vineri, 21 decembrie 2012

Expresiile Iubirii


Iubirea nu controlează un partener, nu înseamnă milă sau îngrijorare faţă de familie şi prieteni şi nu reprezintă nici succesul profesional şi nici posesiunile.

Iubirea nu depinde de faimă, statut social, bunăstare financiară sau părerea celorlalţi despre tine. Iubirea nu este o cruciadă în numele credinţelor personale. Iubirea nu necesită înţelegerea tehnicilor spirituale mistice, a componentelor karmice ale vieţii, în continuumul care cuprinde întregul timp şi spaţiu sau a legilor universului.

Atunci, ce anume este Iubirea?

În termeni simpli, Iubirea este Dumnezeu care Se împărtăşeşte tuturor creaţiilor Sale.

Iubirea este forţa vindecătoare a universului.

Iubirea e parte din suflet şi tot ce are nevoie este ca voi să acceptaţi aceste senzaţii înnăscute de iubire a celorlalţi şi de a primi iubirea lor.

Iubirea nu are limite, nu are graniţe, când este vorba despre amplitudinea sa.

În exprimare, Iubirea înseamnă a-i trata pe ceilalţi cu bunătate, corectitudine, onestitate, compasiune, întrajutorare şi solicitudine. Dacă se poate spune că iubirea are „ingrediente”, atunci cele de mai sus ar reprezenta câteva dintre ingredientele exprimării dumnezeieşti, în acţiune.

A şti că tu şi Dumnezeu şi toate celelalte creaţii ale lui Dumnezeu sunteţi inseparabili – înseamnă iubire. A şti că Pământul este o fiinţă sensibilă şi conştientă şi a-i respecta toate formele de viaţă – înseamnă iubire

A înţelege că nimeni nu îi poate cunoaşte pe ceilalţi, la nivelul sufletului şi de aceea să nu-i judeci, dar nici să nu le aprobi o acţiune considerată nedreaptă – înseamnă iubire

A-ţi asculta sinele dumnezeiesc, înseamnă iubire. A trăi o viaţă care încurajează iubirea de sine, înseamnă iubire. A simţi tu însuţi bucurie, când o vezi în ceilalţi, înseamnă iubire.

A face ceva care îi aduce bucurie altuia, înseamnă iubire. A te ierta pe tine şi pe ceilalţi, înseamnă iubire. A împărţi din toată inima, înseamnă iubire. A face fapte bune, fără a le ataşa aşteptări, înseamnă iubire.

A simţi pace în inimă şi în minte, înseamnă iubire. Fiorul tăcut pe care îl simţi, atunci când vezi un apus sau auzi cântecul unei păsări, înseamnă iubire, iar un zâmbet reprezintă una dintre cele mai simple şi mai strălucitoare expresii ale iubirii.

În fiecare sau în toate aceste situaţii, precum şi multe altele cu care vă puteţi întâlni şi în care ştiţi instinctiv că sunteţi Iubire în acţiune, voi vă exprimaţi iubirea pentru şi de Dumnezeu.

Sursă:
http://www.humanitysteam.ro
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...