Apus vs Răsărit. Zbuciumare vs resemnare. Omul.

"Apusul trăieşte în zbuciumare, Răsăritul în resemnare.

Apusul roade neîncetat din Pomul Cunoştinţei şi simte că este tot mai flămând după ştiinţă.

Răsăritul stă sub Pomul Vieţii, dar nu se poate întinde să culeagă fructul.

Apusul ţine la organizare, tocmeşte neîntrerupt lucrurile din afară, în vreme ce valorile lăuntrice pier una după alta.

Răsăritul cultivă neobosit valorile dinăuntru, în vreme ce valorile din afară cad şi se prăpădesc.

Apusul clădeşte turnuri babilonice, însă pentru că sunt clădite din piatră necioplită şi totdeauna înclinate într-o parte, turnurile se dărâmă repede.

Răsăritul ciopleşte cu sudoare piatră după piatră, şi reuşeşte să cioplească piatra cea mai frumoasă, dar nu este în stare să facă din ea o clădire.

Apusul face să se cultive lucrurile şi ele strălucesc, iar omul se sălbăticeşte şi se acoperă de întuneric.

Răsăritul face să se cultive oamenii şi unii dintre ei strălucesc, dar lucrurile stau în sălbăticiune şi cresc în ciulini.

Apusul crede în faptele omului în primul rând, în faptele lui Dumnezeu în rândul al doilea şi în Dumnezeu în rândul al treilea.

Răsăritul crede în Dumnezeu, dar nu pune niciun preţ pe faptele lui Dumnezeu şi înlătură faptele omului.

De aceea Apusul nu are unitate nici nu poate ajunge la unitate, pentru că unitatea se află numai în Dumnezeu; şi de aceea activitatea Apusului trece aşa de des la război, iar pacea Răsăritului la resemnare.

Dar pentru ce se întâmplă toate acestea, mă întrebi, copile? Pentru că Apusul nu-şi poate însuşi pe Hristos, iar Răsăritul nu-şi poate însuşi pe Iisus. Sau cu alte cuvinte, pentru că Apusul recunoaşte pe om, nu pe Dumnezeu, în vreme ce Răsăritul recunoaşte pe Dumnezeu, dar nu recunoaşte pe Om.

De aceea Apusul trăieşte în zbuciumare, iar Răsăritul în resemnare. Iar Iisus Hristos întinde amândouă mâinile ca să cuprindă într-o îmbrăţişare Răsăritul şi Apusul, dar nu poate; nu poate să strângă în aceeaşi îmbrăţişare Răsăritul din cauza nirvanei din el şi Apusul din cauza săbiilor din el.

Iată! Răsăritul şi Apusul sunt în sufletul tău. Zbuciumarea şi resemnarea sunt seminţe din aceeaşi arie. Pomul Cunoştinţei şi Pomul Vieţii cresc unul lângă altul. Răsăritul şi Apusul se izbesc în fiecare om; dar nu înfăţişează o vecinătate, ci un duel. Dacă Răsăritul şi Apusul ar înfăţişa vecinătatea şi nu duelul, atunci pacea ar domni şi în om, şi în lume; zbuciumarea şi resemnarea ar fi înlocuite atunci cu puterile pozitive şi bune.

Cunoaşte Pomul Vieţii şi te vei vindeca de bolile Apusului şi de bolile Răsăritului şi vei fi un om sănătos şi întreg. Iar un om sănătos şi întreg este optimist. Atunci activitatea şi credinţa vor lua locul bolilor amintite şi vor înflori pe gunoiul zbuciumării şi al resemnării”.

de Sf. Nicolae Velimirovici