joi, 8 august 2013

Fă din iubire o minunată inerţie, iar anii vor face inerţie din fericirea ta.

Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc. (Liviu Rebreanu) 
 

Există două tipuri de iubire; una care te loveşte în cel mai profund colţ al inimii şi alta care vine treptat....

Iubirea profundă îţi cuprinde sufletul instantaneu.
Este iubirea pe care o trăieşti la intensitate maximă, când simţi că nu mai poţi sta nici cinci secunde fără celălalt, când pasiunea atinge cote inexplicabile şi inimaginabile.

Pe de altă parte este iubirea care te învăluie treptat.
Puţin câte puţin descoperi încă o calitate a celui de lângă tine, încă un lucru pentru care merită să-l iubeşti.

Iubirea profundă s-ar putea să-ţi dea impresia că e cel mai frumos lucru care ţi s-a întâmplat vreodată însă vei simţi constant acelaşi lucru: TEAMĂ că e prea frumos ca să fie adevărat sau că pur şi simplu va veni o zi când lucrurile se vor schimba.

Aceasta este iubirea bolnăvicioasă.
Iubirea care naşte gelozia, suspiciunile, grijile.
Este iubirea care îţi mănâncă sufletul, care te îndepărtează de prieteni, care nu te lasă să te bucuri de viaţă.
Ştii doar că iubeşti, că ai face orice pentru cel de lângă tine şi uiţi să faci un lucru esenţial: SĂ TRĂIEŞTI PENTRU TINE, nu pentru altcineva.
Atunci apare problema SUFOCARE ce va genera automat de partea cealaltă o altă problemă: LIBERTATEA.

Atunci te vei simţi respins, vei avea senzaţia că tu dai mai mult.
Nu degeaba se spune că în orice relaţie unul iubeşte mai mult iar celălalt mai puţin.
Important este ca această diferenţă de iubire să ajungă să fie cât mai mică, insesizabilă.
Atunci putem vorbi de iubirea perfectă. Iubire adevărată...

Iubirea ce vine treptat, chiar dacă nu îţi face inima să-ţi bată atât de tare încât să-ţi fie teamă că o să-ţi sară din piept, chiar dacă nu te duce din prima pe culmile fericirii, este totuşi iubirea pe care merită să o trăieşti, în care merită să investeşti timp şi sentimente puternice.

Poţi să te descoperi puţin câte puţin fără să te arunci direct cu capul înainte şi cu ochii închişi.
Asta este cel mai important lucru. Să nu uiţi să ţii în permanenţă ochii larg deschişi.
Doar aşa vei putea să te bucuri cu adevărat de fiecare moment şi să ai încredere în viitor.
Un viitor imaginat de două persoane, un viitor în care nu crezi doar tu, sau pe care ţi-l doreşti doar tu, ci unul clădit şi gândit în doi.

Iubirea ce vine treptat este durabilă, este puternică, reuşeşte să treacă peste obstacole, peste copilării, peste orgolii.
Se mulează după caracterul fiecăruia şi devine o singură iubire, identică.
Amândoi o simt la fel, nu diferit.

Ştim că ceea ce se lasă aşteptat merită şi oferă mai multă satisfacţie, însă de multe ori ajungem să ne pierdem răbdarea.
Şi atunci de ce să preferăm fericirea rapidă căreia trebuie la final să-i plătim un tribut mult prea dureros, când putem să clădim treptat adevărata fericire ?

În prezent, oamenii sunt mai preocupaţi de carieră, de aspectele financiare, iar dragostea a trecut undeva pe planul doi sau a fost complet uitată de mulţi dintre noi.
Majoritatea cuplurilor care se căsătoresc spun că acest legământ este de fapt o afacere....
Cele mai multe căsătorii au la baza motive mult mai importante decât acest sentiment. 

Cam asta am fi tentaţi să spunem că a mai rămas din iubire.

Totuşi în secunda următoare ne trece prin minte clipa în care ni s-a tăiat respiraţia, am simţit "fluturaşi" în stomac şi am tremurat la vederea persoanei dragi, tocmai pentru că am fost fulgeraţi de acest sentiment minunat.

Este imposibil să nu ne amintim de privirea unui om pentru care ştim sigur că am renunţa la tot, să nu ne întoarcem într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat, în care un sărut a reuşit să te facă să poţi să "zbori".

Sunt convinsă că nu există om pe lumea asta care să nu fi simţit măcar o dată în viaţă că iubeşte şi că merită să facă orice pentru acea iubire, de ce nu mai au oamenii din ziua de azi puterea să lupte pentru sentimentele lor, pentru iubire?

Astăzi oamenii renunţă atât de uşor la iubire.
În goana nebună după bani, după afirmare profesională, uită să se mai oprească o clipă şi să privească în sufletul lor.

Uită cât de frumos e să strângi în braţe fiinţa ce-o iubeşti, uită cât de frumos e când adormi cu capul pe pieptul persoanei iubite.
Fii bucuros în fiecare zi că eşti capabil să simţi aşa ceva şi că ţi se oferă aşa ceva.

.... Fă din iubire o minunată inerţie, iar anii vor face inerţie din fericirea ta. Dragostea eternă există dincolo de cuvinte dacă ştii cum să ţii focul aprins.

Cum?
Începe cu tine!
Iubeşte...şi vei fi iubit !


sursa e-mail 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...