Toti vrem stabilitate, ceea ce … pentru niste fiinte ce traiesc pe o planeta ce se roteste, intr-un sistem solar ce se roteste, dintr-o galaxie ce se roteste… este cel putin HILAR, daca nu absurd. Ce este aceea stabilitate dragii nostri? Daca am fi sisteme stabile nu am avea duh de viata in noi, respiratia este intrarea si iesirea aerului din plamani, daca asta s-ar opri am muri… mersul este o constanta pierdere si castigare de echilibru, totul este miscare… Si cu toate astea noi… in prostia noastra mandra si gaunoasa ne dorim stabilitate, relatii stabile, meserii stabile, finante stabile… si tot felul de alte iluzii din acestea pe care Dumnezeu nu le-a avut in plan cand a creat lumea…
De fapt ce demon se ascunde in spatele dorintei imperioase de stabilitate? La intrebarea aceasta exista un singur raspuns… CONTROLUL! Nevoia de a controla, de a nu lasa variabile neprevazute care sa ne dea planurile peste cap. Era o gluma foarte frumoasa pe aceasta tema: Intrebare: Cum il faci pe Dumnezeu sa rada? Simplu… ii povestesti planurile tale! Si cum il faci sa planga? Le si duci la indeplinire! Un plan exista in planul acesta fizic si el este alcatuit din Cuvant, din intentie divina… ce scapa mintii omenesti atat de obisnuita cu ecuatii simple.Avem iluzia ca manipulam universul… poate ca o facem in lumile mintilor noastre, in realitatea divina insa… firele de praf stelar care suntem nici macar nu reusesc sa ridice in aer un alt fir de praf stelar…
Vrem control- dar nu suntem in stare sa ii platim pretul. Vrem o relatie controlata, stabila, in care sa nu ne surprinda nimic, sa fim in stare in fiecare clipa sa spunem unde este si ce face celalalt, sa nu existe nici un element surpriza care sa ne lase descoperiti sau sa ne gaseasca cu garda jos! Daca celalalt se conformeaza cuminte tuturor cerintelor si asteptarilor atunci da… ne iubeste! Daca insa celalalt ne cere acelasi lucru… adica sa stie in fiecare clipa ce facem si unde suntem… atunci ne razvratim si numim asta control si o lipsa crasa de intelegere si iubire neconditionata! Iubirea nu are nevoie de vorbe ci de fapte… iar faptele se nasc din emotii… si mai ales nu are nevoie de dovezi si nici de stabilitatea aceea care duce la obisnuinta si sclavie a confortabilului in care nu mai exista decat o rece singuratate in doi! Ipocrizia asta fara margini unii au impertinenta sa o numeasca relatie de cuplu… Dumnezeu probabil ca rade cu un ochi si plange cu milioane de ochi ori de cate ori un pamantean spune unui alt pamantean: Te iubesc! Caci El vede in inimi si in minte… in mintea care calculeaza cat de convenabila este o relatie in raport cu alta si inima care la un moment dat se impietreste de atata neiubire convenabila si stabila.
Vrem un viitor stabil pentru noi si ai nostri, neintelegand ca stabilitatea, ucide creativitatea, ucide capacitatea de a inova, de a veni cu solutii noi, de a invata, de a creste si evolua, de a testa in permanenta noi limite, de a deveni mai constienti de micimile si puterile noastre, de a ne lumina mintea cu puterea inimii, daruri care vin atunci cand suntem adusi in fata unor situatii noi, care cer de la noi ceea ce nici noi nu stiam ca avem. Cei care au parte de stabilitate, au parte si de stagnare… de aceea e bine ca din cand in cand sa schimbam ceea ce facem, sa avem macar doua trei directii mici in care sa ne canalizam ceea ce suntem. Lui Dumnezeu ii place diversitatea, altfel ar fi facut doar Oamenii si nimic altceva, dar pana si El a inteles ca diversitatea lasa loc cresterii.
Stabilitatea este un alt nume al demonului CONTROL… pentru fiecare are alta fata si vorbeste alta limba, si singura ruga ce poate sa destrame acest demon este:
Si faca-SE Doamne Voia Ta!
Cand spunem asta… Mintea se goleste si lasam loc universului sa se manifeste prin noi in Lume… Abia atunci iubirea mica si pamanteasca iubirea pe care o simtim pentru efemer… devine IUBIREA lucratoare ce ne tine inima in viata Vesnica!
Si inca ceva..
Stabilitatea ucide dragii nostri… mersul pe sarma ne tine in viata… Chiar daca vantul bate din toate partile si mintea urla ca vrea stabilitate… inima vine si spune:
Pe pamantul acesta cel mai bine traiesc cei care ZBOARAAAAAAAAAAAAAAAA!
sursa astrosofia.ro
De fapt ce demon se ascunde in spatele dorintei imperioase de stabilitate? La intrebarea aceasta exista un singur raspuns… CONTROLUL! Nevoia de a controla, de a nu lasa variabile neprevazute care sa ne dea planurile peste cap. Era o gluma foarte frumoasa pe aceasta tema: Intrebare: Cum il faci pe Dumnezeu sa rada? Simplu… ii povestesti planurile tale! Si cum il faci sa planga? Le si duci la indeplinire! Un plan exista in planul acesta fizic si el este alcatuit din Cuvant, din intentie divina… ce scapa mintii omenesti atat de obisnuita cu ecuatii simple.Avem iluzia ca manipulam universul… poate ca o facem in lumile mintilor noastre, in realitatea divina insa… firele de praf stelar care suntem nici macar nu reusesc sa ridice in aer un alt fir de praf stelar…
Vrem control- dar nu suntem in stare sa ii platim pretul. Vrem o relatie controlata, stabila, in care sa nu ne surprinda nimic, sa fim in stare in fiecare clipa sa spunem unde este si ce face celalalt, sa nu existe nici un element surpriza care sa ne lase descoperiti sau sa ne gaseasca cu garda jos! Daca celalalt se conformeaza cuminte tuturor cerintelor si asteptarilor atunci da… ne iubeste! Daca insa celalalt ne cere acelasi lucru… adica sa stie in fiecare clipa ce facem si unde suntem… atunci ne razvratim si numim asta control si o lipsa crasa de intelegere si iubire neconditionata! Iubirea nu are nevoie de vorbe ci de fapte… iar faptele se nasc din emotii… si mai ales nu are nevoie de dovezi si nici de stabilitatea aceea care duce la obisnuinta si sclavie a confortabilului in care nu mai exista decat o rece singuratate in doi! Ipocrizia asta fara margini unii au impertinenta sa o numeasca relatie de cuplu… Dumnezeu probabil ca rade cu un ochi si plange cu milioane de ochi ori de cate ori un pamantean spune unui alt pamantean: Te iubesc! Caci El vede in inimi si in minte… in mintea care calculeaza cat de convenabila este o relatie in raport cu alta si inima care la un moment dat se impietreste de atata neiubire convenabila si stabila.
Vrem un viitor stabil pentru noi si ai nostri, neintelegand ca stabilitatea, ucide creativitatea, ucide capacitatea de a inova, de a veni cu solutii noi, de a invata, de a creste si evolua, de a testa in permanenta noi limite, de a deveni mai constienti de micimile si puterile noastre, de a ne lumina mintea cu puterea inimii, daruri care vin atunci cand suntem adusi in fata unor situatii noi, care cer de la noi ceea ce nici noi nu stiam ca avem. Cei care au parte de stabilitate, au parte si de stagnare… de aceea e bine ca din cand in cand sa schimbam ceea ce facem, sa avem macar doua trei directii mici in care sa ne canalizam ceea ce suntem. Lui Dumnezeu ii place diversitatea, altfel ar fi facut doar Oamenii si nimic altceva, dar pana si El a inteles ca diversitatea lasa loc cresterii.
Stabilitatea este un alt nume al demonului CONTROL… pentru fiecare are alta fata si vorbeste alta limba, si singura ruga ce poate sa destrame acest demon este:
Si faca-SE Doamne Voia Ta!
Cand spunem asta… Mintea se goleste si lasam loc universului sa se manifeste prin noi in Lume… Abia atunci iubirea mica si pamanteasca iubirea pe care o simtim pentru efemer… devine IUBIREA lucratoare ce ne tine inima in viata Vesnica!
Si inca ceva..
Stabilitatea ucide dragii nostri… mersul pe sarma ne tine in viata… Chiar daca vantul bate din toate partile si mintea urla ca vrea stabilitate… inima vine si spune:
Pe pamantul acesta cel mai bine traiesc cei care ZBOARAAAAAAAAAAAAAAAA!
sursa astrosofia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*