Trebuie să mă schimb?
Tu crezi că este ceva în neregulă cu tine. Atunci când auzi în jurul tău că trebuie să te schimbi, fugi de asta. De ce? Pentru că, încă din copilărie, ţi s-a spus că tu nu eşti de ajuns, că ceva este în neregulă cu tine şi că trebuie să te schimbi. Tu trebuie să laşi ceva în urmă şi să preiei un rol pe care să ţi-l însuşeşti şi să-l joci din ce în ce mai bine.
De aceea, astăzi, când afli că iar trebuie să te schimbi ca să fii fericit, echilibrat, iubit, tu o iei razna. În tine se creează aceeaşi opoziţie ca în trecut. Ufff, iar trebuie să mă schimb? Şi acum trebuie să aleg eu? Eii, eu m-am cam săturat de atâtea schimbări!
Te-ai săturat de atâtea schimbări, de roluri, de măşti care ţi se îndeasă pe faţă, eu înţeleg asta. Te-ai săturat ca alţii să-ţi sugereze că nu eşti complet, destul, astfel încât să trăieşti fericit, liniştit şi împăcat cu tine.
Te înţeleg. Şi eu mă săturasem. Şi eu obosisem. Şi eu începeam să fiu din ce în ce mai reticentă la o autoritate exterioară, indiferent ce îmi cerea. Unde mai eram eu? Între atâtea “dă-te mai încolo, fă aia, fă ailaltă”?
Eu eram undeva în trecut sau în viitor. În prezent eram doar revoltată şi sătulă de toate. Nu mai aveam energie să fac nicio schimbare, să mai accept niciun rol. Mă simţeam neputincioasă, neîndreptăţită, mincinoasă, laşă… Nu eram deajuns, indiferent ce aş fi făcut, nu eram deajuns ca să fiu acceptată, recompensată, validată, crezută, iubită.
În oceanul atâtor frustrări care aş fi vrut să se termine, dar eu nu ştiam cum, viaţa mi-a oferit un “colac de salvare”: a făcut apa oceanului fierbinte… Umor negru? Pedeapsă? Nicidecum. Dacă mi-ar fi oferit un colac de salvare, m-aş fi închinat la colacul ăla şi l-aş fi numit “norocul chior al vieţii mele”. El ar fi devenit următoarea autoritate care avea să-mi spună cum să-mi trăiesc viaţa. Era salvatorul care trebuia gratificat ca doar îi datoram viaţa mea.
Făcând apa oceanului fierbinte, mi-a dat motivaţia necesară ca eu să aleg odată pentru totdeauna să părăsesc acel ocean de neputinţă. Dar cum? Aici e frumuseţea: prin propriile forţe. O da, cât este de frumos să-ţi recapeţi propriile forţe, propria unicitate şi iubire de sine. Şi cum altfel să le capeţi decât în lupta propriei salvări?
Înţelegi tu de ce eşti perfect aşa cum eşti? Înţelegi de ce eşti în momentul potrivit al evoluţiei tale? Indiferent dacă eşti acum în oceanul neputinţei, indiferent dacă apa oceanului a devenit foarte fierbinte, indiferent dacă acum îţi faci planul de scăpare sau chiar dacă acum ajungi la mal…dragul meu, draga mea, tu eşti exact acolo unde trebuie să fii.
Iubesc viaţa că a făcut fierbinte apa oceanului de neputinţă pe care pluteam în derivă. Altfel nu aş fi ştiut niciodată cât sunt de puternică!
Binecuvântez viaţa şi pe noi exact aşa cum suntem!
Roxana Ilea - Vorbitor Motivaţional.
sursa : ozibuna.net
Tu crezi că este ceva în neregulă cu tine. Atunci când auzi în jurul tău că trebuie să te schimbi, fugi de asta. De ce? Pentru că, încă din copilărie, ţi s-a spus că tu nu eşti de ajuns, că ceva este în neregulă cu tine şi că trebuie să te schimbi. Tu trebuie să laşi ceva în urmă şi să preiei un rol pe care să ţi-l însuşeşti şi să-l joci din ce în ce mai bine.
De aceea, astăzi, când afli că iar trebuie să te schimbi ca să fii fericit, echilibrat, iubit, tu o iei razna. În tine se creează aceeaşi opoziţie ca în trecut. Ufff, iar trebuie să mă schimb? Şi acum trebuie să aleg eu? Eii, eu m-am cam săturat de atâtea schimbări!
Te-ai săturat de atâtea schimbări, de roluri, de măşti care ţi se îndeasă pe faţă, eu înţeleg asta. Te-ai săturat ca alţii să-ţi sugereze că nu eşti complet, destul, astfel încât să trăieşti fericit, liniştit şi împăcat cu tine.
Te înţeleg. Şi eu mă săturasem. Şi eu obosisem. Şi eu începeam să fiu din ce în ce mai reticentă la o autoritate exterioară, indiferent ce îmi cerea. Unde mai eram eu? Între atâtea “dă-te mai încolo, fă aia, fă ailaltă”?
Eu eram undeva în trecut sau în viitor. În prezent eram doar revoltată şi sătulă de toate. Nu mai aveam energie să fac nicio schimbare, să mai accept niciun rol. Mă simţeam neputincioasă, neîndreptăţită, mincinoasă, laşă… Nu eram deajuns, indiferent ce aş fi făcut, nu eram deajuns ca să fiu acceptată, recompensată, validată, crezută, iubită.
În oceanul atâtor frustrări care aş fi vrut să se termine, dar eu nu ştiam cum, viaţa mi-a oferit un “colac de salvare”: a făcut apa oceanului fierbinte… Umor negru? Pedeapsă? Nicidecum. Dacă mi-ar fi oferit un colac de salvare, m-aş fi închinat la colacul ăla şi l-aş fi numit “norocul chior al vieţii mele”. El ar fi devenit următoarea autoritate care avea să-mi spună cum să-mi trăiesc viaţa. Era salvatorul care trebuia gratificat ca doar îi datoram viaţa mea.
Făcând apa oceanului fierbinte, mi-a dat motivaţia necesară ca eu să aleg odată pentru totdeauna să părăsesc acel ocean de neputinţă. Dar cum? Aici e frumuseţea: prin propriile forţe. O da, cât este de frumos să-ţi recapeţi propriile forţe, propria unicitate şi iubire de sine. Şi cum altfel să le capeţi decât în lupta propriei salvări?
Înţelegi tu de ce eşti perfect aşa cum eşti? Înţelegi de ce eşti în momentul potrivit al evoluţiei tale? Indiferent dacă eşti acum în oceanul neputinţei, indiferent dacă apa oceanului a devenit foarte fierbinte, indiferent dacă acum îţi faci planul de scăpare sau chiar dacă acum ajungi la mal…dragul meu, draga mea, tu eşti exact acolo unde trebuie să fii.
Iubesc viaţa că a făcut fierbinte apa oceanului de neputinţă pe care pluteam în derivă. Altfel nu aş fi ştiut niciodată cât sunt de puternică!
Binecuvântez viaţa şi pe noi exact aşa cum suntem!
Roxana Ilea - Vorbitor Motivaţional.
sursa : ozibuna.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*