Povestea curcubeului

Cu mult timp în urmă, la începutul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea că era cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai importantă, cea mai folositoare, cea mai iubită.

Verdele spuse: “Uitaţi-vă la iarbă, frunze şi copaci. În mod evident vedeţi şi voi că sunt cea mai importantă culoare. Sunt culoarea vieţii şi a speranţei. Uitaţi-vă în jur şi o să vedeţi că sunt peste tot”.

Albastrul l-a întrerupt şi exclamă: “Gândiţi-vă la cer şi la mare. Apa stă la baza vieţii şi fără mine nu ar exista cerul albastru. Fără mine nu ar exista nimic!”

Galbenul râse: “Eu sunt luminos şi cald, iar tu eşti atât de serios. De fiecare dată când te uiţi la o narcisă galbenă sau la o floarea-soarelui zâmbeşti. Soarele, luna şi stelele sunt galbene, frumuseţea mea este atât de evidentă încât oricine mă vede rămâne uimit.”

Portocaliul începu să se laude: ” Eu sunt culoarea mâncărurilor sănătoase ce dau putere. Morcovul, portocala şi dovleacul au multe vitamine. Şi atunci când portocaliul umple cerul, la răsărit sau la apus, frumuseţea mea este atât de evidentă încât toţi cei ce mă văd se opresc să mă privească cu admiraţie şi uimire.”

Ei bine, roşul începu să strige: “Eu sunt conducătorul întregii vieţi. Sângele este roşu şi sângele înseamnă viaţă. Eu sunt culoarea pasiunii şi a iubirii.”

Violetul se ridică în picioare şi era foarte înalt. El vorbi dând foarte multă importanţă spuselor sale: “Eu sunt culoarea imperială şi a regilor. Oamenii puternici întotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii şi a înţelepciunii.”

La sfârşit, cu o voce joasă şi timidă, Indigoul spuse: “Cu greu mă observaţi, însă deşi sunt tăcut, fără mine nu aţi fi nimic. Aveţi nevoie de mine pentru echilibru şi contrast şi pentru linişte interioară.”

Argumentările au continuat, fiecare culoare în parte laudându-se, ridicându-se în slăvi şi certându-se. Fiecare în parte considera că este perfecţiunea întruchipată. În timp ce se certau din ce în ce mai tare, un fulger puternic lumină cerul. Începu să tune şi să plouă cu găleata. Culorile tremurară de frică şi se strânseră în braţe pentru a se linişti şi proteja una pe alta.

Apoi ploaia începu să vorbească: “Voi, culorilor, sunteţi atât de nesăbuite. Vă certaţi care este cea mai bună, fiecare încercând să fie deasupra celorlalte. Nu înţelegeţi că fiecare în parte aţi fost făcute cu un scop special, fiecare este unică şi diferită? Luaţi-vă de mâini şi urmaţi-mă!”

Făcând ce le spuse ploaia, culorile se apropiară şi se luară de mâini. “De acum încolo”, zise ploaia, “când plouă, fiecare dintre voi se va întinde de-a lungul cerului într-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al păcii şi al speranţei.”

Astfel, oameni buni, de fiecare dată când ploaia curăţă pământul, căutaţi un curcubeu pe întinsul cerului.

Când apare, ţineţi minte că fiecare dintre voi este special.

Lăsaţi culorile curcubeului să vă reamintească să vă apreciaţi pe voi înşivă şi pe cei din jur!

autor necunoscut
sursa http://momenteinviata.ro/

Temperatura sufletului tău

 

Ştii acel sentiment de bine, linişte şi calm care se extinde în tot corpul tău? Timpul parcă stă în loc, orice tensiune dispare, grijile se risipesc, iar tu…, tu eşti atât de aproape de ceea ce este esenţa ta. Eşti atât de mulţumit, atât de încrezător. Radiezi fericire. 

Tu îţi mai aduci aminte când ai experimentat ultima dată această stare atât de minunată?

Ei bine, aceasta e starea de echilibru a sufletului nostru. La fel cum corpul nostru e făcut să aibă o temperatură constantă, şi sufletul are nevoie de acest echilibru. Ia gândeşte-te puţin. Ce se întâmplă când ţi-e frig sau cald? Organimsul tău instant declaşează mecanisme prin care urmăreşte să readucă temperatura la valoarea normală. De multe ori însă el nu poate face acest lucru fără ajutorul nostru. Fie că trebuie să ne îmbrăcăm mai gros, să dăm drumul la căldură, sau, după caz, să punem comprese sau să luăm medicamente, trebuie să intervenim pentru a-l sprijini. Cu toţii suntem conştienţi că e absolut vital pentru noi ca el să revină la temperatura normală şi, cu siguranţă, nu neglijăm acest aspect.

Dar ştii ceva, şi sufletul nostru e la fel. Uneori fierbe, alteori e sloi de gheaţă. Din păcate nu s-a inventat termometru cu care să-i putem lua acestuia temperatura. Şi cum credem că nu avem ceva palpabil pe post de semnal de alarmă, ignorăm suferinţa sufletului, zbuciumul lui de a reveni la acea stare binecuvântată de echilibru.

Dar ne înşelăm. Dacă suntem atenţi, emoţiile noastre ne avertizează de fiecare dată când sufletului îi lipseşte ceva. Şi nu doar atât, cu toţii avem mereu la dispoziţie 3 căi de a regla imediat temperatura sufletului nostru.

Indiferent de experienţele prin care trecem, putem să readucem echilibrul sufletului practicând - RECUNOŞTINŢA - GEREROZITATEA - IUBIREA NECONDIŢIONATĂ.

Însă acestea trebuie practicate într-un anumit fel pentru a da rezultate maxime. Trebuie practicate cu consecvenţă şi cu rigurozitate, nu doar când suntem la ananghie.

Şi nu superficial, ci să le simţim în toată fiinţa noastră. Ele sunt şi vitamine şi medicamente pentru sufletul nostru. Ele îi reglează acestuia temperatura. Îl încălzeşte atunci când e ca un sloi de gheaţă şi nu mai simte nimic. Îl temperează atunci când clocoteşte şi e atât de răzvrătit. Da, ce ni se întâmplă, ce facem sau nu putem face, ce avem sau nu avem influenţează temperatura sufletului nostru. Să nu uităm însă că avem mereu la îndemână cele 3 metode.

Eu îţi doresc să te bucuri de acel echilibru sufletesc care ne face zilele mai bune. Exersează mereu generozitatea, recunoştinţa şi iubirea necondiţionată. Simte-le cum îţi transformă sufletul. Sunt 3 prietene de nădejde de care te poţi bucura la bine şi la greu

 

http://www.ozibuna.net/

 

 

Spune “Da” vieții!

 

Atunci când viaţa noastră se derulează conform planului bine stabilit de către noi, ne este uşor să zâmbim şi să îmbrăţişăm acele aspecte care ne compun zilele, săptămânile şi anii. Atunci trăim un “Da” continuu pentru că ştim că este ceea ce ne dorim şi ne sprijinim liniştea pe o oarecare certitudine, chiar dacă aceasta este, de obicei, iluzorie, noi vrem şi ţinem neapărat să credem în ea, pentru că ne aduce siguranţă, securitate, echilibru. Dar de câte ori sau cât de dese sunt cazurile în care viaţa chiar merge conform unui plan bine pus la punct?

În complexitatea acestei lumi, neprevăzutul pândeşte întotdeauna după colţ şi ameninţă tot timpul această siguranţă fabricată de către minte. În acele clipe ne dăm seama că echilibrul construit undeva înafara noastră, care se sprijină pe aspectele manifeste ale vieţii de zi cu zi, aspecte care ţin de mediul exterior, defapt nu există, pentru că sunt prea multe elemente ale cotidianului asupra cărora chiar nu avem control. Avem control doar asupra propriei noastre persoane şi singurul echilibru solid care poate atinge acel stadiu în care nu mai poate fi dărâmat, este echilibrul nostru interior.

În momentul în care începem măcar să ne construim acest echilibru sufletesc şi emoţional, se întâmplă un fenomen puţin spus interesant. Necunoscutul, care până mai ieri părea să ne ameninţe integritatea planurilor bine calculate, poate, dintr-o dată, să capete valenţa de oportunitate. În momentul în care ştim să privim la acest “necunoscut” cu interes şi curiozitate, vom avea surpriza să observăm că “noul” deschide, de foarte multe ori, noi drumuri în viaţa noastră, noi ferestre, noi perspective ce ne îmbogăţesc cunoaşterea, experienţa şi realitatea pe care o trăim.

A trăi tot timpul după o serie de coordonate fixe şi a ne pierde cumpătul atunci când lucrurile nu merg aşa cum ne-am fi dorit, în schimb, ne ţine într-o falsă impresie de siguranţă, iar un eventual “eşec” ne poate duce la o dezamăgire mult mai mare decât cea provocată uneori de apariţia unui neprevăzut îmbrăţişat şi acceptat.

Ce înseamnă să spunem “da” vieţii?

Înseamnă să ne deschidem cu încredere, curiozitate şi interes, noului care pătrunde în viaţa noastră. Într-o zi, fără să vrem, traficul este blocat pe arterele pe care circulăm de obicei şi suntem constrânşi să luăm un alt drum sau un prieten cu care trebuia să ne vedem ne propune să ne întâlnim undeva în oraş, dar odată ajunşi acolo primim un telefon prin care acesta ne anunţă că nu mai poate veni, şeful nostru decide că nu mai poate susţine un număr “n” de angajaţi şi ne pomenim pe lista de disponibilizări sau pizzeria la care obişnuiam să ne petrecem câteva ore de relaxare cu prietenii este închisă pe timp nelimitat.

Neprevăzutul despre care vorbim poate fi mai mult sau mai puţin “grav”, să afecteze cursul vieţii noastre într-o măsură mai mare sau mai mică, dar aproape întotdeauna, în faţa unei situaţii de acest gen, tindem să manifestăm o oarecare reacţie de iritare. Şi totuşi… poate că drumul cel nou pe care am fost “forţaţi de împrejurări” să păşim ne aduce la cunoştinţă deschiderea unei noi galerii de artă, poate că, dat fiind că prietenul care trebuia să ne ţină companie nu a mai putut onora întâlnirea, avem câteva ore pentru noi şi ne permitem să facem acea plimbare liniştită pe care ne-o doream de ceva timp, poate că serviciul la care tocmai a trebuit să renunţăm face loc în viaţa noastră unei noi aventuri, ne forţează cumva să ne reevaluăm priorităţile, să decidem care este domeniul în care ne-am dori cu adevărat să activăm şi poate că o nouă oportunitate ni se va deschide exact în această direcţie, poate că tocmai pentru că pizzeria noastră preferată este acum închisă, descoperim o cafenea sau un nou loc simpatic şi plăcut în care să ne petrecem acele câteva ore, diversificandu-ne în acest fel opţiunile.

Viaţa ne poate oferi un număr infinit de experienţe.

Cu toate acestea, de obicei tindem să parcurgem mereu acelaşi drum pe care l-am bătătorit deja de sute de ori. Este şi aceasta o formă de limitare, care ne face să pierdem, cu preţul unei siguranţe iluzorii, o gamă variată de conjuncturi, culori, nuanţe, oportunităţi, persoane şi situaţii care ne-ar putea îmbogăţi realitatea, cunoaşterea, înţelegerea.

Aşadar, ori de câte ori poţi, caută să-ţi construieşti echilibrul în interior şi lasă viaţa să ţi se dezvăluie aşa cum curge pentru că, curgerea clipelor în forma în care ele se succed în mod natural, acceptată fără a opune atâta rezistenţă, poate aduce cu sine surprize extrem de plăcute! Alege să trăieşti cât mai multe dintre aspectele pe care viaţa ţi le oferă şi, cu măsură şi cumpătare, adună din toate aceste experienţe darurile nepreţuite care îţi parvin. Aminteşte-ţi că tu participi în permanenţă la crearea propriei realităţi iar o anumită situaţie neprevăzută, poate să fi fost creată sau atrasă chiar de tine, la nivel inconştient sau la niveluri subtile, tocmai pentru a te apropia de darul sau lecţia de care aveai nevoie în acel moment.

 

sursa :e-mail
 

Dragostea, iubirea, fericirea

Poate că mulţi vor considera că vreau să scriu despre lucruri demodate sau care şi-au pierdut sensul astăzi, însă cred şi mărturisesc că toţi ne dorim să trăim stările sufleteşti la o intensitate înălţătoare; nicidecum nu vrem să rămânem săraci în sentimente sau privaţi de o explicaţie ce poate transforma clipa în veşnicie, dragostea în iubire sau comunicarea în trăire…

Dacă aş încerca să definesc fericirea, o fac prin nişte cuvinte foarte sărace în a exprima esenţa ei: fericirea este starea pe care o trăieşte omul atunci când a simţit că iubirea îi este împărtăşită şi de cealaltă jumătate a lui. Deci, condiţia primordială a omului ca să fie fericit, este să iubească şi să fie iubit!... Fericirea pe acest pământ nu este decât o pregustare a bucuriei din Rai.

Puţini sunt cei care trăiesc această stare, dar cei mai mulţi o caută şi o vor căuta până când o vor găsi. Pentru a înţelege de ce nu suntem cu adevărat fericiţi chiar atunci când credem că iubim, voi încerca să evidenţiez diferenţa dintre "a iubi" şi "sunt îndrăgostit". (Nu ştiu de ce s-a pus accentuat în cultura noastră cuvântul "dragoste" - chiar şi în imnul dragostei scris de Sf. Ap. Pavel - când şi în Noul Testament se vorbeşte numai de "iubire" şi nu de "dragoste", în textul din limba greacă este scris numai "αγάπη"= iubire…) Probabil că "dragoste" exprimă o stare lumească, iar "iubire" pe cea dumnezeiască.

Iubirea înseamnă libertate, pe când dragostea înseamnă dependenţă.

De aceea mulţi sunt distruşi din toate punctele de vedere după o despărţire, suferă şi cel ce iubeşte, însă se retrage pentru binele celuilalt. Este firesc ca fiecare relaţie să înceapă când te simţi legat de celălalt, te simţi atras de ceea ce-ţi place, dar iubirea este sinceră şi onestă; pe când dragostea este ipocrită, încearcă să folosească orice mijloc spre a-şi atinge scopul!

Iubire înseamnă jertfă! Se jertfeşte fără să simtă că faceun sacrificiu, este gest firesc atunci când iubeşti; dragostea cere celuilalt să se jertfească. ("seamănă cu devorare de oameni", spunea un scriitor celebru).

"Am cucerit, deţin, folosesc tot felul de strategii, spionez, am forţat, încerc să manipulez, încalc spaţiul" sunt cele mai obişnuite cuvinte prin care descriem o "relaţie" … Sunt în acelaşi timp expresii de războinic, descriu lupta şi dorinţa de stăpânire! Sf. Ap. Pavel spune: "Iubirea nu caută la ale sale" (1 Cor. 13,5)

Iubirea nu are limite, însă dragostea - conştient sau inconştient - condiţionează trăind cu gândul: "te iubesc dacă mă iubeşti, dacă nu mă iubeşti, te urăsc!". Dragostea este pretenţioasă, mereu nemulţumită; în iubire şi cel mai mic lucru sau gest oferit, este cel mai mare dar. În dragoste este obişnuit sentimentul golului, a lipsei; însă atunci când iubeşti te simţi împlinit, pentru simplul fapt "că iubesc!"

Iubirea cuprinde tot ce o înconjoară, dragostea "vede" doar ce-i lipseşte. În limba greacă "iubesc" se spune"Α Γ Α Π Α Ω" (agapao), deci numai când iubesc ajung să cuprind în fiinţa mea pe Hristos care este "A" şi "Ω".

Iubirea este curată, simplă şi totală. "Iubirea îndelung rabdă, este binevoitoare, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu se aprinde la mânie, nu gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate… toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă", Scria Sf. Ap. Pavel în Imnul Iubirii.

Iubirea trăieşte în veşnicie, pe când dragostea are termen de valabilitate. Atunci când iubeşti nu mai eşti supus legilor lumeşti, evadezi şi te înalţi cu puterea ce ţi se dăruieşte. Este la fel de necesară ca aerul, este piatra de temelie a unei căsnicii ce va învinge toate ispitele şi greutăţile întâmpinate. Este începutul şi pregustarea relaţiei ce trebuie să existe între noi şi Hristos, căci nu putem trăi altfel plinătatea iubirii Lui pe acest pământ.

Iubirea este pentru toţi, se revarsă ca o ploaie binecuvântată ce cade peste toţi, vrednici sau nevrednici. Dragostea cere exclusivitate şi într-un sfârşit se tranformă într-o gelozie sufocantă.

"Iubeşte!" este chemarea omului de a se lupta cu cel mai mare duşman şi cea mai periculoasă idolatrie: mândria! Niciodată nu este mai alimentat egoismul nostru, ca atunci când suntem doar îndrăgostiţi.

"Te iubesc!" înseamnă cum caut prilejul în a-ţi împlini dorinţele şi nu vreau, folosindu-mă de tine, să-mi acopăr nevoile mele. Numai dragostea care are puterea de a se transforma în iubire va învinge: timpul (Tristan şi Isolda au fost doi tineri ce pur şi simplu s-au iubit, n-au făcut nimic deosebit), egoismul (nu mă mai gândesc la mine, ci la tine), nevoia mea; şi trăieşte veşnic fericită…

Nu există lucru mai firesc şi mai înălţător ca "a iubi", căci iubirea înseamnă plinătate, frumuseţe şi viaţă la superlativ. Creaţi am fost din iubire şi ne desăvârşim în iubire. Nu este păcat să iubesc, ci să nu iubesc! Dar trebuie să iubesc omul, nu fapta sau dorinţa; ci frumuseţea, gingăşia sufletului ce-şi doreşte să fie iubit. Aşa încep să-mi vin în fire şi "nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia" (Sf. Antonie cel Mare).

de Arhim. Siluan Visan 

Momente din viaţă

"Am trecut şi eu ca şi tine prin anumite momente, în care am simţit că nu fac parte din filmul vieţii mele, că doar privesc ce se întâmplă, inertă. Este acel moment în care timpul stă. Când nimic nu este ceea ce vrei, când vrei să devii ceva dar nu poţi, când ai tot dar defapt nu ai nimic, când lacrimile îţi curg pe obraz şi nu poţi schimba nimic, pentru că acel nimic chiar se întâmplă. Când singurul lucru pe care îl poţi face este să accepţi prezentul aşa cum este. Şi am învăţat că în astfel de momente să spun ”Doamne Facă-se Voia Ta!”

Nu trăi nici în trecut, nici în viitor, ci trăieşte în prezent. Clipa care tocmai a trecut nu se mai întoarce niciodată!… Şi la ce aş vrea să trăiesc clipa prezentă dacă ea este plină de acel nimic? Pentru că de la acel nimic porneşte viitorul. Nimic din tot ce vei vrea să începi nu poate fi început, nimic din ce vrei să repari nu poate fi reparat, pentru că toate încep de la tine. Începe cu tine şi vei începe să trăieşti! Din interior spre exterior şi nu invers!

Trecutul este o parte din tine, care îţi aparţine cu toate lucrurile bune sau rele care ţi s-au întâmplat. Nu poţi să negi timpul care s-a scurs şi nici rezultatul faptelor tale. Eşti singurul în măsură să se judece sau nu pe sine. Sunt etape din trecut pe care ai vrea să le ştergi. Şi nu mă refer la cele de care te ruşinezi ci la cele în care te-au durut, acolo unde te-ai simţit la pământ. La acele momente în care ai simţit că ramâi fără aer, când ţi-ai simţit inima cum ţi se frânge şi un val de căldură îţi umple corpul, că eşti viu şi totuşi te simţi de parcă ai murit.

Şi au tot fost astfel de momente iar în final ai decis că nu vrei să retrăieşti o dramă continuă şi le-ai ascuns undeva în străfundul tău crezând că nu vor mai ieşi niciodată la suprafaţă sau că totul va ramâne undeva în timp ca o afacere de încheiat între tine şi Dumnezeu. 

Hmm! Eşti sigur că nu răbufnesc?

Pentru a putea trăi Prezentul va trebui să te ierţi şi să fii tu aşa cum eşti! Nu ai voie în faţa sufletului tău să te simţi un învins şi să trăieşti cu vina în suflet. Ar însemna că ai murit deja şi eşti doar o proiecţie a ceea ce ai fost cândva. 

Iartă-te! Iartă-i şi pe cei care te-au adus în starea în care eşti! Ai şansa de a te elibera. De ce? Sau de cine?

Te vei elibera de încărcătura negativă a faptelor tale de care nu eşti mulţumit, de toate secretele cele mai ascunse, de durere, de eşec, de cei ce te-au rănit, de tot.

Şi ce se va întâmpla? Vei simţi cum fiecare inspiraţie îţi umple corpul de lumină şi energie şi fiecare expiraţie eliberează greutatea amintirilor tale. Vei elibera plinul de trecut şi vei face loc prezentului.Vei face loc pentru un nou început în care să poţi ordona lucrurile şi viaţa ta. Vei primi cheia succesului tău personal pentru că va rămâne în tine esenţa lucrurilor.

Cum? O faci privindu-te în tine aducând în conştient momentele. Fii convins că vei şti ce să faci cu ele. Vei trăi nostalgia, durerea, lacrimile, vei vedea culorile, ploaia, oamenii, vei simţi căldura, atingerea, frigul, toamna, vei auzi numele tău. Spune cu voce tare numele tău şi simte-ţi sufletul!

Vei deveni conştient de ceea ce înseamnă iubire, bucurie, fericire şi de toate minunile pe care le vrei în viaţa ta. Poţi să faci şi o listă cu ce îţi doreşti. Fă-o chiar acum! Vei începe să devii tu! Iar ceea ce este cel mai important să înţelegi este, că nimeni nu-i vinovat. Toate câte au fost… au fost doar alegeri, au fost o conjunctură din care ai făcut parte, toate au fost cu un scop în viaţa ta, pentru a te pregăti să devii cine eşti azi, tu însăţi!"

 Chiar dacă nu mai practic reiki, aduc mulţumiri autoarei Karyn Maria Lombrea pentru acest articol plin de adevăr.
sursa http://reiki-angels.com/2010/02/05/momente-din-viata/ 

Invață cum să faci pace cu trecutul și să trăiești FERICIREA!

Se spune că nu putem merge înainte, dacă continuăm să privim tot timpul în oglinda retrovizoare. Ştiu că aţi avut parte în viaţa voastră de multe experienţe care de multe ori v-au înfricoşat, care v-au sleit de puteri, care v-au făcut să nu mai aveţi încredere în voi şi în viaţă şi nici în oamenii de lângă voi. Ştiu că deşi, în sufletul vostru, există o scânteie divină care vă spune că viaţa nu este doar despre atât şi că sunteţi capabile de mai mult, ceva încă vă ţine să faceţi pasul către a vă elibera de teama nereuşitei şi de a vă da voie să trăiţi viaţa pentru care aţi venit aici.

Ştiu că experienţele vieţii voastre v-au făcut să vă îndoiţi de voi înşivă şi de tot ceea ce înseamnă viaţă. Ştiu că de multe ori oamenii din jurul vostru nu s-au comportat cu voi aşa cum meritaţi de fapt. Ştiu că de multe ori a trebuit să trăiţi în sărăcie, în frustrare şi în compromis. Ştiu că de multe a trebuit să renunţaţi la voi, pentru ceilalţi.

Ştiu. Dar de asemenea mai ştiu faptul că în interiorul vostru sălăşluieşte o forţă divină care vă poate arăta calea şi vă poate elibera de toate aceste lucruri în care aţi trăit. Lucruri pe care le-aţi considerat ca fiind negative şi grele pentru ceea ce putea suporta sufletul vostru.

Consider că a venit momentul să facem 2 paşi înapoi şi să încetăm să mai judecăm experienţele vieţii noastre şi să ne deschidem către un orizont mai larg, un orizont ce trece dincolo de sferele minţii noastre şi pătrunde în sferele divine ale sufletului nostru.

Când renunţi cu înţelepciune la a te mai crampona, îţi economiseşti energia, îţi limpezeşti mintea, capeţi intuiţii profunde, îţi oferi oportunitatea de a te bucura de momentul de “Acum” şi începi să-ţi sporeşti iubirea faţă de tine şi faţă de toţi oamenii.

Reţine că: ziua de ieri adună doar praf în filele creierului tău. Iar ziua de ieri nu este decât un gând, o imagine proiectată în afara momentului de acum. Nu va mai fi niciodată ieri. De aceea, momentul de acum este etern. Nu renunţa la fericirea momentului de acum, gandindu-te la tot ce-a fost ieri! Totul a fost perfect potrivit pentru bucuria ta de astăzi! Înţelege, binecuvântează, bucură-te!

Viaţa îţi este cea mai mare sursă de inspiraţie – fii atentă la oamenii din jurul tău, priveşte detaliile, fii deschisă la nou, inovaţie, spontaneitate şi creativitate. Păşeşte cu încredere în ceea ce nu cunoşti, deschide-te către necunoscut, către cunoaştere şi către spontaneitate, pentru că acolo poţi descoperi măreţia vieţii.

Vei descoperi că absolut toate evenimentele din viaţa ta au menirea de a te învăţa să te iubeşti mai mult şi să te deschizi mai mult în interiorul tău prin iubire, dăruire, răbdare şi multă înţelepciune. Tot ceea ce trăieşti face parte din planul tău divin de a-ţi trăi şi desăvârşi existenţa aici, pe Pământ.

Scopul inimii tale este armonia şi înţelegerea totală. E foarte important să înţelegi cât de mult contează uniunea ta cu divinitatea şi legăturile profunde cu întregul Univers, pentru că înţelegerea acestui fapt îţi poate uşura existenţa, atunci când vei descoperi că iubirea se află la baza uniunii profunde cu Dumnezeu. Vei descoperi că în momentul în care vei învăţa să te asculţi mai mult, să te relaxezi mai mult, să iubeşti şi să dăruieşti iubire mai mult, întregul mecanism prin care îţi trăieşti viaţa se va înălţa pentru a-ţi scoate în cale adevăratele comori ale sufletului tău.

Pe măsură ce învăţăm să facem pace cu trecutul şi cu experienţele vieţii noastre, vom înţelege faptul că nu există greşeli sau lucruri nepotrivite. Va veni o vreme în care imaginea întregului puzzle ni se va releva şi vom înţelege de ce s-a întâmplat fiecare lucru exact aşa şi exact atunci când s-a întâmplat. Vom vedea că experienţele cele mai provocatoare ale vieţii noastre s-au dovedit cele mai purificatoare momente, pentru că în urma lor am mai decojit un grăunte de dependenţă emoţională şi de frustrare adunată în suferinţă.

Când vom ajunge să înţelegem viaţa dintr-o perspectivă spirituală, vom înţelege faptul că nimic nu este întâmplător şi că tot ceea ce se întâmplă, se întâmplă pentru a ne oferi o nouă oportunitate de vindecare şi de împlinire sufletească.

Totul se întâmplă pentru evoluţia sufletului nostru.

Vom ajunge să realizăm faptul că tot ceea ce experimentăm în viaţă reprezintă o alegere, iar prin prisma acestei conştientizări vom începe să facem alegeri mai conştiente, ce ne vor încânta inima şi ne vor face mândre de noi înşine. Aşa ajungem să trăim în armonie cu şi cu deciziile vieţii noastre.

EXERCIŢIU:

1. Priveşte către experienţele trecutului tău cu care încă n-ai reuşit să faci pace

2. Devino conştientă de zona corpului tău în care simţi durerea provocată de aceste experienţe

3. Lasă-ţi un timp în care să permiţi sentimentelor să apară, fără însă a le judeca sau eticheta

4. Chiar dacă nu înţelegi cum şi de ce, eşti dispusă să fii deschisă la posibilitatea că acele experienţe au apărut în calea ta pentru a-ţi facilita o creştere spirituală?

5. Realizezi faptul că acea experienţă a fost o oglindire a lucrurilor pe care trebuia să le rezolvi cu tine însuţi?

6. Eşti dispusă să renunţi la nevoia ta de a eticheta experienţele în bune-rele, negative-pozitive?

7. Poţi fi deschisă la ideea că anumite lucruri care te deranjează la cei din jur sunt de fapt lucruri pe care le negi despre tine?

8. Chiar dacă nu ai nici o idee despre acele lucruri pe care ţi le-ai renegat sau dispreţuit la tine însăţi, eşti dispusă să le iubeşti necondiţionat şi să le accepţi ca făcând parte din tine însăţi în acest moment?

9. Eşti dispusă să recunoşti faptul că ar fi putut exista posibilitatea ca tu să le fi atras în viaţa ta?

10. Poţi recunoaşte faptul că de fapt iertandu-le pe ele, te ierţi pe tine însăţi?

11. Observă acum că acele sentimente de furie şi de frustare pe care le-ai avut mai devreme cu privire la aceste experienţe, au început să dispară.

12. Dă din cap în semn că “Da” atunci când recunoşti că sentimentele ataşate suferinţei trecutului tău au început să-şi piardă din forţă sau chiar să dispară. Rămâi acolo...în acea pace şi stare de acceptare care s-a revărsat asupra ta.

13. Iertarea reprezintă întotdeauna o schimbare de percepţie şi o schimbare de energie. Poţi simţi acum cum un sentiment copleşitor de iubire îţi inundă corpul. Observă senzaţiile pe care le trăieşti. Observă ce simţi în momentul în care te conectezi cu Cine Eşti Tu cu Adevărat. Acum poţi trăi sentimentul Adevăratului Tău Sine. Poţi privi acum viaţa prin prisma ochilor Iubirii Infinite.

O poţi percepe la fel ca ea: fără greşeală!

Reţine faptul că nu există greşeli în această lume. Fiecare experienţă reprezintă o oportunitate de a evolua spiritual, de a te elibera de nişte traume sau greutăţi sufleteşti şi de a-ţi creşte conştiinţa din care priveşti şi îţi trăieşti viaţa. Fiecare experienţă ne dă, de asemenea, şi o nouă oportunitate prin care să trăim şi să experimentăm iubirea, sub o mulţime de forme.

Lucrul care stă la baza oricărei experienţe, dificultăţi sau provocări este iubirea. Chiar dacă noi nu o putem vedea, simţi sau înţelege în momentul în care traversăm situaţiile respective. Şi nu putem face acest lucru deoarece privim viaţa la un nivel mult prea mărunt, care nu ne permite să vedem dincolo de limitările minţii noastre.

Pătrunzând în Universul Adevărului Inimii tale, atunci vei putea vedea lumea prin Ochii Adevărului, adevăr ce te va elibera de frici, îndoieli, proiecţii sau suferinţe. Vei înţelege că la Nivel Înalt, toate acestea nu există şi că tot ceea ce experimentezi în această viaţă are rolul de a-ţi diversifica trăirea prin multiple forme ale iubirii.

Simte cum în infinitatea vieţii tale totul este perfect, complet şi întreg. Simte cum fiecare moment din viaţa ta te binecuvântează şi te înălţă. Simte contopirea divină cu cele mai mari miracole ale vieţii. Eşti măreaţă, iar inima ta te ghidează necontenit. Eşti frumoasă, iar viaţa te ţine în braţe. Ai încredere în puterea nemărginită din inima ta. Îţi va aduce oportunităţile şi soluţiile pentru ca viaţa ta să fie în armonie cu dorinţele sufletului tău.

Aşadar, tot ceea ce ai de făcut este să îţi croieşti un drum plin de iubire pentru tot restul vieţii tale. Să înveţi să ierţi, să mulţumeşti şi să binecuvântezi. Să îţi laşi frumuseţea interioară să scoată la iveală miracolele fiinţei tale divine pentru a mângâia şi alte suflete rătăcite şi pierdute.

Când te conectezi la a-ţi trăi viaţa cu un scop superior care scoate la suprafaţă tot ceea ce ai tu mai bun şi mai nobil de oferit, partea cea mai bună din tine simte că îţi trăieşti viaţa într-un mod valoros. Fă-o cât de bine simţi tu, dar fă-o întotdeauna cu dragoste şi admiraţie. Sporeşte iubirea lumii prin iubirea pe care tu o oferi necontenit vieţii şi interacţiunii cu fiecare om ce îţi intra în cale.

Renunţă la critică, suferinţă, compromis şi alte vibraţii joase şi conectează-te la adevărul profund al fiinţei tale superioare pentru a reda pacea, bucuria şi speranţa în această lume. Decide că prezenţa ta într-un loc să aducă fericire, zâmbet şi însemnătate în faţa vieţii. Decide să priveşti fiecare experienţa cu maturitate spirituală, gasindu-ţi întotdeauna calmul şi starea de a înţelege cu înţelepciune experienţa respectivă.

Trage chiar acum profund aer în piept şi pune-ţi mâna în dreptul inimii.

Rămâi sinceră cu tine şi întreabă-te următoarele lucruri:

“Ce-mi doresc să trăiesc cu adevărat?”,

“Chiar cred că trecutul îmi va limita frumuseţea viitorului?”,

“Ce decid astăzi să fac, să simt sau să cred, pentru a mă elibera de toate lucrurile care mi-au cauzat suferinţă în viaţă?”,

“Cred cu adevărat că în mine stă întreaga forţă care îmi poate schimba viaţa?”,

“Pe cine critic sau desconsider, iar acest lucru mă ţine într-o vibraţie joasă care atrage către mine lucrurile dureroase?”

Oferă-ţi timpul în care să primeşti răspunsuri la aceste întrebări.

Cu infinită dragoste,Tania Tița!

Riscul Iubirii - Fericirea

Când iubim, riscăm. Riscăm să fim dezamăgiţi, riscăm să suferim. Riscăm să fim singuri, în iubire. Însă, cel mai mult, riscăm să fim fericiţi ... Ce dulce risc, nu ? ... Da.., dar şi atât de periculos ! ...

 

Fericirea în iubire, este diferită de toate celelalte fericiri . Este ... altfel ! Este ...

 

Aşa.., ca o durere surdă, ca o teamă şi-o povară care-ţi apasă sufletul . Ciudat, nu ? Pentru că tot fericirea te face să te înalţi . Să ieşi din tine . Pentru că nu mai ai loc în tine . Nu te mai poţi regăsi înlăuntrul tău . Şi te cauţi . Te cauţi peste tot , te cauţi în ceruri, te cauţi pe pământ, în ape - oriunde ... Şi nu te regăseşti decât în el. Doar în el . Atât ...

 

Fericirea în iubire este o lacrimă nenascută care pârjoleşte privirea când te uiţi la el. Ai impresia că nu îţi ajung ochii să îl vezi .., să îl vezi .., să îl vezi ..!! ... Ai impresia că mereu, mereu rămâne ceva nevăzut şi te simţi ca o oarbă, începi să îl pipăi cu gândurile , să îl atingi , tremurând, cu degetele, pe obraz , îl cercetezi bucăţică cu bucăţică , contopindu-te cu el ...

 

Fericirea în iubire este un strigăt fără sunet . Pentru că nu există sunete care să o definească . Şi sufletul tău strigă a fericire, inima ta strigă a fericire , mintea ta strigă a fericire .... fără nici cel mai mic sunet ! ... Cel mai puternic , cel mai sfâşietor , cel mai profund, este strigătul care nu se aude - ci iese din toţi porii tăi ca transpiraţia , iar şi iar, valuri de fierbinţeală şi frig deopotrivă - şi te lipeşti de el lasându-ţi fericirea să-i mângâie trupul ... Şi fericirea ta îl strânge în braţe puternic, zdrobindu-şi palmele de carnea lui - şi doare, doare neputinţa ta de a-l strânge mai tare .. Şi îţi dai seama cât de neînsemnată eşti în faţa fericirii pe care nu o poţi exprima atât cât ea are nevoie ...

 

Fericirea în iubire te îngenunchează . Îţi fură somnul, îţi fură orele, îţi fură propriul timp , mototolindu-l ca pe o hârtie , făcându-l dintr-o dată mic, atât de mic încât încape în pumnul tău ... Şi te doare că nu ai timp, că nu te poţi bucura de timp să îl iubeşti pe-ndelete , te doare că timpul dispare dintr-o dată, când eşti lângă el ... Se evaporă, pur şi simplu ... Te doare că timpul vostru are limite - se deschide şi se închide infernal de repede , apoi se redeschide înnebunitor de încet .., într-un ciclu nesfârşit ...

 

Fericirea timpului vostru doare . Atât de stranie şi unică durere din care te adapi ca un însetat ce umblă prin deşert şi, cu ultimele sale puteri , înghite lacom fiecare picătură de apă pe care o întâlneşte în cale ..

 

Riscul fericirii - această fericire - nebunie, permanentă teamă că într-o zi se va epuiza, se va sfârşi .. deşi ar putea dura o viaţă ...

Fericirea care te sleieşte de puteri şi tot ea te întremează ca a doua zi să te epuizeze din nou .... Fericirea în iubire ... Cel mai mare risc, iubind ...

 

de HElena (facebook)

 

Povestea sufletului tău

A venit vremea pentru o scurtă pauză.

INSPIRĂ, EXPIRĂ
Simte aerul cum te împrospătează.

INSPIRĂ, EXPIRĂ
Fă sonorul gândurilor mai încet.

INSPIRĂ, EXPIRĂ
Închide-ţi ochii şi lasă liniştea să-ţi inunde sufletul.

INSPIRĂ, EXPIRĂ
Zâmbeşte.

INSPIRĂ, EXPIRĂ
În aceste momente eşti atât de aproape de esenţa ta adevărată.
Ai ajuns… ACASĂ.

De aici, acum, imaginează-ţi o bilă jucăuşă, gata să exploreze o lume nemărginită, plină de culoare, un mister în desfăşurare. Ea sare, se rostogoleşte, se aruncă în gol… dar ştie că va ateriza la final în siguranţă. Ce mai… super energie…super bucurie…

Dar în această, la-nceput absolut minunată peripeţie, încep să apară, rând pe rând şi tot mai des, reguli de aşa DA şi aşa NU, pedepse pentru îndrăzneţele explorări nereuşite, modele de cum ar fi mai bine, taxări pentru că vezi Doamne eşti diferită de toate celelalte şi bineînţeles, responabilităţi şi reţete pentru buna şi confortabila supravieţuire.

Povestea noastră nu se-ncheie aici. Toate acestea au determinat ridicarea unor ziduri de apărare. Dacă te uiţi de aproape vei vedea că ele sunt construite din frici, ură, resentimente, vinovăţie, ruşine, neîncredere. Ceea ce părea o lume plină de culoare, taman bună pentru explorare, acum pare mai degrabă a fi o mare ameninţare. Iar nemărginirea-i de la început este îngrădită de multele ziduri aşa zise protectoare.

Încet şi sigur, cu fiecare zi ce trece, bila uită de menirea ei… de ceea ce poate să facă… că doar nu mai e în acea lume minunată. Aşadar iat-o după o vreme… ce mai bosumflare… ce mai apăsare!

Dar de-ar şti ea adevărul adevărat, că nu lumea s-a schimbat, ci doar s-a sufocat de prea multele şi prea înaltele ziduri pentru propria siguranţă ridicate…

Dacă e isteaţă, curajoasă şi hotărâtă le-ar putea spulbera pe toate cu o dinamită....cu IUBIRE. Dar, şi de ar lua-o mai încetişor, şi s-ar ocupa de fiecare zid în parte, tot ar redescoperi bucuria… energia…culoarea…nemărginirea!

Te-ai prins, nu-i aşa? Nu e o poveste despre o bilă oarecare, este povestea sufletului tău şi al meu, iar zidurile sunt opera noastră. Mai mult nu mai are sens să o lungim. Fiecare dintre noi ştim în adâncul fiinţei noastre ce avem de făcut. Ne trebuie doar să ne acordăm permisiunea de a o face!

Relaxează-te! Savurează cu toată fiinţa ta aceste momente. Lasă-le să te încarce cu energia şi motivaţia de care ai atât de multă nevoie.

carmen@ozibuna.net

Albastrul Divin

Pentru toţi cei care, ca şi mine, trăiesc într-o lume albastră...şi nu numai !

  Albastrul este culoarea sensibilitãţii, receptivitãţii, detasãrii, toleranței, generozitãţii.

Pentru egipteni, care adesea vopseau plafonul templelor în albastru, era indiciu de pace şi armonie.

Pentru druizi semnifică adevãrul.

Primii creştini îl asociau sentimentelor pioase, albastrul deschis fiind emblema pãcii şi a cumpãtãrii.

În tradiţia ocultã el este legat de sentimentul de devoţiune şi de misticism religios.

Albastrul simbolizeazã aspectul feminin şi intuitiv al fiinţei umane.

Este YIN - principiu feminin.

Stimuleazã echilibrul interior, receptivitatea şi compasiunea.

Este culoarea spiritului, a intelectului, a transparenţei şi a adevãrului.

1 - Albastrul deschis reprezintã un ideal romantic, tandreţea, sentimentele filtrate prin intelect.

2 Albastrul închis simbolizează misterul, inconştientul.

3 - Inspirã calmul, armonia, meditaţia, pacea.

4 - Reveleazã voinţa personalã sau Voinţa Divinã.

5 - Culoarea trãirilor spirituale sau religioase.

6 - Are atribute vindecãtoare.

7 - Stimuleazã energia femininã, ajutându-ne sã fim mai receptivi, sã ne abandonãm cu mai multã usurinţã, sã fim mai sensibili şi sã ne exprimãm cu mai multã naturaleţe sentimentele.

Dintre culori, albastrul este cea mai adâncă, căci privirea pătrunde fără a întâlni niciun obstacol. Albastrul este cea mai imaterială dintre culori. În general, natura nu înfățișează albastrul decât alcătuit din transparență, adică un vid acumulat, vid al aerului, al apei, vid al cristalului sau al diamantului. Vidul este precis, pur și rece.

Albastrul este cea mai rece dintre culori și, în valoarea sa absolută, cea mai pură, în afara vidului total al albului neutru. Albastrul deschis este calea reveriei, iar când se întunecă, albastrul devine o cale a visului.

Un mediu albastru calmează, liniștește, dar, spre deosebire de cel verde, nu tonifică, pentru că el nu prefigurează decât o evadare fără priză asupra realului. Profunzimea verdelui conferă, după Kandinsky, o impresie de odihnă terestră și de mulțumire de sine, în timp ce profunzimea albastrului are o gravitate solemnă, supraterestră.

Albastrul și albul, culori ale Sfintei Fecioare, exprimă detașarea făță de valorile acestei lumi și înălțarea sufletului către Dumnezeu, adică spre aurul care va întâmpina albul virginal, în timpul ascensiunii sale prin albastrul ceresc. 

sursa facebook

Despre iubire... şi cam atât !

 

De-a lungul timpului s-au scris atât de multe despre iubire… Cel mai elogiat sentiment, cel mai des exprimat în poeme, cel mai pictat şi cu toate astea… nu poate fi cuprins. Cuvintele, aceste instrumente atât de puternice devin neputincioase în faţa iubirii, precum umbra unei flori în faţa unui munte…

Şi totuşi m-am hotărât să scriu, pentru că n-am cunoscut până acum ceva mai puternic, mai nobil şi mai frumos decât iubirea. Acolo unde ego-ul dezleagă, iubirea leagă, ca o fundă roşie pe un buchet de flori; acolo unde frica se opune, iubirea se abandonează; acolo unde nu mai e loc de aspiraţie, apare iubirea ca inspiraţie; acolo unde boala distruge, iubirea vindecă, iar acolo unde lacrimile curg, iubirea apare cu un zâmbet.

Atunci când cuvintele sunt de prisos, iubirea devine poezie, atunci când notele muzicale nu se mai aud, iubirea devine cântec; atunci când mângâierile se joacă, iubirea devine dans. Dar atunci când doar tăcerea dintre doi îndrăgostiţi vorbeşte…atunci poţi spune că într-adevăr iubirea sărbătoreşte.

Nu e nevoie de o zi anume în calendar…ca cea de Valentine's Day

Nu vă vorbeşte un specialist în iubire, ci un suflet care a descoperit că iubirea e una singură, ea nu începe şi nu se termină niciodată, ea nu cunoaşte verbul a avea, ci doar a fi. Iubirea nu-l vede pe celălalt împărţit în calităţi şi defecte, ci îl vede ca pe un întreg, ea nu face diferenţa între bine şi rău, căci ea e dincolo de dualitate. Ea pur şi simplu este sau nu este. Dacă nu este…apare frica şi suferinţa.

Mulţumesc din suflet celui care mi-a arătat că iubirea se conjugă întotdeauna cu Inima.
 

de Adela Moldovan @ Life in Balance

 

Diferenţa între a-i ghida şi a-i controla pe ceilalţi

Cădem adesea în această capcană. Unii dintre noi prin natura unei meserii sau a unei posturi care presupune să acordăm sfaturi, alţii pur şi simplu în relaţiile de prietenie sau de familie. Citind acest articol scris de Lise Bourbeau, m-am întrebat cât de oneşti suntem cu noi înşine şi cu ceilalţi şi în câte din interacţiunile noastre manipulăm, la nivel inconştient, din frică.

“Vă sugerez să vă acordaţi câteva minute pentru a reflecta asupra acestei întrebări înainte de a continua să citiţi.

Când ghidăm pe cineva, îl sfătuim referitor la modurile în care poate aborda o anumită situaţie, păstrând în atenţie ceea ce îl interesează pe el şi sperând că sugestiile noastre să le fie folositoare. Înainte de a acorda sprijinul cuiva, este important să ne amintim că sfatul şi sugestiile noastre vor fi apreciate doar dacă ne sunt cerute înainte.

Se poate întâmpla uneori să avem o dorinţă foarte mare de a ajuta pe cineva pentru că suntem convinşi că ceea ce avem de spus ar putea fi de mare folos pentru acea persoană. Într-o asemenea situaţie, e indicat să-i spunem dorinţa noastră acelei persoane şi să o întrebăm dacă ar vrea să audă sfatul nostru. Dacă refuză sau ezită, ar fi minunat să avem puterea să nu insistăm. Dacă insistăm să oferim sugestiile noatre, în ciuda răspunsului celeilalte persoane, asta se întâmplă pentru că, la nivel inconştient, vrem să-l controlăm. Vrem să acţioneze în conformitate cu ce este bine sau rău pentru noi în această situaţie. Înseamnă că nu suntem în acord cu nevoile celuilalt, ci acţionăm în funcţie de credinţele noastre. Încercăm să le impunem ceea ce credem că va fi benefic pentru noi în acea situaţie.

Acest tip de control este foarte comun în relaţii şi se manifestă mai ales când avem de-a face cu cei apropiaţi, familie sau prieteni. Când vrem să controlăm, uităm că adevărata dragoste este trăită prin acceptarea unicităţii fiecărei persoane. Ceea ce este bine pentru noi nu este neapărat bine pentru cei dragi nouă.

Sunt două moduri de a şti dacă îi ghidezi pe ceilalţi sau îi controlezi. Dacă ai sfătuit pe cineva şi i-ai oferit propriile sugestii, ţi-ai luat timpul necesar pentru a-i pune câteva întrebări despre situaţia lor, pentru a afla ce are nevoie cu adevărat? Dacă nu ai făcut asta, înseamnă că, inconştient, ai încercat să-l controlezi.

A doua cale este să te întrebi cum te-ai simţi dacă cineva ţi-ar spune că nu e de acord cu ghidarea ta, sau dacă n-ar spune nimic, sau dacă ţi-ar mulţumi, fără să acorde nicio atenţie sfatului tău.

Dacă simţi că ai fi dezamăgit sau ai simţi furie, e pentru că intenţia ta, fie conştientă sau inconştientă, a fost să-l controlezi pe celălalt. Din păcate, mulţi dintre noi cred că îşi arată dragostea spunandu-le celorlalţi cum să se poarte în anumite situaţii şi că ceilalţi îşi arată dragostea doar atunci când ne urmează sfaturile. Controlul, în orice formă, este un semn de frică, în special frică de a nu fi iubit. Cu cât acţionăm mai mult din frică, cu atât lucrul de care ne este frică se va manifesta. Şi aşa suntem prinşi în cercul vicios al controlului.

Persoana care doar îi ghidează pe ceilalţi este conştientă că fiecare om poate decide să urmeze sau nu sfatul său. Iar cealaltă persoană va fi întotdeauna cea care îşi asumă consecinţele deciziilor sale.

Încheiem cu următoarea sugestie: alege cinci oameni apropiaţi de tine şi cere-le să citească acest articol şi să-ţi spună dacă li se pare că-i controlezi sau îi ghidezi, în interacţiunile cu ei. S-ar putea să nu-ţi placă răspunsurile lor, însă acest act de umilinţă va avea puterea să-ţi transforme cu adevărat relaţiile.”

Să te iubești pe tine însăți !

"Pain is a messenger. It brings awareness. It tells you where and how you have betrayed yourself. That is important. Until you are aware of the self-violation, your journey to healing cannot begin."

Am găsit pe FaceBook citatul de mai sus: "Durerea e un mesager. Îţi aduce conştientizare. Îţi spune unde eşti şi cum te-ai trădat pe sine. Asta e important. Până nu eşti conştient de această auto-violare, călătoria ta de vindecare nu poate începe."

O prietenă îmi mărturisea de curând că nu se mai poate iubi. A trecut printr-o mare cumpănă de curând şi i s-a zdruncinat încrederea de sine, i s-a întors lumea cu susul în jos şi, ca urmare, nu mai poate să se iubească. Spune că e bătrână, grasă şi urâtă. Va spun eu că nu e aşa, dar aşa se vede ea în oglinda sufletului ei.

Cum ajungem să ne iubim? Cum ne iertăm de toate cele care ne ţin sufletul încătuşat în colivia minţii? Cum începem să vedem frumosul din noi, magia, fărâma de divinitate?

Fiecare are drumul lui de parcurs pentru această redescoperire. Unii reluăm un hobby care ne ţine prezenţi la noi înşine, alţii luăm lecţii de zbor sau plecăm într-o călătorie.

Nu există reţete magice sau universale. Fiecare are de încercat cât mai multe lucruri până când ceva i se potriveşte. Mulţi putem sări peste etape şi ajungem la destinaţie foarte iute. Alţii o luăm pas cu pas, cu răbdare şi perseverenţă. Dacă e aşa, când simţi că nu mai ai răbdare, pentru că se va întâmpla asta de o sută de ori pe zi, atunci încetează să te gândeşti la destinaţie, focuseaza-te pe fiecare pas în parte, trăieşte fiecare secundă. One step at the time.

Există în fiecare dintre noi iubire, noi suntem iubire, dar de cele mai multe ori e mult mai uşor să o manifestăm în afara noastră. Iubim altruist, din abnegaţie, din obişnuinţă, de teamă de a nu fi singuri. Dar când e vorba să ne iubim pe noi înşine intrăm într-o zonă de ceaţă pentru că e mai uşor să ignori lucrurile care ţin de tine. Până la urmă cine o să-ţi ţină cont, cui trebuie să îi dai socoteală dacă nu se întâmplă?

Cântăreşte bine preţul plătit şi nu mai amâna: începe să te iubeşti pe tine. Învaţă să te iubeşti pe tine. Tu o să ştii când ai reuşit pentru că oamenii vor începe să te descoasă ca să afle ce se întâmplă cu tine, cum de eşti atât de frumoasă şi de ce radiezi de fericire. Vei fi descoperit că după ce te iubeşti pe tine este firesc şi natural ca cei din jur să te iubească. Şi astfel vei rezolva şi o altă problemă principală care te macină la ore mici ale dimineţii: "De ce nu eşti iubită?".

Daniela Fugaru Kammrath,

Mesaj postat pe www.sheblogs.121.ro

 

Te rog să ai o zi bună!

“ Când semenul tău te atacă, înţelege că el nu se simte iubit. Dacă ar simţi iubire, nu te-ar ataca. Nu reacţiona la atacul său. Găseşte o cale de a-i aminti că este iubit. Fă-o iarăşi şi iarăşi…

lată ce poți face: Într-o zi. când te simţi bine dispus, ieşi la plimbare prin jurul casei şi, când vezi pe cineva care este trist sau supărat, găseşte o cale simplă de a-i aduce aminte că e iubit. Dăruieşte-i un zâmbet, o floare, un balon, un sandwich sau o ceaşcă de cafea. Cântă-i un cântec sau recită-i o poezie. Spune-i: „Asta e numai pentru tine. Te rog să ai o zi bună.”

Altădată, când te simţi deprimat, fa acelaşi lucru. Fă-o. iarăşi şi iarăşi. Vei fi uimit de rezultate. Nu există ceva mai înălţător decât a le aminti altora şi ţie însuţi că eşti iubit. Ţine minte – nimeni nu poate da iubire, dacă nu se simte iubit.

De aceea ai doar o singură responsabilitate: simte iubirea ce este prezentă în inima ta şi ajută-i pe alţii să o simtă şi ei. Iţi poţi imagina o lume în care fiecare persoană a înţeles că singura ei responsabilitate este să dea şi să primească iubire? Acea lume, prietene, îţi este la îndemână. Oriunde simţi că lipseşte ceva în viaţa ta este nevoie de a aduce-acolo iubire. Ori de câte ori te gândeşti că nu primeşti destul, ai de a face cu un aspect al iubirii sau al sprijinului pe care îl refuzi altuia.

Nu refuza iubirea şi sprijinul. Dă-le cu largheţe, ca să poţi primi iubire din abundenţă, ceea ce este dreptul tău din naştere. Practică această meditaţie atunci când te simţi iubit şi vezi ce se întâmplă. Fă-o atunci când te simţi atacat şi trăieşte experienţa rezultatelor. Experimenteaz-o. Joacă-te. Nu deveni preocupat de forma pe care această meditaţie o poate lua. Fii doar dispus s-o practici, iar forma îşi va purta singură de grijă. “

Paul Ferrini – Iubire fără condiții
 

Buna dimineața, Doamne!

Cât de frumos este, Doamne,

Dimineaţa, când în lume

Soarele pe cer răsare,

... Ca o binecuvâtare!

Atunci când îngerii-n ceruri

Îţi înalţă numai imnuri,

Pe noi vine să ne-ncânte

Imnul păsărilor sfinte.

E un concert înălţător,

Ce te mângâie uşor,

Ce îţi alină durerea,

Lăsându–ţi doar fericirea.

O linişte sufletească,

Din bucuria cerescă,

Te înalţă cât mai sus,

La tronul lui Iisus.

Atunci simţi că tu poţi spune:

Bună dimineaţa, Doamne!

Mulţumesc că m-ai trezit

Şi paşii mi-ai călăuzit .

Mulţumesc că m-ai lăsat,

Pe-acest pământ luminat,

Să văd creaţia Ta,

Să mă minunez de ea.

Mare minune mai este,

Când soarele se iveşte,

Frumos şi strălucitor,

Ca stăpânul tuturor.

El ne-nchipuie Treimea

Sfântă, ce–o vedem cu firea:

Tatăl în cer ne iubeşte,

Sfântul Soare străluceşte,

Tatăl ne-a trimis de sus,

Pe Fiul Său Iisus,

Să ne aducă mântuirea

Şi în suflet fericirea.

Aşa soarele ne-aduce

Lumina lină şi dulce,

Un dar binecuvântat,

Ce Dumnezeu ni l-a dat.

Duhul Sfânt e mângâirea,

De la El vine puterea,

El pe noi ne întăreşte,

Gândul ni-l povăţuieşte.

Aşa soarele trimite

Căldura , ce ne permite,

Să fim protejaţi mereu

Şi iubiţi de Dumnezeu.

Strălucirea soarelui

E privirea Tatălui,

Ce ne veghează mereu

Şi ne fereşte de rău.

Mulţumim Ţie ,Părinte,

Şi de sus Tu ne trimite,

Căldură blândă şi lumină

Binecuvântări în inimă.

Iartă–mă şi mă ajută

Ca în această grea luptă

Cât trăiesc eu să pot spune

“Bună dimineaţa, Doamne!”. 

de Cristina Onoiu 

Îngrijiți-vă sufletul!

Acordăm zeci de mii de ore îngrijirii trupului. Două, trei duşuri pe zi. Cremă de corp. Uleiuri. Băi lungi, cu sare parfumată, uleiuri esenţiale, lumânări, muzică ambientală. Masaje. Manichiură. Pedichiură. Bază de unghii, ojă, lac protector, unghii false, acrilic, aplicaţii. Depilare atentă, minuţioasă. Tratamente cosmetice. Măşti cu caviar. Pensat. Produse de machiaj...sute. Demachiant. Loţiune tonică. Cremă de zi. De noapte. Peeling. Seruri. Ne spălăm dinţii. Aţă dentară. Apă de gură. Îi albim. Mergem la coafor. Şampon, balsam, fiole, tratament leave-in, spumă, bigudiuri, fixativ, ulei de păr. Mergem la sală. De cel puţin trei ori pe săptămână. Fesieri, abdomene, bandă. Piscină. Saună. Din nou duş.

Ne îngrijim cu grijă hainele. Le spălăm. Detergent, balsam. Le Ducem la curăţătorie. Le curăţăm de scame.

Ne curăţăm cu grijă pantofii. Îi dăm cu cremă, îi lustruim, îi ştergem cu cârpă moale.

Ne curăţăm cu grijă casele. Spălăm pe jos, aspirăm, ştergem praful, frecăm faianţă, gresie, oglinzi, geamuri, spălăm perdele, covoare, draperii.

Cu toate astea, mulţi dintre noi nu realizăm că în sufletele noastre s-au adunat pânze de păianjeni. De la prea multe neiertări, răutăţi, judecăţi, greşeli. Mişună gândacii păcatelor zilnice, mai mici sau mai mari, cu voie sau fără de voie, cu ştiinţă sau fără de ştiinţă. Colcăie grupuri grupuri, negri sau coloraţi, prin toate cotloanele sufletului nostru. Pe zâmbetul inimii, pete negre de minciuni, de trădări, de înşelări. Pe hainele cândva strălucitoare, noroi. De la prea multe patimi. Desfrânări, pofte nelalocul lor, furturi şi atâtea alte zeci şi sute de păcate au întunecat cu totul geamurile prin care vedem lumea. Şi ne revoltăm apoi că e atât de urâtă. Şi oamenii atât de răi. Ura ne-a murdărit cu totul aripile iubirii cu care zburăm spre cer. Invidia, gelozia şi prea multele pietre aruncate ne-au legat cu lanţuri grele şi întunecate braţele inimii cu care altădată îmbrăţişam oamenii, viaţa, lumea. Buzele sufletului nu mai ştiu să se roage, le-au astupat prea multe valuri de îndoieli, temeri şi deznădejde. Au uitat să rostească vorbe de iubire, le-au îngropat prea multe prăvăliri de cuvinte grele. Au uitat să sărute alte inimi. Sunt pline de sângele atâtor săgeţi pe care le-am aruncat şi s-au întors tot la noi. E atâta praf, noroi şi mâzgă în casa sufletelor noastre. De parcă n-am făcut curat de-o veşnicie. Şi în inimi ni s-a adunat aşa de mult balast. Prea multe lucruri am lăsat să între în locul nostru cel mai sfânt. Dacă ne-am strădui să ne ţinem inimile la fel de curate precum ne chinuim cu trupurile, veşmintele şi casele, lumea asta ar fi mult mai frumoasă. Dacă ne-am îmbăia şi sufletul în lumina rugăciunilor, în taina spovedaniei, a întâlnirilor de taină cu lumina lumii, în iertare, iubire, lacrimi şi fapte bune, inimile noastre strălucind de curăţenie ar face din pământul ăsta bolnav un soare.

Poate că soarele asta şi este de fapt... un pământ unde oamenii petrec zeci de mii de ore ingrijindu-şi sufletele...

de Alexandra Svet
preluat de pe facebook

Vă doresc zile fericite!

Cu toţii avem parte de zile mai bune şi mai puţin bune în vieţile noastre.

Dacă eşti optimist de fel, nu vei lăsa gândurile negative să îţi strice ziua.

Dar dacă nu eşti optimist? Te vei lăsa influenţat de veştile negative primite? Îţi afectează ele starea de spirit?

Dacă da, atunci reuşeşte să te gândeşti de ce se întâmplă asta.

Poate fi pentru că îţi doreşti să te pui în situaţia respectivă. Este foarte important să nu laşi sentimentele negative să îţi invadeze sufletul.

Ia parte la acel eveniment, însă nu trebuie să devii protagonistul ei. În felul acesta o să reuşeşti să te protejezi.

Fii optimist şi bucură-te de fiecare zi din viaţa ta. Trăieşte fiecare zi ca pe una fericită, chiar dacă ai probleme de rezolvat.

 

Fiecare zi este unică...nu o lăsa să treacă degeaba dar mai ales mulțumește pentru tot ceea ce ea îți aduce.

(autor necunoscut)

Fiți binecuvântați cu iubire și lumină!
Cu drag ,Daniela

 

 

Iată!

Când doi oameni îşi tămăduiesc rănile făcute de alţii şi nu se rănesc unul pe altul cu nici un preţ, când doi oameni zâmbesc senini indiferent ce li se întâmplă ştiind că nici timpul nici spaţiul nu îi pot despărţi, când doi oameni sunt mereu împreună în inima Lui Dumnezeu, când doi oameni simt că lumina născută între ei poate hrăni toată bucuria lumii, când doi oameni văd frumosul oriunde ar privi…

Când doi oameni nu se tem că ceva le-ar putea umbri frunţile, când doi oameni au un vis pe care îl hrănesc împreună cu aceeaşi speranţă, când doi oameni pot muta munţii cu puterea iubirii lor, dar aleg să îi urce şi să îi coboare împreună, când doi oameni ştiu puterea de netăgăduit a Cuvântului şi învaţă să tacă privindu-se în ochi, când doi oameni au tot ceea ce au nevoie, doar pentru că respiră unul prin altul odată cu tot universul, când doi oameni ştiu că puterea iubirii poate vindeca lumea de tot frigul şi răul, când doi oameni se rostesc unul pe altul ca pe un singur suflet în două trupuri, când doi oameni uită de tot ceea ce îi împiedică să fie îngeri şi sunt pur şi simplu…

Dumnezeu zâmbeşte şi spune:Iată Chipul şi Asemănarea Noastră!

sursa:astrosofia.ro

Semnificațiile culorii galben

Culoarea galben este cea mai caldă, cea mai expansivă şi poate cea mai însufleţită culoare. Galbenul este intens, amplu şi orbitor ca un şuvoi de metal topit, fiind greu de stins el se revarsă mereu. Galbenul reprezintă razele soarelui ce străbat azurul ceresc având puterea divinităţilor din lumea cealaltă.

Galbenul este o culoare masculină, o culoare a luminii şi a vieţii, fără a putea tinde spre întunecare. Acest lucru a fost foarte bine observat de Kandinski: "Galbenul are o asemenea năzuinţă spre lumină încât nu poate să existe galben foarte închis. Putem spune deci că între alb şi galben este o afinitate profundă, fizică."

Galbenul este simbolul tinereţii şi al nemurii divine. Lumina de aur devine uneori o cale de comunicare cu sens dublu, un mijloc între oameni.

În cosmologia mexicană, galbenul-auriu este culoarea pe care o are pământul înainte de înverzire, la începutul anotimpului ploios. Această culoare este deci asociată misterului reînvierii.

Fiind de esenţă divină, galbenul-auriu a ajuns pe pământ un atribut al puterii principilor, regilor şi împăraţilor, un atribut care arată originea divină a puterii lor.

Galbenul este culoarea veşniciei, tot aşa cum aurul este metalul nemuririi. Şi unul şi celălalt stau la baza ritualului creştin.

Această culoare a spicului pârguit anunţă însă culoarea toamnei când pământul se dezgoleşte, pierzandu-şi mantia de verdeaţă. Atunci, galbenul semnifică bătrâneţea, apropierea morţii. Astfel, la limită, galbenul devine un substitut al negrului.

Când se rup sfintele legături ale căsătoriei, galbenul este asociat adulterului, ca şi în cazul frângerii datorită lui Lucifer, a sfintelor legături ale iubirii divine.

Limbajul comun a ajuns însă să răstoarne simbolul, atribuind culoarea galbenă celui înşelat, în timp ce, la origini ea aparţinea înşelătorului, fapt demonstrat de numeroase obiceiuri.

Efectele culorii galben

Culoarea galben stimulează sistemul nervos central, măreşte capacitatea digestivă, îmbunătăţeşte tonusul făcându-ne să ne simţim în formă. Cea mai importantă acţiune a sa este aceea de a ameliora digestia.

Stimulează de asemenea sistemul limfatic asigurandu-i funcţionarea în condiţii optime.

Culoarea galben conferă stăpânire de sine mărind autocontrolul şi amplificând starea de luciditate mentală. La nivel mental ajută la dobândirea unei profunde cunoaşteri, făcând posibilă atingerea unei stări de înţelepciune.

Efectele fiziologice ale culorii galben: stimulează nervul optic, influenţează funcţionarea normală a sistemului cardio-vascular.

Efectele psihologice ale culorii galben: căldură, intimitate elevată, satisfacţie sublimă, admiraţie, înviorare, culoare caldă, dinamică, fiind culoarea cea mai veselă, stimulează vederea, calmant al psihonevrozelor, senzaţie de apropiere în spaţiu, stimulează şi întreţine starea de vigilență, sporeşte capacitatea de concentrare şi mobilizează atenţia, predispune la comunicativitate profundă, conferă o stare de împlinire mentală.

Indicaţii terapeutice ale culorii galben:

- afecţiuni ale ficatului,

- afecţiuni ale vezicii biliare,

- balonări, meteorism,

- celulită,

- colită,

- constipaţie,

- diabet,

- dispepsie,

- exeme şi afecţiuni ale pielii,

- edem (umflătură sub piele),

- epuizare nervoasă,

- hemoroizi,

- indigestie,

- lepră,

- migrenă,

- paraplegie (paralizia membrelor inferioare),

- tulburări stomacale.

Contraindicaţii în cazul culorii galben:

- febră,

- inflamaţii acute,

- palpitaţii cardiace,

- supraexcitaţii.

sursă: armonianaturii.ro

 

Ce-ar fi dacă n-aș avea frică și nici îndoială?

Atât de frecvent va întrebaţi: ce-aţi face dacă aţi avea mai mulţi bani, dacă aţi avea mai mult timp, dacă slujba voastră ar fi mai bună, dacă aţi avea mai multă instruire sau educaţie, dacă aţi avea un partener de viaţă iubitor, dacă aţi avea mai mulţi prieteni? Voi vă luptaţi din răsputeri după toate acestea şi gândiţi că totul ar fi pus la punct, în mod magic, dacă doar aţi avea aceste ingrediente lipsă din viaţa voastră.

În schimb, ceea ce ar trebui să vă întrebaţi ar fi: Ce aş face dacă nu aş avea teamă/frică şi nu aş avea îndoieli? La ce înălţimi aş aspira, dacă aş manifesta pasiunea mea şi aş face ceea ce am dorit, cu adevărat să fac, în pofida obstacolelor, în pofida barierelor şi a provocărilor, în pofida piedicilor? Dacă aş crede cu adevărat în ambele, în mine şi în ajutorul care se află aici pentru mine, ce aş putea să accept? Dacă aş crede, cu adevărat, că aş avea succes, cu ce aş începe?

Dacă veţi dori ca doar să vă aprindeţi focul interior şi să vă permiteţi să începeţi, ca apoi să continuaţi, nu are importanţă ce se va întâmpla, nu veţi putea decât avea succes. La final, rezultatul va fi aşa cum l-aţi vizualizat? Nu, desigur că nu! Viaţa este o aventură a creşterii şi a schimbării şi dacă doar veţi începe, veţi învăţa multe despre a vă bucura făcând şi despre cine sunteţi, cu adevărat! În definitiv, nu există un rezultat final; există doar viaţa care se dezvăluie, pas cu pas!

Şi, nu există nici cădere, exceptând renunţarea şi nici sfârşit în ceea ce puteţi face, cu excepţia abandonului în faţa fricii şi a îndoielii. Umpleţi-vă de curaj şi încredere şi veţi fi găsit tot ce aveţi nevoie, pentru a merge înainte!

Iată o mică rugăciune pentru astăzi:
Astăzi, îmi aprind focul interior, chemandu-mi pasiunea şi conectarea vitală la această viaţă! Invit intenţia şi scopul meu superior să rămână în mine şi să se combine cu iubirea profundă de viaţă! Sunt plin de însufleţire şi energie şi sunt total angajat în viaţă, chiar acum, chiar aici!

Cred în abilitatea mea de a realiza orice aş dori să realizez! Am încredere totală că sunt iubit şi susţinut, în toate locurile! Ştiu că sunt capabil de a face faţă oricărei provocări cu curaj, stăpânire de sine şi răbdare, continuând în felul meu, plin de încredere! Sunt plin de curaj şi doresc să preiau responsabilitatea totală pentru viaţa mea, pentru fiecare acţiune, fiecare gând, fiecare moment şi fiecare pas de pe cale! Îmbrăţişez această responsabilitate total şi îmi place sentimentul de a fi adult, de a fi angajat, de a fi implicat în întreg procesul dezvăluirii mele totale!

Spun bun venit vieţii mele! Spun bun venit sinelui meu divin, din interior! Sunt puternic şi capabil! Sunt curajos şi plin de încredere!

Mesaje de la Quado - Editura foryou