nu crede, dar ii crezi si ei cumva;
De stii s-astepti, dar fara tevatura;
De nu dezminti minciuni mintind, ci drept;
De nu raspunzi la ura tot cu ura
Si nici prea bun nu pari, nici prea-ntelept;
Daca visezi, dar nu-ti faci visul astru;
De poti sa speri, dar nu-ti faci jindul tel;
De-ntampini si Triumful si Dezastrul
Mereu senin si in acelasi fel;
Daca suporti sa-ti vezi vorba sucita
De sarlatan, ce-ti spurca al tau rost;
De poti ca munca vietii, naruita,
S-o faci de la-nceput precum a fost;
Daca-ndraznesti agonisita-ti toata
S-o pui, far'a clipi, pe-un singur zar
Si, dac-o pierzi, sa-ncepi ca prima data
Far-sa te plangi cu un oftat macar;
De stii, cu nerv, cu inima, cu vana,
Drept sa ramai, cand ele june nu-s,
Si stai tot darz, cand nu mai e stapana
Decat Vointa ce le tine sus;
Daca-ntre Regi ti-e firea neschimbata
Ca si-n Multime, nu strain de ea;
Amic sau nu, de nu pot sa te-abata;
De toti de-ti pasa, dar de nimeni prea;
Daca ti-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Sa treci si s-o intreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare
si, mai mult, fiul meu: atunci esti Om!
Rudyard Kipling, scriitor distins cu Premiul Nobel pentru Literatura (1907), autorul 'Cartii junglei'.
(traducere Dan Dutescu)
(traducere Dan Dutescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*