Auzim ca iluminarea este ceva ce se intampla doar celor desavarsiti, celor care au disciplina interioara, care fac exercitii ale mintii si ale trupului, care tin posturi prelungite si care se supun la mari privatiuni fizice si psihice, celor care isi refuza orice placere si care nu isi tolereaza nici o gresala in lumea fizica si in cea spirituala.
Stiind toate astea decidem ca iluminarea nu este pentru noi, ca nu avem nici o sansa la iluminare in viata asta si ca din aceasta pricina nu are rost sa ne chinuim pentru ceva atat de utopic si iluzoriu. Asa ca ne multumim sa citim despre vietile iluminatilor, sa ne imaginam cu Buddha a primit intelegerea suprema dormind sub un copac, cum Iisus a urcat pe un munte si cum atunci cand a coborat avea hainele albe si stralucitoare, cum atatia oameni au avut momentul lor de intimitate cu Dumnezeu numit iluminare…
Ce credeti ca ne impiedica sa avem si noi parte de darul acesta sublim al trairii constiente a dumnezeirii noastre? Care credeti ca sunt gandurile care impiedica inima sa ia calea lui Dumnezeu, care din obiceiurile noastre ne tin departe de ceea ce suntem cu adevarat?
Raspunsul este unul si se aplica atat in relatia noastra cu ceilalti, cu Dumnezeu cat si cu noi insine. Vreti sa stiti care este raspunsul? Ce anume ne impiedica sa ajungem la clipa in care lumina launtrica sa puna capat unei vieti de somnambuli inconstienti? Vreti sa stiti care este acel mic lucru pe care il facem cu o consecventa demna de o cauza mai nobila?
Raspunsul este JUDECATA… ii judecam pe altii, il judecam pe Dumnezeu. ne judecam pe noi… si nu reusim sa ne iertam si sa iertam nici o gresala … trecem totul intr-un catastif plin cu intuneric si cu frig, in care gemetele si scrasnitul dintilor se aud atat de tare incat durerea si suferinta devin prietenii cei mai buni.
Asa ca dragi si drage… este momentul sa aflati secretul: Iluminarea este pentru toti si singura cale pentru a ajunge acasa… este sa oprim suvoiul judecatilor pe care le emitem in raport cu toti… cu ceilalti, cu Dumnezeu si mai ales cu noi insine. Asta este primul pas… OPRITI JUDECATA… nu suntem tribunale, nu suntem instante… nu suntem catuse… suntem cheia care deschide celula in care tot noi am inchis lumina… pedepsind-o pentru pacatele pe care credem ca le-am facut si pe care divinitatea ni le-a iertat inca inainte de a le face…
Si daca Domnul este iubire si iertare de ce am fi noi judecatori… Si daca tot suntem intr-o sfanta zi de duminica… de ce nu ne-am invesmanta si noi inimile in lumina neinceputa, conditia este una singura… Sa nu mai judecam…. viata este viata si ratiunea ei este una divina… asa cum suntem si noi!
sursa:astrosofia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*