luni, 2 mai 2011

Ganduri de incurajare pentru fiecare dintre voi... si pentru mine !


 Fie ca motivele tale de bucurie să fie mai multe decât nisipul mării şi binecuvântările mai multe decât stelele de pe cer. Îţi doresc prieteni adevăraţi care să te iubească aşa cum eşti . Îţi doresc să poţi vedea frumuseţea în orice lucru care te inconjoara şi zâmbetul lui Dumnezeu în orice rază de soare. Îţi doresc să poţi aprecia viaţa din fiecare strop de ploaie şi frumuseţea oricărui nor gri de pe cer.
Lasă-L pe Dumnezeu să te îndrume, să te înveţe, să te mustre şi să îţi arate cât te iubeşte şi fii deschis la provocări. Fie ca fiecare îndoială şi teamă să fie urmată de pace şi linişte; şi în întuneric viaţa ta să lumineze mai tare decât luna noaptea . Cu fiecare nou răsărit de soare să ţi se facă tot mai dor de cer şi cu fiecare apus tot mai dor să îi vezi faţa Tatălui.
Iubeşte necondiţionat atunci când ţi se pare imposibil şi mai mult ca orice învaţă să te laşi iubit. Îţi doresc să ai parte întotdeauna de veselie şi râsete. Fie ca bucuria din inima ta să acopere orice dezamăgire şi zâmbetul să poată acoperi orice durere. Fie ca dragostea să acopere orice slăbiciune şi fiecare rană să îţi aducă înţelepciune.Orice încercare să te aducă mai aproape de Dumnezeu şi fiecare zi să îţi aducă mai multă iubire decât ziua ce a trecut. Îţi doresc să apreciezi îmbrăţişarea unui copil şi rugăciunea unui bătrân. Îţi doresc să îţi poţi lua din când în când câte o mică vacanţă şi să te poţi relaxa.
Când ţi se pare că nu-I mai auzi glasul, când poverile sunt prea mari, când rănile sunt prea adânci şi durerile prea mari, când dezamăgirea te însoţeşte şi rămâi cu un gust amar căci ai vrut să faci bine şi ai fost răsplătit cu rău, când te rogi şi Dumnezeu îţi spune să aştepţi, priveşte linia orizontului şi închide ochii… asculta foşnetul vântului şi cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pe care numai El ţi-o poate face : “Te iubesc cu o iubire veşnică.” Îţi doresc să te poţi ruga oricând şi în orice circumstanţă. Îţi doresc să te poţi detaşa uneori de tot tumultul vieţii, de gălăgie şi agitaţie şi să îţi poţi regăsi gândurile, în linişte…
Îţi doresc să te poţi bucura de strălucirea din ochii cuiva atunci când îi faci o mică bucurie. Îţi doresc să poţi plânge din toată inima şi să laşi pe cel mai bun prieten să îţi şteargă lacrimile şi mai mult decat orice lasă-i pe alţii să te înveselească şi să te facă să zâmbeşti (nu uita să apreciezi acest lucru). Îţi doresc să nu te simţi niciodată singur.
Îţi doresc să te poţi încrede în promisiunile lui Dumnezeu mai ales atunci când nu ai speranţă şi nu poţi să înţelegi planul Lui pentru viaţa ta. Îţi doresc să poţi să nu judeci înainte să cunoşti, şi să nu acuzi înainte să asculţi.
Îţi doresc să nu te ascunzi în spatele numelui şi meritelor tale ci să poţi răspunde cu inima.
Mai mult ca orice : Fie ca El să te binecuvînteze şi alţii să fie binecuvântaţi prin tine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...