Pagini

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

10 adevaruri dure care te ajuta sa te dezvolti

 
De cate ori ai incercat sa controlezi totul pentru a reusi sa indeplinesti ce ti-ai propus, cu scopul de a primi ceea ce crezi ca meriti? De cate ori te-ai simtit nemultumit pentru ca lucrurile nu au iesit intocmai cum te asteptai? De cate ori te-ai simtit frustrat la gandul ca ai fi meritat sa primesti acel “ceva” la care atata ai visat?

Chiar daca de multe ori credem ca lucrurile nu au mers conform planului si ca am fi meritat mai mult decat am primit, daca privim inapoi in trecut realizam ca, de cele mai multe ori, atunci cand am crezut ca ni se refuza ceva, am fost, de fapt, redirectionati catre ceva mai bun.

Nu putem controla totul. Uneori este nevoie sa ne relaxam si sa avem incredere ca lucrurile se vor rezolva in favoarea noastra. Este necesar ca din cand in cand sa ne deconectam putin si sa-i permitem vietii sa se desfasoare. Pentru ca uneori, adevarurile care nu pot fi schimbate, sfarsesc prin a ne schimba pe noi, prin a ne ajuta sa crestem.

Asadar, daca te-ai hotarat sa renunti la a mai detine controlul, daca iti doresti sa te lasi purtat de val si sa ii permiti vietii sa te duca pe fagasuri minunate, neasteptate, daca ti doresti sa cresti, sa evoluezi, sa te dezvolti, iata 10 dintre adevarurile dure pe care trebuie sa le accepti:

1) Totul este asa cum ar trebui sa fie. Este incredibil cum intotdeauna ajungi acolo unde esti menit sa fii, cum pana si cele mai tragice si stresante situatii te invata lectii importante, pe care nu ai visat vreodata sa le inveti. Fii cu ochii in patru, de multe ori, cand ai impresia ca lucrurile se destrama, in realitate ele se aseaza in favoarea ta.

2) Iti vei gasi adevaratul sine doar atunci cand te vei pierde in lume. Primul pas catre viata pe care o doresti este acela in care realizezi ca te-ai pierdut in aceasta lume. Al doilea pas este cel in care parasesti viata pe care nu o doresti. A face o schimbare majora poate fi terifiant. Dar regretul este si mai infricosator. Viziunea fara actiune este un vis de zi, iar actiunea fara viziune este un cosmar. Inima ta este libera, ai curajul sa o urmezi!

3) Cele mai profunde dureri iti dau cea mai mare putere pentru a-ti atinge potentialul maxim. Cele mai nebunesti alegeri sunt cele care merita sa fie facute. Fara durere, nu ar exista schimbare. Nu uita insa ca durerea, ca orice alt lucru din lume, iti preda o lectie pe care este necesar sa o inveti, pentru ca mai apoi sa te eliberezi.

4) Cea mai grea decizie pe care o poti face este daca sa schimbi directia sau sa faci un pas inainte. Daca te surprinzi incercand sa schimbi pe cineva, sau daca cineva incearca sa te schimbe, mergi intr-o alta directie. Dar daca esti pe drumul catre visul tau, fa un pas in fata. Si nu uita ca uneori acest pas te poate determina sa iti adaptezi visul, sau sa iti planuiesti unul nou. Este normal, dorintele se schimba in functie de nevoile noastre din fiecare moment al vietii.

5) Este necesar ca mai intai sa ai grija de tine. Inainte de a te imprieteni cu ceilalti, este important sa devii prietenul tau cel mai bun. Inainte de a-i corecta pe ceilalti, trebuie sa te corectezi pe tine. Inainte de a-i face pe altii fericiti, este necesar sa te faci fericit pe tine. Nu este egoism, ci dezvoltare personala. Odata ce te echilibrezi tu insuti, vei putea sa echilibrezi si lumea din jur.

6) Libertatea cea mai mare consta in a nu-ti pasa de ceea ce spun ceilalti. Atata timp cat esti ingrijorat de ceea ce cred ceilalti despre tine, esti proprietatea lor. Doar atunci cand nu ai nevoie de aprobarea lumii externe poti fi cu adevarat proprietatea ta.

7) Singurul lucru pe care il poti controla in totalitate este felul in care reactionezi la lucrurile care nu sunt sub controlul tau. Cu cat te adaptazi mai usor la situatiile cu care te confrunti in viata, cu atat mai puternic devii, si cu atat mai repede te ridici in urma caderilor de care vei avea parte. A trai impacat presupune a te transpune intr-o stare de completa acceptare a ceea ce este, chiar aici, chiar acum.

8) Daca te concentrezi pe ceea ce ai, nu vei avea niciodata suficient. Daca esti recunoscator pentru ceea ce ai, vei ajunge sa ai mai mult. Fericirea nu consta in posesiuni, fericirea salasluieste in suflet. Abundenta nu consta in cantitate, ea consta in sentimentele pe care le ai in legatura cu ceea ce detii.

9) Da, ai gresit in trecut. Dar nu trebuie sa te judeci in functie de trecutul tau, nu mai traiesti acolo. Doar pentru ca azi nu esti unde ti-ai fi dorit sa fii, nu inseamna ca nu vei ajunge acolo intr-o zi. Poti alege sa te ridici, sa incerci din nou, sa iubesti din nou, sa traiesti din nou, sa visezi din nou.

10) Intr-un final, totul va fi bine. Vor fi momente in viata ta in care vei considera ca tot ceea ce este rau va deveni si mai rau. Si poate vei simti ca esti prins in acest cerc al raului pentru totdeauna, dar nu este asa. Este necesar sa ramai pozitiv pentru ca, intr-o zi, soarele va rasari din nou pe strada ta.

de Andreea Savulescu 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*