Un pic de Pace

 

Lumea se face şi se desface în jurul nostru şi noi nu ştim exact ce se întamplă căci încă nu suntem conştienţi de valoarea şi puterea gândurilor de care ne lăsăm locuiţi mai tot timpul. Trăim doar cu consecinţa acestor gânduri, care generează atitudini şi sentimente capabile să dea formă şi consistenţă realităţii înconjurătoare. Nu putem avea linişte durabilă interioară până nu înţelegem şi nu ne asumăm acest lucru, oricât de mult vom încerca. Veţi spune că este greu să te linişteşti când devii conştient că toate nenorocirile lumii într-un fel sau altul au plecat sau ....s-au hrănit din gândurile tale, că este greu să îţi asumi catastrofe, calamităţi, crime, că lucrurile acestea de fapt nu ţin de noi şi de stările noastre interioare. Da, conştiinţa de sine nu este uşor de dus, dar nu a spus nimeni că este uşor. Este poate de preferat dulcea inconştienţă a celui care nu ştie că nu ştie şi care are impresia că nu are legatură decât cu caţiva oameni din viaţa lui şi cam atât.

În starea aceasta de inconstienţă inconştientă, măcar avem scuza că am trăit ca somnambulii. Doar ca dragi si drage, divinitatea nu ne vrea somnambuli, ne vrea chip şi asemănare, vrea să sporim darurile şi harurile cu care am venit în lume şi asta nu se întamplă decât când suntem conştienţi cine suntem, ce avem de făcut, care ne este menirea şi impactul în lume, care ne sunt puterile din cuvânt, gând şi faptă. Dar pentru asta avem nevoie de un pic de pace, avem nevoie să ne aşezăm într-un colţ de noi înşine, să ne domolim respiraţia şi torentul gândurilor şi să ajungem în punctul în care este linişte şi pace, în care trăim clipa cu fiecare respiraţie, în care să simţim nu că mintea ţine gândurile departe, ci gândurile nu mai recunosc mintea, trecând pe langă ea fără să îi tulbure liniştea. Fără momentul acesta suspendat în timp şi spaţiu în care să ne dăm seama de natura iluzorie a realităţii create de gânduri, nu prea putem deveni conştienţi de noi şi menirea noastră în lume. Avem nevoie să inţelegem că nu suntem nici trupul, dar nici mintea noastră, că atât trupul cât şi mintea sunt nişte costume de astronauţi cu care venim pe lume pentru a putea lucra Voia Divina. Cândva vom înţelege din ce aluat de stele suntem alcătuiţi, vom înţelege că suntem fiinţe de lumină care se hrănesc cu lumină, că suntem un fel de plante celeste care nu au nevoie de nimic pentru a fi.

Dar până atunci dragi şi drage… să încercăm să judecăm mai puţin şi să iubim mai mult, să ne agităm mai puţin că ceilalţi nu fac lucrurile aşa cum trebuie şi să ne preocupăm mai mult de conştientizarea faptului că tot răul din viaţa noastră este doar un bine deghizat!

Un pic de pace vă doresc azi… măcar un pic, un strop de eternitate veşnică… în care să fiţi Lumina CONŞTIENTĂ!

sursa : http://www.astrosofia.ro/