Pagini

luni, 4 februarie 2013

Ce-ar fi dacă n-aș avea frică și nici îndoială?


Atât de frecvent va întrebaţi: ce-aţi face dacă aţi avea mai mulţi bani, dacă aţi avea mai mult timp, dacă slujba voastră ar fi mai bună, dacă aţi avea mai multă instruire sau educaţie, dacă aţi avea un partener de viaţă iubitor, dacă aţi avea mai mulţi prieteni? Voi vă luptaţi din răsputeri după toate acestea şi gândiţi că totul ar fi pus la punct, în mod magic, dacă doar aţi avea aceste ingrediente lipsă din viaţa voastră.

În schimb, ceea ce ar trebui să vă întrebaţi ar fi: Ce aş face dacă nu aş avea teamă/frică şi nu aş avea îndoieli? La ce înălţimi aş aspira, dacă aş manifesta pasiunea mea şi aş face ceea ce am dorit, cu adevărat să fac, în pofida obstacolelor, în pofida barierelor şi a provocărilor, în pofida piedicilor? Dacă aş crede cu adevărat în ambele, în mine şi în ajutorul care se află aici pentru mine, ce aş putea să accept? Dacă aş crede, cu adevărat, că aş avea succes, cu ce aş începe?

Dacă veţi dori ca doar să vă aprindeţi focul interior şi să vă permiteţi să începeţi, ca apoi să continuaţi, nu are importanţă ce se va întâmpla, nu veţi putea decât avea succes. La final, rezultatul va fi aşa cum l-aţi vizualizat? Nu, desigur că nu! Viaţa este o aventură a creşterii şi a schimbării şi dacă doar veţi începe, veţi învăţa multe despre a vă bucura făcând şi despre cine sunteţi, cu adevărat! În definitiv, nu există un rezultat final; există doar viaţa care se dezvăluie, pas cu pas!

Şi, nu există nici cădere, exceptând renunţarea şi nici sfârşit în ceea ce puteţi face, cu excepţia abandonului în faţa fricii şi a îndoielii. Umpleţi-vă de curaj şi încredere şi veţi fi găsit tot ce aveţi nevoie, pentru a merge înainte!

Iată o mică rugăciune pentru astăzi:
Astăzi, îmi aprind focul interior, chemandu-mi pasiunea şi conectarea vitală la această viaţă! Invit intenţia şi scopul meu superior să rămână în mine şi să se combine cu iubirea profundă de viaţă! Sunt plin de însufleţire şi energie şi sunt total angajat în viaţă, chiar acum, chiar aici!

Cred în abilitatea mea de a realiza orice aş dori să realizez! Am încredere totală că sunt iubit şi susţinut, în toate locurile! Ştiu că sunt capabil de a face faţă oricărei provocări cu curaj, stăpânire de sine şi răbdare, continuând în felul meu, plin de încredere! Sunt plin de curaj şi doresc să preiau responsabilitatea totală pentru viaţa mea, pentru fiecare acţiune, fiecare gând, fiecare moment şi fiecare pas de pe cale! Îmbrăţişez această responsabilitate total şi îmi place sentimentul de a fi adult, de a fi angajat, de a fi implicat în întreg procesul dezvăluirii mele totale!

Spun bun venit vieţii mele! Spun bun venit sinelui meu divin, din interior! Sunt puternic şi capabil! Sunt curajos şi plin de încredere!

Mesaje de la Quado - Editura foryou

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*