Oamenii ne judecă în grabă, uneori după prejudecăți proprii și de multe ori, orice efort de a-i convinge și de a-i mulțumi este fără rezultat... Se întâmplă să reușească uneori să ne descurajeze, să ne facă să ne simțim rușinați pentru greșeli închipuite... Dar, există cineva care ne judecă obiectiv, față de care nu putem purta măști, care ne cunoaște intențiile...
Nu am fost crescută cu frică de Dumnezeu.
Îmi aduc aminte că atunci când eram copil şi începeam să aud despre El, puneam tot felul de întrebări. „Lui Dumnezeu îi plac oamenii cu bun simţ.” – mi-a spus tata cândva, după ce l-am întrebat despre păcate și despre alte curiozități legate de divinitate.
Anturajul mi-a insuflat o teamă de Dumnezeu, iar când tata a observat asta m-a ajutat să văd lucrurile altfel. Mi-a explicat că nu trebuie să îmi fie frică de Dumnezeu, ci că trebuie doar să îl iubesc. Ce dreptate avea!
Când iubeşti, nu vrei să dezamăgești şi nu vrei să răneşti. Dar suntem oameni şi suntem supuşi greşelilor. Ne învinovăţim ori de câte ori greşim... Cu toate acestea, Dumnezeu ne iubeşte şi imperfecţi... şi cred că dacă ne-ar fi dorit perfecţi, ne-ar fi creat aşa.
Probabil că la un moment dat, fiecare om se întreabă în sinea lui ce ar vrea Dumnezeu de la el? O avea așteptări absurde de la oameni?
Răspunsul l-am aflat tot din discuţiile mele cu tata, care mi-a spus ceva ce mi-a rămas foarte bine întipărit în minte: „Imaginează-ţi că te uiţi în oglindă şi te vezi pe tine... nu un chip, ci tu cu faptele tale. Îţi place ce vezi? Și imaginează-ţi că Dumnezeu vede acelaşi om pe care îl vezi tu. Poartă-te astfel încât să îţi placă omul pe care îl vezi în oglinda ta şi să nu te ruşinezi de el.”
Toate răutăţile, toate emoţiile negative, purtarea necugetată şi egoistă faţă de semenii noştri ne fac să fim urâţi... Haideţi să fim frumoşi, iar când Dumnezeu ne priveşte să fie mândru de noi! Şi să facem asta nu de teamă, nu din interes, ci din iubire!
Irina B.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*