sâmbătă, 27 aprilie 2013

În așteptarea Floriilor


Mâine este Duminica Floriilor, adică Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim. Anual, cu o săptămână înainte de Paşte sărbătorim Floriile. La biserică se vor sfinţi ramuri de salcie, care se împart la finalul slujbei. Astfel, fiecare merge acasă cu cel puţin o ramură pe care o aşază la icoană, deasupra pragului uşii sau la fereastră. Înainte de a aşeza ramura undeva în casă se spune că e bine pentru sănătate să te încingi cu ea în jurul zonelor unde ai probleme. Dacă ai adesea dureri de cap, îţi faci un fel de coroniţă şi o porţi puţin prin casă. De asemenea, o poţi ţine în jurul taliei pentru problemele de spate.

Ramurile de salcie sunt un simbol pentru ramurile de măslin cu care a fost întâmpinat Hristos când a intrat în Ierusalim. De luni vom intra în Săptămâna Patimilor şi ar fi bine să avem mai multă grijă faţă de ceea ce gândim, spunem sau facem. Eu consider că e necesar să ne curăţăm sufletele (prin rugăciune), gândurile, să ne orânduim vorbele şi să facem fapte bune. Fizic vom ţine post, cei care pot. Ştiu că sunt foarte mulţi cei care au ţinut postul de la începutul lui. Felicitări! Restul, măcar acum, în Săptămâna Mare să ţinem şi noi.

De ce este salcia binecuvântată? Sunt câteva versiuni. Se pare că la trecerea alaiului salcia şi-a aplecat ramurile către Maica Domnului în semn de recunoştinţă. Şi se mai spune că salcia s-a făcut punte peste o apă ca să o ajute pe Maica Domnului să treacă.

Duminică toţi cei care poartă nume de flori îşi vor sărbători ziua onomastică. Dacă ştii pe cineva cu un astfel de nume nu uita să îl feliciţi (Violeta, Floarea, Florin, Florica, Crina, Narcisa, Zambila, Lăcrămioara, Viorica, Iris, Brânduşa, Viorel, Mugurel).

Iar dacă şi tu porţi un nume de floare, atunci: "La mulţi ani!"

de Simona E  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...