Alchimie

Alchimia are o putere de fascinatie careia ne putem cu greu sustrage… Cel mai fascinant este firescul acestei indeletniciri cu care ne ocupam fara sa ne dam seama, inca de cand ne nastem.

Dar, oare ne nastem, suntem nascuti, sau ne aflam intr-un stadiu larvar, pragatindu-ne aripile pentru ceva cu mult mai minunat si mai dincolo de capacitatea noastra de intelegere?

De multe ori simt ca nu pentru ceea ce ni se intampla in fiecare zi ne-am nascut, ca tot ceea ce facem si suntem, este o repetitie, fara costume si fara decor, ca doar regizorul stie spre ce ne indreapta ca pe niste sageti dotate cu un rudiment de constiinta a tintei.

“Incotro?” ne intrebam unii pe altii. “Spre Dumnezeu” aud tot mai clar, spre persoana din care ne-am nascut din iubire pentru lumina si pentru vesnicie. Suntem si tinta si sageata si arcas, caci Dumnezeu a pus in noi totul, toata alchimia subtila a creatiei ne-a daruit-o.

Ni s-a dat puterea pe pamant si in cer, dar nu asa cum ne inchipuim cei mai multi dintre noi, nu ni s-a dat puterea de a distruge si de a subjuga, pe aceea ne-am dat-o singuri dintr-o neinteleapta folosire a libertatii primordiale, ni s-a dat puterea de a intelege si de a iubi, de a intra in armonie cu toata creatia, de a intra in comuniune impacata si deliberata cu Dumnezeu, partasi la vesnicie si la Lumina. 

Ne-am nascut stapani pe pamantul si cerul fiintial, pe toata materia fara de care nu am putea sa ne implinim menirea pe acest pamant, de aceea este atat de important sa ne cunoastem si cunoscandu-ne sa devenim constienti de faptul ca suntem Dumnezei, ca suntem Iubire, ca putem sa intelegem totul dincolo de limitele ratiunii.

Nu trebuie sa stiu de ce infloreste un arbore, ca sa ma pot bucura de toata splendoarea florilor. Poate tocmai de aceea ni se cere sa fim asemenea copiilor… mai inainte ca acestia sa afle ca exista bine si rau, frumos si urat… mai inainte ca ei sa afle ca ceea ce este al lor este numai al lor si ce este al celorlalti este numai al celorlalti, mai inainte sa-i condamnam astfel la singuratate si alienare…

Alchimia subtila a sufletului este un dar nepretuit. Crestem neincetat spre tot ceea ce suntem in fiecare clipa, fara sa stim. Este atat de simplu! Petrecem o viata pentru a ne aduce aminte ceea ce stim dinainte de timp, de cand eram doar Cuvantul nascut intru Tatal.

Ne cautam linistea cand de fapt tot timpul centrul nostru pur este atat de linistit si de impacat, cautam un celalalt, cand celalalt este in toate fibrele fiintei noastre inca dinainte de zamislirea timpului, cautam sa-i iubim pe ceilalti ca pe noi insine, cand asta facem cu fiecare respiratie.

Credem ca am ratacit drumul, credem ca exista rau in lume, credem ca totul este inutil, si cum ni s-a dat toata puterea pe pamant si cer, ajungem sa cream aceste iluzii schiloade in care sa ne inecam si din care sa credem ca nu mai putem iesi…

Ni s-a dat rugaciunea… Ni s-a dat Calea Imparateasca si Cheia de Aur pentru vesnicie. Nu ni se cere decat sa ne oprim sirul dihotomizant al gandurilor, caci:

“Rugaciunea cea mai adanca este tacerea cea mai adanca.”

Asa ne putem folosi la maxim alchimia interioara intrand in comuniue cu “Cel Mai Batran ca Vremea”, asa vom fi tot ce suntem, vom intelege tot ce este de inteles si vom face tot ce este de facut, nu ceea ce credem noi ca trebuie, folosind masura noastra, micsorata de ambitii si orgolii, stalcita de comparatii si etichete sub care respiram cu totii tot mai greu.

Intr-o zi vei intelege cat de simplu este totul, cat de usor poti sa-ti intinzi aripile si sa zbori, in inaltul cerului tau fiintial, intrand intr-o comunicare subtila si alchimica, cu tot ce este dincolo de tine si de puterea ta de intelegere. Pana atunci Dumnezeu te va purta in paza si in lumina Sa si acum si pururea si in vecii vecilor.

Amin!