A fost mereu anotimpul sufletului meu....anotimpul in care m-am nascut . Anotimpul in care am simtit ca ma nasc si mor, in fiecare clipa care imi trece prin ganduri si prin sange. Starea in care mi-am afundat obrazul, plina de parfumul unei copilarii indepartate, cu miros de prajitura si cald in casa, de pomii infloriti si de pregatirile pentru sarbatoarea Pastelui. Racoarea diminetilor si lumina serilor din ce in ce mai tarziu apunand peste mine. Frunzele de un verde crud ale pomilor din parcurile pustiite de trecatorii prea grabiti sa zaboveasca. Bancile pe care imi place sa pier vremea admirand puzderia de culori.Cerul albastru,plin de nori albi si pufosi privind la un soare stralucitor de galben. Hainele subtiri in care te simti mai frumos si frematand de viata si in care te lasi cuprins de energie si buna dispozitie. Primavara pe care imi pare ca o pierd mereu si pe care o caut in mine, unde ecoul ei mi se intoarce cu reverberatii dragi. Primavara care vibreaza in mine la intensitati de care uneori imi este teama.Mi-e dor de mireasma florilor din copacii de pe strazile luminate de soare. Mi-e dor de bucuria oamenilor de pe strada, recunoscatori pentru cerul incredibil de clar si de aproape. De zambetul pe care il caut pe chipul celor care trec grabiti pe langa mine, doritori sa vada viata in afara lor. De lumina care parca poleiaza crengile pline de flori, mustind inlauntru de bucuria renasterii. De gandurile mele care pleaca hoinare in cautarea mea, de calatoriile infinite facute in miezul noptii, cercetand dileme fara iesire. De intrebarile nesfarsite, de raspunsurile care par sa nu vina niciodata, dar pe care nu incetez sa le caut.Asteptarea mea ia sfarsit. Primavara sufletului meu ma asteapta...Oare o sa te gasesc la fel?
autor necunoscut
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere