“Inima-ti tânjeste sa urci muntele”

Viata ta nu este o problema de rezolvat. Viata ta pur si simplu este. Si nu are rost solutia, din moment ce nu exista problema. Nu exista vreo actiune pe care sa o faci si brusc sa-ti elimine toate asa-zisele tale probleme. Nu exista nici un plan pe care sa-l urmezi care sa te duca într-un loc fara provocari.

Fiecare încercare este întotdeauna înlocuita de catre urmatoarea. Si aceasta nu este o problema. Aceasta este viata!

Imagineaza-ti ca urci un munte înalt. Mâinile îti sângereaza, iar tu îngheti din cauza zapezii. Uneori ai noroc, si gasesti cai deschise de care nu erai constient(a) înainte de a pasi pe ele. Si uneori esti frustrat(a) când urmezi o cale care crezi ca este viabila, si tot ce gasesti este numai o fundatura, trebuind sa te întorci pe unde ai venit, sa-ti retragi pasii, si încerci alta abordare. Si asta merge la infinit, si tu crezi ca atunci când ajungi în vârful muntelui, totul va fi perfect.

Iar când atingi acel vârf, pentru doar un moment, visele îti sunt împlinite. Ai momentul tau de triumf când vezi privelistea de sub tine. Ai momentul tau de mare satisfactie de îndata ce îti dai seama de realizare. Si adevarata realizare este pe de-a-ntregul înlauntrul tau - ca esti mai puternic(a), ca ai dovedit ca poti s-o faci, ca ai ajuns sa îti cunosti curajul si vigoarea, si sa realizezi ca poti face orice, acum ca ti-ai aratat tie însati/însuti ca poti face asta.

Dar dupa aceea imagineaza-ti ca trece ceva mai mult timp. Mai întâi te relaxezi si te vindeci, dar în timp începi sa nu mai ai liniste si sa fii plictisit(a) pe vârful tau de munte. Noile abilitati capatate pe parcursul lungului tau urcus vor sa fie folosite. Tânjesti dupa noi provocari; doresti noi împrejurari în care sa-ti testezi curajul si puterea nou-descoperite.

Si într-o zi, norii dispar complet de pe cer si privesti în zare si vezi alt munte, mai mare, si care abia se vede în departare, si totul în tine parca doare pentru a accepta aceasta provocare. Si astfel în final, într-o zi, cedezi acestei dorinte, îti abandonezi pozitia, cu greu câstigata, din vârf, si începi coborâsul îndoielnic pe partea cealalta a muntelui. Treci prin valea întinsa si în final te afli la poalele altui munte, chiar mai mare si mai amenintator. Si privesti în sus la munte si te întrebi de ce ai facut asta, din moment ce acesta este mult mai înalt decât celalalt, si îti va solicita si mai multa putere. Va solicita abilitati mai multe si, mai mult decât tot, mai mult curaj. Si astfel tragi aer în piept si începi sa urci.

Aceasta nu este o problema de rezolvat. Aceasta este viata. Aceasta este frumusetea si minunatia ei, sa ai în tine o dorinta arzatoare de a deveni mai mult decât ai fost. Fa sa taca acea minte vaicareata, teama si îndoiala care îti spun ca ai fi mai fericit daca ai sta la poalele muntelui si ai privi în sus la el.

Aceasta este viata. Implica-te în ea. Începe sa urci. Iar la fiecare pas al drumului, multumeste pentru puterea pe care ti-o cladesti, pentru curajul care îti umple inima, si pentru adânca binecuvântare ca esti pur si simplu vie/viu.

Iata o mica rugaciune pentru astazi

Sunt profund implicat(a) în viata. Sunt deschis(a) la provocarile care mi se ivesc, cu bucurie, iubire si o pace adânca si centrata.

Sunt puternic(a) si curajos/curajoasa. Sunt plin(a) de încredere în mine însami/însumi. Stiu ca pot face orice doresc sa fac, prin simpla perseverenta. Apreciez fiecare pas din calatoria mea în urcusul pe muntele ales de mine. Îmi iubesc viata.

Sunt viu/vie. Sunt în mod vibrant conectat(a) cu ceea ce exista. Eu Sunt.

Îti doresc sa-ti apreciezi fiecare pas al calatoriei tale.

Iubire si pace,

Carrie

www.Quado.com