Pagini

marți, 30 iulie 2013

Puterea a două iubiri


Toţi oamenii visează iubirea reciprocă. Majoritatea oamenilor o întîlnesc. Si, aproape majoritatea se despart de ea. Pare un paradox aici. Pare o ironie a sorţii. Şi pare că noi nu vrem asta, dar aşa se întîmplă. Pare că soarta omului este pecetluită în starea de absenţă a iubirii, pe care el o maschează cum poate. Suferinţele altora devin pentru el scuze pe care le găseşte singur pentru a fugi de iubire. De bucurie. El se prinde în responsabilităţi profesionale “foarte importante”, care-i cer timp şi grijă, atenţie şi concentrare. Şi acestea toate devin scuze pentru care justifică nefericirea şi incapacitatea sa de a se implica în iubire. De fapt, de ce nu reuşim în dragoste? De ce dragostea pare să ne alunece printre degete şi suferinţa pare să capete picioare lungi tocmai în toiul celei mai frumoase iubiri reciproce, de vreme ce atît de mult rîvnim la iubirea aceasta?

Şi pentru a înţelege efectul iubirii reciproce asupra noastră, este interesant să ne imaginăm ce se întîmplă în clipa în care doi oameni împing un Tir? Nu se întîmplă nimic. Tir-ul rămîne nemişcat, impasibil şi ...imposibil de manevrat. Dar, dacă vin 30 de oameni să împingă acelaşi Tir, acesta se va mişca uşor din loc..Puterea celor treizeci mişcă maşina. Are un efect asupra ei. În mod asemănător, dacă aşezăm două “sentimente de iubire” unul lîngă altul (este cazul iubirii reciproce), sentimentul de iubire al fiecăruia dintre cei doi implicaţi este resimţit cu putere. Lîngă un altul care simte iubirea, iubirea ta creşte, se face puternică, o resimţi ca pe o forţă copleşitoare. Atunci este momentul în care “emoţia, sentimentul, bucuria, starea de dragoste te copleşeşte”, te cuprinde, te aprinde şi te conduce. Efectul celor două sentimente care se întîlnesc este puterea lui de a mişca şi răvăşi totul în tine. Puterea de purificare a iubirii reciproce devine ca un bumerang, or ca o torţă, care scoate din inconştient toată negativitatea acumulată în trecutul celor implicaţi. Pentru a păstra iubirea, oamenii au nevoie să depăşească această forţă uluitoare a emoţiilor negative, înregistrate în conştiinţă în trecutul lor.

Rănile provenite din iubirile nefericite ale trecutului se ivesc spasmodic şi cu forţă în lumina conştiinţei pentru a fi vindecate. De aceea iubirea reciprocă devine dramatică şi imposibil de depăşit pentru cei mai mulţi dintre noi. Ea este cel mai puternic isntrument de vindecare naturală a sufletului omenesc. Noi însă, nu ştim aceasta şi perpetuăm suferinţa. Gîndim iarăşi că iubirea nu este posibilă. Că celălalt poate pleca. Ne poate trăda. Suferinţa ne macină pînă ce atingem punctul..în care am mai fost în relaţiile trecute şi ...ne despărţim, conchizînd cu amărăciune că iubirea reciprocă este doar un basm. De fapt, a înţelege că-n dragoste se ravarsă tot amarul trecutului, că prin ea se purifică tiparele noastre mentale negative, a menţine încrederea în omul iubit şi în noi înşine, a visa aceleaşi vise, a crede în aceleaşi idei înseamnă a face încă un pas spre dragostea pe care-o dorim. Nimic nu-i mai puternic în dragoste decît visele comune şi credinţele comune..

de Maria Timuc

Un comentariu:

  1. "nimic nu-i mai puternic in dragoste decat visele comune si credintele comune"- asa este. Asta doare desigur daca simti, descoperi ca nu e asa. Insa la fel de tare cred ca este necesara multa intelepciune sa-ti cantaresti optiunile pentru un alt inceput.S-ar putea sa descoperi ca optiunea cea mai buna este sa iubesti ce ai uitat probabil sa iubesti, adica exact ce deja aveai...PE TINE,si tot ce ai strans langa tine,natura, oamenii, viata cu toate culorile ei.
    Multumesc!...Toata fiinta mea simte recunostinta in fata cuvintelor tale. Este o lectie pe care am invatat-o deja, dar imi face placere sa descopar ca si altii gandesc ca mine....Cu mult respect pentru tine, din suflet iti doresc sa ai o viata in Lumina si Pace!

    RăspundețiȘtergere

*