Nu este mai puţin adevărat, că fiecare zi care trece, e pentru oricare din noi un câştig, în marea bătălie cu viaţa, cu Timpul, cu sfârşitul existenţei. Că unii se gândesc doar la câştigul de fiecare zi, neglijând cu bună ştiinţă aspectul spiritual al problemei, este spre nefericirea lor. Se ştie că nu vor lua nimic cu ei, dincolo.
Am socotit, mai cu seamă în ultimii ani, drept triumph, fiecare zi câştigată, uneori fără să-mi dau seama de acest important lucru.
Bunuri câştigate, pe care nu mi le va putea lua nimeni.
Multă lume, se întreabă, ce-ar face dacă ar şti că aceasta ar fi ultima lor zi terestră? Cum ar petrece-o? Ce-ar prefera?
Majoritatea nu ştiu să răspundă. E o întrebare foarte dificilă, cu multe ecuaţii necunoscute. Cei mai mulţi se rezumă la petrecerea cu prietenii, cu o persoană iubită, cu belşug pe masă şi cu bani în buzunar. Dar, la ce-ar mai folosi toate aceste excentricităţi, dacă a doua zi s-ar alege praful? Cui ar rămâne tot ce-ai agonisit întreaga viaţă, pentru care te-ai luptat cu unghiile şi cu dinţii? Rudelor? Prietenilor? Străinilor? Caselor de binefacere? Ce-ţi mai pasă?
Scriitorii se visează scriind până în ultima clipă. La ce bun? Vor fi cărţile lor mai interesante?
Pictorii se văd în faţa şevaletului.
Muzicienii în faţa unui instrument.
Oamenii mai carnali doresc să-şi petreacă ultimele 24 de ore, iubind cu disperare pe cineva.
Eu cred că, lucrul cel mai important, lucrul din urmă pe care l-am putea face este să dereticăm prin sufletul nostru. Să facem o curăţenie generală, să ne împăcăm cu Cristos, Mirele care ne va pofti la Masa Lui, să ne aprindem candelele şi să aşteptăm să fim invitaţi la Nuntă.
Meditaţia, contemplaţia, bilanţul, socoteala, împăcarea cu cei care ţi-au fost potrivnici, cărora le-ai greşit sau ţi-au greşit cu ceva, îndreptarea răului făcut cu ştiinţă şi cu neştiinţă, rugăciunea, pot contribui la dobândirea păcii interioare, a liniştii necesare pentru a ne pregăti de Marea Călătorie pe care o avem de făcut.
O zi câştigată sau o zi pierdută? Pierdere şi câştig în acelaşi timp. Toate cîştigurile se pot pierde şi invers, pierderile se pot redobîndi. Un echilibru. Devreme, târziu? Toate sunt relative.
Niciodată nu e prea târziu să trăieşti. Niciodată nu e prea devreme să mori. Toate se întâmplă, de fapt, LA TIMP POTRIVIT. Nu e treaba noastră să potrivim timpul.
Un oarecare examen de conştiinţă ar fi absolut necesar. Ca şi căinţa pentru tot ce trebuia făcut şi n-am realizat, pentru cuvintele deşarte, pentru faptele omise, pentru gândurile care au zburat fără să le putem stăpâni, pentru dezordinea din viaţa noastră. E timpul să facem linişte în noi şi să ascultăm şoapta Duhului. El ne va spune ceea ce avem de făcut pentru ca Sfârşitul să nu ni se pară groaznic, dar să fie ca un NOU ÎNCEPUT spre viaţa adevărată.
Cezarina Adamescu-din volumul Samburi de migdale
Am socotit, mai cu seamă în ultimii ani, drept triumph, fiecare zi câştigată, uneori fără să-mi dau seama de acest important lucru.
Bunuri câştigate, pe care nu mi le va putea lua nimeni.
Multă lume, se întreabă, ce-ar face dacă ar şti că aceasta ar fi ultima lor zi terestră? Cum ar petrece-o? Ce-ar prefera?
Majoritatea nu ştiu să răspundă. E o întrebare foarte dificilă, cu multe ecuaţii necunoscute. Cei mai mulţi se rezumă la petrecerea cu prietenii, cu o persoană iubită, cu belşug pe masă şi cu bani în buzunar. Dar, la ce-ar mai folosi toate aceste excentricităţi, dacă a doua zi s-ar alege praful? Cui ar rămâne tot ce-ai agonisit întreaga viaţă, pentru care te-ai luptat cu unghiile şi cu dinţii? Rudelor? Prietenilor? Străinilor? Caselor de binefacere? Ce-ţi mai pasă?
Scriitorii se visează scriind până în ultima clipă. La ce bun? Vor fi cărţile lor mai interesante?
Pictorii se văd în faţa şevaletului.
Muzicienii în faţa unui instrument.
Oamenii mai carnali doresc să-şi petreacă ultimele 24 de ore, iubind cu disperare pe cineva.
Eu cred că, lucrul cel mai important, lucrul din urmă pe care l-am putea face este să dereticăm prin sufletul nostru. Să facem o curăţenie generală, să ne împăcăm cu Cristos, Mirele care ne va pofti la Masa Lui, să ne aprindem candelele şi să aşteptăm să fim invitaţi la Nuntă.
Meditaţia, contemplaţia, bilanţul, socoteala, împăcarea cu cei care ţi-au fost potrivnici, cărora le-ai greşit sau ţi-au greşit cu ceva, îndreptarea răului făcut cu ştiinţă şi cu neştiinţă, rugăciunea, pot contribui la dobândirea păcii interioare, a liniştii necesare pentru a ne pregăti de Marea Călătorie pe care o avem de făcut.
O zi câştigată sau o zi pierdută? Pierdere şi câştig în acelaşi timp. Toate cîştigurile se pot pierde şi invers, pierderile se pot redobîndi. Un echilibru. Devreme, târziu? Toate sunt relative.
Niciodată nu e prea târziu să trăieşti. Niciodată nu e prea devreme să mori. Toate se întâmplă, de fapt, LA TIMP POTRIVIT. Nu e treaba noastră să potrivim timpul.
Un oarecare examen de conştiinţă ar fi absolut necesar. Ca şi căinţa pentru tot ce trebuia făcut şi n-am realizat, pentru cuvintele deşarte, pentru faptele omise, pentru gândurile care au zburat fără să le putem stăpâni, pentru dezordinea din viaţa noastră. E timpul să facem linişte în noi şi să ascultăm şoapta Duhului. El ne va spune ceea ce avem de făcut pentru ca Sfârşitul să nu ni se pară groaznic, dar să fie ca un NOU ÎNCEPUT spre viaţa adevărată.
Cezarina Adamescu-din volumul Samburi de migdale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*