Dragii mei prieteni....

Pentru fiecare dintre noi vine un timp cand tot ceea ce ne ramane este Dumnezeu...

Se intampla in viata majoritatii oamenilor - si mai mult decat o singura data. Este vorba despre acel moment cand te simti complet si total izolat. Este acel moment cand simti nu numai ca nu te aude nimeni, ci ca nu este nimeni care sa te auda. Esti realmente si total singur. Nu mai este nimeni altcineva, chiar si atunci cand mai este si altcineva in incapere. Parca nu mai exista nimic altceva, chiar daca sunt multe altele in jurul tau. Poate chiar mai ales atunci cand exista lume in jur, esti doar tu insuti.

Da, vine un timp cand tot ceea ce a mai ramas este Dumnezeu. Nimic altceva nu mai conteaza. Nimic altceva nu mai are sens. Nimic altceva nu mai are chemare pentru tine, nu te mai atrage, nu iti mai solicita atentia- sau macar sa fie demn de ea.

Acest moment soseste, dupa parerea mea fie cand nu ai nimic, fie cand ai totul. Acest moment vine cand ti-a fost luat totul si nu ti-a mai ramas absolut nimic, sau cand ti-a fost dat totul si nu mai exista nimic ce ti-ai putea dori vreodata.

Cand vine acest moment, este o mare usurare. Este o eliberare, ceva ce ai lasat sa se duca. Si, cu toate astea, exista inca o particica mica din fiinta noastra care tanjeste dupa singurul lucru pe care multi dintre noi nu l-au avut niciodata: acceptarea completa si iubirea neconditionata.

Cineva care sa ma iubeasca exact asa cum sunt.

"Nu am putut gasi asta in altul. Am crezut ca putem gasi asta in altul, am sperat ca putem sa o gasim in altul - dar nu putem. Nu putem sa gasim asta nici in noi insine. Si, pentru ca nu putem sa o gasim in noi insine, nu putem sa o daruim altuia – si de aceea nu putem sa o gasim acolo". Asta, deoarece nu putem gasi nicaieri, ceva ce nu am pus niciunde - si nu am pus nicaieri acceptarea completa si iubirea neconditionata. Nu putem fi multumiti nici macar de cum e vremea! Suntem in stare sa gasim mereu ceva de care sa ne plangem.

Si asa, tot cautam ceva ce nu este, pentru ca orice cautam in viata, ar fi trebuit sa fi fost pus mai intai acolo, de catre noi. Daca nu l-am pus, atunci nu putem sa-l gasim nicaieri. Ceea ce nu punem in viata. nici nu gasim, pentru ca noi suntem Singura Sursa Care Exista.

Daca nu gasim iertare in viata noastra, este pentru ca nu am pus-o acolo.

Daca nu gasim compasiune in viata noastra, este pentru ca nu am pus-o acolo.

Daca nu gasim toleranta in viata noastra, este pentru ca nu am pus-o acolo.

Daca nu gasim mila in viata noastra, este pentru ca nu am pus-o acolo.

Daca nu gasim pacea in viata noastra, este pentru ca nu am pus-o acolo.

Daca nu gasim acceptare in viata noastra, este pentru ca nu am pus-o acolo.

Si daca nu gasim iubire in viata noastra, este pentru ca nu am pus-o acolo.

Trebuie sa punem toate aceste lucruri in Viata. Mai intai in viata noastra - si apoi in vietile altora. Si, pentru unii este chiar invers. De fapt vreau sa spun ca pentru majoritatea dintre noi este invers. Pentru majoritatea dintre noi este aproape imposibil sa daruim ceea ce vrem sa primim: iertare, compasiune, toleranta, mila, pace, acceptare si iubire. Multi dintre noi nu ne putem darui noua insine aceste lucruri, pentru ca stim prea mult despre noi insine. Gandim despre noi ca nu meritam aceste lucruri. Ni le imaginam ca fiind altceva dacat ceea ce suntem noi insine. Nu putem vedea Divinitatea Insasi, care a fost pusa in noi. Nu putem vedea Inocenta. Nu putem vedea Perfectiunea, in imperfectiunea noastra.

Deoarece nu putem vedea aceste lucruri in noi insine, nu putem sa ne dam noua insine ceea ce vrem cel mai mult sa primim. Si totusi, pentru ca nu suntem total orbi la ceea ce este bun si valoros in lume, putem adesea sa vedem aceste lucruri in altii. Adesea vedem Divinitatea in altii. Putem adesea sa vedem Inocenta in altii. Putem adeseasa sa vedem Perfectiunea in imperfectiunea altora. Si le putem darui altora iertarea, compasiunea, toleranta, mila, acceptarea, pacea, acceptarea si iubirea. Dar intrebarea este: oare o vom face?

Cel mai adesea nu o facem. Din cauza propriilor noastre rani, nu putem vindeca ranile altora. Si asa ii negam lumii noastre, lucrurile de care avem nevoie cel mai mult. Ii negam lumii noastre iertarea, compasiunea, toleranta, mila, pacea, acceptarea si iubirea. Si cand ii negam aceste lucruri lumii noastre, ni le negam noua insine - pentru ca nu putem primi ceea ce nu am daruit mai intai. 

Sa repetam inca o data, Noua Regula de Aur:

Nu putem primi de la lume , ceea ce nu am pus, mai intai, acolo.

Vine o vreme cand ne dam seama ca noi suntem Singura Sursa Care Exista. Nimeni nu o sa ne dea noua sau lumii, ceea ce noi nu suntem capabili sa dam lumii - si astfel, noua insine. Nu pentru mult timp.  Primul loc in care aflam asta este in relatie cu altii. Ceea ce nu suntem capabili sau nu vrem sa daruim altuia, nu vom primi de la altii. Nu pentru mult timp. Daca nu-i putem darui celui din partea cealalta a incaperii iertare, compasiune, toleranta, mila, pace, acceptare si dragoste... nu-i putem pretinde acelei persoane sa ni le dea noua. Pentru ca ei ne vor da doar ceea ce noi le-am dat.  Intr-o relatie, ne imaginam ca cealalta persoana are ceea ce noi nu avem si, in consecinta, ca ei ne pot da noua acel ceva. Asta este o iluzie imensa. Si o mare greseala. Este o mare neintelegere. Acesta este motivul pentru care esueaza un numar atat de mare de relatii. Ne imaginam ca celalalt o sa ne aprovizioneze cu iertare, compasiune, toleranta, mila, pace, acceptare si iubire. Ne imaginam ca celalalt o sa ne suplineasca cu tot ceea ce noi nu le dam lor si cu ceea ce nu ne putem da nici macar noua insine. Si apoi ne suparam pe ei. Si ne suparam si pe noi insine. 

Si apoi...ne dam seama ca nu a mai ramas nimic altceva decat Dumnezeu. Atunci ne indreptam spre Dumnezeu. Te rog, Doamne, da-mi iertare, compasiune, toleranta, mila, pace, acceptare si dragoste. Te rog, da-mi toate astea, ca sa le pot da si eu la altii. Lumea se apropie rapid catre un punct de turnura. Ajungem sa intelegem ca Dumnezeu este Singura si Veritabila Sursa. Acuma, tot ceea ce trebuie noi sa intelegem este ca nu exista separare intre noi si Dumnezeu. Cand ajungem sa asimilam acest concept fundamental, cand, in final, acceptam adevarul de baza, atunci ne vom schimba pe noi insine, ne vom schimba relatiile si vom putea schimba lumea. Pana atunci nu vom reusi. Si vom astepta ca acel moment sa se intample.... pana cand ne vom da seama ca nu a ramas nimic altceva decat Dumnezeu. Sa speram ca vom ajunge la acel moment, inainte sa il cream... in cel mai crud mod cu putinta: distrugand totul, pana cand nu mai ramane nimic. Distrugandu-ne relatia, pana cand nu mai ramas nimic. Distrugandu-ne lumea, pana cand nu a mai ramas nimic. Distrugandu-ne pe noi insine, pana cand nu a mai ramas nimic.  In Conversatii cu Dumnezeu exista o afirmatie uimitoare. Este ceva ce nu am uitat niciodata. Dumnezeu a spus, “Nu este necesar sa treci prin iad, pentru a ajunge in rai“. Eu va invit pe toti sa va aduceti aminte de aceste cuvinte, astazi. Va invit pe toti sa adoptati o notiune noua despre voi insiva si despre viata: nu numai ca nu a ramas nimic altceva decat Dumnezeu, dar ca nu este altceva decat Dumnezeu. Cand vedem Dumnezeu in oricine si in orice, atunci vom fi renuntat la iluziile noastre, vom fi pasit in afara imaginatiilor noastre copilaresti si vom trata totul si pe toti ca si cand ar fi Divini. Si daca nu crezi ca asta iti va schimba viata si lumea, atunci gandeste-te de doua ori. 

Aceasta este Calea catre Suflet. 

Iubire si Imbratisari,, Neale Donald Walsch"
 [Editura For You Newsletter]