Cantec pentru lumina din noi

Lumina din noi...

De multe ori ne prefacem ca o vedem si ca o simtim, cand de fapt nu vedem si nu simtim decat niste idei pe care le-am cules din tot felul de carti ce se vand ca painea calda tocmai pentru ca ne hranesc atat de subtil egourile cu idei marete. Adevarata lumina, lumina divina este un intuneric de inceput de lume in care dispare orice nevoie, pretentie, ambitie, in care egoul se risipeste ca un abur, in care ne dam seama ca materialitatatea lumii este o iluzie tesuta de ochii neobisnuiti cu lumina adevarata.

Lumina aceasta pe care ochiul de carne ar percepe-o ca pe intunericul cel mai adanc, ne-ar durea dragii nostri, ne-ar durea dincolo de fiinta, caci ne-ar aduce aminte cat de departe suntem de ceea ce am fost creati sa fim la un moment dat al evolutiei noastre. Ce avem de facut pana atunci? Avem o singura menire, aceea de a ne cunoaste, toate cotloanele fiintei noastre, de a ne explora in fiecare zi, de a fi pregatiti pentru o calatorie exploratorie ce se va intinde cu siguranta pe mai multe vieti. Este probabil cea mai importanta, dar si cea mai periculoasa, caci capcanele sunt la tot pasul. Egoul cel pe care cel mai multi dintre noi si-l iau inconstient ca ghid, va fi cel care ne va insela si trada la orice pas, facandu-ne sa credem ca am ajuns inainte de a porni, facandu-ne sa credem ca nu are nici un rost sa ne cunoastem, ca putem trai ca si pana acum, aventura acestei cunoasteri, se poate intampla citind carti sau ascultand pe unii si altii care ne invata cum sa ne traim o viata pe care ei nu o vor avea niciodata.

In calatoria asta lumina adevarata ni se va parea capcana, divinitatea ni se va parea un accesoriu menit sa ne faca sa ne simtim bine in pielea noastra de carne vremelnica. Fiarele salbatice pe care le hranim cu totii cu ganduri si asteptari ne voi pandi la fiecare pas si vor incerca sa ne sfasie inima bucatica cu bucatica, pana cand din noi nu ar ramane decat o minte bantuita de timp si spatiu, de angoase si frici fara chip si nume. Este o calatorie din care insa nu ne-am mai putea intoarce la obiceiurile noastre de somnambuli in viata, este probabil singura calatorie care nu are decat un singur sens acela de regasire a esentei divine. Stiti ce vrem cu totii din pacate, sa avem esenta, dar sa nu ii facem lucrarea si sa nu ii platim pretul, sa continuam sa trecem ca orbii pe langa suferinta si/sau pe langa durere, fara sa alinam si fara sa tamaduim ranile noastre si pe cele ale celor din jur… Divinitatea nu ar fi nimic fara lucrarea sa… asa si noi, nu suntem nimic fara a lucra cu lumina din noi.

Dar lumina aceea este ascunsa adanc, si pare intuneric… cine se incumeta sa o caute este posibil sa nu mai guste iluziile acestei lumi in care traim, este posibil sa inteleaga toate mecanismele prin care egoul ne face sa ne simtim speciali, deosibiti, puternici… Daca va e teama sa cautati lumina adevarata… inchideti ochi si cantati. Exista un cantec pentru lumina din noi, pe care il stim inainte de timp, firul lui ne poate calauzi acasa… Ascultati tacerea… in tacerea cea mai adanca este ruga cea mai adanca. In intunericul cel mai adanc este lumina cea mai adevarata!

 

sursa:www.astrosofia.ro