Nu există daruri mari şi daruri mici, ci doar daruri. Gesturi...

 

O zi nu tocmai frumoasă se transformă imediat într-o zi minunată atunci când cineva îţi face o surpriză. Nu, nu contează valoarea şi dimensiunile surprizelor, ci gestul. Fiindcă un gest frumos are în spate sentimente frumoase. Iar fiecare om dăruiește în funcție de posibilități... Valoarea sentimentelor unui om nu va fi niciodată comparabilă cu valoarea materială a darurilor și tare mi-ar plăcea să înțelegem asta și să nu ne mai lăsăm păcăliți cu false valori...
Atunci când iubim pe cineva, răsfăţăm, căutăm să îl surprindem, să-i facem bucurii, când se așteaptă mai puțin iar eu sunt foarte, dar foarte răsfăţată de oamenii care mă iubesc.

Pentru că vă consider prieteni, am vrut să împărtăşesc cu voi bucuria mea de azi, pe care mi-a făcut-o sufletul meu pereche...

Vă mai amintiţi cum, în copilărie, când primeam o jucărie nouă sau ceva de îmbrăcat, care ne plăcea foarte mult, abia aşteptam să ieşim afară cu ele, ca să le arătăm copiilor din anturajul nostru? Nerăbdarea noastră de a arăta altora ce am primit, nu era o dorinţă de a ne lăuda, ci nevoia de a împărtăşi cu alţii bucuria noastră… și poate de a arăta lumii că suntem iubiți, fiindcă nu există bucurie mai mare de împărtășit decât aceea că ești iubit și iubești...

Îmi aduc aminte că, nu numai o dată când am vrut să ies să arăt un dar de care mă bucuram, tata m-a oprit. Iar când eram deja destul de mare ca să înţeleg lucrurile, mi-a spus că sunt foarte puţini oamenii care se vor bucura împreună cu mine că unii vor înţelege greşit gestul meu şi că vor crede că vreau să mă laud. Iar alţii mă vor invidia…

Amintindu-mi de ceea ce mi-a spus tata, am început să selectez oamenii cărora să le împărtăşesc bucuriile mele. De aceea, cândva am făcut un gest infantil, care azi mă amuză. Aveam o prietenă care, își manifesta invidia față de oricine avea ceva ce ea nu avea. Se plângea mereu că îşi doreşte anumite lucruri, dar că nu şi le permite… Şi, ca să o menajez (o să râdeti de mine), de câte ori venea în casa mea, îmi ascundeam parfumurile şi orice lucru care ştiam că i-ar stârni invidie… Dar, într-o zi, a venit pe neaşteptate, iar eu am şi uitat că aveam “ceva de ascuns”… iar ea a văzut parfumurile şi a rămas uimită. S-a supărat foarte tare că le-am ascuns de ea, iar când i-am spus motivaţia mea, a început să se plângă că ea nu îşi permite să îşi ia un parfum, iar eu am compătimit-o și m-am simțit vinovată, de parcă aș fi furat…

Tot de la tata ştiu o vorbă care spune aşa: “Nu mai plânge la morminte străine!" Şi, am realizat că văicărelile ei nu erau motivate, fiindcă ea avea o situaţie financiară mai bună ca a mea, care i-ar fi permis să îşi cumpere parfumuri, dar avea alte priorităţi şi nu ştia să îşi administreze cheltuielile cum trebuia. De exemplu, cheltuia în fiecare lună doar pe ţigări și pe taxi valoarea a cel puţin două-trei parfumuri…

Cu timpul, am învăţat să nu mă mai simt vinovată pentru ceea ce am. Tata îmi spunea mereu că, dacă am ceva, înseamnă că merit. Da, merit. Merit lucrurile pentru care muncesc, dar şi cele pe care le primesc... Şi cred că le merit şi datorită faptului că în viaţa mea există un echilibru şi că dăruiesc în măsura în care primesc. Şi nu mă refer doar la lucruri...

Şi mai cred că oamenii care te iubesc, nu te vor invidia niciodată pentru ceea ce ai, indiferent dacă ei au sau nu, ci se vor bucura pentru fericirea ta, pentru că eşti iubit...

Nu există daruri mari şi daruri mici, ci doar daruri. Gesturi... care, făcute cu iubire şi oferind bucurie, sunt imense!

de Irina Binder