Mă refer prin acest articol, la spiritualitatea ortodoxă care urmăreşte desăvârşirea celui ce crede în Hristos, şi trăieşte în comuniune cu El. Liniştea sufletească ce numai Dumnezeu ți-o poate dărui.
În primul rând calmul este o caracteristică specială a acestui om. Te afli într-o mare de oameni agitaţi şi dintr-o dată vezi pe unul dintre ei că e liniştit şi că surâde ca şi cum nu ar fi deloc afectat de toată nebunia momentului. Deja vrei să te îndrepţi spre el, să îl cunoşti. Simţi că are ceva special şi nu ştii ce. Surâsul lui nu e un surâs orgolios, nu pare să spună “eu de voi râd acum”, ci e un surâs care pare să spună ”stai liniştit, şi această problemă va trece şi va veni iar soarele”.
Da, optimismul este ceea ce nu trebuie să lipsească din personalitatea acestui om. În orice situaţie ştie că există şi ceva de învăţat din acea agitaţie, ştie că fiecare problemă poartă în ea şi soluţia, dar încă nu e vizibilă. Încrederea în sine e atât de puternică, încât chiar şi atunci când oamenii din jur spun că nu există şanse de reuşită, omul superior nu renunţă. Nu mai are cum să renunţe, a învestit tot sufletul în ceea ce face, dacă ar renunţa şi-ar lăsa acolo sufletul şi ar rămâne gol pe dinăuntru.
Foarte grea este următoarea caracteristică: aşteptarea. Omul evoluat spiritual nu se plictiseşte aşteptând, el aşteaptă altfel decât ceilalţi oameni. Pentru el aşteptarea este cea care dă valoare lucrului pe care îl aşteaptă. Cum de poate să aştepte fără să se plictisească ca ceilalţi? Îşi ţine mintea atentă, sub control. Nu o lasă să sară de la un gând la altul, el e atent numai la ceea ce caută, ca un vânător în căutarea unei prăzi. Nu renunţă, nu se plictiseşte de aşteptare.
Când cineva spune minciuni sau bârfe despre el, acest om râde – nu întoarce vorbele în avantajul lui. Ştie că are de-a face cu nişte copii imaturi. Rezistenţa la bârfele şi minciunile celorlalţi este o altă caracteristică a personalităţii perfecte. Dacă vrei să reuşeşti asta şi tu va trebui să îţi spui de fiecare dată că aceşti oameni care te vorbesc de rău, de fapt au ei acele probleme pe care le pun pe umerii tăi. Nu îi judeca, ci acceptă ceea ce spun ei cu acelaşi surâs calm şi detaşat.
Răzbunarea este un cuvânt care nu există pentru omul care vrea să se dezvolte. Răzbunarea te face mic în ochii tăi şi ai lumii. Dacă cineva simte dorinţa de răzbunare înseamnă că plăteşte cu aceeaşi monedă răul care i-a fost făcut. Asta pentru că nu are monede mai valoroase. Omul evoluat spiritual iartă persoana care i-a făcut rău, dar încearcă să repare acel rău. Nu stă cu mâinile în sân şi nu face nimic, ci acţionează, îşi urmăreşte obiectivele. Nu se roagă de nimeni şi din această cauză pare un pic nesociabil. Oamenii din jurul lui ar vrea ca acesta să ceară ajutor, nu le place să aibă lângă ei un om autonom. Însă omul pornit pe calea dezvoltării personale este din ce în ce mai autonom. Cu fiecare zi ce trece el se maturizează şi de la starea de copil neajutorat devine adult.
Visul – atunci când un om începe să se dezvolte îşi schimbă visele, viaţa lui îi cere să viseze că zboară mai sus. Vrea mai mult, nu se mai mulţumeşte să fie numai bucuros, ci vrea să fie fericit. Nu îi mai este deajuns o viaţa călduţă, vrea o viaţă fierbinte. Cu toate astea obiectivele pe care şi le stabileşte nu îi devin obsesie. Dacă ai început deja să mergi pe această cale ştii că omul evoluat spiritual este flexibil. Dacă un obiectiv este de neatins nu se sinucide, se adaptează. Nu trece peste cadavre ca să îşi atingă obiectivul – ştie când să renunţe.
E perfect adaptat la resursele pe care le are, nu suferă pentru că...după luni vine marţi. Ştie că ceea ce e inevitabil trebuie acceptat cu calm. Atunci când nu reuşeşte să îşi atingă obiectivele, când are parte de eşec, îşi reanalizează strategia şi o adaptează. Pentru el succesul sau eşecul sunt fiecare importante. Succesul îi spune că a reuşit să înţeleagă mecanismele universului şi să se adapteze la ele. Eşecul, pe de altă parte, îi spune tot ce are nevoie despre lipsurile cu care încă se confruntă. Eşecul poartă în el mult mai multă informaţie decât succesul. Omul evoluat spiritual ştie asta şi este atent la cauzele adevărate ale eşecului, care de cele mai multe ori sunt în el, nu în afara lui. El ştie că poate a ales greşit strategia, sau că poate nu îşi doreşte din toată fiinţa acel obiectiv.
Ceva special îl defineşte însă pe acest om. Chiar dacă şi-a văzut visul distrus, nu abandonează. Nu poate să abandoneze. Suportă orice, dar merge înainte. Dacă nu îi reuşeşte o strategie şi nu îşi atinge un vis astăzi, el mâine insistă din nou. Dacă lumea îi spune că ceva este imposibil, el spune că în acest caz o să îl atingă un pic mai târziu, dar cu siguranţă îl va atinge.
Îşi asumă riscuri – are aşa mare încredere în oameni şi în el încât riscă totul. Riscă să piardă tot ce are pentru că ştie că dacă deja a reuşit odată să clădească, va reuşi şi a doua oară. Ştie să piardă fără să renunţe. Chiar dacă cei din jur îi spun să se oprească pentru că riscă prea mult, el ştie că jocul este mai important pentru el decât câştigul. Dacă ar trebui să aleagă între câştigul final şi jocul în sine, ar alege jocul fără să stea pe gânduri.
Omul evoluat spiritual dacă este înconjurat de mulţime sau e singur în cameră se comportă la fel. Pur şi simplu se simte relaxat în ambele situaţii. Nu caută să iasă în evidenţă în mijlocul unui grup. Nu râde de ceilalţi, dar nici nu stă rezervat făcând pe deşteptul. Pur şi simplu se adaptează. Cred că acesta este cuvântul cheie care defineşte cel mai mult acest model de om: adaptarea.
Atunci când ceilalţi oameni îşi pun toată încrederea în prieteni sau familie, omul evoluat spiritual ştie că nu are voie să ceară nimănui nimic. Nu el este centrul universului, buricul pământului. El ştie că nimeni nu s-a născut ca să îl servească pe el, ca să îl facă pe el fericit. În orice relaţie un asemenea om cere puţin şi oferă mult. Îi place să îi facă pe alţii fericiţi, dar nu cere acelaşi lucru de la ceilalţi. Face contrar celor care spun “să se comporte cu mine, aşa cum mă comport eu cu ei”. El crede că problemele lui sunt mai mici decât ale celorlalţi, aşa că nu are voie să îi încarce şi el cu cereri.
Caracteristica mea preferată – este trăirea prezentului. Omul superior nu se gândeşte cu regret la trecut, nu zice ”că bine a fost anul trecut, mult mai bine decât acum”. El ştie că fiecare moment are farmecul lui, dacă ştii să îl savurezi. Dacă ştii să cauţi ceva plăcut în fiecare clipă, o faci să devină eternă. Viitorul nu îl interesează decât pentru planificare. Nu se gândeşte că o să îi fie bine în viitor. În viitor o să îi fie exact aşa cum o să îi fie. Pentru el viitorul înseamnă încă o zi în care va învaţă ceva nou. Îşi propune obiective, dar le trăieşte deja din prezent. Momentul prezent e cel care îi face bucurie, nu viitorul sau trecutul.
Fragment dintr-un articol scris de Marius Simion
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*