Pagini

marți, 5 februarie 2013

Semnificațiile culorii galben


Culoarea galben este cea mai caldă, cea mai expansivă şi poate cea mai însufleţită culoare. Galbenul este intens, amplu şi orbitor ca un şuvoi de metal topit, fiind greu de stins el se revarsă mereu. Galbenul reprezintă razele soarelui ce străbat azurul ceresc având puterea divinităţilor din lumea cealaltă.

Galbenul este o culoare masculină, o culoare a luminii şi a vieţii, fără a putea tinde spre întunecare. Acest lucru a fost foarte bine observat de Kandinski: "Galbenul are o asemenea năzuinţă spre lumină încât nu poate să existe galben foarte închis. Putem spune deci că între alb şi galben este o afinitate profundă, fizică."

Galbenul este simbolul tinereţii şi al nemurii divine. Lumina de aur devine uneori o cale de comunicare cu sens dublu, un mijloc între oameni.

În cosmologia mexicană, galbenul-auriu este culoarea pe care o are pământul înainte de înverzire, la începutul anotimpului ploios. Această culoare este deci asociată misterului reînvierii.

Fiind de esenţă divină, galbenul-auriu a ajuns pe pământ un atribut al puterii principilor, regilor şi împăraţilor, un atribut care arată originea divină a puterii lor.

Galbenul este culoarea veşniciei, tot aşa cum aurul este metalul nemuririi. Şi unul şi celălalt stau la baza ritualului creştin.

Această culoare a spicului pârguit anunţă însă culoarea toamnei când pământul se dezgoleşte, pierzandu-şi mantia de verdeaţă. Atunci, galbenul semnifică bătrâneţea, apropierea morţii. Astfel, la limită, galbenul devine un substitut al negrului.

Când se rup sfintele legături ale căsătoriei, galbenul este asociat adulterului, ca şi în cazul frângerii datorită lui Lucifer, a sfintelor legături ale iubirii divine.

Limbajul comun a ajuns însă să răstoarne simbolul, atribuind culoarea galbenă celui înşelat, în timp ce, la origini ea aparţinea înşelătorului, fapt demonstrat de numeroase obiceiuri.

Efectele culorii galben


Culoarea galben stimulează sistemul nervos central, măreşte capacitatea digestivă, îmbunătăţeşte tonusul făcându-ne să ne simţim în formă. Cea mai importantă acţiune a sa este aceea de a ameliora digestia.

Stimulează de asemenea sistemul limfatic asigurandu-i funcţionarea în condiţii optime.

Culoarea galben conferă stăpânire de sine mărind autocontrolul şi amplificând starea de luciditate mentală. La nivel mental ajută la dobândirea unei profunde cunoaşteri, făcând posibilă atingerea unei stări de înţelepciune.

Efectele fiziologice ale culorii galben: stimulează nervul optic, influenţează funcţionarea normală a sistemului cardio-vascular.

Efectele psihologice ale culorii galben: căldură, intimitate elevată, satisfacţie sublimă, admiraţie, înviorare, culoare caldă, dinamică, fiind culoarea cea mai veselă, stimulează vederea, calmant al psihonevrozelor, senzaţie de apropiere în spaţiu, stimulează şi întreţine starea de vigilență, sporeşte capacitatea de concentrare şi mobilizează atenţia, predispune la comunicativitate profundă, conferă o stare de împlinire mentală.

Indicaţii terapeutice ale culorii galben:

- afecţiuni ale ficatului,

- afecţiuni ale vezicii biliare,

- balonări, meteorism,

- celulită,

- colită,

- constipaţie,

- diabet,

- dispepsie,

- exeme şi afecţiuni ale pielii,

- edem (umflătură sub piele),

- epuizare nervoasă,

- hemoroizi,

- indigestie,

- lepră,

- migrenă,

- paraplegie (paralizia membrelor inferioare),

- tulburări stomacale.

Contraindicaţii în cazul culorii galben:

- febră,

- inflamaţii acute,

- palpitaţii cardiace,

- supraexcitaţii.

sursă: armonianaturii.ro
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*