Mă întreb câteodată pentru ce atâtea teorii despre cum să trăim. Nu teoriile filozofice, nu teoriile despre perfecțiune conduc omul în drumul său către moarte. Încet, încet, privind în jur și în mine, încercând să înțeleg prin alți ochi și prin alte minți, caut răspunsul. Dacă răspunsul meu o fi și al altora, nu știu, dar eu am nevoie de el, am nevoie să știu de ce nu tind către căutarea turmei și mă mulțumesc cu lipsa mea de nevoie a teoriilor către o viață închinată purificării.
Ce purificare ? Omul nu este făcut să fie pur. Până la urmă, nici o vietate nu se naște pentru a fi sau a deveni pură. Puritatea nu suportă greșeli. Puritatea este doar o stare inventată de om pentru a avea către ce tinde, sau pentru a se amăgi că există ceva mai frumos decât el are. Omul este construit dintr-o continuă dorință: să-și dorească ce nu are, iar când obține, să-și inventeze alte dorințe. Omul are nevoie de a naște iluzii și nevoi care nu au nicio legătură cu viața pe care o trăiește. Viața este un drum pavat de un timp inventat tot de om, ca să-și măsoare trecerea prin viață.
Mă obosesc și alteori, mă plictisesc teoriile fade, îmbrăcate-n cuvinte pompoase și care ridică-n slăvi imaterialul. Tot ce putem atinge și simți prin propriile simțuri, există. Restul este doar o închipuire a minții atât de întortocheate de care unii dau dovadă - se numește imaginaţie. Iar imaginația unora este toiagul altora slabi, ce au nevoie de un sprijin imaterial pentru a reuși să rămână cu picioarele pe pământ. Acest toiag este o iluzie, adevăratul sprijin sunt faptele trecute, explicate și analizate de către cei care le trăiesc. Ceilalți, doar comentează.
Cum să analizezi ceea ce nu îți aparține ? Cum ai putea ști mai bine tu, cel care analizează, decât cel care a trăit ? Vrei să îndrumi ? Vorbește despre tine, nu despre alții. Vorbește prin prisma înțelegerii tale subiective, ceilalți vor înțelege prin propriile lor simțuri. Vorbind despre tine, să iei aminte că nu oferi lecții, ci numai povestești percepțiile tale asupra vieții, nu înseamnă că sunt adevărul absolut. Mulțimea ascultă, sau nu. Nu tu poți cere să fii ascultat. Tu, dacă vrei, vorbește. Dar mereu să știi că este posibil ca în fața ta să fie numai ziduri. Iar zidurile nu au urechi.
Oricine cu un pic de imaginație poate descrie imaterialul ca pe ceva extraordinar. E drept, fiind intangibil, devine mai credibil în ochii gurilor-cască. Strălucește precum un licurici - cu o lumină rece, dar cu atât mai atractivă cu cât nu poate fi simțită aévea. Lasă loc interpretărilor.
Viața nu dă voie să fie interpretată decât în anumite limite. De aceea este dificil să vorbești strict despre viață, totul este o repetiție în diverse forme. Și se regăsește în fiecare. Pare banală și facil de priceput. Da, pare. Pentru că nu e. De multe ori ne împiedicăm taman de ceea ce pare simplu. Pentru că simplitatea nu este luată-n seamă iar ea se răzbună. Simplitatea devine de neînțeles. Iar oportuniștii o transformă-n teorii fără nicio legătură cu viața.
Nu poți vorbi decât urechilor care vor să audă. Și nu e de ajuns să audă. Mai trebuie și analiză proprie, apoi forța de a transpune-n realitate. Fiind atât de greu, omul tinde să se îmbete cu teorii rupte total de viață. Și se îmbată atât de bine, încât, beat fiind, se convinge singur că le și urmează.
De fapt, el nu își urmează decât propria viață trasată de propriul caracter, impregnată de propriile-i raționamente și decizii. Restul este minciună. Propria minciună servită sieși și celorlalți.
Ce purificare ? Omul nu este făcut să fie pur. Până la urmă, nici o vietate nu se naște pentru a fi sau a deveni pură. Puritatea nu suportă greșeli. Puritatea este doar o stare inventată de om pentru a avea către ce tinde, sau pentru a se amăgi că există ceva mai frumos decât el are. Omul este construit dintr-o continuă dorință: să-și dorească ce nu are, iar când obține, să-și inventeze alte dorințe. Omul are nevoie de a naște iluzii și nevoi care nu au nicio legătură cu viața pe care o trăiește. Viața este un drum pavat de un timp inventat tot de om, ca să-și măsoare trecerea prin viață.
Mă obosesc și alteori, mă plictisesc teoriile fade, îmbrăcate-n cuvinte pompoase și care ridică-n slăvi imaterialul. Tot ce putem atinge și simți prin propriile simțuri, există. Restul este doar o închipuire a minții atât de întortocheate de care unii dau dovadă - se numește imaginaţie. Iar imaginația unora este toiagul altora slabi, ce au nevoie de un sprijin imaterial pentru a reuși să rămână cu picioarele pe pământ. Acest toiag este o iluzie, adevăratul sprijin sunt faptele trecute, explicate și analizate de către cei care le trăiesc. Ceilalți, doar comentează.
Cum să analizezi ceea ce nu îți aparține ? Cum ai putea ști mai bine tu, cel care analizează, decât cel care a trăit ? Vrei să îndrumi ? Vorbește despre tine, nu despre alții. Vorbește prin prisma înțelegerii tale subiective, ceilalți vor înțelege prin propriile lor simțuri. Vorbind despre tine, să iei aminte că nu oferi lecții, ci numai povestești percepțiile tale asupra vieții, nu înseamnă că sunt adevărul absolut. Mulțimea ascultă, sau nu. Nu tu poți cere să fii ascultat. Tu, dacă vrei, vorbește. Dar mereu să știi că este posibil ca în fața ta să fie numai ziduri. Iar zidurile nu au urechi.
Oricine cu un pic de imaginație poate descrie imaterialul ca pe ceva extraordinar. E drept, fiind intangibil, devine mai credibil în ochii gurilor-cască. Strălucește precum un licurici - cu o lumină rece, dar cu atât mai atractivă cu cât nu poate fi simțită aévea. Lasă loc interpretărilor.
Viața nu dă voie să fie interpretată decât în anumite limite. De aceea este dificil să vorbești strict despre viață, totul este o repetiție în diverse forme. Și se regăsește în fiecare. Pare banală și facil de priceput. Da, pare. Pentru că nu e. De multe ori ne împiedicăm taman de ceea ce pare simplu. Pentru că simplitatea nu este luată-n seamă iar ea se răzbună. Simplitatea devine de neînțeles. Iar oportuniștii o transformă-n teorii fără nicio legătură cu viața.
Nu poți vorbi decât urechilor care vor să audă. Și nu e de ajuns să audă. Mai trebuie și analiză proprie, apoi forța de a transpune-n realitate. Fiind atât de greu, omul tinde să se îmbete cu teorii rupte total de viață. Și se îmbată atât de bine, încât, beat fiind, se convinge singur că le și urmează.
De fapt, el nu își urmează decât propria viață trasată de propriul caracter, impregnată de propriile-i raționamente și decizii. Restul este minciună. Propria minciună servită sieși și celorlalți.
de Herescu Elena Laura
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*