Pamantul ne atrage cu toate ale lui, palpabile si concrete, dar trebuie sa recunoastem ca cerul ne cheama pe numele noastre cele mai secrete si ca la chemarea lui tresarim. De cate ori privim spre pamant intr-o zi si de cate ori ne ridicam privirea spre cer incercand sa gasim acolo un pic de pace? Asta se intampla firesc, fara sa constientizam gestul de a ridica privirea, pentru ca suntem constienti ca orice problema care ne tine legati de pamantul prozei zilnice numite viata… dispare fara urma cand ne reuseste desprinderea… ridicarea desupra norilor dincolo de care cerul zambeste mereu…
Trupul este cel care face legatura cu pamantul, el vrea sa simta calea sub picioare si vantul prin par, el vrea caldura soarelui pe piele si mangaierea apei pe fata, el este radacina noastra… dar divinitatea nu ne-a facut plante, nu ne-a facut doar trupuri… divinitatea ne-a facut sa fim totul, ne-a facut in asa fel incat sa avem puterea de a pluti pe deasupra lucrurilor marunte, de a le lasa in urma si urca spre Cerul ai carui fii si fiice suntem.
Divinitatea ne-a dat puterea spiritului care misca si transforma materia, care face diferenta intre un trup inert si unul viu, intre o bucata de roca si o floare. Divinitatea ne-a dat desprinderea de tot ceea ce ne tine pe loc, de toate obiceiurile si automatismele, de toate bagajele trecutului de care nu stim sa scapam la timp… pana ajungem un fel de convoaie de vagoane pline de gunoi care nu ii mai este nimanui de vreun folos.
Azi este o zi prielnica zborului… cu ochii larg inchisi si cu mintea suspendata intr-o planare perfecta peste campiile de logica si ratiune ale mintii. Da… stim aveti facturi de platit si responsabilitati de dus, dar toate sunt mai simplu facut cand inima e usoara si cugetul impacat, cand dam crezare sufletului care spune… esti mai presus de toate astea… nu esti toate astea… tu esti doar o plutire de senin peste cerul celor din jur… esti o bucurie de om langa care viata este o sarbatoare…
Sa ne desprindem asadar de conditionarile mintii si sa plutim inalt… pana dincolo de noi… avem aripi… mai puternice si mai mari decat ale oricarei pasari… cu ele putem zbura pana dincolo de marginile universului anuland timpul si spatiul, cu ele putem sa ne ridicam din cenusa zilnica si putem sa ne transformam cu totul in lumina…
Oare ce ne opreste sa facem asta cu fiecare respiratie?
sursa:astrosofia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*