De asta ne dăm seama sau suntem ajutaţi să ne dăm seama prin tot ceea ce ni se întâmplă. Este nevoie de un fel de renunţare pentru a putea merge mai departe!
E ca şi cum am călători cu un balon cu aer cald care dintr-o dată ar pierde altitudine şi ar fi nevoie să aruncăm repede tot ceea ce ne face să ne prăbuşim, ca şi cum am fi într-o casă în flăcări din care trebuie să ne salvăm pe noi şi cei dragi, fără a apuca să luăm nimic, sau ca şi cum am urca obosiţi pe munte şi am vedea o cabană la câteva sute de metri şi am decide să lăsăm rucsacul pentru a ajunge mai repede… uneori chiar pentru a supravieţui este nevoie să renunţăm la ceea ce ne pune în pericol şi lucrurile acelea sunt de obicei cele pe care le ţinem în minte, pe care nu le putem atinge, care nu au materialitate decât pentru noi… Când suntem puşi să renunţăm, să lăsăm în urmă ceea ce ne pune viaţa în pericol suntem de fapt ajutaţi să înţelegem ce contează cu adevărat. Suntem puşi în situaţia critică de a înţelege că nu este timp de ataşamente şi luxuri emoţionale, că viaţa aceasta ni se dă pentru a călători dintr-un loc în altul cu cât mai puţine bagaje, dar cu inima plină de bucuria noului început pe care îl reprezintă fiecare nouă gură de aer pe care o respirăm.
Ca să mori puţin trebuie să renunţi, asta este regula pe acest pământ, ca să ieşi din anonimat trebuie să îţi asumi trăirea vieţii în faţă celorlalţi, ca să intri în anonimat trebuie să alegi să îţi împlineşti menirea fără ca nimeni să ştie! Este mereu nevoie să alegi conştient, şi ni se spune în toate cărţile sfinte ale pământului aceasta că, dacă preţuim viaţa o vom pierde, prin viaţă înţelegând lucrurile fără de care avem senzaţia că nu putem trăi nici o secundă. Ni se spune că putem face ce vrem numai să nu alegem… Dar ni se mai spune că trebuie să fim pregătiţi în fiecare moment să murim puţin, să mai renunţăm la ceva ce ni se părea indispensabil. Sentimentul ăsta îl avem de ziua noastră de naştere sau când anul îşi schimbă numele…
Da, simţim nevoia să renaştem în fiecare an încă din prima zi a acestuia, ni se pare că este o zi mai specială, ni se pare că avem nevoie de zile speciale pentru a face câte o schimbare în felul în care gândim. Asta nu este decât o altă păcăleală pusă la cale de minte, căci toate zilele sunt la fel de bune şi sau mai puţin bune, secundele sunt toate la fel, numai noi ne tot schimbăm de faţadă, precum nişte cameleoni bipezi, ca să dăm bine şi să ne asortăm mai bine cu ceea ce credem noi că este realitatea. Lucrurile sunt atât de simple, în fiecare seară murim puţin pentru a renaşte a doua zi, în fiecare seară renunţăm la ceea ce făceam până în acel moment pentru a ne da şansa de a procesa, de a uita, de a ne odihni şi de a ne pregăti pentru o nouă zi şi o nouă viaţă.
Renunţăm, murim puţin în fiecare clipă… E ca atunci când dăm drumul din plămâni, aerului care ne-a ţinut în viaţă cu o clipă înainte şi pe care dacă l-am mai ţine în noi, ne-ar ucide. Este în ordinea firii, ca să poţi mângâia trebuie să deschizi pumnul, ca să poţi vedea trebuie să deschizi ochii, ca să poţi apuca mâna întinsă de un om drag trebuie să faci gestul necesar, ca să poţi tăcea trebuie să renunţi la cuvinte şi că să poţi vorbi trebuie să ieşi din tăcere! Ca să te poţi vindeca trebuie să renunţi la ideea de boală, că să poţi învaţa trebuie să renunţi să mai fi un ignorant, ca să trezeşti inima trebuie să renunţi la ego… şi ca să renunţi la EGO… trebuie să îţi dai seama de natura lui iluzorie şi să îţi iei rămas bun de la el, aşa cum o faci cu un prieten bun de lângă care trebuie să pleci un pic… Va veţi întreba de ce să nu îi întoarcem spatele pur şi simplu… pentru că el egoul… este faţa pe care ceilalţi o văd şi o iubesc… fără el nu am şti cine suntem în viaţa asta, este instanţa aceea care ne separă şi ne defineşte, asta până să avem curajul să coborâm până sus în inimă şi să vedem de acolo lumea aşa cum este ea… un loc de joacă în care inimile descoperă şi se bucură de o altă lume decât cea a minţii… Dar pentru asta este nevoie să murim puţin, este nevoie să ne pregătim locul de veci al iluziilor şi judecăţilor, să ne luăm rămas bun de la minciunile care ne-au colorat viaţa şi să vedem că viaţa merge mai departe şi cu noi şi fără noi! Abia atunci suntem gata să ne mai naştem o dată, aceeaşi într-o nouă lumină, alţii, în aceeaşi lumină… să ne mai naştem o dată ca timpul care se naşte pe sine în fiecare clipă!
Ca să vedem cum zboară balonul spre cer… trebuie să îi dăm drumul din mână! Abia atunci ne dăm şansa unui nou început!
astrosofia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*