Sentimente pe aceeaşi lungime de undă

Sentimente pe aceeaşi lungime de undă-Fericirea intensă, ca şi suferinţa intensă desenează în câmpul cuantic aceeaşi undă. Asta înseamnă că în clipa în care suferinţa atinge un prag critic, creierul o trăieşte de parcă ar trăi fericirea. De parcă am fi fericiţi suferind. Un punct în care suferinţa şi fericirea se întâlnesc şi devin unul şi acelaşi lucru, un punct în care dragostea şi ura se întâlnesc şi... desenează aceeaşi undă explică de ce alergăm după suferinţă ca şi cum am alerga după fericire şi invers. Ca şi cum am asculta la radio pe aceeaşi lungime de undă, dar ţine de noi să alegem melodia fericirii sau pe aceea a suferinţei. Una dintre Legile Kibalionului sau Legile Universale ale existenţei este Legea Polarităţii, cunoscută cu mult timp înainte de naşterea ştiinţei pe Pământ. Ea spune că în toate lucrurile există doi poli; masculin – feminin, dragoste – ură, frumos – urât, dar nu opuşi, ci complementari. Adică, prima scară de la parterul unui bloc nu-i opusă ultimei scări de la etajul zece; împreună ele compun scara, creează un întreg şi sunt unul şi acelaşi lucru.
Dacă unda de ură din câmpul cuantic este trăită în fiinţa noastră ca şi cum ar fi dragoste şi noi suntem conştienţi de asta, atunci putem în mod conştient să introducem o schimbare în starea negativă pe care o trăim, pentru ca în loc de rău să ne bucurăm mai mult de bine. Cum putem face asta, cum putem să trăim cu adevărat dragostea în locul urii? Tot una dintre Legile Kibalionului spune că "universul este mental" şi, înainte de a fi fizic, toate lucrurile există ca gânduri în minte. Dacă ura e-n minte şi o putem transforma în iubire, dacă putem înlocui un gând rău cu unul frumos sau măcar puţin mai bun, atunci e-n beneficiul nostru s-o facem. E-n beneficiul nostru să alegem iubirea în locul urii, starea de bine în locul celei de rău şi frumuseţea în loc de urâţenie. Desigur, vom face o asemenea alegere în clipa în care înţelegem că aceeaşi undă este percepută de creierul nostru în două forme, care ne induc stări interioare opuse. Iubirea ne face fericiţi. Ura este distructivă şi autodistructivă. Dar pentru a pune în locul unui gând de ură unul de iubire avem nevoie să renunţăm la ajutojustificările logice, raţionale sau la luxul atât de căutat de-a avea dreptate în relaţia cu lumea exterioară. În relaţiile la care ţinem cel mai mult, dar – în mod special – în relaţia cu noi înşine avem de făcut renunţări, care ne vor pune la grea încercare orgoliul. Cine nu poate renunţa la Ego nu poate înlocui cu uşurinţă un gând rău cu unul bun, nici o stare de ură cu una de iubire sau măcar cu una de acceptare. Cu toate că-i vindecător să ne debarasăm de logica negativităţii şi de justificata ei prezenţă în mintea noastră, adesea opunem rezistenţă, dar se întâmplă pentru că nu ştim cum îngerii cerului şi însăşi lumina divină ne mângâie, fie şi numai dacă încercăm. Încercarea ne ridică puţin de la parter, unde trăim undele suferinţei, mai sus şi mai sus pe scara trăirilor, până ce ajungem în punctul în care ne-am putea întreba: "La ce mi-a folosit să sufăr atât de mult?". De fapt, nu era un folos, ci un punct în care natura existenţei ne aduce pentru a înţelege că "Eu şi Tu suntem Unul şi acelaşi"! Te iubesc pe tine, mă iubesc pe mine şi invers, mă urăsc pe mine când te urăsc pe tine. Undele cuantice identice ale iubirii şi ale urii au această semnificaţie. Oamenii par alţii, dar unda spune că ei sunt unul şi acelaşi... în plan subtil.

Pentru situaţiile în care opunem rezistenţă emoţională puternică la ideea de a-i trimite un gând bun unui om rău, am putea înlocui gândul bun cu o floare imaginară (una care vă place în mod deosebit). În imaginaţie putem fi generoşi din cale afară, aşa încât îi putem trimite cu gândul unui om şi un camion de flori. Florile sunt un simbol minunat al iubirii necondiţionate şi al frumuseţii. Când ne gândim la flori, accesăm undele cuantice ale iubirii necondiţionate şi creierul nostru resimte instantaneu comutarea, transmiţând în întregul nostru sistem fizic semnale benefice. Dacă ne obişnuim să pu­nem flori în locul gândurilor noastre negre şi să le trimitem imaginar nu doar celor pe care-i iubim (căci asta fac şi vameşii, cum a spus Iisus), cât în mod special celor care ne deranjează sau ne-au făcut rău, urcăm pe scara iubirii. Dacă spunem în minte "te iubesc" cât mai des, întreaga noastră fiinţă simte o revigorare energetică, psihică, emoţională şi, în timp, în viaţa de zi cu zi. Nu-i nevoie să ne îmbrăţişăm duşmanii, cât să ne îndepărtăm de sentimentele noastre negative, care ne ţin deconectaţi de intuiţie, de lumină, de conştienţă, de creativitate, de înţelegere şi, mai ales, de certitudinea că iubirea există.

de Maria Timuc