....De cele mai multe ori în relaţiile cu clienţii mei aceştia spun că “aşteaptă să se schimbe ceva”… Cineva mi-a spus foarte frumos că “aşteaptă pe cineva ca să îi dea drumul la Viaţă”… Aşteptăm să se întâmple ceva în viaţa noastră, aşteptăm persoana potrivită, aşteptăm să apară acea şansă în cariera pe care ne-o dorim, aşteptăm mereu… Ce aşteptăm de fapt este că o persoană să ne dea voie să trăim, să ne confirme că suntem pe drumul cel bun, de fapt… ne dorim ca ei să ne dea curaj să fim noi. Cât poate fi de absurd …!?! Cum poate cineva din exterior să îţi spună ŢIE cine eşti, ce trebuie să faci, cineva care să îţi spună ce Viaţă să trăieşti TU? Cine mai eşti Tu atunci când aştepţi ca alţii să îţi răspundă la o întrebare care îţi este ţie adresată?!
******
Mă întrebam într-o zi dacă aşteptarea nu înseamnă de fapt să ai răbdare, să aştepţi momentul potrivit? Nu, aşteptarea înseamnă să stai cu mâinile încrucişate, să fii pasiv, să aştepţi să îţi pice “ceva din cer”, “să se schimbe alţii”… Să ai răbdare, în schimb, înseamnă să acţionezi şi să vezi ce se întâmplă, să înveţi din greşeli, să fii atent la ceea ce simţi şi să mergi înainte pe Drumul tău… Atunci când aştepţi, când stai pasiv, conştientizează că nu faci decât să îţi amâni Viaţa, nu faci decât să uiţi de Tine. E momentul să acţionezi, să te descoperi: dă-ţi drumul şi lasă-te surprins de ce are Viaţa să îţi ofere…!!!
Octavian Paler a descris superb această stare prin “a aştepta Aşteptarea”: “Mai târziu am revenit la gândul că viaţa însăşi e o stare de tranzit între Naştere şi Moarte… un Peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren...eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră… …altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar…alţii nu reuşesc să prindă nici locuri pe scări, şi, rămân pe Peron să aştepte următorul Tren… Şi fiecare uită, poate, un singur lucru… că Trenurile astea nu duc, de fapt nicăieri…cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să ştie, egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul Tren… În cele din urmă se vor întâlni toţi undeva, într-un Deşert, unde chiar şi Sinele se transformă în Nisip… În loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi… Încercam să mă conving, probabil, că n-aveam motive să mă plâng. Cel puţin în Gara noastră, îmi ziceam, avem avantajul de a vedea Viaţa în stare pură, Destinul nu ne amăgeşte, nu ne sileşte să ne zbatem, ne lasă să ne instalăm în Starea de Tranzit şi s-o trăim cât mai liniştiţi, ştiind că ea e totul. Dar vine o zi când priveşti Peronul gol, trâmbele de praf pe care le ridică Vântul şi nu mai poţi alunga gândul că te joci cu vorbele, că nu se poate trăi astfel, că Pustiul este chiar mai rău decât Frica sau, dacă vreţi, o altfel de Frică… Descoperi ceea ce ştiai de la început, că Aşteptarea are valoare câtă vreme aştepţi să se întâmple ceva, câtă vreme îţi poţi închipui că se va întâmpla ceva, chiar dacă nu se va întâmpla nimic…. Altfel, Aşteptarea devine un timp gol. A aştepta Aşteptarea? Ar fi absurd. Aşa ceva nu există. A aştepta Aşteptarea înseamnă Moarte…
de Octavian Paler-Viaţa pe un peron
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*