Pagini

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Blestemele - Anularea energiei lor distructive


Este imposibil ca, pe parcursul vieţii voastre sä nu fi auzit pe cineva blestemând. Cuvântul blestem îmi dă fiori reci pe şira spinării. Probabil că şi vouă. În popor există o întreagă filosofie a blestemului. Cel mai temut este blestemul de mamă. Practic, blestemul reprezintă întoarcerea unei supăräri celui care a pricinuit-o, urmărind chiar generaţiile descendente. Când blestemul este "întemeiat", adică adresantul se face vinovat în faţa celui care-l rosteşte, există posibilitatea destul de mare ca blestemul să se împlinească. Suferinţa, furia, nedreptatea se asociază în acest fel într-un cocktail letal din punct de vedere energetic. Marii spirituali ai lumii propun drept antidot la blestem rugăciunea de iertare şi binecuvântarea. Există cazuri -din păcate- în care soacra blesteamă nora, soţia blesteamă soţul, mama îşi blesteamă copiii. Aceste situaţii sunt extrem de grave din punct de vedere energetic, vieţile celor blestemaţi se complică adesea, iar suferinţa îi însoţeşte uneori ani la rând, fără a fi conştientizată cauza inexplicabilelor "ghinioane" în dragoste, în afaceri sau chestiuni legate de sănătate.

Ce este de făcut?!

Primul pas este să faci pace cu cel care te-a blestemat. Nu trebuie să faci lucrul acesta în mod fizic, mai ales că uneori este destul de dificil să mai ajungi la cel care te-a blestemat. A face pace înseamnă ca, atunci când te gândeşti la cel în cauză, mintea şi inima ta să uite de revoltă şi orice fel de agresiune. Să fii împăcat cu sufletul tău, este tot ce contează. În ceea ce priveşte blestemele "din neam" acestea se uşurează prin slujbe şi pomeni dăruite celui care le-a urzit. Duminica, după slujbă, o lumânare aprinsă - adică un gând bun, purificat, îndreptat în direcţia celui care ne-a blestemat- face minuni. Chiar dacä omul nu mai este în viaţă, gåndul bun ajunge unde trebuie.

Eliberarea de energia unui blestem nu se poate face färă să ne cerem iertare. Poate părea nedrept să ceri iertare cuiva care te-a blestemat dar, fără să ne iertăm unii pe alţii, nu se poate! Recunosc, nu sunt de acord cu preoţii care susţin faptul că, dincolo de mormânt, blestemele nu se mai pot dezlega. Câtă vreme iubirea trece dincolo de moarte şi iertarea trece dincolo de moarte!

Iată un fragment găsit pe sfaturi ortodoxe, fragment pe care îl aprob doar partial.
"Există un obicei foarte rău la unii părinți de a-și blestema copiii atunci când îi supără. Tot timpul le-am recomandat părinților ca atunci când copiii nu sunt cuminți, să-i bată, însă niciodatâ să nu-i blesteme. Deoarece blestemul, înjurătura, când sunt făcute de părinte asupra copilului pe care l-a născut, au urmări negative asupra lui. Copilul care a fost blestemat de tatăl sau mama lui și părinții respectivi nu s-au spovedit de acest păcat, deci nu au primit dezlegare de el, foarte ușor este atins de blestem. Din această cauză pot veni boli, necazuri, suferințe, eșecuri în viață peste copiii respectivi. Blestemele sunt foarte rele în casă, atât când sunt rostite de părinți asupra copiilor, cât și invers, de copii asupra părinților. Mulți copii nu se căsătoresc sau celor care se căsătoresc nu le merge bine în căsnicie din cauza blestemelor părinților. Remediul cel mai eficient împotriva acestor blesteme transmisibile este Taina Sfintei Spovedanii facută atât de părinți, cât și de copii; după aceea, un rol foarte important îl are citirea rugăciunii celei mari de dezlegare asupra întregii familii. Adică să meargă împreună, părintii cu copiii, la preot pentru a le citi acea rugăciune de dezlegare. Foarte grav este când părinții mor fară să le fi citit în viață rugăciunea respectivă. Acele înjurături și blesteme asupra copiilor lor, dacă nu sunt dezlegate de către preot, când sunt în viață părintii, pot produce foarte mari necazuri asupra copiilor. Dincolo de mormânt nu mai poate face nimeni acea dezlegare. Să ne ferim a rosti orice cuvânt rău asupra copiilor noștri pentru a nu se repercuta asupra lor si a nu le produce mari necazuri în viață. De asemenea, copiii niciodată să nu-și blesteme sau să-și înjure părinții care i-au născut. Nu mai vorbesc de acei copii care ajung chiar să-și lovească părinții, pe cei care i-au născut. Spun Sfinții Părinți că acelui copil care și-a lovit părintele, mâna respectivă nu-i mai putrezește. Este ceva înfricoșător! Pentru orice cuvânt ieșit din gura noastră vom da răspuns în ziua Judecății, înaintea lui Dumnezeu."
Spovedania este o altă metodă de a înlătura efectele unui blestem. Mai ales că ne ajută să nu transmitem mai departe energia distructivă.

Să recapitulăm:

-pace;

-iertare;

-spovedanie.

Nu este înţelept să ignori blestemele, dar nici să cultivi obsesia că eşti blestemat şi de acolo ţi se trag toate nefericirile vieţii tale.

Bineînţeles că din terapia blestemului nu poate să lipsească rugăciunea.

de Alina Maria Neagu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*