SFÂRŞIT DE AN … UN NOU ÎNCEPUT

Vă doresc cu toată forța inimii mele să aveți un an nou plin cu bucurii, cu momente fericite care să vă taie respirația, cu râsete în hohote, cu lacrimi de fericire, cu sărutări, cu mângâieri. 
 Vă îmbrățișez cu multă, multă Iubire și Lumină !
LA MULŢI ANI !

Sfârşit de an … un moment bun să punem punct gândurilor care ne întristează, obiceiurilor vechi şi nu foarte folositoare, superstiţiilor, un moment în care să facem o selecţie a ceea ce vrem să luăm cu noi în anul următor şi a ceea ce vrem să lăsăm în cufărul anului ce se încheie, un moment bun să ne rescriem scenariul de viaţă. 

Este o perioadă în care ne putem uita la noi şi „în noi” cu sinceritate, dar şi cu îngăduinţă pentru experienţele mai puţin plăcute, dar să vedem lucrurile clar, iar discursul nostru interior să fie onest, dar nu critic, îngăduitor, dar nu rupt de realitate. Să găsim o … balanţă, o cale de mijloc. 

Experienţele trecute sunt experienţe care ne ajută să creştem, nu greşeli, nu neşanse, doar EXPERIENŢE, fără de care nu am putea să fim ceea ce suntem, nu am fi evoluat emoţional şi spiritual. 

Este momentul să ne uşurăm şi să ne primenim sufletul pentru noul an, noile planuri, noile vise, pentru că acolo unde este „prea plin” de gânduri, îndoieli, frământări, ura ,nu este loc de vise, speranţe, iubire, viitor. 

Să le facem loc deci. Să punem ce este vechi în cufărul anului trecut şi să luăm cu noi experienţa de viaţă CÂŞTIGATĂ şi ceea ce a fost bun, să ne deschidem sufletul şi spiritul spre noul an. Să lăsăm poarta deschisă noilor experienţe, noilor prietenii fără a le contamina cu amintirea experienţelor nereuşite. 

Acum, putem ţese noi vise, planuri, putem începe proiecte noi, putem să iubim oameni noi, să ne facem prieteni noi, putem învăţa despre împăcare, despre împăcarea cu sine şi cu ceilalţi. Acum, în noul an, putem începe o filă nouă a existenţei noastre pe care să scriem ce până acum nu am îndrăznit a scrie. 

Va invit aşadar să vă aşezaţi pe sofa, să vă deschideţi sufletul şi mintea, să simţiţi în nări mirosul de cozonaci şi scorţişoară, să ascultaţi muzica din lăuntrul vostru şi să scrieţi. Scrieţi gânduri, speranţe şi vise pentru noul an. Scrieţi un NOU ÎNCEPUT. 

Va îmbrăţişez cu drag şi vă doresc linişte în suflet şi inspiraţie la „scris”! 

de Iulia Pasărin 

În drum spre 2013

Anul Mărturisirii.

Port cu mine un sac greu de binecuvântari şi o inimă preaplină de oameni frumoşi şi dragi ...dar şi de nenumărate lecţii primite . Cu ochii strălucind de bucurie şi cu mâini tremurând de emoţia visării, zbor să îmi dăruiesc Iubirea - temelie pentru o lume mai bună. Mă învaţă Părintele Steinhardt cum să o fac. E lângă mine, ca de obicei :) 

29 de moduri de a-L mărturisi zi de zi pe Dumnezeu

(Adaptare după Nicolae Steinhardt) 

1. Dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaților, primind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe bolnavi și mergând să-i vedem pe cei ferecați în temniță.

2. Crezând neîndoielnic că El este Calea, Adevărul și Viața.

3. Postind, rugându-ne, priveghind, făcând milostenii, înfrânându-ne;

4. Dar și iertând pe greșiții noștri, alungând de la noi ținerea de minte a răului ce ni s-a făcut, iubind pe aproapele nostru (și nu numai iubindu-l, ci îngăduindu-i a fi așa cum este, nepretinzându-i să fie aidoma nouă), binecuvântându-ne (ori, de ne vine peste poate, măcar neblestemându-ne) vrășmașii;

5. Dovedindu-ne blânzi și smeriți cu inima, făcători de pace, nearțăgoși, neînfumurați, păstrători de cuget curat;

6. Făptuind binele în taină, mâniindu-ne doar pe foarte scurtă vreme, nu mai târziu de apusul soarelui, oricând gata a ierta și a ne domoli, neîngrijorându-ne în exces de cele ale lumii și ale trupului. Făcându-ne muți și surzi când suntem zădărâți, neînvoindu-ne facilei ispite de a mustra și dojeni când simțim că avem dreptate, nejudecând pe nimeni (anevoioasă, dar meritorie virtute);

7. Netemându-ne, alungând frica, socotind-o ca pe un păcat de moarte, ca pe năpasta lumii, îndrăznind, mereu dând dovadă de bărbăție, de ostășie;

8. Adăpostind pe călători, ajutând pe cei slabi, primind cu bucurie pe slujitorii Domnului, necerând (cu fățarnică nepărtinire și vicleană înțelepciune) semne și minuni, neispitindu-L pe Domnul cu cereri nesăbuite, ridicole sau neobrăzate;

9. Nefiind formaliști, bucheri și pierduți în mărunțișuri, nepunând litera deasupra legii. Ci privind lucrurile, de fiecare dată, cu spirit larg și tolerant, izbutind a ieși din noi înșine, a ne vedea, judeca și aprecia din afară, așa cum ne-ar surprinde privirea rece și neprevenită a unui terț;

10. Neacceptând a fi robi patimilor (spre a ne face de basm și de batjocoră demonilor), dar nici textelor;

11. Nelăsând bogăția (ori arghirofilia, care poate locui și în cel neavut) să ne stăpânească, nepunându-ne toată încrederea în cele vremelnice, făcându-ne din legea relativității, principiul incertitudinii și doctrina instabilității celor lumești întreitul temei al unui reflex instinctiv când vor să ne subjuge cu strălucirea lor;

12. Nepizmuind, neațintindu-ne ochii asupra semenilor noștri, asupra greșelilor și inevitabilelor cusururi omenești, ci mai vârtos asupra alor noastre;

13. Neluând numele lui Dumnezeu în deșert, rodindu-ne talentul ori talanții, ori fracțiunea de talant;

14. Neîngăduind ca strâmtoarea, prigoana, grijile veacului, înșelăciunea avuției și poftele să înăbușe rodirea Cuvântului în noi;

15. Lăsând nevinovăția copilăriei să ne roureze sufletul și să ne vindece de uscata respectabilitate, întocmai ca Zaheu care, om în toată firea, nu s-a rușinat să se cațere în pom ca să-L vadă mai bine pe Iisus;

16. Veghind, păstrându-ne treji, dar nepunând mare preț pe tăria noastră, știind că duhul e osârduitor, dar trupul neputincios, iar noi oricând capabili de slăbiciune, de cădere (n-a grăit Fericitul Filip Nerri: ține-mă Doamne de urechi că altminteri Te vând ca Iuda?)

17. Fiind modești, recunoscători, iubindu-L pe Domnul din toată inima, din tot cugetul, din tot sufletul și toată virtutea noastră;

18. Ferindu-ne de șovăială și impunându-ne a fi statornici în hotărâri;

19. Fiind înțelepți ca șerpii, nu numai blânzi ca porumbeii;

20. Crezând neclintit în Cuvântul lui Iisus, păzindu-l, mâncând și bând la vremea potrivită preacuratul trup și scump sângele Domnului, dându-ne bine seama: cât de fericiți suntem că ne învrednicim de aceasta, că niciodată n-a vorbit un om cum vorbește Hristos, că ne putem numi prieteni ai Săi;

21. Grăind vorbe bune ori săvârșind gesturi de compasiune față de semenii noștri, de simpli oameni, în ocaziile cele mai întâmplătoare și mai mărunte, nesfiindu-ne a fi politicoși, a schița un zâmbet binevoitor până și unui străin, spre exemplu insului care, după ce fără de voie ne-a lovit cu cotul, își cere scuze;

22. Descoperindu-ne capul când salutăm, răspunzând negrăbiți când ni se pune o întrebare, când ne cere cineva să-i arătăm drumul – lucruri mici, profane, de nu și triviale! Dar din categoria celor care prisosesc stricta dreptate și, în consecință, plăcute lui Hristos;

23. Și-L mai slăvim pe Domnul poftind la cină pe cei desconsiderați, nu numai cei sărmani, ci în general cei care nu se bucură de atenția și cinstirea semenilor; cei uitați sau părăsiți – acestora să le dovedim gentilețe, cuviință, solicitudine;

24. Oprindu-ne de la păcate, devenind adevărați creștini, orice am fi fost înainte de trezire, cu oricare urâte păcate ne-am fi murdărit;

25. Scriind, pictând ori compunând (cei care pot) capodopere. Toate au fost și sunt create numai în starea harului sfinților (Sf. Iustin: „Toate câte filosofii și legislatorii le-au gândit și le-au spus frumos, le-au elaborat grație părții de Logos aflătoare în ei.”)

26. Sărutând pe cei leproși: orice ins izolat, prigonit, ocărât pe nedrept, de care căpătuiții, rostuiții, chivernisiții, slugarnicii se feresc și se tem, e un lepros vrednic de a fi sărutat;

27. Refuzând a ne zgâi la cel în suferință și descumpănire, rugându-ne așa cum știm, chiar dacă nu cunoaștem la perfecție tipicul rugăciunilor (și poate nici Tatăl nostru, ca în povestirea cu cei trei sihaștri de pe insulă care nu-l știau, dar umblau pe mare);

28. Neprecupețindu-ne vremea, zăbovind, ca samarineanul cel milostiv pentru a veni în ajutorul păgubiților, accidentaților, nenorociților;

29. Aducându-ne mereu aminte că în orice semen al nostru sălășluiește suflarea lui Dumnezeu, adică o fărâmă de spirit divin și purtându-ne cu el ca atare.

Suntem neîncetat îmbiați cu posibilitatea de a ne recunoaște și vădi ucenici feluriți și neabătuți ai lui Iisus Hristos. Oricui îi este oricând dat – nu numai în momente eroice – a-L mărturisi. Și poate că această mărturisire, zi de zi, în împrejurări modeste și mărunte, nu-i deloc mai ușoară decât cea eroică de care nu toți avem parte. Numărul drumurilor prin care Îi putem vădi dragostea, încrederea și devotamentul nostru este infinit.

Doamne, ajută!

Rugăciunea celui ferecat în temniţa neputinţelor vieţii

Îndurate Doamne, Cel mult milostiv şi plin de bunătate, Domnul puterilor şi Împăratul veacurilor, cu frică şi cu ruşine, întru cutremurare şi cu pocăinţă Te chem să vii în casa cea surpată a inimii mele şi iarăşi cu osârdie Te rog: vino Doamne în adăpostul sufletului meu cel asuprit de tot răul şi de greşelile cele de multe feluri pe care necontenit le săvârşesc ca un vrăjmaş - potrivnic al chemărilor şi îndreptărilor Tale - şi cu pierzătoare râvnă le plinesc spre a mea osândire. Izbăveşte-mă Tu, Sfinte, de toată rătăcirea şi căderea şi întru iertare şi cu bunătate, de toată ispitirea cea de peste zi şi cea de peste noapte mă scapă. Miluieşte-mă, Doamne, cu darul Tău cel preabogat şi cu îndurare mă adaugă iarăşi la turma moştenirii Tale şi iarăşi de chipul cel dintâi ca al unui prunc ascultător şi nepăcătos mă învredniceşte, de tot binele cu împlinirea voii Tale împodobindu-mă.

Stăpâne a toată îndurarea, cel ce eşti slăvit de cetele puterilor de Sus, în faţa căruia stihiile cerurilor se cutremură aşteptând răscumpărarea, vino şi cu mulţimea bunătăţii Tale mă miluieşte! Aşa Doamne, nu te scârbi de mine robul Tău cel păcătos, că în toată ziua neştiind a urma cum se cuvine poruncilor Tale nici de poveţele maicii mele n-am ascultat şi nici sfatul părintelui meu nu l-am băgat în seamă. Şi văd acum, Bunule, scăpând către acoperământul Tău cel înalt, că mai presus de părinteasca-mi îndrumare am căpătat o mai vrednică şi mai cuviincioasă îndreptare. Primeşte-mă, dar, şi nu mă părăsi; căci ştiu şi înţeleg că ochii Tăi nu se vor scârbi până-n sfârşit de mine! Iar eu întunecatul, nerăbdând a mai primi chipul greşelilor, cu îndrăznire, întru nădejde de mântuire îţi cer: mila Ta nu o lua de la mine ca să nu se tulbure sufletul meu şi să nu rămân până în sfârşit gârbovit în păcate! 

Aşază Doamne, bucuria făgăduinţei Tale în inima mea şi mă păzeşte şi poruncile dreptăţii Tale să mă străjuiască. Nu Te depărta de mine şi voi păzi cele plăcute Ţie. Că fără Tine se risipesc zilele mele şi durerile morţii mă cuprind. Adu-Ţi aminte de robul Tău şi nu mă lepăda; ca să laud numele Tău şi să cinstesc toată ziua marea cuviinţă a Ta. Cuvântare de slavă voi aduce Ţie şi Duhul Tău cel Sfânt mă va povăţui. Închinăciune voi aduce Ţie pentru că Tu cu mine eşti şi de-a pururi eşti dorirea cea mai presus de orice dorire. Sărac sunt eu întru plinirea faptelor celor de folos; nebăgător de seamă sunt cu privire la cele ce-mi stau înainte şi-n toată vremea, cu rea ştiinţă, mă lipsesc de toată bunătatea. Vrăşmaşul binelui sunt şi mă înduplec a fi şi iarăşi mă arăt pururea nelecuit de patimi; rănit de toată fărădelegea şi orb şi mut şi slăbănogit sunt întru adâncul fără de sfârşit al nedreptăţilor. 

Ieşi în căutarea mea, Doamne, şi nu mă da pe mine să pier pentru păcatele mele. Că rătăcesc pururea şi paşi mei întru fărădelegi s-au ostenit. Aşa Stăpâne, Îndurate şi mult Milostive Doamne, m-am sfârşit întru răutăţi şi n-am voit a mă deprinde spre a-mi spori răbdarea spre cele de folos. Nici cele făgăduite n-am râvnit şi nici bucuria luminii celei neapuse n-am primit. 

Te-am părăsit, Tu nu mă părăsi ! Află-mă şi mă miluieşte!

Rănit şi gol, întunecat şi fără de suflare zac în greşelile mele cele fără de număr. Iar Tu, suflarea de viaţă cea dintâi dăruieşte-mi ! Că de la Tine voi lua izbăvire şi întru nădejdea spre Tine mă voi ridica să aduc slavă numelui Tău, Doamne. Făgăduinţele mele voi păzi şi lauda mea întru pocăinţă o voi aduce Ţie. Nu mă nesocoti, Doamne, şi ochii Tăi nu-i întoarce de la mine. Căutându-Te am ostenit şi zilele mele sau stins departe de Tine. Ajutorul meu eşti Tu ! Spre Tine am nădăjduit să nu mă lepezi şi bucuria vederii Tale să nu o treci de la mine. 

Îndurătorule, Doamne, nu mă lăsa în fărădelegi, şi întru mila bunătăţii Tale tămăduieşte neputinţele mele. Ziditorul meu, nu mă lăsa pe mine! Ajutorul meu, acoperă-mă pe mine! Tămăduitorul sufletului meu, curăţeşte fărădelegile mele; Ia aminte spre strigarea mea şi tânguirea mea nu o lăsa fără răspuns. 

Venit-ai Doamne, precum ai zis, tămăduindu-mi neputinţele şi rănile mi le-ai legat. Trupul cel sfărâmat de mine mi-ai ridicat şi sângele meu Ţi l-ai luat asupră-Ţi ! Ochii mei cei legaţi cu nevederea au zărit cele bune, iar sfatul cel rău al inimii mele a primit izbăvirea povăţuirilor Tale! Eu cel zidit de Tine Te-am părăsit şi întru răutăţi m-am ascuns ! În întristări m-am sfârşit toată ziua, pentru aceea, acum cu nestăpânită durere Te caut. Revarsă mila Ta peste sufletul meu şi roua Duhului Tău cel Sfânt pogoar-o peste mine. 

Sunt singur, fără de tărie şi fără de ajutor! Sunt stins întru neputinţe şi asuprit cumplit de patimile mele! Mă iartă Doamne şi mă tămăduieşte ! Mă luminează Doamne şi mă întăreşte ! Mă îndreptează Doamne şi dragostea Ta nu o răpi din inima mea cea mult chinuită de rele. Înviază-mă, Doamne, ca să slăvesc în veci bunătatea Ta şi pacea Ta cea nemărginită şi mila Ta ce plină de îndurare. Păzeşte-mă cu braţul Tău cel puternic şi cu tăria făgăduinţelor Tale ! Ajută-mă în necazuri şi de toată nevoia scapă-mă, ca să laud pururea minunile Tale şi povăţuirea Ta cu mulţumire să o primesc spre binecuvântare. Căci fără de minte sunt căile mele şi cugetele mele sfaturi păcătoşite sunt; Şi iată până în sfârşit voia Ta o am lepădat şi de rele nicidecum nu m-am despărţit. 

Căutându-Te Te-am aflat şi am văzut cum întru milostivire Te-ai aplecat să-mi legi sfâşiatele răni şi milostiv fiind Tu, de Tine nu m-ai lipsit! Dar pururi voia mea împotrivă mi-a stat, ca să nu pricep doririle Tale şi bunătatea Ta spre mine să nu o dezleg şi de tot felul de lucruri deşarte să-mi poticnesc piciorul. 

Auzit-am Doamne cuvintele gurii Tale şi de povaţa Ta mi-am adus aminte. Cei temători de Dumnezeu au vestit bunătăţile ce au să fie şi părintele meu cel după trup întru frică strigând m-a întors pre Tine. Ajuns-au, dar, cercetările dreptăţii Tale la mine şi până la iadul învârtoşării mele mila Ta s-a plecat. Cercetatu-m-ai şi ai ajuns cu mila Ta până în cele mai de plâns ale mele. Cu Duhul Tău m-ai atins şi întru pribegia mea m-ai căutat. Oasele mele ai uns cu mirul tămăduirii şi teama pentru greşeli în rărunchi mi-ai zidit-o. 

Am priceput, Doamne, slava Ta, şi ştiu acum cum vei veni Tu să judeci vii şi morţii! Am văzut minunile Tale când ne-ai chemat la Tine pe noi cei şchiopi şi orbi şi mult slăbănogiţi! Oare ce vei voi să adaugi beteşugurilor ca să le schimbi în măriri; şi bolilor noastre ce vei face; şi cum pe toate vei voi a le duce ?! Că ne vom stinge precum stelele cerului la mijirea zorilor şi ca nisipul ne vom scurge în mare. Aşezământul vechi, a tot trupul, ca un vas al olarului se va zdrobi şi templul acesta de lut, lucrat de mâinile Tale, sub pajişti tăcute se va ascunde. Ca să pricepem temerea de Tine şi să vedem temeiul zidirii Tale de-acolo de dincolo de moarte. 

Oare până în sfârşit aşteptându-Te mă vei uita, sau iarăşi mă vei chema din moarte la viaţă ?! Să văd ce fel va fi până în sfârşit veşnicia şi cum ai să mai ridici din ţărână această inimă a mea pe care din pântecele maicii mele ai rânduit-o să bată pentru Tine. Şi cum mai chema-vei paşii mei să trec întru cele de bucurie ale Tale ?! 

Aşteptând slava Ta cu buzele mele cele sfărâmate de dor te voi slăvi şi viaţa mea risipită pe mii de ani, rătăcitoare se va întoarce în veşnicii. Ţărâna - care sunt - va rodi şi întru lipsa durerii mă voi asemăna penei de vultur; în văzduh am să vestesc bucuria luminii şi tainele Tale cu uşurare am să-nţeleg. Că ne-ai zidit pentru Tine Doamne şi pururea mila Ta va răsări peste veacuri. 

Să Te slăvim vor cere inimile noastre, iar Tu ca şi odinioară smerindu-Te, spăla-ne-vei picioarele şi iarăşi la masa Ta ne vei pune. Fă Doamne precum ai gândit şi din adânc de primejdii ne scoate. Ajută-ne Sfinte întru puterea Ta şi din robia uitării ne cheamă. Păzeşte-ne Puternice întru dragostea Ta. Cu darul Tău cel bun pururea ne hrăneşte. 

Miluieşte-ne pre noi Doamne de-a pururi, auzi-ne şi întru milostivire ne mântuieşte! 

Rugăciune scrisă de preotul Lucian Grigore

parohul Bisericii Domneşti "Sfântul Gheorghe" din Piteşti

FIERTURĂ DE GÂNDURI CU PRANA

Atenţie, acest text este un PAMFLET şi trebuie tratat ca atare!

Un weekend minunat să aveţi cu linişte sufletească .

Namaste! 

Vă propun o reţetă de ciorbă bogată în gânduri pozitive care reuşeşte să adune în ea toată bucuria trezirii. O fiertură simplă de gânduri de bunăstare spirituală prelevate de la cozile de topor spiritualistice niueigiste, cu adaos de mudre şi sutre, se transformă într-o bucurie dreasă cu iubire şi compasiune. Se prepară instantaneu. 

Ingrediente: şase legături nepericuloase cu entităţi cu vibraţie înaltă, trei fire de lumină nemanifestată verde, trei cristale de smarald verde viu, o legăturică de plenitudine, o legătură de beatitudine, o bucată de fericire macră făcută zob, un litru de prana, 400 grame de suflet candriu, trei vise uitate, mudre şi sutre.

Preparare:

Aşezaţi-vă comod cu spinarea dreaptă în poziţia de Lotus sau Padmasana. Inspiraţi şi expiraţi profund. Deschideţi ochiul lui Shiva apoi ziceţi de trei ori în gând “Namaste” şi o dată tare”Tatăl Nostru”. Levitaţi, aprindeţi ochiul la aragaz şi închideţi ochiul lui Shiva. Coborâţi încet mintea în inimă şi-apoi alegeţi şi spălaţi gândurile pozitive care vă mai rămân. Înlăturaţi de pe ele seminţele karmice şi porţiunile de memorie pătate. Puneţi la fiert prana împreună cu şase litri de apă. Adăugaţi şi fierbeţi gândurile pozitive. Curăţaţi energetic şi tocaţi mărunt smaraldul viu şi lumina nemanifestată, cu tot cu cuante până se alege praful de ele. Înlăturaţi cu grijă praful ca să rămână verdele apoi adăugaţi gălbenuşurile viselor uitate şi fericirea. După ce gândurile au fiert, opriţi focul sub fiertură. 

Inspiraţi profund şi ziceţi în timp ce expiraţi: “Fie ca toate fiinţele din Univers să fie fericite, inclusiv giardia, acarienii şi microbii mei”. Bateţi cu milă creştinească două-trei cruci mari cu faţa îndreptată către cele patru puncte cardinale şi apoi faceţi un liezon din cele şase legături nepericuloase cu entităţi cu vibraţie înaltă şi sufletul candriu. Adăugaţi treptat supă din oală peste liezon şi amestecaţi cu iubire necondiţionată şi compasiune pentru a obţine o temperatură apropiată de cea din oală. Adăugaţi liezonul şi reaprindeţi focul la temperatură mică. Aşezaţi-vă din nou în Padmasana, în poziţie de meditaţie şi lăsaţi să dea câteva clocote până auziţi câteva hohote... 

Ziceţi de trei ori “Namaste” şi “Doamne iartă-mă că nu ştiu ce fac !”, după care aşezaţi-vă cu capul în jos în poziţia Sarvangasana, goliţi mintea şi inima de gânduri şi adăugaţi plenitudinea şi beatitudinea. Asezonaţi cu mudre şi sutre după gust.

Lăsaţi-vă cuprinşi de sentimentul de pace, iubire şi armonie. Inspiraţi şi expiaţi cu un oftat profund în Noua Energie. Ciorba de gânduri pozitive se serveşte cu EKG-ul şi spinarea perfect drepte, în Samadhi, câtă vreme mai sunteţi călduţ, la temperatura camerei sau chiar rece. 

Poftă bună şi... Drum bun ! 

Pamflet scris de un prieten drag sufletului meu Dan Ioanitescu 

“Reţete” pentru fericire

 

Prima reţetă: Cere ceea ce vrei, dar nu emite pretenţii. A se folosi după trebuinţă.

Memorează această reţetă, ca să o poţi folosi ori de câte ori ai nevoie. În momentul în care emiţi pretenţii de genul : “ar trebui să faci ce vreau eu “, “ar trebui acum să faci ce e important pentru mine“, îţi dai acordul pentru a ceda controlul pe care îl poţi avea asupra vieţii tale şi a stării tale de bine. Vei depinde de reacţiile celorlalţi şi vei suferi dacă ei nu fac ce vrei tu.
Însă mai poţi cădea într-o capcană: să nu ceri deloc, de teamă să nu-ţi fie îndeplinită cererea. Atunci, chiar nu ai nici o şansă să obţii ceea ce vrei. Aşadar: nu te aştepta ca ceilalţi să-ţi citească gândurile, nu-ţi fie teamă că oamenii se vor înfuria atunci când le soliciţi ceva. Şi, mai important, nu fi mieros, nu ţipa, nu te enerva, nu te închide în tine pentru ca ceilalţi să facă ce vrei tu. Vei fi învăţat cum stau lucrurile atunci când vei putea cere orice cu acelaşi ton şi aceeaşi naturaleţe cu care ceri cuiva piperul la masă sau îl rogi să închidă uşa la plecare. Învaţă să ceri iarăşi ceea ce vrei, azi, chiar dacă ieri ai cerut fără nici un rezultat.

A doua reţetă: Acceptă, pentru moment, orice se întâmplă.

Gândeşte-te că există mulţi oameni care acceptă emoţional ceea ce pe tine te face să fii nefericit. Aşa că poţi şi tu ierta ceea ce e de “neiertat” şi poţi să iubeşti ceea ce e de “neiubit”.
Nu reacţiona la nimic, simţindu-te jignit, şi ţine minte că suferinţa umană este provocată de mintea care se simte jignită de ceea ce se întâmplă. Asta nu înseamnă că trebuie neapărat să-ţi convină ce se întâmplă sau că nu trebuie să schimbi ceea ce se întâmplă. Înseamnă doar că îţi vei dori schimbarea, dar nu vei pretinde cu încrâncenare acel lucru.
Fii bun cu tine însuţi, pentru moment. Relaxează-ţi mintea şi fii conştient că viaţa este imperfectă şi aşa va fi întotdeauna. Tu ai întotdeauna destul pentru a fi fericit!

A treia reţeta: Emite tot mai multă iubire, chiar dacă nu obţii ceea ce vrei.

Iubirea înseamnă să dărâmi zidurile care împiedică sentimentele din inima ta să ajungă la altă persoană. Iubirea nu are de-a face cu ce se întâmplă în viaţă, ci cu ce se întâmplă în inima ta. Iubirea nu înseamnă să-ţi placă faptele unei persoane, şi nu e echivalentă cu afirmaţii de genul: “te iubesc, dacă faci acest lucru pentru mine.”
Iubirea este un sentiment necondiţionat şi poate cea mai mare greşeală pe care o facem este să ne iubim condiţionat pe noi înşine. De câte ori nu spunem: “mă voi ocupa mai mult de mine după ce voi obţine asta, mă voi simţi mai bine când voi face asta, etc.” Iubeşte pe toată lumea, îmbrăţişează oamenii şi priveşte-i în ochi, scrie o listă cu ceea ce merită să fie iubit la tine, apreciază frumuseţea din propria ta viaţă.

Iar dacă vrei cu adevărat să înveţi ce înseamnă iubirea, trebuie să fii în stare să-ţi păstrezi inima deschisă către ceilalţi oameni, indiferent ce se întâmplă în viaţa ta. Şi, ţine minte: nu-ţi vei atinge potenţialul de fericire, decât resimţind şi manifestând multă iubire, pentru tine însuţi şi pentru ceilalţi.

Să aplicăm aceste trei reţete după necesităţi, din când în când sau permanent, fiind conştienţi, în fiecare clipă, de faptul că există un singur om pe lume care ne poate face fericiţi cu adevărat : cel care se reflectă în oglindă.

de Ken Keyes

Iubire,Iubire,Iubire...

Probabil unul dintre cele mai folosite şi vehiculate cuvinte. In acelaşi timp însă, şi unul dintre cuvintele cu cele mai numeroase definiri; practic, fiecare persoană are propria înţelegere a acestui cuvânt şi îl foloseşte în consecinţă.Iubirea nu există aproape niciodată singură: ea este întotdeauna conexată cu subiectul iubirii, adică cu cel care iubeşte, şi mai apoi cu obiectul iubirii, adică cu ceea ce subiectul iubeşte (propria persoană, o altă persoană, o situaţie, o divinitate, etc.).

Departe de mine gândul de a căuta măcar o definire a iubirii. Mai mult decât atât, cred că o astfel de căutare este din start sortită eşecului pentru că oamenii vor continua fireşte să simtă ceea ce simt ei, aşa cum simt ei, şi vor prefera să denumească propriile simţiri în acord cu propriile nevoi sau interese. Astfel că uneori, vor denumi iubire acele simţiri care atunci, în acel moment, în acea situaţie sau în acea relaţie, acoperă şi împlineşte nevoia lor de iubire. Şi nimeni nu ar putea surprinde şi îngloba într-o ecuaţie generalizatoare toate acele simţiri individuale, toate acele situaţii şi relaţii.

Şi astfel, oamenii îşi vor transmite unii altora iubire. Iubirea lor, aşa cum o simt ei, cum o înţeleg ei, cum şi-o definesc ei.Dar în aceste tranzacţii, aşa cum sunt definite de analiza tranzacţională schimburile afective dintre oameni, aceştia vor vehicula oare între ei aceeaşi „marfă”? Vor schimba oare „mere cu mere” şi „pere cu pere” sau dialogul iubirii va fi doar un extras dintr-o stenogramă demnă de Turnul Babel?

Ca în orice tranzacţie, şi în iubire sunt posibile două situaţii:

1. Unul dintre parteneri oferă, iar celălalt primeşte

2. Unul dintre parteneri cere, iar celălalt răspunde cererii.

 

Singura situaţie în care, în acest context, se realizează o tranzacţie reuşită, adică ceea ce în limbajul comun se defineşte prin sintagma „iubire împlinită”, este aceea în care cererea se întâlneşte cu oferta: fiecare dintre partenerii unei relaţii oferă exact ceea ce celălalt cere, şi fiecare primeşte exact ceea ce a cerut. Măsura în care această condiţie îndeplinită determină calitatea relaţiei şi încadrarea sa în sfera noţiunii de „iubire”...

Alte câteva discuţii sunt imediat legate de cele de mai sus. In aceeaşi relaţie:
- cine cere iubire? Ambii parteneri, sau doar unul dintre ei?
- cine primeşte iubirea? Ambii parteneri, sau doar unul dintre ei?
- cine oferă iubirea? Ambii parteneri, sau doar unul dintre ei?
- cel care cere, primeşte ceva ca rezultat al cererii sale? Este acest „ceva” exact ceea ce a cerut?
- cel care primeşte, a cerut ceea ce primeşte? Sau doar se pomeneşte ca destinatar al transferului afectiv al partenerului său? De ce totuşi primeşte, dacă nu a cerut? Ar putea refuza sentimentul pe care partenerul i-l atribuie? Ce s-ar întâmpla dacă nu-l primeşte şi-l refuză?

Ştim însă că fiecare gest sau comportament al nostru vine în împlinirea unei nevoi interioare, proprii, indiferent dacă această nevoie este conştientizată sau nu.Astfel că, privind lucrurile din această perspectivă, observăm acum că şi cel ce oferă şi cel ce primeşte iubire, fac asta pentru împlinirea unei nevoi proprii. Partenerul de relaţie este în acest caz instrumentul sau mijlocul desemnat sau ales pentru a realiza aceasta.„Te iubesc”, „vreau să mă iubeşti” ca şi „sunt fericit(ă) că mă iubeşti” exprimă toate acelaşi lucru: mie îmi este mai bine atunci când iubirea curge între noi, indiferent de sensul în care aceasta curge.
- cel care oferă iubire, împlinindu-şi în acest fel o nevoie interioară, cui o oferă de fapt? Cui serveşte actul său de a oferi? Este cumva un act „altruist” totalmente dedicat partenerului său, sau este de fapt un act care îi serveşte lui însuşi/ei însăşi?
- cel care primeşte iubire fără să o fi cerut, atunci când acceptă, nu-şi împlineşte cumva şi el o nevoie proprie? Oare această nevoie proprie are întotdeauna legătură cu iubirea? Sau poate fi şi nevoia de protecţie şi/sau siguranţă socială, economică, sau chiar fizică? Sau nevoia de apartenenţă la o entitate socială superioară individului (cuplul, familia)?
- cel care cere iubire, face aceasta pentru că are evident nevoie să o primească, pentru că în absenţa iubirii transmise de partenerul său, lui/ei nu îi este bine. Şi pentru că starea sa de bine depinde de acest aport exterior, se va teme în permanenţă pentru „funcţionalitatea” acestui izvor de bine: să existe, să nu cumva să dispară, să nu cumva să fie direcţionat şi spre alte persoane, etc.
Cu alte cuvinte, din momentul în care cererea sa îi va fi satisfăcută, această persoană va începe să trăiască în frică.

***In fine, deşi nu am enumerat-o de la început, mai există şi această posibilitate: nici unul dintre cei doi parteneri nici nu cere şi nici nu doreşte să ofere (în sensul de a da, de a transmite) iubire. Fiecare, doar simte că îl iubeşte pe celălalt, neavând nevoie de nimic de la acesta, şi având capacitatea de a trăi această iubire (şi implicit starea dată de aceasta) indiferent de răspunsul partenerului. Poate părea prea mult pentru societatea şi cultura în mijlocul căreia ne-am născut, am crescut şi am fost educaţi şi fireşte, condiţionaţi?!***

 

Scriind aceste rânduri nu am dorit nici o clipă să demontez sau să „distrug” ceea ce deopotrivă literatura şi limbajul comun, cotidian, denumesc romantism, fiorii iubirii, fluturaşii din stomac, etc. Nu am dorit şi nici nu doresc să aduc vreo atingere trăirilor, adesea sau de cele mai multe ori vibrante şi plăcute, resimţite de oricine simte pentru el însuşi că iubeşte, indiferent de situaţia în care se regăseşte pe sine sau pe partenerul său.Nici nu aş vrea ca cineva să considere acest text ca având pretenţii ştiinţifice. El nu se bazează pe cercetări, pe experimente sau monitorizări de relaţii. Nu reprezintă altceva decât reflecţii personale, în ideea de a arunca o privire şi dincolo de sentimente şi emoţii.Emoţiile reprezintă un aspect extrem de important al vieţii noastre psihice, dar nu se află în planul cel mai profund al acesteia. Am fost curios să ridic vălul lor şi să arunc o privire… dincolo.Şi am găsit, după cum vezi, o mulţime de întrebări. 

 

Răspunsurile sunt la tine, la fiecare dintre noi.

sursa aici
 

 

Trăieşte frumos !

 

Iubeşte viaţa şi oamenii şi vei fi răsplătit cu Iubire

Să nu uitaţi niciodată că lucrurile sunt trecătoare şi că se consumă, că oamenii sunt şi ei trecători prin viaţa noastră, că necazurile trec şi ele… Că într-o zi puteţi avea totul, iar în următoarea zi puteţi să nu mai aveți nimic, dar că există anumite lucruri vitale în viaţa omului, care nu trec niciodată și care, oricât de mult am pierde și oricât de descumpăniți am fi, ne ajută să regăsim forța interioară de a o lua mereu de la capăt... iar aceste lucruri le avem nelimitat: dorința de a trăi frumos, bunătatea, speranţa, credinţa, visele şi iubirea! Nu vom fi niciodată singuri și nici săraci cât timp inimile noastre vor fi pline de iubire!

Vă doresc o zi frumoasă!

de Irina B

 

Crăciun fericit !

Astăzi, când se apropie Crăciunul care reprezintă Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos, să ne amintim că am fost creaţi după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu care şi-a arătat dragostea faţă de noi oamenii prin trimiterea singurului Său Fiu în mijlocul nostru spre a ne învăţa să iubim necondiţionat.

Va doresc să fiţi mereu Lumina care îi învăluie pe semenii voştri ,Dragostea, Bucuria, Pacea şi Armonia să vă însoţească mereu pe drumul existenţei voastre . Să fiţi mereu sănătoşi şi fericiţi şi să aveţi realizări măreţe care să vă ajute să vă simţiţi împliniţi. Să iertaţi aproapelui vostru toate greşelile şi să vă amintiţi că, poate, la rândul vostru aţi greşit acestuia, iar el v-a iertat.

Să vă fie masa îmbelşugată şi spiritul liber şi fericit că aţi reuşit să mai treceţi un an, în care aţi învăţat lucruri folositoare, aţi depus eforturi pentru a obţine mai multă cunoaştere, aţi simţit uneori tristeţe dar şi bucurie, trecând astfel toate testele puse în calea voastră de Divinitate.

Să vă amintiţi mereu că viaţa pe acest pământ este o şcoală unde ne învăţăm propriile lecţii pentru a ne aminti că noi suntem Copiii lui Dumnezeu, că din El am venit şi la El ne întoarcem, şi că suntem datori să conştientizăm esenţa divină din noi.

Sărbătorile de iarnă să vă aducă tot ceea ce voi căutaţi adânc în inimile voastre.

Vă mulţumesc că aţi dorit să vă aflaţi aici împreună cu mine, că aţi înţeles rolul meu în acest loc că încercaţi mereu să fiţi mai buni, mai bine pregătiţi, mai atenţi cu voi înşivă şi cu ceilalţi.

Vă iubesc pe toţi şi vă doresc să aveţi multe bucurii, să vă deschideţi inimile şi să-L primiţi pe Iisus Hristos să cineze cu voi, să primiţi Iubirea Sa şi să fiţi Lumina care alungă întunericul. Să vă amintiţi că ceea ce faceţi pentru voi, faceţi pentru alţii, iar ceea ce faceţi pentru alţii, faceţi pentru voi şi veţi culege roadele a ceea ce semănaţi.

Crăciun fericit !

Cu toată dragostea şi preţuirea,
Daniela

Rugăciune pentru mântuire

Dumnezeul meu, cred întru Tine şi mă rog Ţie, întăreşte-mi credinţa! Te iubesc, sporeşte-mi dragostea! Mă pocăiesc, fă-mi căinţa să prisosească! Te slăvesc ca pe întâiul meu început! Te doresc ca pe cea mai înaltă dorinţă a mea! Îţi mulţumesc ca Binefăcătorului meu cel veşnic! Te chem ca pe puternicul meu ajutor. Dumnezeul meu, binevoieşte şi povăţuieşte-mă cu înţelepciunea Ta, călăuzeşte-mă cu dreptatea Ta, mângâie-mă cu milostivirea Ta, apară-mă cu puterea Ta. Îţi închin, o, Dumnezeule, gândurile, faptele, suferinţele mele, ca în viitor să mă gândesc la Tine, să grăiesc de Tine, să lucrez dupa voia Ta, să sufăr pentru Tine.
Doamne, eu voiesc ceea ce voieşti Tu, pentru că Tu voieşti să mă supun voii Tale şi făgăduiesc să fac ceea ce voieşti Tu. Te rog cu umilinţă, luminează-mi mintea, oţeleşte-mi voia, curăţeşte-mi trupul şi-mi sfinţeşte sufletul! Dumnezeule preabun, ajută-mă să mă curăţesc de greşalele trecute, să biruiesc ispitele viitoare şi să lucrez cuvintele virtuţii. Umple inima mea de dragoste pentru bunătatea Ta, de ură pentru greşalele mele, de râvnă pentru binele aproapelui şi de defăimare pentru deşertăciunile lumii. Fă-mă să fiu supus mai-marilor mei şi cu dragoste către cei mai mici, credincios prietenilor şi iertator vrăjmaşilor mei.

 Vino, Atotputernice, întru ajutorul meu, ca să biruiesc cele şapte păcate de căpetenie, care sunt pricina tuturor păcatelor. 

Să biruiesc adică:

- mândria, prin smerenie creştinească,

- iubirea de argint, prin milostenie,

- invidia, prin dragoste şi bucurie pentru binele aproapelui,

- desfrânarea, prin înfrânare şi curăţie,

- lăcomia, prin cumpătare,

- mânia, prin răbdare,

- lenea, prin bărbăţie creştinească.

 Asemenea să biruiesc şi toate celelalte păcate şi patimi ce izvorăsc din acestea.

 Şi-mi dă virtuţile creştineşti: credinţa, nădejdea şi dragostea. Dumnezeul meu, fă-mă înţelept întru lucrările mele, curajos în primejdii, răbdător în nenorociri şi smerit în propăşire. Nu mă lăsa să uit vreodată a fi cu luare-aminte la rugăciuni şi în biserică, cumpătat la masă, repede la împlinirea datoriilor şi statornic în hotărâri. Doamne, insuflă-mi grija să am totdeauna conştiinţa dreaptă, înfăţişare cuviincioasă, vorbire folositoare şi purtare în bună rânduială.
Dă-mi harul Tău, ca să mă deprind a-mi stăpâni totdeauna patimile, a mă învrednici de darurile Tale, a păzi legea Ta şi a merita mântuirea. Dumnezeul meu, fă să cunosc cât de mici sunt bunătătile pământeşti şi cât de mari sunt cele cereşti, cât de scurt este timpul acestei vieţi şi cât de nemarginită este veşnicia. Ajută-mi să fiu întotdeauna gata de moarte şi să nu mă cutremur de judecata Ta, să scap de chinurile cele veşnice şi să dobândesc raiul prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.

sursa facebook

Inteligenţa inconştientului tău

Ne place să credem că tot ce gîndim, simţim sau facem, ca şi tot ce ni se întîmplă se află sub controlul nostru şi ne este în întregime cunoscut. Ne raportăm prea mult la starea de conştienţă şi cădem pradă închipuirilor tocmai pentru că nu suntem conştienţi de puterea inconştientului propriu. Neglijarea forţelor inconştiente înseamnă neglijarea pietrei de temelie a vieţii de zi cu zi şi neglijarea unor adevăruri care stau înfipte în conştiinţa noastră şi ne determină… pas cu pas. Ceea ce credem din copilărie despre lucruri, lume, oameni, Dumnezeu, fantome, copii, lucruri sau despre univers devine “energie inconştientă”, care se activează în relaţia cu un stimul din prezent! Tot ce învăţăm temeinic este înregistrat în inconştient, de unde apare.. instantaneu în relaţia cu un stimul asemănător. Dacă am pierdut ceva şi ne simţim distruşi din pricina pierderii, vom fi distruşi de cîte ori vom pierde … ceva. Vom fi tot mai distruşi, de fapt, pentru că trimitem în inconştient soluţia “eu sunt distrus de cîte ori pierd”! Energia inconştientă acumulată prin prima experienţă de pierdere va apărea cu ocazia fiecărei pierderi din viaţa noastră şi ne va determina reacţia de durere, suferinţă sau dezastru pînă cînd ne vom decide să pierdem …ceva mai lejer.

Modul în care învăţăm să ne rezolvăm problemele devine… destinul nostru. Dacă ne izolăm, suntem deprimaţi şi debusolaţi, dacă ne prăbuşim în faţa problemelor vieţii, vom repeta aceste trăiri pînă cînd ne vom decide să reacţionăm diferit la orice problemă de viaţă. De îndată ce alegem să schimbăm reacţia, să pierdem cu încrederea că vom putea cîştiga ceva şi din asta, convinşi că avem energie pentru a construi altceva, deja introducem în inconştient o informaţie nouă. Învăţăm ceva nou, ne facem un destin nou. Ne creăm reacţii noi şi un inconştient care ne serveşte într-un mod. Inconştientul “învaţă” cum să piardă cu uşurinţă, cum să cîştige cu uşurinţă, cum să aibă noroc şi cum să iasă basma curată de prin încîlcelile fireşti ale vieţii.

Este evident că în corpul omenesc există o inteligenţă naturală, superperformantă, atît de complexă încît toată ştiinţa actuală n-a izbutit mai mult decît s-o descrie “în mare”. Şi este evident că această inteligenţă se declanşează automat cînd mîncăm! Noi nu-i spunem corpului:”Am mîncat, apucă-te de treabă, digeră bine şi metabolizează cum trebuie”! El face toate operaţiunile fără ca noi să ne gîndim la ele. El transportă substanţele antiinflamatoare către capul copleşit de durere şi pune în mişcare toate instrumentele pentru vindecarea locului pe care chirurgul îl taie cu bisturiul. În mod asemănător, cînd învăţăm să ne rezolvăm cu uşurinţă problemele de viaţă, inconştientul ne aduce în lumină soluţiile cele mai simple şi mai bune. Ceea ce facem prima oară într-o relaţie, vom repeta în toate celelalte relaţii, dacă nu ne schimbăm modul de a reacţiona la conflict, la pierderi, la situaţii problematice. Ceea ce învăţăm devine informaţie inconştientă, care ne determină ulterior reacţiile şi ne creionează destinul. În loc de “sunt distrus cînd pierd” putem gîndi “eu cîştig şi cînd pierd”..”Depăşesc cu uşurinţă greutăţile vieţii şi găsesc soluţii pentru orice problemă”! Iată o energie nouă, care poate crea pentru oricine un destin nou.

Autor Maria Timuc

Expresiile Iubirii

Iubirea nu controlează un partener, nu înseamnă milă sau îngrijorare faţă de familie şi prieteni şi nu reprezintă nici succesul profesional şi nici posesiunile.

Iubirea nu depinde de faimă, statut social, bunăstare financiară sau părerea celorlalţi despre tine. Iubirea nu este o cruciadă în numele credinţelor personale. Iubirea nu necesită înţelegerea tehnicilor spirituale mistice, a componentelor karmice ale vieţii, în continuumul care cuprinde întregul timp şi spaţiu sau a legilor universului.

Atunci, ce anume este Iubirea?

În termeni simpli, Iubirea este Dumnezeu care Se împărtăşeşte tuturor creaţiilor Sale.

Iubirea este forţa vindecătoare a universului.

Iubirea e parte din suflet şi tot ce are nevoie este ca voi să acceptaţi aceste senzaţii înnăscute de iubire a celorlalţi şi de a primi iubirea lor.

Iubirea nu are limite, nu are graniţe, când este vorba despre amplitudinea sa.

În exprimare, Iubirea înseamnă a-i trata pe ceilalţi cu bunătate, corectitudine, onestitate, compasiune, întrajutorare şi solicitudine. Dacă se poate spune că iubirea are „ingrediente”, atunci cele de mai sus ar reprezenta câteva dintre ingredientele exprimării dumnezeieşti, în acţiune.

A şti că tu şi Dumnezeu şi toate celelalte creaţii ale lui Dumnezeu sunteţi inseparabili – înseamnă iubire. A şti că Pământul este o fiinţă sensibilă şi conştientă şi a-i respecta toate formele de viaţă – înseamnă iubire

A înţelege că nimeni nu îi poate cunoaşte pe ceilalţi, la nivelul sufletului şi de aceea să nu-i judeci, dar nici să nu le aprobi o acţiune considerată nedreaptă – înseamnă iubire

A-ţi asculta sinele dumnezeiesc, înseamnă iubire. A trăi o viaţă care încurajează iubirea de sine, înseamnă iubire. A simţi tu însuţi bucurie, când o vezi în ceilalţi, înseamnă iubire.

A face ceva care îi aduce bucurie altuia, înseamnă iubire. A te ierta pe tine şi pe ceilalţi, înseamnă iubire. A împărţi din toată inima, înseamnă iubire. A face fapte bune, fără a le ataşa aşteptări, înseamnă iubire.

A simţi pace în inimă şi în minte, înseamnă iubire. Fiorul tăcut pe care îl simţi, atunci când vezi un apus sau auzi cântecul unei păsări, înseamnă iubire, iar un zâmbet reprezintă una dintre cele mai simple şi mai strălucitoare expresii ale iubirii.

În fiecare sau în toate aceste situaţii, precum şi multe altele cu care vă puteţi întâlni şi în care ştiţi instinctiv că sunteţi Iubire în acţiune, voi vă exprimaţi iubirea pentru şi de Dumnezeu.

Sursă: http://www.humanitysteam.ro

 

Ce reprezintă binecuvântările pentru tine/voi ?

 

Unii ar putea spune aşa : binecuvântări sunt lucrurile bune care se întâmplă în vieţile noastre, un eveniment important sau o recunoaştere.

Eu zic astfel : binecuvântări sunt toate în jurul nostru. Noi nu trebuie să alergăm pentru a le vedea zilnic. Ele sunt în lucrurile mici, precum şi în lucruri mari. Vieţile noastre au devenit atât de ocupate şi am devenit atât de fixaţi pe ziua de mâine că am uitat să vedem ziua de azi . Suntem atât de concentraţi asupra succesului nostru şi viitorul de care ne e dor dar uităm ceea ce se întâmplă chiar aici, chiar acum.

Suntem cu toţii binecuvântaţi ! Aceasta poate fi pur şi simplu având un prieten care este acolo pentru noi atunci când suntem în luptă, copiii noştri care ne dau o îmbrăţişare sau un zâmbet, cineva care ne arată ca îi pasa pur şi simplu de noi salutându-ne sau întrebând de sănătate .

Binecuvântările pot veni ca o mare realizare, recunoaşterea unui obiectiv pe care l-aţi stabilit pentru că aţi fost capabil să realizaţi ceva . Noi nu putem primi întotdeauna lucrurile aşa cum ne-am dori exact . Cu toate acestea, am învăţat de-a lungul timpului că modul în care alegem să vedem lucrurile tot astfel vom fi binecuvântaţi . Ne sunt oferite încurajari să continuăm pentru că avem capacitatea de a vedea binele pe care-l avem in jurul nostru în acest moment de timp şi în vieţile noastre.

Fiecare zi este întotdeauna o zi mare. Sunt zile care sunt foarte grele şi am mers prea des cu ochelari de cal intrebând de ce se intampla ceva , fiind frustraţi pentru că nu am obtinut ceva suficient de repede. Ceea ce vreau să spun este că trebuie să vedem şi să găsim mereu binecuvantarile din viata noastră chiar aici, chiar acum în timp ce continuăm să depunem eforturi pentru mâine.

Eu am pierdut de atâtea ori momente în care o binecuvântare era chiar acolo în faţa mea să gândesc la ceea ce vreau în loc de ceea ce am deja. Binecuvântările au fost acolo chiar şi atunci când eu am luptat să obţin ceva .

Binecuvântările pe care le aveţi vă ajută să recunoaşteţi şi să treceţi peste momentele dificile din viata voastră .

Eu nu pot obţine toate răspunsurile în viaţa mea pe care cred eu că o doresc, dar mă simt binecuvântată că am fost în stare să privesc ziua de azi cu speranţă pentru viitor. Sunt binecuvântată pur şi simplu pentru că eu pot vedea tot în acest timp. Eu încă mai lupt, nu sunt în nici un caz perfectă , dar, ştiu că am ales să văd binecuvantarile din jurul meu ,viaţa mea devenind mult mai profundă. Eu sunt mai fericită decât am fost vreodată.

Unele dintre binecuvântările din viaţa mea sunt familia mea, prietenii care mă sprijină şi încurajările de-a lungul drumului , zilele însorite si caldura care imi atinge pielea , îmbrăţişarea fetelor mele, acoperişul de deasupra capului meu şi tot ce mă înconjoară .

Acestea sunt doar câteva. dintre binecuvântarile primite .

Care sunt binecuvântările în viaţa ta? Gaseste-le şi recunoaşte-le zi de zi.

Timpul nostru trece aşa de repede şi înapoi nu ne putem întoarce .

Cauta o binecuvântare în jurul tău , bucură-te de ea astăzi în timp ce lucrezi pentru viitor .

Vei vedea modul în care aceste aşa-numite binecuvântări simple sunt binecuvântări importante . Ele au astfel un impact incredibil asupra vieţii noastre şi ne sunt date zi de zi, astfel încât să ne putem bucura de ele chiar aici, chiar ACUM .

Fiţi binecuvântaţi cu Iubire şi lumină .

Cu drag ,Daniela
 

Răul pe care nu-l ataci se autodistruge!

"Frumuseţea este în ochii celui care priveşte"

Lumea se vede frumoasă când ai o minte şi un suflet pline de frumuseţe. Mizeria, suferinţa şi durerea dispar din calea îndragostiţilor şi a copiilor doar pentru că dragostea din interiorul lor nu le poate percepe.

Fără a fi fericit în tine, de unul singur sau însoţit, între cei patru pereţi pustii ai camerei tale ori în mulţime, fericirea nu poate exista. Starea de bine, starea de mulţumire şi de fericire sunt în interiorul tău. Altfel, nici o experienţă, cât de fantastică ar fi, nu ţi le poate clădi.

Nici femeia “zână”, nici bărbatul “soare”, nici aurul, nici diamantele sau banii nu au puterea să ţeasă fericire în sufletul sufocat de durere. Pur şi simplu, nefericirea nu poate vedea fericirea şi invers. Suferinţa nu poate vedea dragostea şi invers. Lumina nu poate vedea întunericul. Mintea înfricoşată nu poate observa pacea, iar mintea plină de ură nu are puterea de a percepe dra­gostea.

Noi, oamenii, observăm diferite aspecte ale existenţei, care descriu, de fapt, cum ne simţim. Ceea ce ne atrage atenţia ne captează energia şi aici începe un proces subtil de atracţie. Ceea ce observăm devine prezent din ce în ce mai mult în vieţile noastre. Fie că ne place sau nu, simplul fapt că “observăm” ceva, atrage mai mult din acel ceva către noi.

De îndată ce putem “observa” mai multă dragoste, mai multă frumuseţe, mai multă iertare, mai multă fericire, mai multă căldură şi armonie, vom atrage aceste aspecte în vieţile noastre. Ele vin pentru că “este cineva” care le poate observa. Este un om, un suflet, o minte care poate vedea frumuseţea şi de aceea frumuseţea se înfăţişează în faţa sa, prin diferite evenimente.

Un om cârcotaş, obişnuit să descrie numai ce nu-i bun, ce nu-i frumos, ce nu-i mulţumitor şi fascinant, ce-i plin de mizerie şi de suferinţă, va atrage evenimente cu acest conţinut. Nu pentru că “se află” o forţă misterioasă în spatele dramei şi a mizeriei umane, cât pentru că cineva observă drama şi mizeria, fără a face din observaţia sa ceva constructiv. Observaţia de dragul observaţiei, de dragul criticii şi al propriei inteligenţe, de dragul propriului nostru ego, devine un fel de drum către iad, pavat cu aparente bune intenţii.

În lumea noastră, critica poate fi un instrument salvator şi important de schimbare, atâta vreme cât o folosim în acest scop. Altfel, nu facem decât să atragem către noi ceea ce criticăm, ceea ce nu ne place la alţii, ceea ce ne enervează la lumea înconjuratoare şi aceasta pentru că Universul nu ne vede diferiţi.

În ochii divinităţii suntem “una”, iar demonstraţia ne prinde nepregătiţi aproape întotdeauna. Insistenţa de a critica, a agresa, a violentá sau a distruge pe cineva, fie în numele moralităţii, al idealurilor nobile ori chiar al dragostei, generează un subtil proces de atracţie a evenimentelor pe care le dezavuăm.

Ele ne dezvăluie gândurile, aşa cum sunt în realitate. Ne dezvăluie trăirile, acţiunile şi atitudinile. Evenimentele vieţii ne dezbrăcă de minciună şi de sentimentul că putem ascunde ceva anume, căci ele ne pun în relaţie directă cu sentimentele îngropate în trecut, cu ura nerecunoscută, cu dragostea neştiută, cu frica sau cu bucuria din noi.

Dacă am putea observa mai mult ce-i bun şi frumos, ce e în armonie cu binele, ne-am apropia de acestea toate şi n-am avea nevoie de agresivitate sau de ură pentru a ne împotrivi lor, căci aşa cum se spune: “răul pe care nu-l ataci se autodistruge”.

de Ursula Sandner

Binele şi rãul

Binele si rãul au condus dintotdeauna. Este trist sã constati cã aceste notiuni tin de latura noastrã umanã si nu de cea divinã. Rãul s-a nãscut din fricã. Totul se întâmplã la nivelul capului. Dacã tu consideri ceva ca fiind „rãu”, acesta devine rãu în mod automat. De aceea se spune „devii ceea ce gândesti”. Dar altcineva poate interpreta acest rãu ca fiind bine. Deci, acelasi lucru e bine sau rãu în functie de felul în care îl percepe fiecare individ. În realitate, tot ce este considerat „rãu” face parte din planul divin si este permis pe pãmânt pentru a ajuta omul sã evolueze.

Binele si rãul sunt numai o nãscocire a fiintei umane. Câte ore pe zi stai sã-ti dirijezi viata dupã bine sau rãu? De câte ori nu eziti sã faci ceea ce ti-ar plãcea, din credinta cã e ceva rãu sau fiindcã te nelinisteste ce vor spune sau vor gândi ceilalti? Faptul cã nu ai curajul sã realizezi ceea ce ti-ai dori te face sã revii la vechile obiceiuri. Procedând astfel, accepti o notiune de bine sau rãu venitã din exterior!

Toti vrem sã trãim în pace si armonie, fãrã sã ne fie teamã de nimic. Singurele momente când omul trebuie sã plãteascã pentru ceva sunt cele în care încalcã legile naturii, legile care guverneazã cosmosul. Efectul produs de gândurile noastre nu poate fi numit nici pãcat, nici rãu. Este vorba, pur si simplu, de legea cauzei si efectului, marea lege care ne învatã si ne ajutã sã devenim mai constienti. Nu existã greseli; existã numai experiente.

E timpul sã te opresti, sã încerci sã te privesti prin propriul tãu sistem de valori. Corespunde el ambitiilor tale? Crezi în el cu adevãrat? Te face fericit? Prezenta unui asemenea sistem de valori, principii, metode si obiceiuri indicã faptul cã notiunile de bine si rãu au încã o mare putere asupra ta. Ele ne limiteazã dorintele si dau nastere la dese conflicte interioare. Ne împiedicãm singuri sã dorim ceva: „Nu trebuie, nu e bine”. Este un sindrom al personalitãtilor puternice, al celor care nu vor sã tinã cont de dorintele, de latura lor copilãreascã. Oamenii cu o personalitate puternicã au o trãsãturã comunã: se supraestimeazã. Între altele, sunt convinsi cã ei sunt mai „buni” în comparatie cu altii. Tot timpul vor sã-i schimbe pe ceilalti. Sunt foarte influentati de propriile notiuni de bine si rãu. De aceea le e foarte greu sã-i accepte pe ceilalti asa cum sunt.

Adevãrul – un alt concept al fiintei umane – e ceva foarte relativ. Adevãrul e proportional cu gradul de dezvoltare al fiecãrui om. Fiecare este convins cã detine adevãrul absolut. Fiecare om a atins un anumit nivel în evolutia sa, deci adevãrul lui nu este mai putin bun decât al altuia. Adevãrul urmãreste dezvoltarea persoanei în cauzã. În loc sã încercãm sã-i schimbãm pe ceilalti, trebuie sã-i acceptãm asa cum sunt în adevãrul lor. Fiecare nouã experientã ne învatã ceva, deci ne ajutã sã ne schimbãm, sã evoluãm. Si tu vei trece prin multe schimbãri pe mãsurã ce avansezi în viatã.

Dacã notiunile de bine si rãu sunt prea pronuntate, devii foarte rigid fatã de tine însuti si fatã de ceilalti. Lasi sã treacã pe lângã tine ocazii fantastice, care te-ar putea face sã trãiesti momente dintre cele mai fericite. Esti atât de ocupat sã-i judeci si sã-i critici pe ceilalti, încât nu esti atent la propria ta viatã, la ceea ce poti sã faci pentru tine. Ce se întâmplã cu o persoanã ajunsã într-o asemenea situatie? Nu mai e în stare sã se bucure de viatã si se simte tot timpul agitatã.

Dacã tu crezi cã ceva e bine si auzi pe cineva exprimându-si dezaprobarea totalã fatã de acest lucru, nu te simti dezamãgit, frustrat? Nu te înfurii? Nu încerci sã schimbi persoana respectivã? Asa cum procedezi cu ceilalti, procedezi si cu tine. Cum reactionezi când îti dai seama cã ai fãcut ceva „rãu”? Nu poti accepta, te superi pe tine însuti si nu încetezi sã te învinovãtesti. Astfel actionezi împotriva legii dragostei care te învatã cã trebuie sã te accepti asa cum esti.

Culegem si ceea de se ascunde în spatele faptelor noastre si ceea ce le motiveazã, nu numai urmãrile actului în sine. Dacã recolta ta e bunã, sãmânta pe care ai pus-o este cauza. Si tu stii asta. Cel mai bun mijloc de a învãta sã-ti pãstrezi echilibrul este sã accepti cã esti atât de perfect pe cât poti fi în fiecare moment al vietii tale.

Unii cred cã a fi perfectionist este o calitate. Dacã esti o persoanã perfectionistã, înseamnã cã nu-ti accepti propria perfectiune. Perfectionistul nu e niciodatã multumit. Îi e foarte greu sã se accepte pe sine însusi. Niciodatã, nimic nu e suficient de bun. Fii o clipã atent la ceea ce numesti „greselile” tale. În momentul în care ai înfãptuit asa-zisa „gresealã” ai fost constient de ea? Sau ai realizat mai târziu cã, dacã procedai altfel, ai fi obtinut rezultate mai bune? În momentul în care ai actionat, ai fost convins cã fãceai ce e bine. Atunci, de ce te superi? Asa se întâmplã cu fiecare dintre noi. În fiecare moment din viatã, fiecare om face asa cum stie cã e mai bine. Aceasta înseamnã a vedea în fiecare om pe Dumnezeu. Dumnezeu înseamnã Perfectiunea.

Pe mãsurã ce înveti sã fii propriul stãpân al vietii tale, vei fi tot mai putin influentat de persoane, evenimente sau vibratii exterioare. Probabil ai trecut prin anumite situatii când ti-ai spus: „Nu stiu ce m-a apucat, era ceva mai tare decât mine”. Nu esti singurul care a trãit acest gen de experiente. Stãpânirea de sine le va face sã disparã, încetul cu încetul. Cel care se lasã condus de asemenea impulsuri nu trebuie judecat. E mai bine sã acceptãm cã fiecare e atât de perfect pe cât poate fi în fiecare clipã a existentei sale.

Fiecare zi din viatã îti oferã noi experiente, îti dã ocazia sã mergi mai departe cãtre perfectiune. Când vei accepta aceasta în ceea ce te priveste, o vei accepta si la ceilalti. Vei înceta sã mai critici, sã judeci, sã condamni sau sã fii supãrat pe cineva, oricine ar fi acesta. Vezi, totul e conceput pentru ca viata ta sã meargã spre mai bine!

de Lise Bourbeau

 

Iubirea profundă ne trezeşte sufletul

Calea către Dumnezeu şi către desăvârşirea spirituală este înainte de toate, pentru aceia care au deschiderea sufletească şi îndrăzneala necesară, o cale a iubirii.

Prin iubire putem găsi cea mai puternică motivaţie şi cea mai uşoară modalitate de a aprofunda dăruirea, empatia, compasiunea, răbdarea, îndrăzneala şi alte virtuţi, precum şi de a explora fericirea, împlinirea, extazul, misterele polarităţii etc. Iubirea este cea care conferă putere şi echilibru sufletului omenesc şi îl face să se deschidă faţă de divin.

Dacă avem şansa să iubim şi să fim la rândul nostru iubiţi, de ce să nu avem curajul să ne explorăm profunzimile sufletului şi să ne dăruim complet în această iubire? De ce să nu îndrăznim să ne abandonăm complet, iubind mereu mai mult, mai frumos, mai adânc, mai adevărat?

„O iubire care nu este eternă nu este nimic”, scria Camil Petrescu. Iubirea profundă vine din adâncul sufletului şi ne trezeşte sufletul, şi, ca niciun alt sentiment, ne conferă starea de împlinire sufletească de care avem atât de multă nevoie, chiar şi atunci când nu ne dăm seama. „În fiecare om există o infinită nevoie de a iubi, care-l divinizează atunci când este plenar şi divin manifestată”, ne spune Ghidul nostru spiritual. Prin atingerea sa magică, iubirea ne alchimizează întreaga fiinţă, ne transfigurează viaţa, trăirile, percepţiile, ne redefineşte idealurile, ne încântă şi ne purifică inima. Trăită la modul autentic şi profund, iubirea dă rost strădaniilor sufletului nostru şi se află printre cele mai de preţ comori pe care le luăm cu noi în lumea de dincolo atunci când vom părăsi planul fizic. Aceia care iubesc mult pot spune că nu au trăit degeaba, pe când aceia care iubesc puţin sau chiar deloc vor înţelege, la momentul oportun, că şi-au irosit viaţa. „Noi toţi ne-am născut pentru a iubi.

Acesta este principiul existenţei noastre şi singura sa finalitate.” - Benjamin Disraeli.

Lev Tostoi scria: „Iubirea? Ce-i iubirea? Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu, şi când mori, înseamnă că tu, o părticică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.” Mahatma Gandhi a spus: „Iubirea este cea mai mare forţă a omenirii şi totuşi este cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui”, iar Dante Alighieri a descris această forţă a iubirii astfel: „Iubirea mişcă Soarele şi celelalte stele”. Dacă iubirea conferă măreţie sufletului uman, este alegerea noastră să manifestăm plenar această iubire. Pentru că iubirea îşi găseşte adevărata împlinire atunci când ea este manifestată.

Iubirea nu este doar un sentiment abstract, ceva strict interior şi strict personal. A manifesta iubirea şi, cu atât mai mult, a manifesta fără măsură iubirea pe care o trăim în universul nostru lăuntric, este o adevărată artă care necesită curaj, dăruire şi un gram de nebunie. Cum putem manifesta iubirea, astfel încât ea să se reverse din prea-plinul sufletului nostru într-un mod armonios, astfel încât să fie o sursă de încântare şi bucurie pentru cei pe care îi iubim, astfel încât să vină în întâmpinarea dorinţelor şi aspiraţiilor fiinţei iubite, oferind totul fără a cere nimic în schimb, dar şi fără a stânjeni, fără a forţa, fără a presa, lăsând de o parte dorinţele şi nevoile noastre şi punând pe primul plan fiinţa iubită? Aici este marea artă a iubirii pe calea căreia nu suntem cu toţii, deocamdată, decât nişte ucenici.

sursa http://www.ziarulatac.ro/

Cat de egali suntem in fata iubirii?

Am crescut invatand ca iubirea e aceeasi pentru toti. Mi se spunea deseori ca indiferent daca suntem bogati sau saraci, barbati sau femei, puternici sau slabi, ea nu iarta si nu ocoleste pe nimeni. Ma gandeam atunci ca intr-adevar acest sentiment este singurul care uneste oamenii si ii aduce la un moment dat la acelasi start.

Acum, insa, nu mai cred asta. Poate ca uneori tindem sa ne ghidam dupa cateva proverbe generale, uitand ca adevaratele repere suntem doar noi si simtamintele noastre.

Nu, azi nu mai cred ca suntem egali in fata iubirii. Asa cum nu suntem egali nici in fata vietii, avand inca de la inceput trasaturi definitorii care ne contureaza, fortandu-ne oarecum sa alegem un drum sau altul.

Eu pledez astazi pentru inegalitatea in fata iubirii. Poti fi sau nu de acord cu mine, insa mai intai citeste argumentele pe care apoi ai putea sa ti le insusesti si tu:

1. Barbatii si femeile privesc diferit iubirea. Chiar daca ne place sa credem ca idealurile si dorintele noastre se intalnesc undeva pe parcurs, poate chiar la mijloc, trebuie sa recunoastem ca barbatii vin de pe Marte si femeile de pe Venus. Intelegem altfel iubirea, fie la modul general, fie atunci cand incepem o relatie si nu ne punem sufletul si asteptarile pe tava pentru a le confrunta cu ale celuilalt. Femeile, in general, pornesc la drum cu speranta ca si-au gasit un partener de cursa lunga, in timp ce barbatii se lasa in voia sortii, fara a se gandi prea mult daca au ales sau nu persoana potrivita din multe puncte de vedere.

2. Personalitatea ne impinge sau ne salveaza de la anumite situatii. Asa cum unii se indragostesc mai usor, altii pot trece mai repede peste unele deceptii multumita caracterului lor puternic. Sunt lucruri care ne definesc. Nu ne ierarhizeaza intr-un fel anume, ci doar ne determina sa reactionam diferit in aceleasi situatii. Si atunci nu mai putem vorbi de egalitate in dragoste. De vreme ce sunt persoane mai rationale, care stiu sa isi aleaga partenerul bifand oarecum inconstient anumite doleante ale subconstientului, nu le putem blama nici pe cele care parca au o predilectie de a se indragosti de persoana nepotrivita.

3. Cand iubirea are o fata pragmatica, dar si una idealizata. Daca unii trateaza iubirea ca pe o afacere, altii o vad doar ca pe cautare a sufletului pereche. Nu e de mirare ca primii ar putea avea mai multe sanse in a o gasi si de a 'incheia' un contract avantajos si intr-ale iubirii. Poate nu e tocmai corect, insa nici sa cauti cu disperare persoana perfecta nu e o solutie ce ti-ar putea aduce implinirea.

4. Pentru ca pur si simplu unii sunt mai norocosi decat altii. Destinul sau alegerile pe care le facem ne deosebesc, iar in ceea ce priveste iubirea, uneori o putem privi ca pe o loterie. Exista persoane care isi cauta ani intregi iubirea, dar nu o gasesc, in vreme ce pentru altele aceasta vine precum o poveste frumoasa dintr-un film american. Pe de alta parte, nu vom fi niciodata siguri 100% ca cel pe care l-am ales e potrivit sau ca si pe viitor lucrurile vor merge la fel de bine. In toate aceste situatii, norocul este cel care face diferenta.

Fiecare persoana are asteptari diferite

de Marina Rasnoveanu http://www.121.ro

Fulgii de nea

Te-ai gandit vreodata ce inseamna cu adevarat frumusetea? Cat de frumos cad fulgii de nea si cum ne farmeca cu sclipirea lor care iti lasa o urma atat de mica in inima.

 

Intotdeauna primii fulgi ma fac sa cred ca exista magie pe lume...ceva divin se intampla cand micii fulgi de nea ating pamantul...e parca ca si cand acesti primi fulgi nu sunt din zapada, ci din aripa ingerilor...si odata ce ei ating pamantul,automat il sfintesc.Incearca si lasa-i sa-ti atinga fata...da, te vor sfinti si pe tine!.Ai intins palma si s-au topit atatia fulgi si tot nu ai reusit sa stapanesti sentimentul care te cuprindea cu atata profunzime. Pret de cateva clipe, mi-am intors fata spre cer si am primit ninsoarea, asa cum un copil primeste prima imbratisare a mamei. Apoi am privit cum fulgii de nea se astern usor, asa cum o fac de mii de ani, prin bunavointa divina. Nu stiu de ce s-a intamplat acum, poate ca asa a fost sa fie, poate ca acum a fost momentul. Sa redescopar cat de infim, minunat si perfect este el-fulgul-si cu cata gratie calatoreste pe drumul sau spre nicaieri. Ati observat vreodata cat de frumos e un fulg de nea? Cu cata dragoste pentru detalii, cu cata acuratete l-a creat Dumnezeu? si cat de scurta ii este viata? Da, veti spune, dar asta este rostul lui: sa ne bucure si sa devina, alaturi de fratii lui in creatie, zapada. Si totusi…el nu se incapataneaza, nu se agata sa ramana undeva, suspendat in aer sau asezat pe pamant, nici nu se mareste de prea plinul creatiei sale…El exista pur si simplu. Poate ar trebui sa-i vedem lectia si sa ne-o insusim, sa ne bucuram ca ne este prieten si calatorim impreuna, sa-l privim cu iubire, macar din cand in cand…Am redescoperit, intr-o clipa de decembrie, primul fulg de nea. Ca parte din existenta, din viata, din calatorie…De cate ori ai inchis ochii ai vrut sa fi cineva si nu ai reusit decat sa faci sa curga o lacrima limpede izvorata din puritatea izvorului tau sufletesc. Cand ai pasit ai observat ca pasii tai erau atat de mici incat te simteai atat de firav si naiv in fata unei lumi atat de mare.Cand ai privit in sus ai ametit in dansul fulgilor de nea care erau mii de sperante, mii de dorinte, mii de fiinte..cadeau si se topeau pe fruntea ta ca o alinare.Te-ai simtit singur dar nu ai avut niciodata curajul sa spui ce vrei cu adevarat ai lasat lumea visului sa te stapaneasca si sa te dezamageasca deoarece pana la urma tot ce conteaza nu e ceea ce vrei ci ceea ce doresti cu adevarat.Poate te-ai intrebat de ce speranta e tot ce ai in suflet dar trebuie sa cauti mai adanc pentru a descoperi totul.

shared with LOVE by Ioana Bucur

 

Sunt eu pe placul lui Hristos?

V-ati pus vreodata intrebarea : daca in clipa aceasta ar veni Judecata de Apoi ce raspuns as primi? Sunt eu oare pe placul lui Hristos?

 

 

Daca as fi fost intrebat inainte de citirea scrierilor Sfintilor Parinti ai Bisericii as fi raspuns (sau cel putin asta as fi gandit) un "da" hotarat. Dar o pata se vede cel mai bine cand este pusa la lumina.
Desigur, eu gandeam cum de altfel se intampla cu foarte multi din zilele noastre, ca n-am asa multe pacate, ca doar n-am omorat pe nimeni, am mai dat si cate ceva de pomana, nu eram nici asa rau din fire cum se spune, mai mergeam si pe la biserica (mai mult de sarbatorile mari). Asta era parerea mea despre o viata crestina reala. Eram sigur ca voi ajunge in Rai, nu-mi dadeam seama insa cat de departe eram de Adevar! Ulterior, citind din Vietile Sfintilor si din scrierile lor (in special din Sfantul Ioan Gura de Aur) mi-am dat seama ca traiam intr-o minciuna. Lumea mea se rupea bucata cu bucata. Am inteles ca, de fapt, eram mult mai aproape de satana decat de Hristos. Diavolului ii placea sa ma tina in starea aceea de letargie, de crestinism formal.
Acest crestinism formal, de fatada a cuprins astazi pe multi dintre noi. Cauzele sunt multe: comoditatea, lenea, consumismul, materialismul, abandonarea Traditiei bisericii etc.... Important este insa cum vom reinvia ortodoxismul adevarat , viata crestina a primelor veacuri cu simplitatea si cu frumusetea ei. Si aceasta intr-o lume nebuna, indepartata de Adevar, rupta de Dumnezeu. Tatal Ceresc ne-a dat liberul arbitru, ne-a vrut liberi; noi insa am ales sa devenim robi ai pacatului, ai satanei. Am devenit cu voia noastra sclavi. Cel mai rau este ca multi nu constientizam acest lucru, ne credem liberi dar nu vedem lanturile ce ne atarna de picioare.
Se spune ca in interiorul nostru este un loc in care salasluieste Hristos. Cand noi alegem sa-l dam afara, locul nu ramane gol ci vine diavolul si-l umple. Cel mai important lucru este sa ne dam seama de aceasta. Sa incercam sa redevenim liberi. Si aceasta se poate face numai prin rugaciuni, prin citirea si insusirea indrumarilor date de Sfintii Bisericii si bineinteles, a Sfintelor Scripturi. Acestea sunt armele pe care ni le-a lasat Hristos.
Desigur ca nu trebuie sa credem ca ne va fi usor. Nu ne va fi. Satana nu pleaca atat de usor. Sunt totusi timpurile lui. Noi insa trebuie sa renuntam la cele ale lui si sa le imbratisam pe cele ale lui Hristos. Aici intervin ravna si vointa noastra. Si postul. Postul nu numai acesta al opririi de la mancare, ci postul renuntarii la mrejele diavolului. Acestea sunt peste tot in jurul nostru, in viata noastra. Le putem identifica cu usurinta, prin "fructul pe care il fac", cum spunea Mantuitorul. Unul dintre acestea este televizorul. Cat timp nu ne pierdem uitandu-ne la televizor: la emisiunile, filmele, meciurile, serialele preferate? Cum poate un crestin sa posteasca (ca tot suntem in perioada postului) si in acelasi timp sa se uite la emisiunile tv unde vezi numai barfa, pornografie, decadenta? Filmele sunt pline de violenta si razbunare. Stirile sunt infioratoare: accidente, crime, violuri, sinucideri. Decadenta este ridicata la rang de arta. Iar crestinul sta si se delecteaza, spune el. Asa cum spun unii, ca televizorul este o forma de relaxare, de distragere de la problemele zilei. Nu este mai bine daca tot vrem sa ne relaxam sa citim o carte a unui Sfant Parinte? In felul acesta ne si folosim de ceva. Asa vom creste duhovniceste. In problemele duhovnicesti trebuie sa intelegem ca nu exista cale de mijloc. Asa cum spune insusi Mantuitorul: "nimeni nu poate sluji la doi domni odata"!
O alta problema a crestinului de astazi este adoptarea educatiei occidentale pentru proprii copii. Ii indemnam pe cei mici sa fie cei mai buni, primii din clasa, primii la diferitele sporturi pe care le practica. In felul acesta sadim in ei mandria, uitand de smerenie. Citeam in cartea vietii Sfantului Nectarie ca mama acestuia il invata de mic sa-i lase pe ceilalti copii sa castige jocurile pe care le jucau. Cati dintre noi facem asa ceva astazi? Multi ar obiecta ca erau alte timpuri, dar din pacate pentru noi, este o problema: legile lui Dumnezeu nu se schimba in functie de timpuri! Legile lui Dumnezeu sunt aceleasi de la facerea lumii si pana la sfarsitul lumii. Daca noi schimbam regulile jocului asta nu inseamna ca Dumnezeu le accepta. Crestinul trebuie sa aleaga dupa ce reguli se va ghida: ale oamenilor sau ale Creatorului? In functie de alegerea noastra ne vom petrece eternitatea in Rai sau iad. Ca viata aceasta lumeasca este pregatirea pentru viata viitoare o stim cu totii. De stiut, o stim, dar cati credem cu adevarat in ea? Daca am crede cu adevarat in Dumnezeu si in darul sau (Raiul), atunci n-am alerga dupa bogatiile efemere ale acestei vieti. N-am alerga dupa functii la munca, dupa bani, case, masini, haine de lux etc...N-am tine-o din petrecere in petrecere. Am avea grija de educatia copiilor nostri , in special de cea duhovniceasca. Le-am transmite credinta ortodoxa curata a strabunilor nostri si nu formalismul din zilele noastre. Dar cum sa le-o transmitem daca nici noi nu avem habar de ea? Si cum sa avem habar daca toata ziua stam la munca (sa facem cariera), stam prin mall-uri, prin baruri sau in fata televizorului? Si in acest timp cartile Sfiintilor Parinti si Biblia se prafuiesc pe rafturile bibliotecilor! Cat de usor ne pierdem sufletele. Si Raiul. Si vesnicia alaturi de Domnul nostru Iisus Hristos! Pacat...

Daca cuvintele mele de pana acum vi s-au parut cam dure imi cer iertare , si vorba parintelui Cleopa:"invatandu-va pe voi, poate fac si eu, pacatosul, ceea ce spun". Ele sunt o palma de trezire si pentru mine. Este palma Sfiintilor, deoarece sunt ideile lor. De asemenea imi cer scuze si celor care duc o viata crestina adevarata, vie, celor datorita carora Dumnezeu mai tine viata pe acest pamant. Cand ei nu vor mai fi va veni si Judecata. Dar pana atunci mai avem o sansa sa ne alegem locul unde vom petrece vesnicia! Daca alegem Raiul atunci trebuie sa ne schimbam cu totul, radical. Sa renuntam la tot ce nu ne este folositor dupa cuvantul Apostolului Pavel: "toate imi sunt permise dar nu toate imi sunt de folos"! Sa ne schimbam felul de a gandi asupra vietii duhovnicesti. Daca nu am omorat pe nimeni nu inseamna ca avem Raiul asigurat. Sa nu uitam ca nici Adam nu a omorat ci a pacatuit neascultandu-l pe Dumnezeu, aceasta fiind, in fond, si definitia pacatului.

Sa incepem sa traim dupa invataturile Mantuitorului predate prin Apostoli. Dumnezeu ne vrea cu El, dar nu ne forteaza. Noi alegem. Tu ce alegi? Doamne ajuta!!!

de Puschiulescu Dan Marian