DE CE SE TERMINĂ IUBIREA ?

M-am întrebat chiar astăzi cu voce tare de ce se termină iubirea.

Ne uităm la bătrânii care încă mai sunt prin parcuri, de braț, și ne întrebăm cum au rezistat ... Cum dragostea care i-a unit odată a răzbit zecile de ani de mână, iar acum se plimbă în doi prin parc, același parc în care acolo doi tineri se sărută, în colțul celălalt alți doi se ceartă, o mămică-și plimbă pruncul, singură și-ngândurată, un tată-și privește tăcut, cu dor, copilul care pleacă alături de mamă, departe de el ... Programul de vizită s-a terminat...

Același parc, destine diferite.. Figuri tinere care urmăresc cu coada ochiului bătrânii ce-și plimbă alene, căsnicia la braț, pe alei ...

Cum este posibil ?

***

Cuplurile ucid iubirea prin uitare.

Cuplurile ucid dragostea prin neglijarea a ceea ce odată, iubeau.

Cuplurile ucid dragostea prin incapacitatea de a mai prețui ceea ce, cu toată inima lor, prețuiau când s-au îndrăgostit.

Cuplurile au uitat să râdă-n doi și au uitat să trăiască bucuriile și necazurile umăr la umăr.

Cuplurile au uitat ce-nseamnă sprijin și atenție și frumusețea, peste ani, a unui gest de tandrețe.

Cuplurile au uitat că un compromis nu înseamnă orgoliu înfrânt ci dorința de armonie .

Cuplurile au uitat să-și vorbească în limba în care-și vorbeau când s-au unit. Cuplurile au uitat să fie solul păcii și s-au transformat în câmpul de război al încăpățânărilor fără sens și al reproșurilor nesfârșite și de multe ori neîntemeiate.

Cuplurile au uitat ce înseamnă a mânca o prăjitură cu o singură linguriță și două guri.

Cuplurile au uitat ce-nseamnă atenția îndreptată către nevoile celuilalt.

Cuplurile au uitat, în final, respectul de sine.

Inevitabil, unul dintre cei doi uită și ignoră mai repede decât celălalt stârnind astfel întâi confuzie, apoi durere și, la sfârșit, nemulțumiri care, de multe ori, se revarsă-n exterior sub forma unor certuri fără niciun rezultat.

Inevitabil, unul dintre cei doi uită să mai dăruiască, prea obosit de muncă, prea plictisit de rutină (deși rutina tot el a generat-o), prea obișnuit să primească. Iar celălalt, inevitabil, refuză să accepte inițial apoi, cu întrebările șiroind pe obraz, se zbate-n zadar să reaprindă un foc stins din prea multă comoditate ...

Inevitabil, în cei doi se nasc goluri. Și, inevitabil, cei doi nu mai sunt un cuplu, fiecare căutând să se reîntregească lângă altcineva, lângă altcineva cu care vor avea aceeași soartă, mai devreme sau mai târziu, din aceleași motive, pentru că - nu-i așa ? - unele greșeli se repetă la infinit, ele nefiind înțelese ori de unul, ori de celălalt, din noul cuplu ...

***

Îmi doresc ca dragostea mea să fie peste ani, ca a bătrânilor din parc, să mă privească plini de curiozitate tinerii, cum mă plimb alene la brațul moșului meu, pe sub copacii îngălbeniți, toamna...

de Herescu Elena Laura