Iubind.
Nu doar ceea ce e uşor de iubit.
Asta poate oricine.
Iubind.
Nu doar atunci când e simplu de iubit.
Şi asta poate oricine.
Iubind...
Ochi ce ne înjunghie judecători şi aspri.
Buze ce se strâng dispreţuitoare când ne văd.
Capete ce se întorc reci şi distante. Priviri ce ne ceartă. Poate fără să merităm.
Mâini care ne fură viclene ultima nădejde.
Degete care numără lacome banii cu care ne-au vândut.
Buze ce ne sărută pecetluind trădarea.
Picioare ce ne strivesc inima, cu bocanci înnoroiţi de ură.
Sau tălpi ce ne calcă indiferente cele mai frumoase săruturi.
Buze ce tac atunci când ne dorim cuvânt sau continuă să strige când nu dorim decât tăcere.
Palme ce aruncă venin peste haina curată a sufletului nostru.
Mâini hapsâne care fură ceea ce ni se cuvine.
Inimi ce ne uită prea repede şi ne aruncă prea curând, fără să ne fi deschis măcar. Care ne ştampilează fără să fi înţeles nimic din noi. Care ne calcă în picioare după ce şi-au luat ce au vrut din noi, aruncându-se grăbite şi nepăsătoare asupra următoarei victime.
Iubind.
Inimi ce nu ne iubesc înapoi.
Mâini ce nu ne vor dărui poate niciodată cât le-am dăruit noi.
Braţe ce ne-au refuzat îmbrăţişarea. Atunci când o simplă îmbrăţişare ne-ar fi salvat. Sau care ne-au lovit pline de ură, când nu le-am făcut nimic.
Ochi ce nu au poposit în gara inimii noastre ci au trecut grăbiţi peste durerea noastră atunci când poate nu aveam nevoie decât de o privire - atât! De o privire care să ne spună în tăcere, "te-am văzut! Sunt aici! Nu eşti singur!" ca să ne ridicăm.
Guri ce ne-au răstignit fără a ne cunoaşte. Guri ce ne-au minţit. Guri ce ne-au osândit pe nedrept. Guri ce ne-au rănit, făţiş sau pe ascuns.
Suflete ce ne-au alungat din ele când a venit peste noapte altcineva. Ne-au alungat ca şi cum nu am fi fost vreodată, în nopţi când afară viscolea.
Mâini ce nu ne-au mângâiat măcar în treacăt rănile, deşi erau poate din cauza lor. Ce nu ne-au ţinut măcar de mână, când sufeream poate din cauza lor. Mâini care nu ne-au şters niciodată lacrimile, ce curgeau poate din cauza lor. Iar ele nici nu ştiau...
Urechi ce nu ne-au ascultat, când nu aveam nevoie decât să ne rostim durerile. Şi atât.
Oameni ce nu ne-au văzut cu adevărat niciodată deşi am fost mereu în faţa lor. Şi nu vroiam decât atât!- să fim văzuţi.
Oameni ce nu ne-au luat din stradă când nu aveam unde dormi. Nu ne-au hrănit când eram flămânzi. Nu ne-au dat apă când eram însetaţi. Şi ne-au lovit atunci când ne aşteptam mai puţin. Sau au trecut cu tancul peste iubirea noastră. Ne-au înfipt mii de cuţite în inimă, în suflet....sau, mai rău, mişeleşte, pe la spate.
Oameni ce ne-au lovit, alungat, trădat, vândut, minţit, rănit, uitat, călcat în picioare. De cele mai multe ori pe nedrept.
Cu toate astea...
Sau poate chiar mai mult pentru toate astea...
Iubind.
Iubind şi iertând şi amintindu-ne că oamenii fericiţi - oamenii cu adevărat fericiţi- oamenii împliniţi - oamenii cu adevărat împliniţi - nu fac astfel de lucruri.
Cu toate astea, ridicând din umeri, cu acelaşi zâmbet pe care îl avem atunci când suntem adoraţi şi mergând înainte mai departe neabătuţi pe calea noastră, iubind în continuare!
Iubind
Nu numai "pentru", ci şi "în ciudă".
Nu numai "dacă", ci "chiar dacă".
Iubind.
Chiar dacă parcă niciodată nu pari mai prost decât atunci când iubeşti.
Chiar dacă parcă niciodată nu eşti mai vulnerabil decât atunci când iubeşti.
Chiar dacă parcă niciodată inima nu sângerează atât de mult ca atunci când iubeşti
Iubind.
Atunci când poate suntem mai îndreptăţiţi decât oricând să urâm
Atunci când e mult mai simplu să fim indiferenţi.
Atunci când avem mai multe justificări decât oricând să nu iertăm.
Atunci când cealaltă cale este mult mai simplă.
Iubind.
Dar oare de câte ori nu am fost noi cel greu de iubit? Oare partea cea mai importantă a "Iubind"- ului, departe de a fi tot ce am scris până acum - deşi, teoria ca teoria, dar uneori e atât de greu de pus în practică - nu e cu totul alta? Poate că IUBIND-ul adevărat începe de-abia când te străduieşti în primul rând tu însuţi, constant, clipă de clipă, cuvânt de cuvânt, zi de zi şi trăire de trăire, să nu faci vreunui alt suflet vreuna din rănile de mai sus...
Răni pe care le-am făcut, cu siguranţă, la rândul nostru, de atâtea ori.
De mult prea multe ori...
Cu voie sau fără de voie.
Cu ştiinţă sau fără de ştiinţă...
Iubind.
Căci numai IUBIND SALVĂM.
Sufletul.
Suflete.
Restul sunt detalii.
Iubind... Iubind Salvăm
de Alexandra Svet
Nu doar ceea ce e uşor de iubit.
Asta poate oricine.
Iubind.
Nu doar atunci când e simplu de iubit.
Şi asta poate oricine.
Iubind...
Ochi ce ne înjunghie judecători şi aspri.
Buze ce se strâng dispreţuitoare când ne văd.
Capete ce se întorc reci şi distante. Priviri ce ne ceartă. Poate fără să merităm.
Mâini care ne fură viclene ultima nădejde.
Degete care numără lacome banii cu care ne-au vândut.
Buze ce ne sărută pecetluind trădarea.
Picioare ce ne strivesc inima, cu bocanci înnoroiţi de ură.
Sau tălpi ce ne calcă indiferente cele mai frumoase săruturi.
Buze ce tac atunci când ne dorim cuvânt sau continuă să strige când nu dorim decât tăcere.
Palme ce aruncă venin peste haina curată a sufletului nostru.
Mâini hapsâne care fură ceea ce ni se cuvine.
Inimi ce ne uită prea repede şi ne aruncă prea curând, fără să ne fi deschis măcar. Care ne ştampilează fără să fi înţeles nimic din noi. Care ne calcă în picioare după ce şi-au luat ce au vrut din noi, aruncându-se grăbite şi nepăsătoare asupra următoarei victime.
Iubind.
Inimi ce nu ne iubesc înapoi.
Mâini ce nu ne vor dărui poate niciodată cât le-am dăruit noi.
Braţe ce ne-au refuzat îmbrăţişarea. Atunci când o simplă îmbrăţişare ne-ar fi salvat. Sau care ne-au lovit pline de ură, când nu le-am făcut nimic.
Ochi ce nu au poposit în gara inimii noastre ci au trecut grăbiţi peste durerea noastră atunci când poate nu aveam nevoie decât de o privire - atât! De o privire care să ne spună în tăcere, "te-am văzut! Sunt aici! Nu eşti singur!" ca să ne ridicăm.
Guri ce ne-au răstignit fără a ne cunoaşte. Guri ce ne-au minţit. Guri ce ne-au osândit pe nedrept. Guri ce ne-au rănit, făţiş sau pe ascuns.
Suflete ce ne-au alungat din ele când a venit peste noapte altcineva. Ne-au alungat ca şi cum nu am fi fost vreodată, în nopţi când afară viscolea.
Mâini ce nu ne-au mângâiat măcar în treacăt rănile, deşi erau poate din cauza lor. Ce nu ne-au ţinut măcar de mână, când sufeream poate din cauza lor. Mâini care nu ne-au şters niciodată lacrimile, ce curgeau poate din cauza lor. Iar ele nici nu ştiau...
Urechi ce nu ne-au ascultat, când nu aveam nevoie decât să ne rostim durerile. Şi atât.
Oameni ce nu ne-au văzut cu adevărat niciodată deşi am fost mereu în faţa lor. Şi nu vroiam decât atât!- să fim văzuţi.
Oameni ce nu ne-au luat din stradă când nu aveam unde dormi. Nu ne-au hrănit când eram flămânzi. Nu ne-au dat apă când eram însetaţi. Şi ne-au lovit atunci când ne aşteptam mai puţin. Sau au trecut cu tancul peste iubirea noastră. Ne-au înfipt mii de cuţite în inimă, în suflet....sau, mai rău, mişeleşte, pe la spate.
Oameni ce ne-au lovit, alungat, trădat, vândut, minţit, rănit, uitat, călcat în picioare. De cele mai multe ori pe nedrept.
Cu toate astea...
Sau poate chiar mai mult pentru toate astea...
Iubind.
Iubind şi iertând şi amintindu-ne că oamenii fericiţi - oamenii cu adevărat fericiţi- oamenii împliniţi - oamenii cu adevărat împliniţi - nu fac astfel de lucruri.
Cu toate astea, ridicând din umeri, cu acelaşi zâmbet pe care îl avem atunci când suntem adoraţi şi mergând înainte mai departe neabătuţi pe calea noastră, iubind în continuare!
Iubind
Nu numai "pentru", ci şi "în ciudă".
Nu numai "dacă", ci "chiar dacă".
Iubind.
Chiar dacă parcă niciodată nu pari mai prost decât atunci când iubeşti.
Chiar dacă parcă niciodată nu eşti mai vulnerabil decât atunci când iubeşti.
Chiar dacă parcă niciodată inima nu sângerează atât de mult ca atunci când iubeşti
Iubind.
Atunci când poate suntem mai îndreptăţiţi decât oricând să urâm
Atunci când e mult mai simplu să fim indiferenţi.
Atunci când avem mai multe justificări decât oricând să nu iertăm.
Atunci când cealaltă cale este mult mai simplă.
Iubind.
Dar oare de câte ori nu am fost noi cel greu de iubit? Oare partea cea mai importantă a "Iubind"- ului, departe de a fi tot ce am scris până acum - deşi, teoria ca teoria, dar uneori e atât de greu de pus în practică - nu e cu totul alta? Poate că IUBIND-ul adevărat începe de-abia când te străduieşti în primul rând tu însuţi, constant, clipă de clipă, cuvânt de cuvânt, zi de zi şi trăire de trăire, să nu faci vreunui alt suflet vreuna din rănile de mai sus...
Răni pe care le-am făcut, cu siguranţă, la rândul nostru, de atâtea ori.
De mult prea multe ori...
Cu voie sau fără de voie.
Cu ştiinţă sau fără de ştiinţă...
Iubind.
Căci numai IUBIND SALVĂM.
Sufletul.
Suflete.
Restul sunt detalii.
Iubind... Iubind Salvăm
de Alexandra Svet
superb
RăspundețiȘtergere