Atunci când în inimă simţi durere, imposibilitate de a-ţi expune propriul punct de vedere, atunci când cei din jur te umilesc în orice fel, dar tu taci, tu pleci capul, tu întorci şi celălalt obraz, tu nu cârteşti întrebându-l pe Dumnezeu: „De ce?" atunci înseamnă că sufletul tău a dobândit pacea şi liniştea.
Privind la societatea contemporană, la mulţimea fărădelegilor ce au loc în ea, adesea ne întrebăm: „Cum să iert?" Întrebare deloc uşoară, mai ales că răutatea a atins nivelul apocaliptic. Fraţii se omoară, se blesteamă, îşi spun cuvinte grele de care măcar nici nu se căiesc, copiii îşi întorc spatele către cei care le-au dat viaţă, mamele-şi omoară copiii în pântece, părinţii acceptă şi încurajează desfrâul copiilor, se duc războaie grele între ţări vecine...Şirul ar mai continua, dar ne-am săturat cu toţii de toată murdăria.
Am vrea ceva curat, luminos, cald şi liniştit, dar nu putem găsi, căci sufletele noastre sunt putrede, pe ele geme „mucegaiul păcatelor". Dacă am putea scoate din inimă spinii păcatelor, cei ai urii, invidiei, toate s-ar însenina. Dar dacă însă am mai încerca să uităm şi răul pe care ni l-a făcut cineva, sau binele pe care l-am făcut şi a rămas fără de răsplată, atunci în general, am avea speranţa că zburăm, că suntem aidoma fulgilor care zboară acolo unde îi duce vântul, dar totuşi îşi îndeplinesc cu exactitate rolul lor. Inima s-ar umple de lumină, ar vedea sfinţi pe toţi cei din jur, n-ar mai judeca, n-ar mai vrea bogăţii, nu s-ar mai aprinde de mânie, în schimb ne-ar purta pe toţi spre pace, linişte şi dreptate.
Toate acestea nu le putem realiza noi, pentru că suntem păcătoşi, dar să nu uităm că la Dumnezeu totul este cu putinţă. Să-L rugăm să scoată spinii urii, să dezrădăcineze patimile care distrug sufletul, mândria, mânia, ţinerea de minte a răului, minciuna, şi să ne dăruiască starea care ne-ar călăuzi viaţa spre limanul liniştii şi a dragostei.
Să ne rugăm pentru duşmani, pentru că doar aşa vom ştirbi mândria şi încet, dar sigur, vom dobândi iertarea. Să nu ne întrebăm niciodată pentru ce? Dar să ne amintim că cine iartă multe şi Dumnezeu îi va ierta multe în ziua judecăţii.
Să ne aplecăm încă odată inimile noastre spre cei ce ne-au greşit şi cu toată dragostea noastră să spunem: „Iartă-mă frate, că eu sunt vinovat, Dumnezeu să te ierte şi pe tine!"
de Aurelia Grigoriţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*