Cum să te faci bine. Simptomele încrederii în sine

Încrederea în sine este îndemnul veşnic, care susură intoxicant din toate fibrele filosofice ale internetului. Pentru că înţelepciunea este atât de simplă, şi totuşi nu o credem până nu ni se înfăţişează şi-n metafore şi-n ecuaţii, şi până când, inevitabil, nu te loveşti de incertitudinea de sine. Respingerea cuiva anume te va pune în dilema de a mai avea încredere să-ţi profesezi propriul Eu.

A avea încredere în sine înseamnă a nu fi o victimă. Indiferent cine ce ţi-a făcut, şi mulţi şi multe ţi se vor întâmpla, plângerea de milă nu va fi oxigenul tău, aşa că nu vei ofta misterios, cerşind milă şi simpatie pentru că “viaţa e grea”.

A avea încredere în sine înseamnă a-ţi depăşi groaza de a te vedea şi accepta aşa cum eşti, cu luminile şi întunericul din tine, fără a dori să fii iubit pentru masca ta de om normal şi cu toţi boii acasă. Eşti tot timpul înlănţuit de Eu-l tău, e mai înţelept să te asumi pentru ceea ce eşti şi să faci limonadă atunci când ţi s-au servit lămâi.

A avea încredere în sine înseamnă să nu cauţi să te repare o dragoste nemaivăzută, pentru că cel care se erijează în vindecătorul tău, îţi va fi în final şi călău. Toate vulnerabilităţile tale şuşotite naiv şi cu speranţă la început, vor fi folosite împotriva ta, atunci când cauţi mântuirea într-o dragoste.

A avea încredere în sine înseamnă să-ţi fii cel mai bun prieten, poate singurul, pentru că doar tu vorbeşti limba ta, şi a nu căuta confirmare pentru forma ta particulară de nebunie. Accept-o demn, asumat, conştient şi nu o propovădui celorlalţi, doar pentru a te simţi mai sigur pe filosofia ta de viaţă.

Obiectivitatea este o utopie socială necesară doar atât cât să nu te găseşti după gratii, în rest orice aspect poate fi argumentat pro şi contra la nesfârşit, în funcţie de cât de bine ştii să foloseşti google – pentru că există cu siguranţă un studiu undeva care să argumenteze ceea ce alegi tu să crezi pe baza emoţiilor tale.

A avea încredere în sine înseamnă a nu contoriza obsesiv oamenii care nu te văd pentru minunea care te ştii tu a fi. Nu vei fi iubit de toată lumea niciodată! Omul caută dragostea dintâi, cea necondiţionată, a mamei, când eşti iubit şi acceptat indiferent cum eşti. Fii propriul tău altar şi propria ta flacără. Nimeni nu-ţi cunoaşte arderea mai bine decât tine, şi odată ce ai cunoscut flacăra, nu mai poţi trăi fără ea.

A avea încredere în sine înseamnă să te priveşti în oglinda obiectivului şi în mod subiectiv, să vrei să îţi dai întâlnire cu tine la cea mă romantică întâlnire imaginată. Să coexişti în acelaşi spaţiu mental cu gândurile şi încordările tale şi să-ţi placă pur şi simplu, să te gândeşti pe tine.

A avea încredere în sine înseamnă a-ţi preţui timpul atât de mult, încât să vrei să-l risipeşti doar pe oamenii pe care-i bănui de acelaşi autentic, la fel de nemascaţi şi de asumaţi. Atâta timp cât cauţi validarea în exterior, vei fi abonat veşnic la dezastrul dezamăgirii şi spargerii în bucăţi a sufletului tău. Vei avea atâtea împrumuturi de la alţii în termeni de rol şi statut, încât dobânda acestui credit nu o vei putea plăti niciodată. Devin-o propriul tău creditor şi atunci îţi vei permite să-ţi evaluezi corect cota ta de valoare pe piaţa socială.

A avea încredere în sine înseamnă să nu îl întrerupi pe celălalt pentru a vorbi de propriile experienţe, veşnic începându-ţi propoziţiile cu “şi eu…”, “să vezi mie ce mi s-a întâmplat”, “eu…”. Adică să poţi asculta, cu adevărat, ce spune celălalt, fără a compara cu propria experienţă, ci să asculţi şi să înţelegi un alt mod de a fi, nu mai bun sau mai rău, ci o altă formă de reflectare subiectivă a particularului.

A avea încredere în sine înseamnă să spui: “Sunt Eu. Sunt mişto! Eu aş avea o relaţie cu mine de m-aş întâlni. Dacă altul nu mă vede la fel de frumos cum mă văd eu, nu e nici o tragedie. Next! Nu bat la porţi închise, nu deţin iarbă fermecată pentru aceste zăvoare. Mă aşteaptă ceilalţi, cei din acelaşi trib cu mine. “

Toate experienţele şi întâlnirile tale vor reflecta cât de mult de preţuieşti pe tine. Dacă te vinzi ieftin, arată că atât consideri tu că meriţi. Dacă demo-ul fiinţei tale nu a fost primit cu aplauze şi încântare, înseamnă că ai greşit audienţa. Dacă totuşi rămâi pe scenă, repetând actul dezvăluirii tale în fel şi chip, vei arăta doar disperare şi nimeni nu cumpără asta. Decât un manipulator abil, care se va juca cu insecurităţile tale ca un păpuşar cu marioneta sa.

Cel mai greu şi mai minunat lucru este să ştii cum să-ţi aparţii doar ţie însuţi, să fii o lume întreagă, de dragul tău şi nu a altuia, şi a nu fi disperat după împărtăşire. Încrederea în sine înseamnă a găsi balsam în singurătate şi a-ţi asuma să faci istorie personală mai întâi.

Să ai curajul să fii tu însuţi, o operă de artă ce-şi va găsi admiratorii şi mai ales cumpărătorul, care se va regăsi cu adevărat în tine şi te va lua acasă, să-i fii icoană şi oglindă. Fără să vrea să-ţi schimbe liniile, unghiurile şi nici nuanţele, ci te vrea exact pentru disproporţiile sau combinaţia excentrică de lumini şi umbre care eşti.

de Sofia Dumitriu