S-a terminat... Iubirea pe care o credeai o poveste frumoasă cu final fericit şi în care tu te-ai dăruit în întregime, s-a risipit ca un nor din care au plâns doar câteva lacrimi...
Despărţirea înseamnă pentru tine o lovitură atât de puternică, încât a avut forţa să îţi răstoarne întreg universul şi să te facă să îţi pierzi tot echilibrul sufletesc.
Suferi şi regreţi timpul pe care l-ai irosit alături de un om lângă care te vedeai până la sfârşitul drumului tău. Te întrebi obsesiv de ce s-a întâmplat aşa, ce nu ai făcut bine şi nu poţi scăpa de întrebările care îţi provoacă atâta durere... fiindcă nu ai primit niciun răspuns sincer şi rezonabil, ci doar scuze puerile ale unui om imatur şi indecis, care, probabil că doar te-a folosit ca să îşi umple singurătatea.
Eşti atât de prinsă în durerea pe care o trăieşti, încât nu mai întrezăreşti nicio speranţă la fericire. Nu mai vezi nimic altceva, în afară de povestea tristă pe care o trăieşti, fiindcă nu ai puterea şi curajul să întorci spatele acelui trecut căruia nu îi mai aparţii şi care te ţine captivă în nefericire şi deznădejde. Şi plângi după un om care, aparent, ţi-a luat totul: pacea sufletească, vise, sentimente, încredere şi amintiri.
El a avut puterea să îţi ia povestea frumoasă la care ai visat şi în care ai crezut, dar ai de gând să îl laşi să îţi ia şi prezentul şi viitorul? Ai de gând să îţi iroseşti o parte din timpul, pe care nu îl mai poţi recupera niciodată, suferind după un om care nu mai face parte din viaţa ta şi pentru care tu nu mai exişti, decât ca o simplă amintire? Pentru că fiecare clipă în care îţi plângi de milă, fiecare regret, fiecare urmă de vinovăţie pe care ţi-o atribui nemeritat, fiecare lacrimă şi fiecare grimasă de durere, înseamnă irosire pentru un om care nu mai merită nici măcar o secundă din viaţa ta.
Oprește-te o clipă și privește-te. Îți place ce vezi? Chipul inert, lipsit de orice expresie, ochii obosiți de atâta plâns, un om fragil și răpus de durere. Meriți să suferi atât?
Șterge-ţi lacrimile, aminteşte-ţi cine erai şi caută forţa de a te iubi pe tine mai mult decât iubeşti un om care nu ţi-a răspuns cu aceeaşi iubire. Așa cum ai putut trăi fără el până în clipa în care l-ai întâlnit, vei putea trăi fără el și de acum înainte. El a fost doar un pasager prin viața ta, iar într-o zi, va deveni doar o amintire vagă despre deziluziile trăite.
Viaţa nu se termină deodată cu o poveste oarecare şi nici deodată cu plecarea unui om care nu a ştiut să te iubească.
Nu meriţi să suferi atât! Nu îţi mai tortura sufletul cu întrebari inutile, cu regrete și cu așteptări fără rost!
Uită şi mergi mai departe!
Exista oameni pe care este suficient sa-i cunosti pentru a-i iubi,a-i respecta si admira.Ei trebuie pastrati. In fiinta lor trebuie ca totul sa fie frumos,fata,sufletul, cugetul,numai asa iubirea pentru ei ne poate invata cum sa ne iubim pe noi insine.
RăspundețiȘtergereAna Maria: Se spune ca in viata venim singuri si tot asa plecam.
Incercam ,in timpul vietii sa gasim ceva care sa dureze,dar ca si timpul,totul este trecator.
Un intelept spunea ca toata viata este formata din clipe unele fericite,unele mai putin fericite,iar cele mai multe banale.
Important este sa incerci sa schimbi raportul dintre ele si cele fericite sa primeze.
Oamenii despre care vorbeşti dragă Anonim, sunt acei oameni frumoşi şi...ai dreptate, atunci când îi întâlnim, să încercăm să-i păstrăm.
ȘtergereMai există oare oameni frumoşi? Mulţi ar spune că nu sau că nici măcar nu au întâlnit un astfel de om care sa le fi atras atenţia în mod deosebit însă, de curiozitate ar întreba:
- Cum trebuie să fie un om frumos în afara aspectului fizic?
Din punctul meu de vedere, omul frumos trebuie să fie frumos la suflet. Omul frumos iubeşte cu toate puterile sale tot ceea ce îl înconjoară, iubeşte deopotrivă şi cerul dar şi ploaia. Omul frumos mai crede încă în iubirea sinceră şi speranţă.
Oamenii frumoşi nu pot fi decât sinceri la suflet şi mai ales, aproape de Dumnezeu.
Dragii mei, oamenii frumoşi sunt peste tot în jurul nostru...trebuie doar să învăţăm să îi privim şi să îi apreciem. Dar mai ales, să încercăm să fim ca ei. Şi viaţa ne va fi mult mai fericită şi noi mai încrezători în ea.
Cu iubire şi lumină,
Daniela
Daniela, zilnic citesc tot ce postezi. Mi ai uns sufletul. Romantică trebuie să mai fii.
RăspundețiȘtergereDragă Anonim nu pot decât să mă bucur că îţi sunt de folos postările mele. Tot ceea ce citeşti/citiţi pe acest blog, este ales cu grijă şi neaparat rezonează cu mine.
ȘtergereŞi DA, oricât de practică, de pragmatică şi de calculată încerci să fii ca femeie în timpul zilei, pe atât resimţi nevoia de romantism, dragoste şi iubire.
Sunt într-adevăr o romantică incurabilă!
Cu drag,
Daniela