La apusul soarelui, un domn se plimba pe o plaja. Putin câte putin incepu sa distinga profilul unei persoane, indepartate. Ajuns mai aproape vazu ca omul, un pescar al locului, se apleca in continuare pentru a aduna ceva, ce apoi arunca in apa. Neobosit lansa in mare ceea ce aduna, cu bratele pline. Apropiindu-se mai mult, domnul intelese ca pescarul aduna stele de mare pe care valurile le-au depozitat pe plaja; una câte una le arunca in apa. Putin incurcat se apropie si-l intreba pe pescar: „Prietene, pot sa stiu ce faci?” Pescarul ii raspunse: „Reasez aceste stele in ocean. Din cauza retragerii marii s-au impotmolit pe plaja. Daca nu le arunc in apa, in putin timp aceste creaturi sarace vor muri ! „Inteleg – replica domnul – Dar stelele impotmolite pe plaja sunt milioane !
Nu poti pretinde de a le salva pe toate! Si, probabil, acelasi fenomen se produce pe sute de plaje de-a lungul coastei. Nu-ti dai seama ca munca ta este practic inutila? Nu vei schimba nimic”.
Pescarul surase, se inchina, lua o alta stea, o arunca in mare si zise:
„Se va schimba totul, pentru aceasta creatura mica”.
Un gest de iubire autentica nu este niciodata inutil. Mai ales daca devine pretios pentru cineva, sau cel putin va face sa se nasca ulterioare gesturi de iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*