Ne numim sclavi ai iubirii și chiar ne dorim să fim, crezând în patima ei, în puterea sa de a umple golul din noi. Că ne luptăm cu ea ori îi cădem la picioare, tot sclavii ei ne numim și punem pe seama sa toate acțiunile noastre de renunțare, de umilință, de degradare morală.
Punem pe seama sa frustrările personale, dorința de răzbunare necontrolată născută din neputința de a ne păstra rațiunea de câte ori ochii realității ne sunt acoperiți de vălul geloziei dusă la extrem.
În numele iubirii ne transformăm în victime și ne plecăm fruntea la pământ invocând indiferența celuilalt.
În numele iubirii căutăm vinovați - ori în ceilalți, de prea puține ori în noi înșine pentru că - nu-i așa? - iubim și este de înțeles că ne vedem prea sus, prea buni, prea deosebiți pentru a ne coborî în rândurile celor mulți care nu înțeleg.
În numele iubirii uităm de rațiune și mintea compune haotic scenarii de coșmar care-și dilată continuu, într-un vârtej nebunesc, conturul.
În numele iubirii transformăm neadevăruri în arme de luptă cu demonii din noi și le îndreptăm către ceilalți, neținând seama ce, cine și cum va fi lovit.
În numele iubirii ne simțim îndreptățiți, de câte ori considerăm de cuviință, ca oamenii să ne fie alături și să ne șteargă lacrimile care vin să ude obraji supți de suferință când simțim că rămânem fără ... iubire.
În numele iubirii putem deveni ceea ce nu suntem ...
Dar iubirea, iubirea nu este așa. Iubirea nu are voie să fie așa!
Iubirea este libertate.
Iubirea este dăruire.
Iubirea este nevoia de a ocroti indiferent de situație, iubirea este demnitate și eleganță, iubirea este frumusețe dincolo de suferință !
Iubirea nu se poate-mbrățișa cu niciun demon, iubirea nu are voie să pălmuiască, iubirea nu are dreptul să jignească, iubirea nu caută vinovați și nici nu se umilește! NU! Iubirea nu se umilește niciodată! Iubirea este prea demnă pentru mâini întinse la colț de stradă și prea corectă pentru a se-ngemăna cu minciuna!
Iubirea este geloasă, da, dar tot iubirea știe să privească drept în ochi gelozia, iubirea plânge, da, dar tot iubirea zâmbește plângând, iubirea tace când buzele ar arunca venin!
Iubirea nu e nebunie (deși ne place să credem asta) ci, pur și simplu, iubire. Atât... Ceea ce este dincolo de ea, poate fi orice, dar numai dragoste nu e ... Vorba cântecului :” unde dragoste nu e, nimic nu e ” ...
Și noi, cei care ne spunem că iubim, trebuie să învățăm să iubim, dacă vrem să fim, la rândul nostru, iubiți.
Până atunci, n-avem decât să ne considerăm victime ale celor care nu pot accepta o iubire ciuntită de inima ei.
de Herescu Elena Laura
..aici e vorba de doua feluri de iubire, daca se poate spune asa. In prima parte vorbeste de "iubirea" ce isi are izvorul in zona plexului solar sau mai jos, iar in partea a doua este Iubirea din inima, cea care este mai presus de fire. Intre cele doua e o distanta ca de la cer la pamant.Pana la nivelul doi este mult de mers si de facut, iar simpla "propunere" ca "de maine voi fi altfel" nu este suficient.
RăspundețiȘtergereGabin
Așa este, Gabin. Ai diferențiat perfect cele două tipuri de iubiri. E doar amăgire în faptul de a crede că, iubind doar fizic, suntem noi, cei adevărați și sinceri în ceea ce "pretindem" că dăruim celuilalt. Iubind din inimă, intreaga poveste, se schimbă, iubirea devine necondiționată. Iubim și atât! E cel mai frumos DAR ce ni-l putem face nouă, dar mai ales Lui Dumnezeu.
RăspundețiȘtergereCitind și această postare,
http://www.iubiresilumina.com/2012/07/iubind-cu-inima-deschisa.html
se va înțelege mai clar, ceea ce ai punctat.
Cu iubire și lumină,
Daniela
..ei, daca se trece la o munca asidua , motivata si tenace in vederea disciplinarii E-G-O-ului (adica Energii Grosiere Organice), atunci se poate ajunge la deschiderea inimii. Autosugestia ajuta, dar nu stiu daca este suficient.
RăspundețiȘtergereToate cele bune Daniela.
gabin din focsani