Pagini

marți, 29 octombrie 2013

Te-ai gândit vreodată că majoritatea lucrurilor pe care le faci zilnic, le faci din frica de a nu pierde ceea ce ai deja?


Ştii cum sunt prinse maimuţele în Africa? Vănătorul pune o piatră de mărimea unui ou de găină, într-o scorbură cu diametrul de şase centimetri. Maimuţele îl urmăresc de la distanţă şi sunt măcinate de curiozitate Apoi vănătorul se îndepărtează la câţiva metri. Imediat apare o maimuţă care bagă mâna în scorbură. Ea simte că acolo este un obiect şi încearcă să-l scoată. Dar diametrul scorburii este mult prea mic. Sigur că maimuţa îşi poate scoate mâna, în orice moment, dar pentru aceasta este nevoie să dea drumul pietrei şi s-o piardă. Frica de a pierde, o ţine pe loc. Vănătorul se apropie şi bagă maimuţa în sac.

Te-ai gândit vreodată că majoritatea lucrurilor pe care le faci zilnic, le faci din frica de a nu pierde ceea ce ai deja?

De dimineaţă când te trezeşti şi te speli pe dinţi (pentru a nu pierde zâmbetul ăla din reclamă), până seara când te arunci în pat, obosit, pentru a nu pierde somnul de frumuseţe, totul este o goană cu mâinile strânse, pentru a păstra ceeea ce ai acumulat.

Lucrurile pe care le avem ajung să ne deţină şi să ne controleze viaţa. Ai câştigat o maşină la un concurs şi, dintr-o dată, nu mai poţi dormi noaptea, de frică să nu ţi-o fure hoţii. Paradoxul zilelor noastre este că suntem din ce în ce mai ocupaţi să strângem lucruri, fără să observăm că, de fapt, suntem mai ocupaţi să nu pierdem lucruri pe care nu le-am avut niciodată.
Uite-te în jurul tău unde eşti chiar acum, acasă, la birou, pe stradă şi pune-ţi întrebarea: care sunt lucrurile fără care n-aş putea trăi, dacă ar dispărea brusc?

Fac un pariu cu tine că ai putea trăi fericit fără laptop, telefon mobil ,crema de ras, crema de faţă, pantofi de firmă, sacou în dunguliţe, sistem audio 5.1, maşină de spălat automată, cu cincizeci de programe, cuptor cu microunde, maşină de servicu, maşină de concediu, maşină cu climă bizonică, remorcă, 100 de perechi de şosete, 5 perechi de pantofi, aer condiţionat, jocurile pe computer, blogul pe care scrii zilnic, internet, wow, counter-strike, mobilă scumpă ... şi pune tu încă 1000 de lucruri pe care le vezi ...

Alergi de dimineaţa până seara, nu pentru a deveni mai liber, ci pentru a deveni mai sclav. Lucrurile pe care le cumperi nu te fac mai liber, ci doar te înrobesc mai mult. Cu fiecare cutie care se aşează pe dulapul tău, eşti mai laș şi mai fricos. Mai plin de frică de a încerca să simţi, să trăieşti. Fiecare lucru nou pe care îl cumperi aduce cu el o doză de frică, egală cu valoarea pe care i-o dai. Cu cât un lucru pare mai valoros pentru tine, cu atât ţi-e mai frică să nu-l pierzi.
Şi când ţi-e frică să nu pierzi, exact asta se întâmplă: PIERZI .

Când ţi-e frică să nu-ţi pierzi jobul, începi să nu mai rişti, să faci doar ce e strict necesar, ajungi indolent şi eşti dat afară.

Când ţi-e frică să nu-ţi pierzi iubitul/iubita începi să devii prea disponibil, să faci orice compromis şi eşti părăsit.

Când ţi-e frică să nu-ţi pierzi maşina, nu dormi noaptea şi te îmbolnăveşti, stai prin spitale şi trebuie s-o vinzi, ca să poţi să te întreţii.

Cineva îmi povestea că, în limba ebraică, nu există verbul “a avea”, ci doar unul care se traduce mai bine prin “a administra ”.

Nu “AI ” nici unul dintre lucrurile pe care le “ai” Azi sunt la tine, mâine nu mai sunt. Şi, în timpul ăsta, tu trăieşti cu frica de a nu pierde ceea ce nici nu ai .

Oare degeaba sportivii care “nu mai au nimic de pierdut” joacă mai bine de obicei? Atunci când nu mai ai nimic de pierdut nu-ţi pasă care e deznodământul, contează doar ceea ce faci acum, aici. Nu mai contează cât rişti. Nu mai contează că oamenii se uită ciudat la tine, când te manifeşti altfel.

Eşti liber când scapi de frica de a pierde. Poţi face asta, în 7 paşi:

1. Fă o listă cu lucrurile pe care le-ai adunat de-a lungul vieţii şi care te-au împiedicat să faci ceea ce îţi doreai la un moment dat .

2. Aruncă lista la gunoi. Listele nu rezolvă problemele. Doar accentuează frica .

3. Fă o listă cu lucrurile pe care ţi-ai dori să le faci, înainte să mori.

4. Aruncă şi lista asta.

5. Uite-te în jur, ia primul lucru pe care nu l-ai mai folosit de mai mult de o lună şi aruncă-l într-o cutie. Mai priveşte în jur şi ia-l pe al doilea. Vezi ce a rămas şi ia-l pe al treilea. Nu te opri, până când ai în imediata ta apropiere, doar lucrurile pe care le foloseşti des. De preferat zi de zi, săptămână de săptămână. (Când m-am mutat unde stau acum, cu 3 luni în urmă, aveam impresia că sunt foarte multe lucruri de cărat şi adunat şi o să dureze enorm. Un sfert din ele le-am aruncat când le-am sortat.) Ce sens are să păstrezi perechea aia veche de ghete, pe care o ai de acum 5 ani, când tocmai ţi-ai luat alta, anul trecut? etc .

6. Trăieşte o zi fără telefon şi internet. Pleacă la munte, la mare, oriunde şi închide tot ce înseamnă aparat cu baterii sau fără. Gândeşte-te apoi cât de liber te-ai simţit

7. Riscă. Fă lucrul de care te temi cel mai mult. Dacă ţi-e frică să nu pierzi autobuzul, mergi pe jos.Vei fi fericit.

Sursa aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*