Orice terapie începe şi se încheie cu rinichii.
Medicina chineză spune că sistemul osos are legătură cu rinichii. Deci atenţie la cei cu afecţiuni reumatismale şi cu osteoporoză. Rinichii au legătură şi cu aparatul genital, deci cu ovarele, uterul, prostata.
2012 este declarat de medicina din China ca Anul Dragonului de Apă. Dar apa este asociată cu rinichii. Deci 2012 este anul rinichilor. Este superbă înlănţuirea de metafore pornită din filozofia medicală a chinezilor, care numesc rinichii izvorul de energie, izvorul de sănătate al organismului. Terapeuţii chinezi susţin că orice terapie trebuie să înceapă şi să se încheie cu rinichii. Tot medicina din China numeşte rinichiul fântâna vieţii.
Medicul primar doctor Teodor Coldea explică terapiile din China legate de rinichi.
Organul gentleman
Chiar medicina clasică a găsit o metaforă pentru rinichi. A denumit rinichiul cel mai gentleman organ, un boier, fiindcă are o lăudabilă generozitate: cedează din energia lui atunci când alte organe se află în sărăcie energetică. Terapeuţii chinezi susţin că, până nu se echilibrează rinichii, tot organismul este dezechilibrat. Iarna, rinichiul se află în maximum de energie. Teama, frica, emoţiile dezechilibrează rinichii. Starea rinichilor o simţi după gradul de frică pe care o avem. Bolnavii de rinichi sunt fricoşi, temători. Cei cu probleme la rinichi nu au curaj, nu au claritate în minte. Limpezimea creierului, conştientizarea, dar şi o parte din subconştient, toate acestea ţin de rinichi. De altfel, cei dominaţi de ură, pesimiştii au în jurul lor o aură care nu lasă să pătrundă decât gândurile rele, întunecate. Oamenii cu aură energetică pozitivă emană unde reconfortante şi pentru cei din jur. Rinichii sunt legaţi şi de structura osoasă, aşa susţin terapeuţii din China. Astfel, cei cu reumatism, cu osteoporoză nu trebuie să neglijeze rinichii. Urechea, deci auzul şi echilibrul, are legături cu rinichii. Ecou al rinichilor se aude şi în organele genitale, în uter, în ovare, în prostată.
Fricoşilor şi laşilor le "scârţâie" rinichii
Relaţia dintre inimă şi rinichi este o relaţie de dominare. Dar excesul de energie în rinichi slăbeşte inima şi invers. E de menţionat că prezintă importanţă punctul Marea Sângelui asupra căruia acupunctura acţionează. Deci are treabă pe punctul aflat la două degete deasupra genunchiului, în interior. Când doare acest punct, se strică şi formula sângelui. Rinichiul reglează şi unul din cei doi timpi respiratorii. În afară de acupunctură, pentru rinichi, e bine să nu uităm de plante cu efecte în această direcţie: coada şoricelului, coada calului, lemnul dulce, mesteacănul, urzica, toate bune pentru rinichi. Gustul sărat echilibrează rinichii. Dar nu sare în exces! În materie de gust, acrul e favorabil ficatului, amarul inimii, dulcele pancreasului, săratul rinichilor, picantul plămânilor. După ce fac acupunctură pentru rinichi, unor oameni le dispar frica, deficitul de curaj. Voinţa ţine de energia rinichilor. Încăpăţânaţii au un exces de energie în rinichi, în timp ce nehotărâţii suferă de o sărăcie la nivelul energiei rinichilor.
Rinichii au treabă şi cu fertilitatea
Păi, dacă 2012 este Anul rinichiului sună ca o veste bună şi pentru cei care-şi doresc copii. Şi asta pentru că medicina din China consideră că rinichii se amestecă cu efect pozitiv şi în fertilitate. Rinichiul drept răspunde de fertilitatea femeii, în timp ce rinichiul stâng e responsabil de fertilitatea bărbatului. Medicul primar doctor Teodor Coldea, unul din campionii acupuncturii şi terapiilor chinezeşti, explică. În urma unor terapii cu acupunctură o serie de femei au reuşit să rămână gravide. Şi s-au adunat multe, foarte multe probe că rinichiul stâng o ajută pe femeie să ducă sarcina, iar rinichiul drept o ajută să rămână gravidă. S-a mai menţionat faptul că frica, laşitatea şi-au făcut cuibuşor în rinichi. Fricoşii, lipsiţii de curaj au suferinţe la rinichi. Acupunctura aplicată pe punctele rinichilor le-a ajutat şi din acest punct de vedere pe femei, teama le împiedică şi ea să rămână gravide, influenţa asupra fertilităţii era considerabilă pe canalul fricii şi a curajului pipernicit. Terapia prin acupunctură le-a micşorat femeilor neplăcerile izvorâte din tulburările de ciclu, din durerile ce însoţesc ciclul. Acupunctura activează în punctele corespunzătoare rinichilor dând o mână de ajutor bărbaţilor cu probleme la prostată, cu hipertrofie a prostatei. Şi o altă constatare importantă: şedinţele de acupunctură pe punctele rinichilor împiedică revenirea infecţiilor urinare. Acupunctura poate regla prin intermediul rinichilor şi flora din intestinul gros. De altfel, chinezii susţin cu voce apăsată legătura între rinichi şi intestinul gros.
Să nu se uite că plămânul şi intestinul gros sunt responsabile cu imunitatea. Şedinţele de acupunctură pot să fie asociate cu terapia cu plante care influenţeză în bine rinichii: cordiceps şi astragal, veritabile antibiotice naturale, angelica echilibrează nu numai rinichii: ajutând în infecţii urinare şi litiază, dar ajută la funcţionarea corectă a ovarelor. Chinezii susţin că rinichii, ficatul şi pielea au un rol mare în detoxifierea organismului. Şi mai subliniază terapeuţii chinezi că lupta cu tulburările de auz şi echilibru, deci din urechea internă, se dă prin acupunctura pe punctele rinichilor, dar şi ale vezicii biliare şi pe meridianul trei focare.
Durerile de spate, lipsa de putere în picioare, crizele de sciatică trebuie tratate cu acupunctură pe punctele rinichilor. Şi o remarcă suplimentară, femeia are cicluri energetice din 7 în 7 ani, iar bărbaţii îşi schimbă ciclurile energetice din 8 în 8 ani, de aceea se maturizează mai târziu.
sursa :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*