Din calendarul vieții s-a mai desprins o foaie. O nouă zi, o nouă lună, sute de gânduri. Trecerea timpului ne îngrijorează în aceeași măsură în care ne și bucură. Indiferent cât de mult timp s-a scurs din viața noastră continuăm să ne bucurăm, să simțim și să trăim fiecare clipă ca și când ar fi ultima picătură. O zi în care nu ne-am bucurat, o zi care a trecut fără sens, este o zi pierdută. Nu merită să irosim atâta timp, atâta fericire și împlinire, atâta frumusețe doar fiindcă grijile cotidiene ne acaparează din ce în ce mai mult atenția. Cele mai frumoase momente sunt cele petrecute alături de oameni dragi, de familie, de cei iubiți și nici un alt moment nu le va putea înlocui în inimile noastre. Fiecare este unic în felul său și nu le putem suplini în ciuda străduințelor noastre. Ziua de ieri s-a dus, însă avem ziua de astăzi la dispoziția sufletului nostru. Întotdeauna mi-a plăcut să-mi doresc lucruri noi la început de lună. Este ca un fel de deadline al sufletului. Să-ți propui o mulțime de lucruri de realizat, lucruri care te fac să zâmbești, lucruri care îți reîmprospătează gândurile și să le realizezi în acel interval. O lună, zic eu, este timp suficient pentru a bifa fiecare gând, fiecare dorință de pe ” to do list-ul personal ”. Să nu mai amânăm nici o secundă fericirea noastră pentru că fiecare clipă este importantă în felul ei.
Ce pline de vrajă sunt momentele petrecute alături de oamenii dragi sufletului nostru, ce dulci și minunate sunt amintirile și ce parfum sublim poartă clipele în care inima capitulează în fața minții!!!
de Anasstassya
Nu am de sa ma plang, nu vreau sa ma plang...Am doar motive sa fiu recunoscatoare vietii si oamenilor din ea...Si apropo de culoare, culoarea sufletului meu este una divina, ca dealtfel, a fiecaruia dintre noi. Multumesc acestei culori pe care o simt in mine. Cu ea am trait , traiesc si ...voi trai atat cat viata imi va permite.Multumesc vietii, asa cum multumesc ca ma aflu in aceasta clipa aici, acum si ma bucur citind postarile tale si scriind aceste randuri...Multumesc ca existi, suflet senin! Iubire, pace si lumina!
RăspundețiȘtergere