 |
| Pasărea Phoenix - Pasărea legendară care renaște din propria-i cenușă |
Ştiu. Văd şi simt. De la firul de iarbă până la înaltul cerului. M-am lepădat de haina perfecţiunii şi mi-am dat voie să respir.
Sunt liberă.Tobele bat din ce în ce mai tare, totul parcă se transformă din cenuşă în foc.
Am început să-mi văd aripile cum cresc şi se întind către înaltul cerului.
Pe câmpul de maci aşezat în faţa mea, soarele îmi face cu ochiul ca de fiecare dată când ştie că mă apuc să scriu.
Acum câteva zile o bună prietenă m-a întrebat dacă nu obosesc? Dacă experienţele dureroase date de viaţă nu m-au doborât?
Luată fiind prin surprindere am zis un Da sec. Însă acum îi pot răspunde din inimă.
Problemele din viaţa noastră nu sunt altceva decât probe de supravieţuire, de creştere şi de acceptare a propriei fiinţe. Da, nu suntem perfecţi şi nici roci de munte neclintite, a recunoaşte că eşti obosit câteodată îţi poate salva viaţa. Nu mai cred de mult în omul 100% perfect, care îşi trăieşte viaţa în funcţie de agendă. De asta am ales să-mi “filtrez” foarte bine oamenii din jurul meu, tot ce vine spre mine, tocmai pentru că-mi sunt datoare din când în când să spun şi NU. Când eşti lovit din plin, nu-ţi mai dai seama cât de mult contezi tu pentru tine şi apoi pentru ceilalţi. Nu mi-a fost niciodată frică de singurătate, pentru o bună perioadă din viaţă mi-a fost cea mai bună prietenă. M-a părăsit când eu i-am zis că am învăţat lecţia ei. Şi oricât de subţire ar fi firul pe care mergem în fiecare zi, echilibrul ce ne ţine drepţi ne va duce la capăt. Chiar dacă la un moment dat foarfeca destinului va vrea să taie drumul iniţial.
Cu încredere şi determinare paşii noştri vor fi mai hotărâţi decât dinţii de fier ai cleştelui. Echilibrul despre care vorbesc, mai devreme sau mai târziu îl găsim cu toţii. Nu neapărat când vrem ci fix când avem nevoie de el. Cred, asta am făcut mereu, fără reţinere cred în mine, în oamenii minunaţi de lângă mine, cred cu toată fiinţă mea în iubire, îmi permit să mă simt ca un copil fără să mă ruşinez de asta.
Şi poate cel mai important dintre toate îl reprezintă faptul că am iertat, că m-am detaşat cu seninătate de ceea ce nu-mi făcea bine.
Liniştea deplină nu se poate câştiga decât după ce ai simţit adevăratul zbucium al fiinţei. Doar atunci când ştii că durerea care era să-ţi sfărâme trupul a fost parte a destinului. Abia atunci reuşeşti să te vezi 100%, atunci când greşelile ţi s-au aliniat în faţă şi te-au lăsat să le priveşti.
Pe podeaua rece şi măcinată de lacrimi fiecare se aşează la un moment dat şi îşi oferă dreptul de a îngheţa timpul preţ de câteva picături.
Da, câteodată obosesc, însă niciodată nu m-am dat bătută, am continuat să vreau. Şi ştiu că aşa face fiecare. Am ales şi rău şi bine, dar am ales şi de fiecare dată mi-am învăţat lecţia.
Când ajungem să vedem dincolo de nori, raza de lumină ce apare ne deschide drumul ce ne aparţine de drept. Cred şi accept şi ştiu că nu sunt singură, că în fiecare clipă sunt în gândul cuiva. La fel şi voi, mereu vă veţi ridica pe vârfuri şi o să priviţi în sinele vostru.
de Ana-Maria - Aimee.ro
Sunt liberă.Tobele bat din ce în ce mai tare, totul parcă se transformă din cenuşă în foc.
Am început să-mi văd aripile cum cresc şi se întind către înaltul cerului.
Pe câmpul de maci aşezat în faţa mea, soarele îmi face cu ochiul ca de fiecare dată când ştie că mă apuc să scriu.
Acum câteva zile o bună prietenă m-a întrebat dacă nu obosesc? Dacă experienţele dureroase date de viaţă nu m-au doborât?
Luată fiind prin surprindere am zis un Da sec. Însă acum îi pot răspunde din inimă.
Problemele din viaţa noastră nu sunt altceva decât probe de supravieţuire, de creştere şi de acceptare a propriei fiinţe. Da, nu suntem perfecţi şi nici roci de munte neclintite, a recunoaşte că eşti obosit câteodată îţi poate salva viaţa. Nu mai cred de mult în omul 100% perfect, care îşi trăieşte viaţa în funcţie de agendă. De asta am ales să-mi “filtrez” foarte bine oamenii din jurul meu, tot ce vine spre mine, tocmai pentru că-mi sunt datoare din când în când să spun şi NU. Când eşti lovit din plin, nu-ţi mai dai seama cât de mult contezi tu pentru tine şi apoi pentru ceilalţi. Nu mi-a fost niciodată frică de singurătate, pentru o bună perioadă din viaţă mi-a fost cea mai bună prietenă. M-a părăsit când eu i-am zis că am învăţat lecţia ei. Şi oricât de subţire ar fi firul pe care mergem în fiecare zi, echilibrul ce ne ţine drepţi ne va duce la capăt. Chiar dacă la un moment dat foarfeca destinului va vrea să taie drumul iniţial.
Cu încredere şi determinare paşii noştri vor fi mai hotărâţi decât dinţii de fier ai cleştelui. Echilibrul despre care vorbesc, mai devreme sau mai târziu îl găsim cu toţii. Nu neapărat când vrem ci fix când avem nevoie de el. Cred, asta am făcut mereu, fără reţinere cred în mine, în oamenii minunaţi de lângă mine, cred cu toată fiinţă mea în iubire, îmi permit să mă simt ca un copil fără să mă ruşinez de asta.
Şi poate cel mai important dintre toate îl reprezintă faptul că am iertat, că m-am detaşat cu seninătate de ceea ce nu-mi făcea bine.
Liniştea deplină nu se poate câştiga decât după ce ai simţit adevăratul zbucium al fiinţei. Doar atunci când ştii că durerea care era să-ţi sfărâme trupul a fost parte a destinului. Abia atunci reuşeşti să te vezi 100%, atunci când greşelile ţi s-au aliniat în faţă şi te-au lăsat să le priveşti.
Pe podeaua rece şi măcinată de lacrimi fiecare se aşează la un moment dat şi îşi oferă dreptul de a îngheţa timpul preţ de câteva picături.
Da, câteodată obosesc, însă niciodată nu m-am dat bătută, am continuat să vreau. Şi ştiu că aşa face fiecare. Am ales şi rău şi bine, dar am ales şi de fiecare dată mi-am învăţat lecţia.
Când ajungem să vedem dincolo de nori, raza de lumină ce apare ne deschide drumul ce ne aparţine de drept. Cred şi accept şi ştiu că nu sunt singură, că în fiecare clipă sunt în gândul cuiva. La fel şi voi, mereu vă veţi ridica pe vârfuri şi o să priviţi în sinele vostru.
de Ana-Maria - Aimee.ro
Multumesc, asa este!
RăspundețiȘtergereFrumos....si Adevarat
RăspundețiȘtergere