Când răneşti, cu cuvinte critice, judecăţi şi reproşuri, ce te doare, de fapt? Când îl priveşti pe celălalt cu superioritate şi infatuare, ce te doare? Când te superi şi întorci spatele celui pe care, de fapt, îl iubeşti, ce te doare? Când alegi să nu ierţi şi să ai dreptate, cine e cel care alege durerea? Când arăţi cu degetul spre cineva, susţinând că greşeşte, ce durere ascunzi? Când cerşeşti atenţie, manipulezi, controlezi, ce durere porţi cu tine? Când strigi, căutând vinovaţi cu disperare, ce te doare atât de rău? Când ceri confirmări, recunoaştere şi iubire, ce durere vrei să acoperi? Când nu spui adevărul, ce durere vrei să eviţi?
Cu toţii purtăm încă dureri în noi. Unii se uită la ele şi aleg să le vindece una câte una, alţii doar le acoperă. Unii sunt conştienţi de ei înşişi şi aleg să îmbrăţişeze atât partea luminoasă din ei, cât şi pe cea întunecată. Alţii continuă să se lupte în ei înşişi şi cu lumea şi se chinuie să pară perfecţi, neatinşi de durere şi întunecime.
Adevărul este că le avem pe toate în noi, absolut toate seminţele oricăror manifestări. Unele sunt în stare latentă, altele se manifestă. Unele sunt conştientizate, altele nu. Unele ne plac, altele nu.
Cu cât suntem mai angajaţi şi dispuşi să ne acceptăm în totalitate, să ne îmbrăţişăm durerea, să o vindecăm, cu atât mai puţin se vor manifesta acele părţi din noi care nu ne plac.
Sunt momente în care eşti tentat să judeci alegerile altora, să invidiezi, să critici, să reproşezi, să te superi, să manipulezi, să controlezi, să şantajezi, să te enervezi, să dai vină. Acestea sunt momentele în care durerea îşi caută o breşă să iasă, să se elibereze. Însă această cale este una reactivă, inconştientă, un fel de vulcan care erupe când nu te aştepţi. Acest gen de reacţii nu fac decât să trădeze o durere interioară nevindecată, o lipsă de acceptare, neiubire de sine.
Cu toţii purtăm încă dureri în noi. Unii se uită la ele şi aleg să le vindece una câte una, alţii doar le acoperă. Unii sunt conştienţi de ei înşişi şi aleg să îmbrăţişeze atât partea luminoasă din ei, cât şi pe cea întunecată. Alţii continuă să se lupte în ei înşişi şi cu lumea şi se chinuie să pară perfecţi, neatinşi de durere şi întunecime.
Adevărul este că le avem pe toate în noi, absolut toate seminţele oricăror manifestări. Unele sunt în stare latentă, altele se manifestă. Unele sunt conştientizate, altele nu. Unele ne plac, altele nu.
Cu cât suntem mai angajaţi şi dispuşi să ne acceptăm în totalitate, să ne îmbrăţişăm durerea, să o vindecăm, cu atât mai puţin se vor manifesta acele părţi din noi care nu ne plac.
Sunt momente în care eşti tentat să judeci alegerile altora, să invidiezi, să critici, să reproşezi, să te superi, să manipulezi, să controlezi, să şantajezi, să te enervezi, să dai vină. Acestea sunt momentele în care durerea îşi caută o breşă să iasă, să se elibereze. Însă această cale este una reactivă, inconştientă, un fel de vulcan care erupe când nu te aştepţi. Acest gen de reacţii nu fac decât să trădeze o durere interioară nevindecată, o lipsă de acceptare, neiubire de sine.
Când arăţi cu degetul spre cineva, celelalte degete sunt îndreptate spre tine.
Problema ta nu e celălalt. Niciodată. Problemă ta e cu tine. Te doare neputinţa de a fi cine vrei să fii, te doare că te simţi neiubit şi neapreciat sau cine ştie ce altceva. Întotdeauna, chiar dacă aparent ai ceva cu cineva, problema ta e cu tine. Conflictul e cu tine. Pe tine nu te accepţi. Cu tine nu eşti de acord. În tine e lupta şi agresivitatea pe care încerci să le direcţionezi în afară. Şi câtă vreme nu eşti conştient de asta şi nu te abandonezi în durere, câtă vreme nu te uiţi în interior şi pretinzi că exteriorul este cauza suferinţei şi conflictelor tale, nu vei face decât să-ţi hrăneşti neputinţa şi durerea. Câtă vreme nu te respecţi pe tine, nu vei putea să-i respecţi pe alţii şi nici nu te poţi aştepta că ei să te respecte. Căci respectul nu se cere, nu se pretinde. Iubirea nu e ceva ce cumperi, pretinzi, negociezi.
Iubirea doar este. Şi e lăsată sau NU să se manifeste.
Când te vei hotărî să îţi iei privirea din afară, orice s-ar întâmpla, şi să o orientezi către tine, totul va deveni mult mai clar. Atunci chiar vei putea schimba ceva. Mai bine zis, chiar te vei putea accepta. Şi îi vei putea accepta mai uşor şi pe alţii.
Cu cât mai conştient vei fi de tine şi de ceea ce creezi în lumea ta, cu atât mai utile îţi vor fi toate experientele. Cu cât mai atent vei fi la răspunsurile din interior şi vei căuta propriul adevăr, cu atât mai multă încredere vei căpăta în drumul tău şi cu atât mai mult respect vei avea pentru drumul şi alegerile celorlalţi.
Fiecare are dreptul să-şi aleagă drumul şi experienţele. Nici mai bune şi nici mai rele ca ale tale. Pur şi simplu, fiecare îşi are procesul său de creştere aici. Acesta nu e bun sau rău. Este ceea ce are nevoie el, iar tu nu-l poţi înţelege cu adevărat niciodată, pentru că nu-i poţi trăi viaţa şi nu-i poţi avea toate experientele. De aceea, e atât de important să-ţi vezi de drumul tău, fără a invalida drumul altuia. Fii de acord sau nu, dar nu judeca. Căci nu ştii ce e bine şi ce e rău. Nu ştii nici pentru tine, de unde să ştii pentru alţii? Fiecare face ce poate mai bine. Toţi îşi doresc să fie cât pot de buni. La asta lucrează toţi oamenii, chiar dacă uneori nu pare. Nu asta îţi doreşti şi tu?
de Nicoleta Svarlefus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*