duminică, 19 mai 2013

Mișcarea New Age sau “oculta veche”, marca modernă “marca Illuminați” împotriva creștinismului

Infinite mulţumiri unei persoane dragi, care mi-a deschis la timp ochii (ducând o luptă grea pentru a mă convinge de crunta realitate). Căci nu-i aşa, fiecare dintre noi avem liber arbitru în a ne alege calea potrivită, la momentul potrivit.


 

Mişcarea New Age este o mişcare atât religioasă cât şi socială. De fapt, cultura occidentală experimentează în prezent o schimbare fenomenală, spirituală, ideologică şi sociologică. Este o viziune a lumii religioase care este străină şi ostilă creştinismului. New Age este o sinteză, în grade diferite a religiilor mistice din Extremul Orient, în principal din hinduism, budism şi taoism, la care se adaugă ocultismul occidental, dar şi cultura occidentală şi materialistă.

Cine a creat Mişcarea New Age?

Primele expresii ale Mişcării New Age în timpurile moderne au apărut la filozofi ca Emanuel Swedenborg (1688-1772), transcendentalişti ca Thoreau, Emerson şi Wordsworth (la începutul anilor 1800), dar mişcarea a căpătat forme concrete odată cu scrierile teozofice ale celebrei Madame Helena Blavatsky (1831-1891). Dar, Mişcarea New Age a intrat în forţă odată cu anii 1960, când a avut loc o revigorare a misticismului oriental. Zenul, Carlos Castanada, Beatles, meditaţia transcedentală, tantra şi multe altele au devenit populare în întreg Occidentul.

Din New Age fac parte incredibil de multe organizaţii...şi e răspândită peste tot

Mişcarea New Age constă dintr-o reţea incredibil de mare şi de bine organizată de mii de grupuri, trusturi, fundatii, cluburi, loje şi grupuri religioase ale căror scop este acela de a pregăti lumea pentru a intra în “Era Vărsătorului”. Vom numi doar câteva organizaţii ce fac parte din Micarea New Age: Amnesty International, Zero Population Growth, California New Age Caucus, New World Alliance, World Goodwill, Biserica Universală, Societatea Teozofică, Clubul de la Roma, Christian Science sau Şcoala Unită de Creştinism. Această listă demonstrează diversitatea organizaţiilor New Age, care funcţionează în diferite domenii: economice, politice sau religioase.

Mişcarea New Age nu este un sistem unificat de credinţe şi practici, chiar dacă rădăcinile sale provin din religiile orientale şi din ocultism. Ea nu are nici vreun lider oficial, vreun sediu central sau vreun număr de membri, dar, în schimb, e formată dintr-o reţea de grupuri de lucru ce au obiective specifice. Se crede că în întreaga lume există câteva zeci de milioane de adepţi de diverse practici New Age.

Mişcarea New Age a câştigat o influenţă semnificativă în lume, afectând aproape în fiecare zonă a culturii – sociologie, psihologie, medicină, ecologie, ştiinţă, arte, educaţie, comunitatea de afaceri, mass-media, divertisment, sport şi chiar şi biserica. Mişcarea se exprimă în forme foarte diferite, de la forme evident ostentative la forme subtile. Ea se exprimă şi în foarte multe forme seculare şi spirituale, ca de exemplu tabere de meditaţie transcendentală sau sub forma unor practici alternative de sănătate. Mişcarea are parte şi de câteva sute de publicaţii, dintre care am putea aminti “New Age Journal”, “Body Mind Spirit”, “Yoga Journal”, “Gnosis”, “East West”, “Noetic Sciences”, “Omega”.

Scopul New Age: un “Hristos” pentru oameni şi Noua Ordine Mondială

Scopul major al Mişcării New Age este acela de a pregăti lumea în momentul intrării în Era Vărsătorului. Acest lucru va fi realizat, în principal, prin aducerea în prim plan a unui lider mondial, numit (batjocoritor pentru creştini) “Hristos” sau “Maitreya”, care se presupune că ar trebui să vină ca să ne înveţe cum să trăim în pace unii cu alţii. Alte obiective declarate ale mişcării sunt acelea de a stabili tot felul de autorităţi mondiale: o autoritate alimentară la nivel mondial, o autoritate mondială pentru apă, o autoritate economică mondială…de fapt, instalarea unei Noi Ordini Mondiale. Coincidenţă sau nu, acelaşi obiectiv îl are şi organizaţia malefică Illuminati, ceea ce arată că ea nu este străină de această mişcare.

Ar trebui remarcat aici că una dintre cerinţele pentru ca o persoană să intre în New Age este că ea va trebui să treacă printr-un fel de “iniţiere luciferică,” un fel de angajament de credinţă în “Hristos” sau “Matreiya”, în New Age şi în Noua Ordine Mondială.

New Age propăvăduieşte doctrinele gnosticismului, care recunoaşte “doi dumnezei”

Deşi Mişcarea New Age propăvăduieşte o largă deschidere pentru toate religiile, filozofia sa de bază reprezintă o subminare atent calculată în special a creştinismului, dar şi a celorlalte două mari religii înrudite cu creştinismul, iudaismul şi islamismul. Mişcarea New Age conţine învăţături din două doctrine importante: gnosticismul şi ocultismul. Gnosticismul este o doctrină veche care învaţă că oamenii sunt suflete divine închise într-o lume materială, creată de un Dumnezeu imperfect, Demiurgul, care este frecvent identificat cu Dumnezeul lui Avraam din Biblie. Aşadar, Demiurgul poate fi descris ca o încorporare a răului, alături de el existând o altă Ființă Supremă îndepărtată și incognoscibilă ce încorporează binele. Pentru a se elibera de lumea inferioară materială, este nevoie de gnostic, sau cunoaștere ezoterică spirituală disponibilă prin experiență directă sau cunoaștere (gnostic) a acestui incognoscibil Dumnezeu. Aşadar, e clar că Mişcarea New Age, prin încorporarea învăţăturilor gnostice, face un atac direct asupra creştinismului biblic, atacând doctrina Trinităţii, a Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Totodată, prin faptul că sinele omului este declarat a fi Dumnezeu, Mişcarea New Age se potriveşte cel mai bine descrierii unei religii a Antihristului.

Doctrinele de bază ale lui New Age

Douglas R. Groothuis, autor al cărţii “Demascarea New Age” identifică 6 gândiri de bază ale filozofiei New Age:

(1) totul este unul;

(2) totul este Dumnezeu;

(3) umanitatea este Dumnezeu;

(4) o schimbare în conştiinţă;

(5) toate religiile sunt aceleaşi;

(6) un optimism evolutiv cosmic.

Un alt autor, Norman Geisler, identifică 14 doctrine de bază ale Mişcării New Age:

(1) un Dumnezeu impersonal (o forţă);

(2) un Univers etern;

(3) o natură iluzorie a materiei;

(4) un caracter ciclic al vieţii;

(5) necesitatea reîncarnărilor;

(6) evoluţia omului în dumnezeire;

(7) continuitatea revelaţiilor de la fiinţele de dincolo de lume;

(8) identitatea omului cu Dumnezeu;

(9) nevoia de meditaţie (sau alte tehnici de schimbare a conştiinţei);

(10) practicile oculte (spiritism, astrologie etc);

(11) vegetarianismul şi sănătatea holistică;

(12) pacifismul;

(13) Noua Ordine Mondială;

(14) sincretismul (unitatea tuturor religiilor).

Dacă omul e Dumnezeu, nu mai e nevoie de evoluţie spirituală

Deşi unele din aceste idei sună bine, neavând nimic dăunător în ele (de exemplu, vegetarianismul, pacifismul sau meditaţia), ele sunt introduse subtil pentru a induce în eroare lumea şi pentru a masca doctrine sataniste, cum este aceea a identităţii omului cu Dumnezeu. Doar Satana încearcă să inducă oamenilor ideea că fiinţele umane sunt deja perfecte, divine, şi atunci nu mai e nevoie de nicio evoluţie spirituală. Aici constă adevăratul pericol al Mişcării New Age: de ce ar mai trebui să mai facem ceva, dacă noi deja suntem Dumnezeu?

Personalităţi ce au susţinut Mişcarea New Age

Dintre personalităţile care au susţinut şi susţin Mişcarea New Age, îi putem numi pe: Alice Bailey, Alvin Toffler, Dr. Barbara Ray, Benjamin Creme, Levi Dowling, George Trevelyan, Fritjof Capra, Abraham Maslow, Barbara Marx Hubbard, Ruth Montgomery, Shirley MacLaine, J.Z. Knight, Marilyn Ferguson, David Spangler, Jeremy Rifkin, Norman Cousins, Elizabeth Clare Prophet, John Denver, George Lucas sau Norman Lear.

Înclinaţii spre simboluri sacre…

Adepţii New Age acordă o mare importanţă pentru artefacte, relicve şi obiecte sacre, ca de exemplu clopote tibetane, ceaiuri de plante exotice, energizante solare, forme de curcubeu, fluturi, triunghi etc., sau simboluri aşa-zis sacre ca inorogul, Pegasus, zvastica, yin-yang, pentagrama, semiluna etc.

E mai degrabă o Ocultă străveche

În concluzie, termenul de “New Age” este un termen informal derivat din astrologie, care indică faptul că Pământul, dacă nu chiar Cosmosul, este pe punctul de a face tranziţia de la Epoca Pestilor (ce simbolizează raţionalitatea) la epoca Vărsătorului (ce simbolizează spiritualitatea, fericirea şi armonia tuturor lucrurilor). Chiar dacă trece printr-o revigorare semnificativă, “New Age” (în traducere în limba română “Noua Eră”) nu este chiar nou, ci un concept vechi. Un termen mult mai potrivit ar trebui să fie “Old Occult” (în limba română “Oculta veche”).

Iată, în final, vom compara învăţătura New Age cu ceea ce susţine creştinismul, pentru a arăta încă o dată că această mişcare a fost special creată pentru a submina şi distruge creştinismul:

1) Nu recunoaşte un Dumnezeu exterior

New Age susţine că nu există nicio sursă externă de autoritate, ci doar una, din interiorul fiecăruia (“Dumnezeul din noi”). Creştinismul crede însă că toată învăţătura spirituală a fost oferită oamenilor de către Dumnezeu: “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate” (2 Timotei 3:16).

2) Promovează venerarea omului

Mişcarea New Age confundă Creatorul cu creaţia Sa şi crede că Dumnezeu este parte a Creaţiei, nu separat de ea. Ea împrumută de la religiile orientale credinţa în monism – că “totul este Unul” – doar o singură esenţă în întreg Universul. Totul este o formă diferită a acelei esenţe (energie, conştiinţă, putere, iubire, forţă). Dar credinţa în monism este de fapt un panteism hindus, care spune că totul este Dumnezeu. Mişcarea New Age cred că fiecare persoană şi lucru este “împletită” cu Dumnezeu, şi foloseşte pentru aceasta versetul din Luca 17:21 (“Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”), în ciuda faptului că “înlăuntrul vostru” înseamnă, de fapt, “în mijlocul vostru”. Mişcarea New Age susţine că fiecare om are o scânteie divină în el, pentru că face parte din esenţa divină. În mod evident, acest concept transformă Mişcarea New Age intr-o religie a idolatriei şi autovenerării. Dacă omul este Dumnezeu, el ar trebui să se venereze pe el însuşi.

3) Nu crede în păcat

În New Age nu există vreun loc pentru păcat, pentru că nu există niciun Dumnezeu transcendent împotriva căruia cineva se poate răzvrăti. În esenţa lui, omul fiind divin şi perfect, nu poate exista conceptul de păcat. New Age, într-adevăr, vorbeşte de anumite “dorinţe neplăcute” ale omului care par a fi impulsuri naturale ale fiinţei umane, dar acestea nu sunt considerate a fi păcate. Asta contrar învăţăturii biblice, care spune că păcatul este inerent omului: “De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani 5:12).

Cum păcatul nu este recunoscut de New Age, atunci nu este nevoie nici de pocăinţă sau de iertare; în aceste condiţii, Iisus nu ar fi murit pentru păcatele noastre. Dar una din doctrinele de bază ale creştinismului e aceea că Iisus Hristos a murit pentru păcatele noastre: “Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi. Cu atât mai vârtos, deci, acum, fiind îndreptaţi prin sângele Lui, ne vom izbăvi prin El de mânie” (Romani 5:8-9).

4) Nu mai e nevoie de un “Mântuitor”

Dar Mişcarea New Age elimină astfel nevoia de mântuire sau de un Salvator. De fapt, mântuirea nu este chiar o problemă pentru New Age. Conform credinţei sale, sufletul este o parte a Universului şi nu moare niciodată. El se reîncarnează în diferite trupuri, printr-o succesiune de vieţi viitoare. Karma bună sau rea câştigată de-a lungul vieţilor determină care va fi încarnarea ulterioară. În viziunea lui New Age, omul îşi va atinge perfecţiunea spirituală prin forţe proprii, şi nu prin prin mântuirea prin harul lui Dumnezeu, prin credinţa în Isus Hristos, aşa cum spune Biblia.

5) Lucifer, o fiinţă puternică de lumină

În literatura New Age, Lucifer nu este văzut ca un diavol sau ca Satana, ci, mai degrabă, ca o fiinţă puternică de lumină, ca un domn al umanităţii.

David Spangler, un credincios New Age, spune că “Lucifer lucrează în noi pentru a ne aduce unitatea, şi, odată ce ne îndreptăm spre o nouă eră, care este cea a unităţii omului, fiecare din noi este adus la punctul pe care eu l-aş numi iniţiere luciferică”. Tot conform lui Spangler, Lucifer îi ghidează pe oameni printr-o serie de experienţe menite să-i trezească şi să-i facă să fie conştienţi de divinitatea interioară. Pentru că, acest Lucifer ar fi cel care intră în interiorul fiinţei umane,pentru a crea lumina, iar Hristos ar fi cel care eliberează această lumină, această înţelepciune, această iubire în Creaţie. Astfel, Lucifer şi Hristos devin parteneri în această acţiune. Pentru că Spangler îl numeşte pe Lucifer drept “agentul iubirii lui Dumnezeu”!

Concluzie

Mişcarea New Age este o revitalizare modernă a unei tradiţii foarte vechi, care vrea să pună la îndoială existenţa şi autoritatea lui Dumnezeu. Această mişcare, de origine malefică, încearcă să-i insufle omului credinţe false, pentru a-l abate de la adevărata evoluţie spirituală.

sursa http://www.stiri-azi.ro/ziare/



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...