sâmbătă, 2 iulie 2011

Rugăciunea Cuviosului Sofronie Saharov la revărsatul zorilor



    Tu Doamne Cel veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.

    Eu n-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie decat numai în Tine, Dumnezeule.
    Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine.
    Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi:
    Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi şi:
    orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă.

    De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine:
    Curațește-mă de orice întinăciune a trupului și a Duhului.
    Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine.
    Binecuvintează această zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice.

    Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta.

    Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat.
    Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie.
    Tu cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-ţi sunt ascunse Ţie.
    De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.

    Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice fel de pornire care nu-Ti este bineplacuta Tie şi-l răneste pe aproapele meu.

    Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.
    Iar dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, in care să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei.

    Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultimea mea răsuflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, astfel ca poruncile Tale să fie singură lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.

    Doamne, rogu-Te, ai milă de mine!
    Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine.
    În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari, dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea.

    Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la faţa Ta din pricina nevredniciei mele, ci mai degraba sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea.

    Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă.
    Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt.
    Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-Ti pot aduce căinţă cu vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e încă oarba.

    Iar când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta.
    Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale.
   Curăţeşte-mă de toate gândurile tainuite, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată.
    Doamne, în mare mila Ta şi nemarginita Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea!

AMIN! 

 Traducerea Ierom Rafail Noica.

Este atat de splendida si cuprinzatoare aceasta rugaciune, incat oricare dintre noi, fie ca este sau nu in vreun necaz, daca o va spune dimineata, ii va fi de un real folos...
Doamne ajuta! 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...