Relaţia este o oglindă în care mă văd pe mine aşa cum sunt

Relaţiile umane sunt lucrul cel mai important din viaţă; dacă nu eşti în relaţii bune cu o singură persoană, nu poţi fi nici cu celelalte, îţi închipui că nu poţi avea relaţii bune decât cu persoana cutare sau cutare, dar aceste relaţii nu trec dincolo de nivelul declaraţiilor verbale şi sunt, prin urmare, iluzorii. Dar dacă la un moment dat întelegi că relaţiile dintre doi oameni sunt identice cu relaţiile între toţi oamenii, atunci izolarea, singurătatea, capătă o cu totul altă semnificaţie.

Doar în relaţie procesul a ceea ce sunt se dezvăluie, nu-i aşa? Relaţia este o oglindă în care mă văd pe mine aşa cum sunt; dar cum la majoritatea dintre noi nu ne place ceea ce suntem, începem să disciplinăm ceea ce percepem în oglinda relaţiei, fie pozitiv, fie negativ. Adică descopăr ceva în relaţie, în acţiunea relaţiei, şi nu îmi convine. Deci încep să modific ceea ce nu îmi place, ceea ce percep ca fiind neplăcut. Vreau să îl schimb – ceea ce înseamnă că deja am un şablon a ceea ce trebuie să fiu. Din momentul în care există un şablon a ceea ce trebuie să fiu nu există înţelegerea a ceea ce sunt. Din moment ce am o imagine a ceea ce vreau să fiu sau a ceea ce trebuie să fiu sau a ceea ce sunt dator să nu fiu – un standard potrivit căruia vreau să mă schimb – atunci, desigur, nu există înţelegerea a ceea ce sunt în momentul relaţiei. Cred că este cu adevărat important să înţelegem asta, pentru că, cred că aici majoritatea dintre noi o iau în direcţie greşită. Nu vrem să ştim ceea ce suntem cu adevărat într-un anumit moment al relaţiei. Dacă suntem interesaţi doar de auto-îmbunătăţiri, nu poate exista înţelegerea de sine, înţelegerea a ceea ce este.

Funcţia relaţiei

Relaţia este în mod inevitabil dureroasă, lucru care se vede în existenţa noastră de zi cu zi. Dacă în relaţie nu există tensiune, atunci încetează să mai fie relaţie şi devine doar o stare de somnolenţă confortabilă, pe care majoritatea oamenilor o vor şi o preferă. Conflictul este între realitate şi această râvnă pentru confort, între iluzie şi actualitate. Dacă recunoşti iluzia, dând-o la o parte poţi să fii atent la înţelegerea relaţiei. Dar dacă alergi după securitate în relaţie, ea devine o învestiţie în confort, în iluzie, iar atunci relaţia conţine chiar insecuritatea. Căutând securitate în relaţie îi ascunzi funcţia (…). Desigur, funcţia relaţiei este aceea de a dezvălui starea propriei fiinţe. Relaţia este un proces de auto-descoperire, de auto-cunoaştere. Această auto-dezvăluire este dureroasă, care cere ajustări constante, o flexibilitate a gândirii şi emoţiilor. Este o luptă dureroasă cu perioade de pace luminată … Dar majoritatea dintre noi evită sau dau la o parte tensiunea din relaţie, preferând tihna şi confortul satisfacerii dependenţei, o securitate necontestată, un refugiu lipsit de pericol. Atunci familia şi alte relaţii devin un refugiu (…). Când insecuritatea se strecoară în dependenţă, aşa cum se întâmplă în mod inevitabil, atunci acea relaţie este îndepărtată şi se acceptă una nouă în speranţa găsirii securităţii de durată; dar în relaţie nu există securitate şi dependenţă nu aduce decât frică. Fără înţelegerea procesului de securitate şi frică, relaţia devine un obstacol care te obligă, o cale a ignoranţei. Atunci întreaga existenţă este luptă şi suferinţă şi nu există ieşire decât în gândire justă care vine prin auto-cunoaştere.

Cum poate exista iubire reală

Imaginea pe care o ai despre o persoană, imaginea pe care o ai despre politicieni, despre primul ministru, despre propriul tău Dumnezeu, despre nevasta ta, despre copilul tău – aceasta este imaginea la care se priveşte. Şi această imagine a fost creată prin relaţia ta sau prin fricile tale sau prin speranţele tale. Plăcerile tale sexuale sau altele pe care le-ai avut cu nevasta ta, cu soţul tău, furia, măgulirile, confortul şi toate lucrurile pe care le aduce viaţa ta de familie – este o viaţă moartă – au creat o imagine despre soţia sau soţul tău. Cu acea imagine priveşti. Similar, soţia sau soţul tău are o imagine despre tine. Deci relaţia dintre tine şi soţia sau soţul tău, dintre tine şi politicieni este de fapt relaţia dintre aceste două imagini. Corect? Acesta este un fapt. Cum pot două imagini care sunt rezultatul gândirii, a plăcerii şi aşa mai departe, să aibă vreun fel de afecţiune sau iubire? Deci relaţia dintre doi indivizi, foarte apropiaţi sau foarte depărtaţi, este o relaţie între imagini, simboluri, memorii. Cum poate exista iubire reală în această relaţie?

Suntem ceea ce posedăm

Pentru a înţelege relaţia trebuie să existe o conştienţă pasivă, care nu distruge relaţia. Din contră, face relaţia mult mai vitală, mult mai semnificativă. Atunci în acea relaţie există posibilitatea afecţiunii reale; există o căldură, o apropiere, care nu este doar sentiment sau senzaţie. Şi dacă putem să ne apropiem aşa sau să fim într-o asemenea relaţie cu toate lucrurile, atunci toate problemele noastre se vor rezolva foarte uşor – problema proprietăţii, problema posesiei. Omul care posedă bani este banii. Omul care se identifică cu proprietatea este acea proprietate, sau casa, sau mobila. Similar este cu ideile sau cu oamenii; când există posesie nu există relaţie. Dar majoritatea dintre noi nu avem nimic altceva dacă nu posedăm. Suntem cochilii goale dacă nu posedăm, dacă nu ne umplem viaţa cu mobilă, cu muzică, cu cunoştinţe, etc. Această cochilie face mult zgomot şi acest zgomot îl numim viaţă; cu asta suntem satisfăcuţi. Şi când apare o întrerupere, o spargere a acestui lucru, atunci se produce suferinţa pentru că te descoperi brusc pe tine aşa cum eşti – o cochilie goală, fără prea mare însemnătate. Deci a fi conştient de întreg conţinutul relaţiei înseamnă acţiune; şi din acea acţiune există posibilitatea unei relaţii adevărate, o posibilitate de a-i descoperi splendida ei profunzime şi semnificaţie precum şi posibilitatea de a cunoaşte ce este iubirea.

A fi în relaţie

Fără relaţie nu este existenţă: a fi înseamnă a fi în relaţie… Majoritatea dintre noi nu pare să realizeze acest lucru – că lumea este relaţia mea cu ceilalţi, fie unul sau mai mulţi. Problema mea este aceea a relaţiei. (…) Dacă nu mă înţeleg pe mine, întreaga relaţie este una a confuziei în cercuri din ce în ce mai largi. Deci relaţia capătă o importanţă extraordinară, nu cu aşa zisă masă, gloată, ci în lumea familiei şi prietenilor mei, oricât de mică ar fi aceasta – relaţia cu soţia mea, cu copii mei, cu vecinul meu. În lumea vastelor organizaţii, a marilor mobilizări de oameni, a mişcărilor de masă, ne este teamă să acţionăm pe scară mică; ne este teamă să fim oameni mărunţi care îşi rânduiesc casa. Ne spunem: “Ce puteam eu să fac singur? Trebuie să mă alătur unei mişcări de masă pentru a reforma.” Din contră, revoluţia reală are loc nu prin mişcări de masă ci prin reevaluarea interioară a relaţiei – numai aceasta este reformare reală, o radicală şi continuă revoluţie. Ne este teamă să începem pe o scară mică. Pentru că problema este aşa de vastă credem că putem să-i facem faţă numai printr-un un număr mare de persoane, cu o mare organizaţie, cu mişcări de masă. Trebuie să atacăm problema pe o scară mică iar acea scară mică este “eu” şi “tu”. Când mă înţeleg pe mine, te înţeleg pe tine şi din acea înţelegere vine iubirea. Iubirea este factorul lipsă; există o lipsă de afecţiune, de căldură în relaţie; şi pentru că ne lipseşte acea iubire, acea tandreţe, acea generozitate, acea clemenţă în relaţie, evadăm în acţiunea de masă, care produce şi mai multă confuzie, mai multă mizerie. Ne umplem inimile cu planuri pentru reforma lumii şi nu privim acel factor decisiv care este iubirea.

Tu şi eu suntem problema, nu lumea

Lumea nu este ceva separat de tine şi de mine; lumea, societatea, este relaţia pe care o stabilim sau căutăm să o stabilim între noi. Deci tu şi eu suntem problema şi nu lumea, pentru că lumea este proiecţia noastră şi pentru a înţelege lumea trebuie să ne înţelegem pe noi înşine. Lumea nu este separată de noi; noi suntem lumea şi problemele noastre sunt problemele lumii.

sursa internet